Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte

soartă vor avea toţi. (Ecclesiastul 2.13, 14)

Că nu va lăsa Domnul toiagul păcătoşilor peste soarta drepţilor, ca să nu-şi întindă drepţii întru fărădelegi

mâinile lor. (Psalmi 124.3)

Căci ei întind curse tocmai împotriva sângelui lor, şi sufletului lor îşi întind ei laţuri. Aceasta este soarta celor

lacomi de câştig; lăcomia le aduce pierderea vieţii. (Solomon 1,18, 19)

Ceea ce percepem drept încercări amare ale sorţii, adesea sunt binecuvântări deghizate. (Oscar Wilde)

Dacă o faci pe grijuliul, fii grijuliu mai întâi cu tine însuţi, unde păcatul este şi mai vădit şi mai mare. Iar dacă

nu eşti grijuliu cu tine însuţi, apoi lămurit lucru este că şi pe fratele tău nu-l judeci pentru că te îngrijeşti

de soarta lui, ci pentru că îl urăşti şi vrei să-l faci de ocară. Dacă aproapele tău trebuie judecat, apoi

s-o facă unul care nu are astfel de păcate. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Deci am zis în inima mea: "Aceeaşi soartă ca şi cel nebun avea-voi şi eu; atunci la ce îmi foloseşte înţelepciu-

nea?" Şi am zis în mintea mea că şi aceasta este deşertăciune. Căci pomenirea celui înţelept ca şi a celui

nebun nu este veşnică, fiindcă în zilele ce vor veni amândoi vor fi uitaţi; atunci înţeleptul moare ca şi

nebunul. (Ecclesiastul 2.15, 16)

Destinul conduce jumătate din viaţa unui om. Pe cealaltă o conduce caracterul. (Alfred de Vigni)

Destinul este scuza celor slabi şi opera celor tari. (Nicolae Titulescu)

Destinul omenesc nu cunoaşte ameninţare mai mare decât moartea din motive necunoscute. (Ramon

Gomez de la Serna)

Durerea este soarta celor vii. (Alexandr Sergheevici Puşkin)

Găseşte puteri noi chiar în slăbiciunea ta! Soarta-ţi lasă întotdeuna o portiţă în momente de cumpănă.

(Miguel de Cervantes)

Iar eu către Tine am nădăjduit, Doamne, zis-am: "Tu eşti Dumnezeul meu!" În mâinile Tale, soarta mea, izbă-

veşte-mă din mâna vrăjmaşilor mei şi de cei ce mă prigonesc. (Psalmi 30.14, 15)

Înţeleptul are ochii în cap, iar nebunul merge întru întuneric. Dar am cunoscut şi eu că aceeaşi soartă vor

avea toţi. (Ecclesiastul 2.14)

Înţeleptul înfruntă soarta, prostul doar se plânge-ntruna. (Shota Rustaveli)

O soartă nefericită e mai de folos oamenilor decât o soartă fericită. Aceasta din urmă, totdeauna sub masca

fericirii, când se arată, minte. Cea dintâi este însă totdeauna adevărată, când se arată nestatornică prin

schimbarea sa. Una înşeală, alta instruieşte. Una, sub masca unor bunuri mincinoase înlănţuie minţile

celor ce se bucură de ea, cealaltă, prin cunoaşterea fericirii fragile, eliberează. Astfel, pe una o vezi aler-

gând de ici colo şi totdeuna uitând de sine, pe alta o vezi sobră, reţinută şi prudentă în exercitarea adver-

sităţii sale. În sfârşit, soarta fericită, prin mângâierile ei abate şi pe cei slabi din calea adevăratului bine,

cea nefericită adesea târăşte cu sila la adevăratele bunuri pe cei rătăciţi. (Betius, scriitor bisericesc)

Omul trebuie să-şi aleagă şi nu să-şi accepte destinul. (Paulo Coelho)

Profeţii sunt solitari, căci destinul lor este să nu fie ascultaţi. (Eliphas Levi)

Singura noastră obligaţie este să ne realizăm destinul. (Paulo Coelho)

Singurătatea este soarta spiritelor superioare. (Arthur Schopenhauer)

Talentul este abilitatea de a-ţi găsi propriul destin. (Thomas Mann)

Societatea are nevoie de poeţi aşa cum noaptea are nevoie de stele. (Stanislas de Boufflers)

Societatea/ Adevăraţii stâlpi ai societăţii sunt adevărul şi libertatea. (Henrik Ibsen)

Ascensiunea morală dă strălucire omului şi societăţii în care trăieşte. (Alexis Carrel)

Atât optimistul, cât şi pesimistul şi-au adus contribuţia la dezvoltarea societăţii. Optimistul a inventat

avionul şi pesimistul paraşuta. (Gladys Bronwyn Stern)

Cei care nu se amăgesc cu vorbe deşarte vor trebui să se întoarcă la Evanghelie şi, sprijiniţi pe experien-

ţa vieţii, să mărturisească cinstit rolul ei unic în dezvoltarea societăţii omeneşti. (William James,

fiziolog, psiholog şi unul dintre cei mai vestiţi pedagogi de peste ocean)

Crima organizată constituie nimic mai puţin decât un război de guerilă dus împotriva societăţii. (Lyndon

Baines Johnson)

E de datoria noastră să punem capăt dominaţiei politice a unei minorităţi care schilodeşte instituţiile eco-

nomice şi sociale ale tării noastre, umilind şi sărăcind pe toată lumea. (Martin Luther King)

Experienţa a arătat că armătura morală este mai importantă pentru individ şi pentru societate decât cu-

noştinţele ştiinţifice, literare, filozofice. (Alexis Carrel, medic chirurg şi biolog francez)

Mintea intuitivă este un dar de la Dumnezeu, iar mintea raţională este servitorul fidel al acesteia. Noi am

creat o societate care onorează servitorul şi a uitat darul. (Albert Einstein)

Ne putem sustrage, pentru o vreme, regulilor societăţii; nimic însă nu scapă legilor naturii.

(Marie d’Agoult)

Nu o anumită societate îmi pare ridicolă, ci omenirea. (Eugen Ionescu)

Omul este bun de la natură, dar societatea este aceea care îl corupe. (Jean-Jacques Rousseau)

Omul este încă la fel cum a fost. Este încă brutal, violent, agresiv, avid, competitiv. Şi … a construit o

societate după aceste trăsături. (Krishnamurti, filosof indian)

Orice societate bazată pe dominare susţine violenţa. (Bell Hooks)

Pe cât de puternic este adevărul, pe atât de slabă şi de neputincioasă este minciuna. Din omul cel mai

neînsemnat, din stratul cel mai de jos al societăţii, adevărul face o personalitate ilustră. Minciuna

însă, dimpotrivă, îl înjoseşte pe om şi dintr-un om mare face un om de nimic. (Sfântul Ioan

Gură de Aur)

Primul semn al corupţiei, într-o societate care este încă în viaţă, este acela că scopul scuză mijloacele.

(Georges Bernanos)

Şi optimistul, şi pesimistul contribuie la societate. Optimistul a inventat avionul, pesimistul a inventat

paraşuta. (George Bernard Shaw)

Socoteala/ A fi patriot nu e un merit, e o datorie. Numai cine nu socoate iubirea de Ţară drept o datorie e în stare

să se laude cu ea. (George Topârceanu)

Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi nu-

mărul ei este şase sute şaizeci şi şase. (Apocalipsa 13.18)

Anii noştri s-au socotit ca pânza unui păianjen; zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani; iar de vor fi în

putere optzeci de ani şi ce este mai mult decât aceştia osteneală şi durere; că trece viaţa noastră şi

ne vom duce. (Psalmi 89.10-12)

Astfel a strâns Iosif grâu mult foarte, ca nisipul mării, încât nici seamă nu se mai ţinea, căci nu se mai

putea socoti. (Facerea 41.49)

Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă

de trupul şi sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea

din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul

Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit. Căci de ne-am fi ju-

decat noi înşine, nu am mai fi judecaţi. (I Corinteni 11.27-31)

Atunci se va socoti cineva că are pacea şi liniştea, când va înlătura gândurile deşarte. (Sfântul

Ambrozie al Mediolanului)

Ba, ceea ce ar fi şi mai grav, însăşi crearea omului şi înzestrarea lui cu toate darurile s-ar dovedi fără de

nici un rost. Însă, fiindcă nici toate aceste lucrări ale lui Dumnezeu şi nici toate aceste daruri care pro-

vin de la El nu pot fi socotite zadarnice şi fără rost, atunci în chip necesar trebuie legată de dăinuirea

veşnică a sufletului şi prelungirea vieţii trupeşti, precum şi corolarul ei firesc, învierea.

(Atenagora Atenianul, filosof creştin din secolul al doilea)

Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice:

Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-aţi crezut lui? Iar de vom zice: De la oameni, ne temem de po-

por, fiindcă toţi îl socotesc pe Ioan de prooroc. Şi răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu ştim. Zis-a

lor şi El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea. (Matei 21.25-27)

Ca cei morţi să fii, să nu socoteşti nici lauda şi nici ocara, şi poti să te mântuieşti. 11.2

Care faptă este mai mare decât toate celelalte? Şi a zis: socotesc că precum mândria este mai mare de-

cât toate patimile, încât a putut să surpe pe unii din cer, aşa şi smerita-cugetare este mai mare decât

toate faptele bune, pentru că poate să scoată pe om din însăşi adâncuri, măcar de ar fi păcătos ca

un drac. Pentru aceea şi Domnul mai întâi de toţi fericeşte pe cei săraci cu duhul. (Avva Longhin)

Căci au mers atât de departe pe căile rătăcirii, încât socoteau drept dumnezei dobitoacele cele mai res-

pingătoare, înşelându-se ca pruncii cei fără de înţelepciune. (Cartea înţelepciunii lui

Solomon 12.24)

Căci, chiar când ar fi cineva desăvârşit între fiii oamenilor, de-i va lipsi înţelepciunea cea de la Tine, ca ni-

mica toată se va socoti. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 8.6)

Cât este de mare Dumnezeu! Dar noi nu putem să-L înţelegem şi numărul anilor Săi nu se poate socoti.

El atrage picăturile de apă, El le preface în aburi şi dă ploaia. Iar norii o trec prin sita lor şi o varsă

picături peste mulţimile omeneşti. (Iov 36.26-28)

Când te afli în lărgime să nu te bucuri şi când te afli în necazuri să nu te întristezi şi să nu le socoteşti pe

acestea ca străine de calea lui Dumnezeu, căci pe calea Lui se umblă din veac şi din neam în neam,

prin cruce şi moarte. (Sfântul Isaac Sirul)

Cea mai mare virtute este dreapta-socoteală, echilibrul în viaţa noastră, în fiecare zi din viaţa noastră.

(Sfântul Antonie cel Mare)

Cei înţelepţi ascund ştiinţa, iar gura celui fără de socotinţă este o nenorocire apropiată.(Solomon 10.14)

Celui ce binecuvântează pe prietenul său cu glas mare dis-de-dimineaţă, i se socoteşte ca un blestem.

(Solomon 27.14)

Ci toţi aceştia sunt mai nebuni şi mai de plâns decât sufletul unui copil; sunt toţi duşmanii poporului tău şi

asupritorii lui; căci pe toţi idolii neamurilor i-au socotit drept dumnezei pe cei care nici cu ochii nu

văd, nici cu nasul nu respiră, nici cu urechile nu aud, nici cu degetele mâinilor nu pipăie, nici cu

picioarele nu umblă. (Solomon 15.14, 15)

Cine se socoteşte mai prejos decât aproapele său a câstigat lupta cu mândria. 11.8

Cel ce vrea să facă ceva şi nu poate, e socotit de către cunoscătorul de inimi, Dumnezeu, ca şi când ar fi

făcut. Iar aceasta trebuie să o înţelegem atât cu privire la cele bune, cât şi la cele rele. (Sf. Marcu

Ascetul)

Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre

Mine. (Ioan 5.39)

Dacă ne gândim că toate sunt rânduite cu socoteală şi cu înţelepciune, mai trebuie să avem credinţa că

nimic din tot ce se întâmplă nu are loc fără un motiv întemeiat şi fără înţelepciunea legată de

Dumnezeu. (Sfântul Grigorie de Nyssa)

Dar cele ce îmi erau mie câştig, acestea le-am socotit pentru Hristos pagubă. (Filipeni 3.7)

Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pe-

depsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pen-

tru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am

vindecat. (Isaia 53.4, 5)

Dar eu socotesc că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli.

(II Corinteni 11.5)

De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de

dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el. Atunci

li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au

făcut acoperăminte. (Facerea 3.6, 7)

De aceea Sfântul Vasile cel Mare îl numeşte pe adevăratul prieten bărbat înţelept, şi spune despre el

că dacă ar locui într-o ţară îndepărtată, şi chiar dacă ochii mei nu l-ar vedea niciodată, tot prieten

l-aş socoti. Aşa spunea şi Euripide.

De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la

toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el. Căci, până la lege, păcatul era în lume, dar păcatul nu

se socoteşte când nu este lege. Ci a împărăţit moartea de la Adam până la Moise şi peste cei ce

nu păcătuiseră, după asemănarea greşelii lui Adam, care este chip al Celui ce avea să vină.

(Romani 5.12-14)

Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru

voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă. Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când

cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se

vor mistui. (II Petru 3.9, 10)

Dreapta-socoteală 10.7

Dreapta-socoteală este făclie în întuneric şi luminarea celor cu vederea slabă. (Sfântul Ioan Scărarul)

Dreapta-socoteală este păzitoare a virtuţilor şi în acelaşi timp îl fereşte pe om de loviturile păcatului.

Omul care urmează luării-aminte, niciodată nu se va depărta de faptele virtuoase şi nici nu va

fi prins de prăpădul păcatului. (Sfântul Vasile cel Mare)

Dreapta-socoteală este virtutea virtuţilor şi dreptatea virtuoşilor. (Sfinţii Părinţi)

Dreapta-socoteală, cea mai mare dintre virtuţi. 10.7

Ei înşişi fiind nedrepţi îşi vor lua plata nedreptăţii, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi; ei sunt pete

şi ocară, făcându-şi plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre; având ochii plini de

pofta desfrânării şi fiind nesăţioşi de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprin-

să la lăcomie şi sunt fiii blestemului. (II Petru 2.13, 14)

Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele. Fericit bărbatul, căruia nu-i va

socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug. (Psalmi 31.1, 2)

Fiind deci neamul lui Dumnezeu, nu trebuie să socotim că dumnezeirea este asemenea aurului sau argin-

tului sau pietrei cioplite de meşteşugul şi de iscusinţa omului. (Faptele Apostolilor 17.29)

Fraţii mei, nu căutând la faţa omului să aveţi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei. Căci,

dacă va intra în adunarea voastră un om cu inele de aur în degete, în haină strălucită, şi va intra şi un

sărac, în haină murdară, iar voi puneţi ochii pe cel care poartă haină strălucită şi-i ziceţi: Tu şezi bine a-

ici, pe când săracului îi ziceţi: Tu stai acolo, în picioare, sau: Şezi jos, la picioarele mele, n-aţi făcut voi,

oare, în gândul vostru, deosebire între unul şi altul şi nu v-aţi făcut judecători cu socoteli viclene?

(Iacob 2.1-4)

Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se ţine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hris-

tos şi de învăţătura cea după dreapta credinţă, acela e un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boa-

la discuţiilor şi a certurilor de cuvinte, din care pornesc: ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene, gâl-

cevi necurmate ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care socotesc că evlavia este un

mijloc de câştig. Depărtează-te de unii ca aceştia. (I Timotei 6.3-5)

Iar Domnul Dumnezeu a mirosit mireasmă bună şi a zis Domnul Dumnezeu în inima Sa: "Am socotit să

nu mai blestem pământul pentru faptele omului, pentru că cugetul inimii omului se pleacă la rău din ti-

nereţile lui şi nu voi mai pierde toate vietăţile, cum am făcut. De acum, cât va trăi pământul, semăna-

tul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea nu vor mai înceta!" (Facerea 8.21, 22)

Iar Mardoheu a răspuns Esterei următoarele: "Să nu socoţi că ai să scapi tu singură în casa regelui, din-

tre toţi Iudeii. Dacă tu vei tăcea în vremea aceasta, atunci izbăvirea şi eliberarea vor veni pentru Iudei

din altă parte, iar tu şi casa tatălui tău veţi pieri. Şi cine ştie dacă tu n-ai ajuns la vrednicia de regină

tocmai pentru vremile acestea?" (Estera 4.13, 14)

Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lă-

sat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngri-

jeşti şi pentru multe te sileşti; dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua

de la ea. (Luca10.40-42)

Încrederea nesocotită în dumnezeiasca milostivire este şi mai primejdioasă. 9.21

Lucrul socotit de unii ca însemnând fericirea, este faptul de a nu avea cugetul încărcat, precum şi acela

de a nu fi împovărat conştiinţa altora. (Eusebiu de Cezareea)

Mai înainte de sfârşit pe nimeni să nu-l socoteşti fericit, că în fiii săi se va cunoaşte omul.

(Ecclesiasticul 11.30)

Nici cele cuvenite lui Dumnezeu nu trebuie să le nesocotim pentru cele omeneşti şi nu este necesar să fim

nepăsători nici faţă de cele omeneşti pentru Dumnezeu. (Sfântul Chiril al Alexandriei)

Noi socotim ca nebun cu adevărat pe cel care în loc de Dumnezeu are un idol neînsufleţit şi se leapădă

de Dumnezeul cel viu. (Sfinţii Mucenici Manuil, Savel şi Ismail, trei fraţi care veniseră din Persia la

Calcedon unde se desfăşura un mare praznic păgân, pe timpul împăratului Iulian Apostatul. Li s-au

tăiat capetele, iar trupurile au fost arse.)

Nu adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te tragă la socoteală şi să fii găsit de minciună!

(Solomon 30.6)

Nu cuvintele unuia sau altuia provoacă în noi supărarea, ci mândria nostră de a ne socoti mai buni decât

cel care ne-a jignit. 12.2

Nu da împrumut omului celui mai tare decât tine; şi de-l vei împrumuta, socoteşte împrumutul ca pierdut.

(Ecclesiasticul 8.12)

Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de

cinste decât el însuşi. (Filipeni 2.3)

Nu îngădui un râs nesocotit şi nu suferi cuvântul obraznic; unul vine de la un prost, celălalt de la un nebun.

(Socrate)

Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. (Matei 10.34)

Nu te socoti împreună cu mulţimea păcătoşilor; adu-ţi aminte că mânia nu va zăbovi.

(Ecclesiasticul 7.17)

Orice nedreptate pe care o suferim de la cineva este socotită de Dumnezeu, fie pentru izbăvire de păca-

te, fie pentru răsplătire. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Pentru a face un rău nu este nevoie de mult efort, însă când vrei să săvârşeşti un bine este nevoie de voin-

ţă, dorinţă şi dreaptă socotinţă. (Părintele Dumitru Păduraru)

Pentru aceea, oricine ai fi, o, omule, care judeci, eşti fără cuvânt de răspuns, căci, în ceea ce judeci pe al-

tul, pe tine însuţi te osândeşti, căci aceleaşi lucruri faci şi tu care judeci. Şi noi ştim că judecata lui

Dumnezeu este după adevăr, faţă de cei ce fac unele ca acestea. Şi socoteşti tu, oare, omule, ca-

re judeci pe cei ce fac unele ca acestea, dar le faci şi tu, că tu vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?

Sau dispreţuieşti tu bogăţia bunătăţii Lui şi a îngăduinţei şi a îndelungii Lui răbdări, neştiind că bu-

nătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? (Romani 2.1-4)

Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să

pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceaţa cea trecătoare a păcatului, socotind că

batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire.

(Evrei 11.24-26)

Robul pântecelui socoteşte cu ce mâncăruri va sărbători praznicul, pe când robul Domnului, cu ce daruri

se va îmbogăţi. (Sfântul Ioan Casian)

Să nu ne socotim mai mici pentru că nu facem minuni. N-am avea niciun câştig de-am face minuni, după

cum nu pierdem nimic dacă nu facem, dacă ducem o viaţă virtuoasă. Dacă facem minuni, noi suntem

datornicii lui Dumnezeu. Dacă însă ducem o viaţă virtuoasă, plină de fapte bune, atunci Dumnezeu ne

este dator. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. (Matei 5.17)

Socotelile celor drepţi sunt dreptatea, iar punerile la cale ale celor nelegiuiţi înşelăciunea.

(Solomon 12.5)

Socoteşte cu mintea faptele lui Dumnezeu; cine poate să îndrepte ceea ce El a strâmbat?