Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte

(Ieremia 50.31)

Ispitele nu sunt lecuire pentru cel trufaş, că buruiană rea s-a înrădăcinat în inima lui.

(Ecclesiasticul 3.27)

Înaintea prăbuşirii merge trufia şi semeţia înaintea căderii. (Solomon 16.18)

Înaintea prăbuşirii vine trufia inimii, iar înaintea măririi merge umilinţa. (Solomon 18.12)

Începutul păcatului este trufia, şi cel care stăruieşte în ea este ca şi când i-ar ploua urâciune.

(Ecclesiasticul 10.12)

Începutul trufiei omului este a părăsi pe Dumnezeu şi a-şi întoarce inima sa de la Cel care l-a făcut.

(Ecclesiasticul 10.11)

Întărâtarea ta împotriva Mea, trufia ta au ajuns până la urechile Mele. De aceea voi pune belciug în

nările tale şi frâul Meu buzelor tale şi te voi întoarce pe calea pe care ai venit! (Isaia 37.29)

N-a iertat pe cei care locuiau cu Lot, ci i-a urgisit pentru trufia lor. (Ecclesiasticul 16.9)

Nici cel trufaş la cugetare nu-şi cunoaşte căderile sale, nici cel smerit la cugetare, virtuţile sale.

(Avva Ilie Ecdicul)

Nu trebuie să criticăm cu trufie, ci să îndreptăm cu dragoste. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Prima cauză de prăbuşire a diavolului a fost trufia, prin care a meritat să fie numit şarpe, iar prăbuşi-

rea a doua a urmat din cauza invidiei. Între cele două prăbuşiri el încă putea să se ridice şi să vor-

bească cu oamenii în tovărăşie cu ei, dar hotărârea dreaptă a Domnului l-a aruncat atât de jos, în-

cât de aici încolo n-a mai putut să privească în sus şi nici să meargă cu statura dreaptă, ci să se

târască pe pământ umilit şi să se hrănească din lucrarea viciilor pământeşti. La început era vrăjmaş

ascuns al omului, dar Dumnezeu l-a dat pe faţă ca fiind duşman primejdios, să nu mai poată face

rău omului prin prietenii înşelătoare. (Sfântul Ioan Casian)

Prima cauză de prăbuşire a fost trufia. (Sfântul Ioan Casian)

Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al

satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul

ca să-l îndepărteze de la mine; şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvâr-

şeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască

în mine puterea lui Hristos. (II Corinteni 12.7-9)

Urâtă este trufaşului smerenia; tot aşa şi bogatului îi este urât săracul. Pe bogat, când se clatină, îl

reazimă prietenii; iar cel sărac, când cade, este respins de prietenii săi. (Ecclesiasticul 13.23, 24)

Un om corect cu viaţa nu se minte. (Betty Marcovici)

Ura aduce ceartă, iar dragostea acoperă toate cusururile. (Solomon 10.12)

Ura este dragoste nereuşită. (Soren Kierkegaard, filosof şi teolog danez)

Ura este mânia celui slab. (Alphonse Daudet)

Ura este nebunia inimii. (George Byron)

Ura este o temelie şubredă, iar faima clădită pe ea nu poate dăinui mult. (Hacob Paronian)

Ura se naşte din mândrie. (Luigi Casian)

Ura/ Când omul se roagă înseamnă că este liber. Când nu se mai roagă înseamnă că ceva îl ţine sub o stăpâni-

re nevăzută. De aceea se spune: “Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta.” Numai când

iubeşte pe Dumnezeu şi pe semeni, omul este cu adevărat liber. Când urăşte pe semeni şi când uită

pe Dumnezeu este înrobit, este limitat, este înrobit într-o stare de egoism, de singurătate. De aceea, o

mulţime de oameni care nu se mai roagă, suportă cu greu suferinţa, suportă cu greu boala şi mulţi din-

tre ei, din deznădejde, se sinucid. Sunt studii ştiinţifice care arată că omul credincios trece mai uşor

prin greutăţile vieţii decât cel necredincios. (Patriarhul Daniel)

Când spun o prostie, toată lumea mă tolerează, când spun un adevăr, toată lumea mă urăşte. (Johann

Wolfgang von Goethe)

Ceea ce urăşti tu însuţi, aceea nimănui să nu faci. Vin până la îmbătare să nu bei şi beţia să nu călă-

torească cu tine pe cale! (Tobit 4.15)

Cel care ascunde ura are buze mincinoase; cel ce răspândeşte defăimarea este un nebun.

(Solomon 10.18)

Cel ce împarte cu hoţul îşi urăşte sufletul lui, fiindcă aude blestemul, dar nu zice nimic. (Solomon 29.24)

Cel mai mare păcat faţă de oameni nu este ura, ci indiferenţa faţă de ei. (George Bernard Shaw)

Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme. (Solomon 13.24)

Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină şi sminteală nu este în el. Iar cel ce urăşte pe fratele său

este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul a orbit

ochii lui. (I Ioan 2.10, 11)

Dacă o faci pe grijuliul, fii grijuliu mai întâi cu tine însuţi, unde păcatul este şi mai vădit şi mai mare. Iar

dacă nu eşti grijuliu cu tine însuţi, apoi lămurit lucru este că şi pe fratele tău nu-l judeci pentru că

te îngrijeşti de soarta lui, ci pentru că îl urăşti şi vrei să-l faci de ocară. Dacă aproapele tău

trebuie judecat, apoi s-o facă unul care nu are astfel de păcate. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lu-

me, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume,

de aceea lumea vă urăşte. (Ioan 15.18, 19)

Dacă vezi pe cineva păcătuind, nu vorbi, nici nu judeca, nici nu-l urî pentru ca nu cumva să cazi şi tu

în acelaşi păcat. Zi mai bine: Eu sunt mai rău decât acesta. (Sfântul Efrem Sirul)

Deci tu, cel care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu cel care propovăduieşti: Să nu furi - şi tu

furi? Tu, cel care zici: Să nu săvârşeşti adulter, săvârşeşti adulter? Tu cel care urăşti idolii,

furi cele sfinte? (Romani 2.21, 22)

Domnul se descoperă celor care au urât lumea, iar celor ce caută să placă oamenilor le pregăteşte

ruşine. (Părintele Savatie Baştovoi)

Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine. (Romani 12.9)

Dragostea şi ura nu sunt opuse. Opusul dragostei este indiferenţa. (A. S. Neill)

Energia urii n-o să te ducă nicăieri, dar energia iertării, care apare prin dragoste, va reuşi să-ţi transfor-

me viaţa în mod pozitiv! (Paulo Coelho)

Este mai cinstit să urăşti pe faţă, decât să-ţi ascunzi gândul sub un chip înşelător. (Cicero)

Este mare lucru să fie cineva părinte, căci, chiar când suferă din pricina copiilor, el nu-i urăşte.(Sofocle)

Fericit este sufletul care iubeşte smerenia şi lacrimile şi care urăşte gândurile cele rele.

(Cuviosul Siluan Athonitul)

Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda

numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. (Luca 6.22)

Frica de Dumnezeu este urgisirea răului. Mândria şi obrăznicia, calea răutăţii şi gura cea aprigă

le urăsc eu. (Solomon 8.13)

Frumuseţea şi urâţenia sufletului iau naştere din calitatea virtuţilor şi a viciilor. (Sfântul Ioan Casian)

Indiferenţa este cea mai puternică armă din univers. Ea face tot ce atinge lipsit de sens. Iubirea şi ura nu

au nicio şansă împotriva ei. (Joan Vinge)

Indiferenţa este mai abominabilă decât ura sau moartea. (Michelle Rosenberg)

Înmulţitu-s-au mai mult decât perii capului meu cei ce mă urăsc pe mine în zadar. (Psalmi 68.5)

Jurnalismul este o catapultă enormă pusă în mişcare de urile mărunte. (Honoré de Balzac)

Limba mincinoasă urăşte adevărul şi gura linguşitorilor pricinuieşte prăbuşirea. (Solomon 26.28)

Linguşirea câştigă prieteni, iar adevărul stârneşte ură. (Terenţiu)

Mai mult face o mâncare de verdeţuri şi cu dragoste, decât un bou îngrăşat şi cu ură. (Solomon 15.17)

Mulţi nedreptăţiţi urăsc mai mult pe cei care nu i-au ajutat decât pe cei care i-au nedreptăţit.

(Sfinţii Părinţi)

Necazurile inimii mele s-au înmulţit; din nevoile mele scoate-mă. Vezi smerenia mea şi osteneala mea şi-

mi iartă toate păcatele mele. Vezi pe vrăjmaşii mei că s-au înmulţit şi cu ură nedreaptă m-au urât.

(Psalmi 24.18-20)

Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul

se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona. (Matei 6.24)

Nu certa pe cel batjocoritor ca să nu te urască; dojeneşte pe cel înţelept, şi el te va iubi.(Solomon 9.8)

Nu există semn mai bun al reuşitei decât ura şi invidia celorlalţi. (Gabriel Liiceanu)

Nu se poate trăi, clipă de clipă, din ură şi fleac. (Andrei Pleşu)

Oamenii se urăsc pentru că se tem, se tem pentru că nu se cunosc şi nu se cunosc pentru că nu comu-

nică. (Martin Luther King)

Opusul dragostei nu este ura, ci indiferenţa. (Elie Wiesel)

Oricât de mult te-ar urî ceilalţi, n-au cum să te lovească dacă tu nu îi urăşti deloc. (Richard Nixon)

"Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, pâ-

nă când veţi urî ştiinţa? Întoarceţi-vă iarăşi la mustrarea mea şi iată eu voi turna peste voi

duhul meu şi vă voi vesti cuvintele mele. (Solomon 1.22, 23)

Răul nu este să urăşti câţiva duşmani, ci să nu-l iubeşti suficient pe aproapele tău.

(Anton Pavlovici Cehov)

Să nu râzi, să nu plângi, să nu urăşti, ci doar să înţelegi. (Baruch Spinoza)

Sufletul care cunoaşte păcatul îl urăşte ca pe o fiară. Dar dacă nu-l cunoaşte, îl iubeşte.

(Sfântul Antonie cel Mare)

Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la urmă, acela se va mântui.

(Marcu 13.13)

Iar trei lucruri a urât sufletul meu şi foarte m-am scârbit de viaţa lor: Săracul trufaş, bogatul mincinos şi

bătrânul desfrânat şi lipsit de înţelepciune. În tinereţile tale n-ai adunat, şi cum vei afla la

bătrâneţile tale? (Ecclesiasticul 25.3-5)

Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădător. (Iulius Cezar)

Trufia este lepădarea de Dumnezeu, este o născocire drăcească. Începutul trufiei este rădăcina slavei de-

şarte. Mijlocul e defăimarea aproapelui, trâmbiţarea neruşinată a propriilor osteneli, lauda de sine în

inimă şi urârea mustrării. Sfârşitul este lepădarea ajutorului dumnezeiesc şi nădăjduirea în propria

strădanie. (Sfântul Ioan Scărarul)

Urăsc lunile noi şi sărbătorile voastre sunt pentru Mine o povară. Ajunge! Când ridicaţi mâinile voastre

către Mine, Eu Îmi întorc ochii aiurea, şi când înmulţiţi rugăciunile voastre, nu le ascult. Mâinile

voastre sunt pline de sânge; spălaţi-vă, curăţiţi-vă! (Isaia 1.14, 15)

Urăşte minciuna, iartă-i pe mincinoşi, dar fereşte-te de amândoi. (Pitagora)

Urâţi comunismul, dar iubiţi-i pe comunişti! (Părintele Nicolae Steinhardt)

Zis-a Amma: Bine este a nu te mânia. De ce urăşti pe omul care te-a mâhnit? Nu el ţi-a făcut nedrep-

tate, ci diavolul. Urăşte boala, nu pe cel bolnav.

Urâciunea nu e decât umbra frumuseţii. (Camil Petrescu)

Urâciunea/ Cel care achită pe cel vinovat şi cel ce osândeşte pe cel drept, amândoi sunt urâciune înaintea

Domnului. (Solomon 17.15)

Cel ce îşi opreşte urechea de la ascultarea legii, chiar rugăciunea lui e urâciune. (Solomon 28.9)

Dacă îţi intră în urechi cuvinte urâte, mânie-te pe tine însuţi şi nu pe cel care le grăieşte. Căci

dacă urechea e rea, rău e şi cel care o poartă. (Sfântul Marcu Ascetul)

Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel

sfânt - cine citeşte să înţeleagă - atunci cei din Iudeea să fugă în munţi. (Matei 24.15, 16)

Deci, să-ţi mărturiseşti păcatele, nici adăugând, nici scăzând, nici spunând jumătate din păcatele

tale la un duhovnic şi jumătate la altul, cum fac oarecare vicleni, nici arătându-te cu oarecare

cuvinte meşteşugite ca să-ţi împuţinezi ruşinea, căci să ştii că nu numai se va face urâtă măr-

turisirea ta la Dumnezeu, ci încă şi păcatele pe care le-ai mărturisit vor răsări la tine iarăşi,

după puţină vreme. (Sfântul Nicodim Aghioritul)

E câte un soi de laudă mai urâtă decât ocara. (Proverb armenesc)

Fărădelege a gândit în aşternutul său, în toată calea cea bună n-a stat şi răutatea n-a urât.

(Psalmi 35.4)

Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor

pământului. (Apocalipsa 17.5)

Începutul păcatului este trufia, şi cel care stăruieşte în ea este ca şi când i-ar ploua urâciune.

(Ecclesiasticul 10.12)

Jertfa celor fără de lege este urâciune înaintea Domnului, iar rugăciunea celor drepţi este

plăcerea Lui. (Solomon 15.8)

Prostia din născare, leac în lume nu are; ea este o urâcioasă boală, ce nu se vindecă în şcoale,

ba nici în spitale. (Ion Creangă)

Sminteală, urâciune şi ruşine este când femeia hrăneşte pe bărbatul său. (Ecclesiasticul 25.24)

Şi El le-a zis: Voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte

inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu.

(Luca 16.15)

Urâtă este trufaşului smerenia; tot aşa şi bogatului îi este urât săracul. Pe bogat, când se clatină,

îl reazimă prietenii; iar cel sărac, când cade, este respins de prietenii săi.

(Ecclesiasticul 13.23, 24)

Văzut-am desfrânarea ta şi strigătele tale de plăcere, netrebniciile tale şi urâciunile tale de pe de-

aluri şi din câmp. Vai ţie, Ierusalime, tu eşti necurat! Dar până când...?" (Ieremia 13.27)

Urmează mâniei, zice dracul; dacă pe mânie o vei birui, s-a izgonit dracul acesteia. Asemena şi pentru

fiecare patimă. (Avva Pitirion, ucenicul Sfântului Antonie cel Mare)

Vanitatea e o mitocănie de netăgăduit; nu există nobleţe a cărei calitate să n-o stigmatizeze. (Vladimir Ghika)

Vanitatea omului este atât de mare încât şi ultimul prost se crede deştept. (Georges Clemenceau)

Vanitatea/ Adevăratele trăsături ale ignoranţei sunt vanitatea, mândria şi aroganţa. (Samuel Butler)

Dacă un om nu este smintit, poate fi vindecat de orice nebunie în afară de vanitate.

(Jean Jacques Rousseau)

Falsa modestie este ultimul rafinament al vanităţii. (Jean de La Bruyère)

Între mândrie sau vanitate, pe de o parte, şi smerenie, despre care nici tu nici eu nu ştiu nimic,

deci nu te pot învăţa, se află un adăpost la jumătatea drumului. Acest loc, situat la jumătatea

drumului dintre mândrie şi smerenie, poartă numele de recunoştinţă. (Episcopul ortodox

Antonie Blum din Londra)

Luxul este lupul de la uşă şi colţii săi sunt vanităţile şi orgoliile germinate de succes. Atunci când

un artist îşi dă seama de asta, el ştie unde este pericolul. (Tennesse Williams)

Nu ne mărturisim niciodată defectele decât din vanitate. (François de La Rochefoucauld)

Omul vanitos este laş în faţa judecăţii oamenilor şi arogant în faţa judecăţii lui Dumnezeu.

(Sfântul Ioan Scărarul)

Orgoliul este o fiară care trăieşte în peşteri şi în pustii: vanitatea dimpotrivă, ca un papagal, sare

din cracă în cracă şi pălăvrăgeşte în lumina mare a zilei. (Gustave Flaubert)

Viciile 4.7

Viciile sunt călăi care te omoară încet, ca o sabie neascuţită. (Nicolae Iorga)

Viciile/ Acela care nu practică virtutea decât în speranţa de a dobândi o mare faimă este foarte aproape de

viciu. (Napoleon Bonaparte)

Ambiţia este un viciu, dar un viciu care poate deveni părintele unei virtuţi. (Quintilian)

Bastonul rupe oasele, dar nu atinge viciul niciodată. (Proverb african)

Căci vraja viciului întunecă cele bune şi ameţeala poftei schimbă gândul cel fără de răutate.

(Cartea înţelepciunii lui Solomon 4.12)

Făţărnicia este omagiul pe care viciul îl aduce virtuţii.( François de La Rochefoucauld)

Fericit este acela care a putut să stârpescă lăcomia, rădăcina viciilor. Acesta în chip sigur nu se va

teme de cântarul judecăţii de apoi. (Sfântul Ambrozie al Mediolanului)

Frumuseţea şi urâţenia sufletului iau naştere din calitatea virtuţilor şi a viciilor. (Sfântul Ioan Casian)

Invidia, viciu neputicios, nu se poate ridica până la însuşirile înalte, ci se târăşte jos, pe pământ, ca

vipera ce se ascunde. (Ovidius)

Izvoarele răutăţilor dintr-o ţară sunt cârciumile şi luxul. (Nicolae Iorga)

Laşitatea este cel mai cumplit viciu. (Mihail Bulgakov)

Lenea este mama tuturor viciilor, dar – fiind o mamă – trebuie respectată. (Poetul american Robert Frost)

Lenea şi mândria sunt cele două izvoare ale tuturor viciilor. (Blaise Pascal)

Luxul, moliciunea şi trândăvia sunt cauze de decadenţă pentru un neam. (Al. Fouillée)

Nu-i dispreţuim pe toţi care au vicii, însă îi dispreţuim pe ei care n-au nicio virtute. (François de La

Rochefoucauld)

Oamenii îşi pierd mai întâi iluziile, după aceea dinţii şi la urmă si viciile. (Hans Moser)

Pe povârnişul viciului aluneci uşor şi fără să bagi de seamă; pentru a atinge însă culmile perfecţiunii,

urci încet şi întâmpini multe şi mari greutăţi. (Feuchtersleben)

Prima cauză de prăbuşire a diavolului a fost trufia, prin care a meritat să fie numit şarpe, iar pră-

buşirea a doua a urmat din cauza invidiei. Între cele două prăbuşiri el încă putea să se ridice şi

să vorbească cu oamenii în tovărăşie cu ei, dar hotărârea dreaptă a Domnului l-a aruncat atât

de jos, încât de aici încolo n-a mai putut să privească în sus şi nici să meargă cu statura dreap-

tă, ci să se târască pe pământ umilit şi să se hrănească din lucrarea viciilor pământeşti. La înce-

put era vrăjmaş ascuns al omului, dar Dumnezeu l-a dat pe faţă ca fiind duşman primejdios, să

nu mai poată face rău omului prin prietenii înşelătoare. (Sfântul Ioan Casian)

Viciul este îndepărtarea virtuţii. (Sfântul Ioan Damaschin)

Virtutea nu constă în abţinerea de la viciu, ci în nedorirea lui. (Geoge Bernard Shaw)

Virtutea poate deveni viciu, dacă nu este cultivată cum trebuie. (Sfântul Ioan Casian)

Viclenia 9.17

Viclenia este o faptă rea, săvârşită cu gând ascuns, care se oferă semenului sub chipul unor binefaceri.

(Sfântul Vasile cel Mare)

Viclenia face mai mult rău decât răutatea. (Sfântul Ambrozie al Mediolanului)

Viclenia, răutatea şi nebunia – surori sunt. (Proverb)

Viclenia/ Aici buna-credinţă, dincolo viclenia. (Cicero)

Apoi s-a dus repede în cortul unde era sălaşul Iuditei, dar n-a găsit-o. Şi alergând apoi în mulţime, a

strigat: "O, roabe viclene! O singură femeie evreică a făcut de ocară casa regelui Nabucodo-

nosor. Olofern zace la pământ, cu capul retezat!" (Iudita 14.17, 18)

Atunci arhiereii şi bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhiereului, care se numea Caiafa. Şi

împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă. (Matei 26.3, 4)

Aurul şi argintul fals sunt pagube pe care le poţi îndura şi un bărbat priceput uşor descoperă falsul.

Dar dacă gândul mincinos al unui prieten stă ascuns în pieptul său şi dacă are viclenie în inima

sa, acela e cel mai fals dintre muritorii făcuţi de Dumnezeu, iar dintre toate falsurile, acesta este

cel mai greu de cunoscut. (Poetul Teognist, citat de Cuviosul Clement Alexandrinul)

Auzi, Doamne, dreptatea mea, ia aminte cererea mea, ascultă rugăciunea mea, din buze fără de

viclenie. (Psalmi 16.1)

Ce te făleşti întru răutate, puternice? Fărădelege toată ziua, nedreptate a vorbit limba ta; ca un brici

ascuţit a făcut vicleşug. Iubit-ai răutatea mai mult decât bunătatea, nedreptatea mai mult decât

a grăi dreptatea. Iubit-ai toate cuvintele pierzării, limbă vicleană! (Psalmi 51.1-3)

Cea mai mare viclenie a diavolului este aceea de a ne face să credem că nu există. 9.11

Cea mai subtilă viclenie este să te porţi simplu şi firesc. (Dostoievski)

Cel bun dobândeşte har de la Domnul, iar pe omul viclean îl osândeşte Domnul. (Solomon 12.2)

Cel mândru, viclean, rău nu ştie să ceară iertare, nici să ierte. 10.4

Dar mă tem ca nu cumva, precum şarpele a amăgit pe Eva în viclenia lui, tot aşa să se abată şi

gândurile voastre de la curăţia şi nevinovăţia cea în Hristos. (II Corinteni 11.3)

Deci, să-ţi mărturiseşti păcatele, nici adăugând, nici scăzând, nici spunând jumătate din păcatele tale

la un duhovnic şi jumătate la altul, cum fac oarecare vicleni, nici arătându-te cu oarecare cuvinte

meşteşugite ca să-ţi împuţinezi ruşinea, căci să ştii că nu numai se va face urâtă mărturisirea ta la

Dumnezeu, ci încă şi păcatele pe care le-ai mărturisit vor răsări la tine iarăşi, după puţină vreme.

(Sfântul Nicodim Aghioritul)

E mai uşor să te păzeşti de o femeie sau de un bărbat iute la mânie decât de un om viclean şi tăcut.

(Euripide)

Este necesară multă atenţie şi multă sârguinţă pentru a alunga gândurile pe care ni le trimite

vicleanul pentru a ne fura de la rugăciune. 2.13

Gura lui e plină de blestem, de amărăciune şi de vicleşug; sub limba lui osteneală şi durere.