Oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului. Deci dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi. Ioan 34, 36

SAMÂNŢA BUNA

Duminică, 1 Iunie 2014

… oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului. Deci dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.

Ioan 8.34, 36

Calea eliberării

Scriitorul Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) a afirmat că omul s-a născut liber şi totuşi se află în lanţuri. Adevărul este că Dumnezeu l-a creat pe om liber. Între om şi Dumnezeu a fost o legătură fericită până în clipa când vrăjmaşul sufletelor a pus în faţă răul. Dacă omul a ajuns în lanţuri, este rezultatul neascultării sale. Apoi, neascultarea a dus la păcat, şi păcatul a condus la robie. Cât rău a produs robia păcatului în lume, nu poate fi cuprins în aceste pagini! Putem să vedem această imensitate a răului cugetând la ceea ce vedem în jurul nostru. Biblia spune că oamenii sunt morţi în greşeli şi în păcate. Însă Dumnezeu, în dragostea Sa faţă de om, S-a gândit la rezolvarea situaţiei. El L-a dat pe Fiul Său la cruce pentru a purta pedeapsa păcatelor acelora ce-L acceptă ca Mântuitor. O cale nouă se deschide pentru cel ce este rob al păcatului: calea eliberării. Toate încercările omului de a se elibera singur au dus la acelaşi rezultat: omul a rămas în lanţurile păcatului. Singurul care poate elibera pe fiecare este Mântuitorul. Iată de ce şi astăzi toţi sunt chemaţi să vină la acest Salvator! Întâlnirea cu El are urmări veşnice. Nu refuzaţi această întâlnire!

Luni, 2 Iunie 2014

Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului. Efeseni 6.4

Într-o familie, cei doi copii obişnuiau în fiecare seară, înainte de culcare, să-l roage pe tatăl lor să le spună povestea celor trei ursuleţi. Într-o zi, tatăl îşi zise: „Este absurd. Voi înregistra povestea şi îi voi lăsa s-o asculte singuri de câte ori doresc“. A doua zi a înregistrat povestea şi, după ce le-a arătat copiilor cum se mânuieşte casetofonul, i-a lăsat singuri şi s-a aşezat în fotoliu ca să-şi citească ziarul. Copiii şi-au făcut curând apariţia în camera tatălui şi s-au urcat pe genunchii lui. Unul dintre ei a zis: „Ne place să-ţi ascultăm vocea pe casetă, dar ne lipsesc genunchii pe care ne ţii în braţe. Te rugăm să ne spui povestea încă o dată şi de data aceasta ţine-ne strâns în braţele tale“. Este foarte important ca părinţii să nu piardă atracţia şi încrederea copiilor, mai ales în această vreme când sunt expuşi ispitelor sau când, în anumite împrejurări, trebuie să plece din casa părintească. Deşi mustrarea nu are voie să se întrerupă niciodată din partea ambilor părinţi, totuşi ei trebuie să folosească orice ocazie ca să-şi întâmpine copiii cu dragoste. Creşterea copiilor este o mare răspundere în faţa lui Dumnezeu şi a societăţii, în mijlocul căreia am fost aşezaţi.

Marţi, 3 Iunie 2014

Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă …
Plângerile lui Ieremia 3.22-23

La 2 august 1487, corăbiile comandate de Bartolomeo Diaz au plecat de-a lungul coastelor africane cu intenţia să găsească drumul spre „Ţara mirodeniilor“. Atingând pământul Africii, o furtună puternică i-a făcut să acosteze. Datorită furtunii şi a spaimei prin care au trecut, au numit locul acela „Cabo Tormentoso“, adică „Capul furtunilor“. Cei din vechime credeau că dincolo de el se afla marea spaimelor şi ţara întunericului. Când, mai târziu, Vasco da Gama a trecut pe acolo, i-a schimbat denumirea în „Capo di Bouna Speranza“, adică „Capul Bunei Speranţe“. Până la venirea Mântuitorului pe pământ, oamenii se aflau într-un mare întuneric spiritual şi lumea putea fi numită „Capul furtunilor“. Din momentul în care Mântuitorul a biruit la cruce moartea şi pe cel ce avea puterea morţii, diavolul, lucrurile s-au schimbat. Cel care Îl primeşte pe Mântuitorul a trecut din locul de groază în locul „Bunei Speranţe“. Se află şi cititorul printre aceşti oameni fericiţi? Calea spre acest loc al „Bunei Speranţe“ nu este o religie, o tradiţie, o filozofie, o faptă bună, ci o Persoană: Isus Hristos. Cine Îl primeşte pe Hristos ca Mântuitor va avea parte de toate bunătăţile Domnului.

Miercuri, 4 Iunie 2014

Când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă, pe care o avea pe el.
Geneza 37.23

Fraţii lui Iosif l-au dezbrăcat de haina cea pestriţă. Tatăl îi făcuse haina cea pestriţă ca o dovadă că îl iubea mai mult decât pe ceilalţi, iar fraţii l-au înjosit dezbrăcându-l de ea. Tot astfel, în multe ocazii, când Hristos S-a distins faţă de toţi ceilalţi oameni prin manifestările puterii Sale divine, a înţelepciunii şi a harului, omul în răutatea sa a căutat să-L dezbrace pe Domnul de haina Lui. Singura viaţă perfectă care a fost trăită pe acest pământ a fost viaţa lui Hristos. În El, totul era desăvârşit. El n-a avut nicio bogăţie şi nu a lăsat nimic, decât hainele pe care le-a purtat. Dacă mergem cu gândul la cruce, găsim că ostaşii au împărţit hainele Lui între ei. Se pare că au fost cinci articole vestimentare. Primele patru le-au împărţit şi a mai rămas cămaşa care era dintr-o singură ţesătură. Dacă ar fi fost tăiată, nu ar mai fi avut nicio valoare. Ei au tras la sorţi pentru cămaşă. Ei nu ştiau că împlineau o profeţie făcută cu o mie de ani în urmă: „Îşi împart hainele mele între ei şi trag la sorţi pentru cămaşa mea“ (Psalmul 22.18). Aceste profeţii împlinite ne amintesc de exactitatea inspiraţiei Scripturii şi că Isus Hristos este, într-adevăr, Mesia cel promis, care doreşte ca noi să-L acceptăm în inimi ca pe Salvatorul nostru, care S-a dus la Tatăl ceresc să pregătească un loc pentru ai Săi.

Joi, 5 Iunie 2014

Dumnezeu … porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască. Faptele Apostolilor 17.30

În anul 168 înainte de Hristos, împăratul sirian Antioh al IV-lea cu trupele sale a ocupat Egiptul superior. Dar romanii n-au acceptat să vadă un rival în spaţiul estic al Mării Mediterane. Astfel, au trimis o delegaţie în Egipt. Romanul a păşit înaintea lui Antioh fără să-l salute şi i-a cerut să părăsească imediat Egiptul. Romanul a trasat cu bastonul său în nisip un cerc în jurul împăratului: „Decide-te acum! Nu vei părăsi acest cerc, până nu ne vei da un răspuns!“. Lui Antioh nu i-a rămas decât să aleagă între retragerea imediată sau conflictul deschis cu Roma. Comportarea romanului a fost nepoliticoasă, dură şi umilitoare, dar foarte eficientă. Pentru cerinţa sa ultimativă nu avea nici măcar un motiv legal. Dacă Dumnezeu ne cere să ne întoarcem la El şi să ne pocăim, probabil unora li se pare ca fiind nepoliticos, dur şi umilitor. Dar să ne gândim că Dumnezeu are dreptul să ceară aşa ceva, pentru că El este Creatorul nostru. Aici nu este vorba despre putere. Cerinţa lui Dumnezeu adresată nouă este un apel al dragostei. El nu vrea să mergem în pierzare. El vrea ca noi să primim viaţa veşnică. De aceea El ne cere atât de insistent să ne întoarcem, dar nu ne obligă!

Vineri, 6 Iunie 2014

Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţumiri … Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi.
Psalmul 50.14-15

„Numai rugăciunea mai ajută aici!“

Într-un restaurant, doi bărbaţi discutau despre problemele grave care zguduiau firmele lor şi despre tot felul de soluţii. Unul dintre ei a încheiat discuţia puţin ironic: „Dacă nimic altceva nu mai este de folos, atunci ne putem numai ruga“.

„Numai rugăciunea mai ajută aici!“ – Aceste cuvinte le auzim deseori. Este numai o vorbă? Înseamnă numai: „Mai mult, noi nu putem face; iar Dumnezeu (dacă există) nu face probabil nimic“?

Dar oare nu ne-a promis Dumnezeu că ne salvează, când ne rugăm Lui în necazul nostru? Care este situaţia cu promisiunea din versetul de astăzi? Dumnezeu a promis; El Îşi respectă Cuvântul! Din contextul acestei promisiuni observăm că aceasta este pentru cei care iau în serios relaţia lor cu Dumnezeu, care doresc să ducă o viaţă cu Dumnezeu.

Pentru ceilalţi, care nici în necaz nu au căutat o nouă relaţie cu Dumnezeu, li se spune: „Dumnezeu zice însă celui rău: «Ce tot înşiri tu legile Mele şi ai în gură legământul Meu, când tu urăşti mustrările şi arunci cuvintele Mele înapoia ta?»“

Sâmbătă, 7 Iunie 2014

Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel …
Matei 7.12

Aflându-se într-o excursie pe munte, o familie tânără a poposit la o cabană. Băiatul cel mic, supărat pe fratele său, s-a dus în spatele cabanei şi a strigat mânios: „Te urăsc!“. Dar imediat, un glas puternic i-a răspuns: „Te urăsc, te urăsc…!“.

Speriat, copilul a alergat la tatăl său şi i-a povestit toată păţania, spunându-i că cineva în vale strigă că-l urăşte. Tatăl a înţeles imediat despre ce este vorba, şi-a luat copilul de mână şi au mers în acelaşi loc. „Acum strigă: Te iubesc!“ Copilul a strigat şi ecoul i-a răspuns: „Te iubesc, te iubesc…!“.

– Ţine minte, copile, aşa este în viaţă. Dacă eşti om rău, vei întâlni răutate. Dar dacă eşti om bun şi te porţi frumos cu ceilalţi, vei găsi înţelegere la tot pasul. Chiar dacă nu vei fi iubit întotdeauna de oameni, în schimb dragostea lui Dumnezeu va fi mereu cu tine. Să nu uiţi aceste adevăruri!

„O inimă veselă înseninează faţa; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit“, spunea înţeleptul Solomon. Dacă vrem să întâlnim feţe senine, trebuie mai întâi ca inimile noastre să fie vesele, deschise pentru dialog cu ceilalţi. Acesta este un ecou bun în viaţă.

Duminică, 8 Iunie 2014

Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate!“. Marcu 2.5

Încredinţaţi de puterea şi bunătatea lui Isus, patru oameni au adus la El un paralitic. Neputând să se apropie din cauza mulţimii, ei au coborât patul cu cel bolnav printr-o deschizătură făcută în acoperişul casei. Văzându-le credinţa, Mântuitorul a zis paraliticului: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate!“. Niciodată nu se face în zadar apel la bunătatea lui Isus. Credinţa găseşte întotdeauna în Mântuitorul un răspuns deplin la nevoile create de păcat. Trebuie numai, după exemplul celor care au adus pe acel bolnav la Isus, să existe cunoştinţă despre propriile nevoi şi credinţă în bunătatea Aceluia care a părăsit slava pentru a izbăvi pe creaturile Sale de urmările păcatului. Răspunsul Mântuitorului face într-adevăr să se înţeleagă că toate relele provin din păcat. Dar ce har minunat! Hristos Însuşi aduce soluţia unde se află răul şi unde omul neputincios nu se poate izbăvi singur. Hristos dăruieşte prin credinţă o vindecare completă de toate rănile pricinuite de păcat. Întâlnirea paraliticului cu Isus a produs o mare bucurie în inima sa, dar şi glorificarea lui Dumnezeu din partea mulţimii. Şi întoarcerea ta la Mântuitorul îţi va aduce vindecare de boala păcatului, dar şi fericire temporară şi veşnică.

Luni, 9 Iunie 2014

… este un singur Dumnezeu şi este un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat … ca preţ de răscumpărare … 1 Timotei 2.5-6

La 10 iunie 2005, regele Norvegiei şi cel al Suediei au inaugurat elegantul pod peste fiordul Svinesund, care prin marea sa deschidere uneşte cele două ţări. Acesta ne aminteşte de mulţimea podurilor din lume. În vremea noastră, circulaţia ar fi aproape imposibilă fără poduri. Peste văi adânci şi prăpăstii, oamenii au construit poduri. Toate podurile au un lucru comun: permit trecerea dintr-o parte în alta. Însă cea mai adâncă prăpastie este între Dumnezeu şi om. Prin necredinţa şi păcatele omului s-a format un abis foarte mare. Cum putem trece peste acest abis? Cum putem să ne apropiem de Dumnezeu? În această privinţă, iniţiativa a venit din partea lui Dumnezeu, care S-a îngrijit de cel mai sigur pod pe care omul poate să meargă la El. Acest „pod“ este Isus Hristos. Prin moartea Sa pe cruce, Mântuitorul a dăruit posibilitatea, „podul“ pe care oamenii păcătoşi se pot apropia de Dumnezeu. Nimănui nu-i va fi de folos să stea în faţa acestui „pod“ şi să-i admire trăinicia. Fiecare om trebuie să treacă peste „pod“, dacă doreşte viaţa veşnică. Alt „pod“ pe care ne-am putea apropia de Dumnezeu nu există.

Marţi, 10 Iunie 2014

Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi. Psalmul 50.15

Cu mulţi ani în urmă, într-o şcoală din Hanovra, învăţătorul a pus pe copii să povestească ce au înţeles din expunerea unui pastor la o conferinţă. Micuţului Augustin nu i-a mai venit în minte decât versetul de astăzi, care s-a repetat de mai multe ori. De atunci au trecut mulţi ani. Augustin s-a căsătorit şi locuia într-un oraş mare. Salariul era mic şi cu greu îşi acoperea cheltuielile pentru întreţinere şi chirie. Într-o seară, pe când soţia se plângea de situaţia lor, lui Augustin i-a venit în minte versetul pe care îl învăţase în copilărie. Dar şi-a adus aminte şi de faptul că nu s-a interesat de Dumnezeu şi a mers în viaţă pe căile păcatului. În această stare de păcătoşenie, Augustin nu îndrăznea să ceară ajutor lui Dumnezeu. În ziua următoare când a venit acasă, a găsit o masă îmbelşugată. Soţia i-a spus că a primit banii de la o firmă, la care lucrase şi care nu-i plătise până atunci. Augustin a recunoscut că este un mare păcătos şi că Dumnezeu este plin de milă faţă de oameni. Augustin şi-a recunoscut starea rea şi, prin credinţa în Mântuitorul, a găsit calea păcii despre care a vorbit şi altora. El a experimentat în mod practic că Dumnezeu răspunde omului aflat în necaz.

Miercuri, 11 Iunie 2014

L-au luat şi l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea. Geneza 37.24

Din Hebron în groapă şi mai târziu la închisoare – iată cum a coborât drumul lui Iosif, amintind de Domnul şi Mântuitorul nostru! În Filipeni 2, Hristos ne este prezentat ca având chipul lui Dumnezeu. Apoi citim că S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi luând un chip de rob. La înfăţişare a fost găsit ca un om care S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. Iosif a fost aruncat în groapă de fraţii lui. Domnul Isus a fost predat naţiunilor de către evrei, de cei pe care i-a numit „ai Săi“. Vândut de fraţii săi, Iosif a devenit rob şi, ca şi Isus vândut de Iuda, a acceptat toate urmările. Oamenii, în orbirea lor spirituală, analizând viaţa lui Isus, declară că slujirea Lui credincioasă L-a făcut apt să poarte titlul de Fiul lui Dumnezeu. Dar ce deosebite sunt gândurile divine! Nu un slujitor a devenit Fiul lui Dumnezeu, ci singurul Fiu al Tatălui ceresc a devenit slujitor! Desăvârşirea lui Hristos a fost dovedită printr-o viaţă de suferinţe, de lepădare, până la părăsirea de pe cruce. În slujirea Sa, Domnul Isus a fost găsit credincios şi ascultător; în slujirea Sa, Isus L-a glorificat pe Dumnezeu şi a coborât mai jos decât Iosif. Isus a fost răstignit pe cruce, unde s-a arătat toată perfecţiunea Persoanei Sale.

Joi, 12 Iunie 2014

Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte … Luca 15.7

În cartea Iov citim că îngerii au jubilat când Dumnezeu a creat pământul şi oamenii. Ei au văzut locul pe care Dumnezeu l-a dat omului ca şi căpetenie peste toată creaţia pământească. Omul trebuia numai să recunoască suveranitatea lui Dumnezeu. Omul avea cea mai înaltă poziţie pe pământ. Nu era nimeni mai mare decât el, afară de Dumnezeu în cer. Cum s-a comportat însă omul? A călcat în picioare singura poruncă dată de Dumnezeu, a devenit neascultător şi a crezut minciuna lui satan, prin care i se spunea că Dumnezeu ar fi nedrept faţă de el, iar Cuvântul Său nu ar fi adevărat. Aşa a călcat în picioare omul onoarea lui Dumnezeu. Aşa a ajuns creaţia minunată sub puterea lui satan şi sub judecata divină. Ce au gândit îngerii când au văzut revolta şi decăderea omului? Cum a fost posibil ca o creaţie, care este mai prejos decât îngerii, să îndrăznească o astfel de revoltă împotriva lui Dumnezeu? Când citim astfel de meditaţii, putem înţelege bine valoarea unui suflet răscumpărat prin credinţa în Mântuitorul şi marea bucurie din cer când un astfel de păcătos se smereşte şi se întoarce de pe căile necredinţei.

Vineri, 13 Iunie 2014

Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus … Evrei 12.2

Pentru a nu-şi pierde dreapta orientare, creştinul este îndemnat să privească la Isus. Este cineva greu încercat? Să privească la Domnul Isus şi i se va lumina faţa de bucurie şi nu va fi dat de ruşine. Domnul a trecut pe unde trecem noi şi El poate să dea mângâiere tuturor celor ce îşi îndreaptă privirea spre El. Este cineva sărac, apăsat de grija zilei în ce priveşte hrana şi alte lucruri? Să privească la Domnul Isus şi va vedea în El pe Unul care nu avea unde să-Şi pună capul, care, ca şi păsările cerului, nu avea nimic strâns deoparte; nu avea bani, nici casă, dar avea un Tată în ceruri. Eşti vorbit de rău, întristat, îndurerat pentru cuvintele rele şi neadevărate pe care le spun alţii despre tine? Priveşte la Domnul Isus, pentru că El a trecut pe acelaşi drum de batjocură şi vorbire de rău din partea lumii cum nimeni dintre noi n-a fost întâmpinat. Eşti prigonit? Priveşte la Domnul Isus şi vei vedea cum s-au purtat cu El fariseii şi cărturarii care-L urmăreau pentru a găsi ceva cu care să-L poată învinui! Să privim la Isus pentru toate aspectele vieţii noastre!

Sâmbătă, 14 Iunie 2014

Iată că tu eşti pentru ei ca un cântăreţ plăcut, cu un glas frumos … Ei îţi ascultă cuvintele, dar nu le împlinesc deloc.
Ezechiel 33.32

Un misionar din Congo a povestit ce i s-a întâmplat la una din vizitele sale. Într-o noapte a dormit într-un sat şi toată noaptea nu s-a putut odihni din cauza lătratului câinilor. A căutat în tot felul să-i aducă la tăcere pe câini, dar nu a reuşit. Când s-a plâns gazdelor de deranjul care i l-au produs câinii, aceştia i-au spus misionarului că nişte lei căutau să pătrundă în sat. Urmele lor se puteau vedea nu prea departe de cortul unde a dormit misionarul. Când misionarul ne-a istorisit cele întâmplate, a adăugat: „Câinii au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a îndepărta pericolul, iar eu, în neştiinţă, am căutat să-i liniştesc. Tot astfel se întâmplă cu cei care astăzi ne fac reproşuri, fiindcă vorbim prea mult despre iad, despre mântuire, despre Mântuitorul. Dacă primesc mesajul evangheliei, într-o zi cred că ne vor mulţumi“. Evanghelia nu este o veste înspăimântătoare, ci este vestea bună a păcii şi a vieţii veşnice pe care Mântuitorul o dăruieşte tuturor celor ce îşi recunosc păcatele. Cine respinge vestea bună a mântuirii prin credinţa în Hristos, va deveni veşnic nefericit. De aceea să nu considerăm vestea bună ca fiind o avertizare incomodă!

Duminică, 15 Iunie 2014

A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă. Şi într-a patra strajă din noapte, a mers la ei, umblând pe mare … Marcu 6.48

Ucenicii erau singuri în corabie. Vântul potrivnic, care stârnea valuri ameninţătoare, gata să-i înghită, este un simbol al împotrivirii violente pe care o ridică vrăjmaşul sufletelor, diavolul. Şi în această împrejurare, Domnul a dorit să pună credinţa ucenicilor la încercare. Când ucenicii L-au văzut umblând pe mare, li s-a părut că văd o nălucă şi au ţipat. Prezenţa Domnului, în loc să-i liniştească, a adăugat ceva la groaza lor. Ei nu L-au recunoscut pe Domnul. Aşa este ori de câte ori ne lăsăm copleşiţi de greutăţi. În loc să ne ocupăm cu Cel ce poate şi vrea să ne ajute, ne ocupăm cu greutăţile noastre căutând să le rezolvăm singuri. Pentru a risipi temerile ucenicilor, Isus le-a vorbit: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!“. Cu toate că ucenicii Îl cunoşteau puţin pe Învăţătorul lor în acele momente, ce calm a trebuit să producă în inima lor acele cuvinte. Învăţătorul a urcat în corabie la ucenici, şi vântul a stat. Cine Îl acceptă pe Isus în corabia vieţii sale va auzi cuvintele Sale de încurajare.

Luni, 16 Iunie 2014

Mulţimile vorbeau mult în şoaptă despre El. Unii ziceau: „Este un Om bun“. Alţii ziceau: „Nu, ci duce poporul în rătăcire“. Ioan 7.12

Ateistul întreabă: Cum pot să ştiu că Dumnezeu există şi S-a descoperit? – Dumnezeu „a dat tuturor … o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat [pe Isus] din morţi“ (Faptele Apostolilor 17.31).

Cel îngâmfat gândeşte: Fă binele şi nu te teme de nimic. – „Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3.3).

Optimistul speră: Dumnezeu nu va condamna pe nimeni. – „… dar cine nu va crede va fi osândit“ (Marcu 16.16).

Pesimistul îşi face griji: Cred că nu aş rezista prea mult. – Cel „care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi“ (Filipeni 1.6).

Materialistul gândeşte: Nu trebuie să renunţ la prea multe lucruri? – „Ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?“ (Marcu 8.36).

Laşul se teme: Am păcătuit prea mult. Nu pot fi iertat. – „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele“ (1 Ioan 1.9).

Cel nehotărât şovăie: Acum încă nu. – „Iată că acum este ziua mântuirii“ (2 Corinteni 6.2).

Marţi, 17 Iunie 2014

Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui …
Eclesiastul 7.8

Aşa obişnuiau să spună romanii când piereau bărbaţi mari. „Aşa trece gloria lumii!“ Foarte clar se potrivesc aceste cuvinte la unul dintre bărbaţii puternici din Germania de după război, şi anume: Erich Honecker (1912-1994).Deja de foarte tânăr a devenit funcţionar comunist şi a petrecut zece ani în închisoare în perioada naţional-socialismului. În 1961 a condus lucrările de construire a zidului Berlinului şi până la urmă a reuşit în 1971 să ajungă în fruntea Republicii Democrate Germania. Ca vasal fidel al Moscovei, a înăsprit în interior asuprirea şi în exterior limitarea faţă de vest. Politica reformei lui Gorbaciov a respins-o. Datorită încăpăţânării sale, la puţine zile după schimbare, a fost destituit din funcţie de tovarăşii săi de partid, iar apoi acuzat de utilizarea cu forţa a puterii, de corupţie şi de omor. A fost închis, apoi s-a îmbolnăvit de cancer şi a fost eliberat, murind în Chile.Versetul de astăzi ne spune că important este sfârşitul unui lucru. La poarta veşniciei nu foloseşte la nimic amintirea puterii trecute. Atunci important este ca problema vinei noastre să fie rezolvată deja în viaţa aceasta pe pământ. Numai cine a aflat iertarea păcatelor sale, va putea sta în faţa lui Dumnezeu.

Miercuri, 18 Iunie 2014

Apoi au şezut să mănânce. Ridicându-şi ochii, au văzut o ceată de ismaeliţi venind din Galaad … Geneza 37.25

După ce l-au aruncat pe Iosif în groapă, fraţii lui „au şezut să mănânce“. Câtă nepăsare faţă de fratele lor! La fel a fost şi la cruce, căci citim: „Apoi au şezut jos şi-L păzeau“ (Matei 27.36). Numai prezenţa lui Iosif a putut sluji la descoperirea răutăţii fraţilor lui, după cum crucea a devenit singura ocazie pentru a expune adâncimea decăderii din inima omului. Conducătorii lui Israel au dus la moarte pe adevăratul Miel de Paşte şi apoi, calmi, s-au aşezat să mănânce la sărbătoarea pascală. Creatorul şi Susţinătorul universului a suferit înjosiri din partea creaturilor Sale nevrednice şi păcătoase. Ce scenă! Ce nepăsare!Ostaşii care şedeau jos şi-L păzeau pe Mântuitorul s-au manifestat cu brutalitatea care le era obişnuită ca păgâni. Isus a suportat totul. Era ceasul supunerii Sale desăvârşite faţă de voia Tatălui Său! Isus a suportat totul fără nicio alinare, preferând suferinţa maximă mai degrabă decât să fie neascultător faţă de Tatăl Său. „Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător“ (1 Petru 2.23).

Joi, 19 Iunie 2014

Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile … Toate au fost făcute prin El şi pentru El. Coloseni 1.16

Turnul din Taiwan măsoară 508 metri înălţime şi are 101 etaje. Dar locul în care este ridicat acest turn este mai puţin potrivit pentru asemenea construcţii. Taifune şi cutremure dese i-au obligat pe constructori la performanţe tehnice de vârf. Arhitecţii şi inginerii constructori specializaţi în statică s-au gândit cum să facă rezistentă clădirea la catastrofele naturale. Astfel au dezvoltat un „dispozitiv de atenuare a furtunii“: la etajul 92 este atârnată vizibil o bilă de oţel în greutate de 730 tone. Această pendulă împiedică clădirea să se mişte prea puternic în cazul unei furtuni. În faţa acestui zgârie-nor se opresc mulţi turişti şi admiră o astfel de performanţă.Dar, din nefericire, cei mai mulţi uită că există Unul care a dat oamenilor aceste capacităţi. Pe El trebuie să-L admirăm, să-L adorăm. Oare poate fi comparată această clădire cu ceea ce a făcut Isus Hristos ca şi Arhitect şi Ziditor în creaţia Sa? El a chemat la existenţă tot universul cu fiecare detaliu ca spaţiu de viaţă pentru creaturile Sale. În Psalmul 33 citim: „Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului. Căci El zice şi se face; porunceşte, şi ce porunceşte ia fiinţă“. Ce Domn puternic şi suveran! În această desăvârşire a Sa nemărginită, El doreşte să devină Domn al vieţii noastre mici.

Vineri, 20 Iunie 2014

Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre.
Efeseni 2.1

O, Isuse, altă dată

Orb prin lume rătăceam,

Căci iubirea-Ţi minunată

Pe atunci n-o cunoşteam,

Al Tău Nume sfânt nu-L iubeam,

Că-n păcate mari trăiam.

Dar deodată-n neagra noapte,

Înainte mi-ai ieşit:

Suferea-i în chin de moarte

Pe o cruce răstignit!

M-am oprit şi-nfrânt Te-am privit

Şi-am văzut cât m-ai iubit.

Inima-mi întunecată

Eu atunci voios Ţi-am dat.

Cu lumina Ta curată

Pe deplin m-ai luminat.

Calea dreaptă-atunci am aflat

Prin Cuvântu-Ţi minunat.

O, Isuse, eşti cu mine,

Mult de tot Tu mă iubeşti.

Ai murit chiar pentru mine,

Sufletu-mi să-mi mântuieşti.

Credincios ca să-Ţi slujesc,

Pentru Tine să trăiesc.

Sâmbătă, 21 Iunie 2014

Iată drumul, mergeţi pe el! Isaia 30.21

În timpul combaterii unui incendiu al unei păduri, câţiva pompieri au fost înconjuraţi de foc, fără să-şi dea seama de pericol. Un pilot al unui elicopter a văzut de sus cursa mortală şi s-a decis cu riscul vieţii sale şi al elicopterului să-i avertizeze pe bărbaţi. A zburat la altitudine joasă şi le-a aruncat în apropiere un mesaj prins de o greutate: „Sunteţi înconjuraţi de foc. De aici, de sus pot vedea o cale sigură şi vă voi conduce în siguranţă“. Bărbaţii au crezut ceea ce li s-a comunicat şi au urmat în grabă traseul indicat de elicopter. În unele locuri, între pereţii de foc care îi înconjurau era liber doar un culoar foarte îngust. Pilotul a reuşit să-i atenţioneze la timp pe pompieri şi să-i conducă în siguranţă.Într-o astfel de situaţie dezolantă este fiecare om înconjurat de păcatele şi greşelile sale. El luptă cu mijloacele pe care le are la dispoziţie contra încercuirii, dar este tot mai mult constrâns şi îngrădit. Dumnezeu nu ne-a arătat din cer o cale de ieşire, ci a venit în mijlocul evenimentelor prin Fiul Său Isus Hristos şi cu preţul vieţii Sale a creat o cale de eliberare, care n-ar fi putut fi atinsă fără El niciodată. Cine păşeşte cu credinţă pe această cale, are salvarea de focul veşnic al depărtării veşnice de Dumnezeu. Isus Hristos spune despre Sine: „Eu sunt calea … Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“ 

Duminică, 22 Iunie 2014

Domnul, când a văzut-o, i S-a făcut milă de ea şi i-a zis: „Nu plânge!“. Luca 7.13

Urmat de ucenicii Săi şi o mare mulţime, Isus Se ducea la cetatea Nain. Când s-au apropiat de poarta cetăţii, au văzut o mulţime de oameni care mergeau după un sicriu. Ce diferenţă între aceste două mulţimi de oameni: unii aveau în faţă pe Prinţul vieţii şi ceilalţi aveau moartea! Mulţimea mare care forma convoiul funebru îşi arăta prin prezenţă marea simpatie faţă de femeia văduvă. Simpatia în astfel de împrejurări dovedeşte neputinţa noastră.Dar Dumnezeu cunoştea situaţia creaturii aflate sub tot răul pe care l-a produs păcatul. El poate aduce rezolvarea acolo unde noi putem doar să plângem şi să constatăm neputinţa de a face ceva. Isus, care este Învierea şi Viaţa, resimte toate relele pe care le îndură omul. El a întâlnit convoiul funebru. Mişcat în sufletul Său faţă de văduvă, i-a spus: „Nu plânge!“. Cine poate să vorbească astfel unei văduve lovite de doliu? Nimeni, căci nimeni nu poate să reînnoade legăturile pe care le-a rupt moartea! Dar Isus, Fiul lui Dumnezeu, putea să cheme la viaţă pe fiul văduvei. Numai El singur i-a putut redărui fiul. Ce întâlnire fericită a acestei mame cu Dăruitorul vieţii! Inima Mântuitorului este aceeaşi şi astăzi faţă de părinţi şi copii în doliu. Domnul spune fiecăruia: Nu plângeţi!

Luni, 23 Iunie 2014

Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii. Proverbe 4.23

Franz Joseph, împăratul Austriei şi soţul legendarei Elisabeth, a fost un om dependent de lucru. După ce se trezea de obicei înainte de ora 4 dimineaţa, lucra 14 ore pe zi pentru menţinerea imperiului austriac. Pe lângă audienţe, discuţii şi recepţii seara, se număra lucrul meticulos la birou. La curtea împărătească vieneză se poate vizita astăzi biroul său dotat simplu în comparaţie cu luxul celorlalte încăperi. Este o încăpere mică în care doar puţine persoane aveau acces, dar în care totuşi s-au luat decizii care priveau întreaga ţară. Ceea ce decidea Franz Joseph avea efect asupra vieţilor multor oameni. Din inimă ies izvoarele vieţii. Ceea ce decizi în inima ta, pentru început invizibil pentru ceilalţi oameni, are efect asupra vieţii tale. Din înclinaţii mici, ascunse se nasc dependenţe, din convingeri bune, care apar în inimă, rezultă căi ale binecuvântării. Deciziile luate în ascuns, în cămăruţa inimii tale au efect şi asupra altora şi devin vizibile. Ce fel de decizii iei în „camera ta de guvernare“?

Marţi, 24 Iunie 2014

Strâng Cuvântul Tău în inima mea … Psalmul 119.11
„Sfânta Scriptură nu poate niciodată să mintă sau să rătăcească. Adevărurile ei sunt absolute şi neîndoielnice.“

(Galileo Galilei, astronom)

„Faţă de Biblie, toate cărţile omeneşti, chiar cele mai bune, sunt numai ca planetele care primesc toată lumina şi strălucirea numai de la soare.“

(R. Boyle, chimist)

„Biblia este cartea al cărei conţinut mărturiseşte el singur originea-i divină. Ea ne descoperă cât de mare este vina noastră, cât de adâncă ne este căderea, dar şi cât de mare este dragostea lui Dumnezeu. Biblia este comoara mea cea mai de preţ, fără de care aş fi nenorocit.“

(Kant, filozof german)

„Vă mărturisesc că maiestatea Scripturilor mă umple de admiraţie, după cum puritatea evangheliei îşi are influenţa ei asupra inimii mele.“

(Jean Jacques Rousseau, scriitor şi pedagog)

„Biblia este codul adevărat al sfinţeniei şi prin urmare al adevărului.“

(Silvio Pellico, scriitor italian)

Miercuri, 25 Iunie 2014

Atunci Iuda a zis fraţilor săi: „Ce vom câştiga să ucidem pe fratele nostru şi să-i ascundem sângele?“. Geneza 37.26

Caravana negustorilor aflaţi în drum spre Egipt i-a sugerat deodată lui Iuda prilejul de a scoate un profit de pe urma fratelui lor. De ce nu l-ar vinde pe Iosif, ca să câştige ceva bani? Dacă nu şi-au satisfăcut ura omorându-l, de ce nu şi-ar satisface lăcomia vânzându-l? De aici, ei şi-au abandonat fratele în mâna naţiunilor şi s-au dedat câştigului de bani. Şi ceea ce a făcut Iuda cu o mie de ani înainte de Hristos, urmaşii lui au făcut în timpul lui Hristos şi după crucificarea şi învierea Sa. La cruce, iudeii au părăsit pe Mesia al lor, dându-L pe mâna naţiunilor, şi de atunci încoace s-au dedat închinării lui mamona. „Câştigul“ este cuvântul care a guvernat acţiunea fraţilor lui Iosif. Iuda a adresat întrebarea caracteristică unei inimi lacome: „Ce vom câştiga?“. El nu a pus în faţa fraţilor săi dacă este drept ceea ce fac sau dacă este greşit, ci: „Ce vom câştiga?“. Cuvintele profetului Ieremia se potrivesc acestei împrejurări şi celor asemănătoare cu ea: „Dar tu n-ai ochi şi inimă decât ca să te dedai la lăcomie, ca să verşi sânge nevinovat şi să întrebuinţezi asuprire şi silnicie“ (22.17).

Joi, 26 Iunie 2014

Isus i-a zis: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“. Ioan 14.6

Un taxi mergea spre Bucureşti. Un pasager foarte vorbăreţ îl întrebă pe şofer:

– Ştiţi cine locuieşte în această vilă foarte frumoasă?

– Nu, spuse şoferul.

– Îl cunoaşteţi pe primarul din acest sat? Ştiţi cine este preotul acestei biserici?

La toate întrebările, pasagerul primi un răspuns negativ. Puţin cam supărat, îl întrebă în cele din urmă:

– Atunci ce ştiţi?

Şoferul taxiului replică scurt:

– Ştiu cum trebuie să conduc până la Bucureşti.

Acest lucru era important. Şoferul ştia drumul. În mod asemănător, oamenii aleargă încoace şi încolo cu tot felul de întrebări: Puteţi să-mi spuneţi de ce a permis Dumnezeu ca omul să păcătuiască? De ce nu împiedică Dumnezeu războaiele? De ce permite ca aşa mulţi să moară de foame? De ce…? Nu este treaba mea să vă explic de ce permite Dumnezeu aceste lucruri. Dar pot să vă explic cum vă poate face fericit harul lui Dumnezeu. Este datoria mea să vă arăt simplu şi clar calea spre cer. Domnul şi Mântuitorul spune fiecăruia astăzi: „Eu sunt calea“. Cine merge pe această cale va ajunge la ţintă.

Vineri, 27 Iunie 2014

Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! Psalmul 51.10

Istoria vieţii miliardarului Steve Fossett este ca un roman de aventuri. Fossett a stabilit nenumărate recorduri: primul înconjor al lumii nonstop singur într-un balon, un record al vitezei într-un avion, primul zbor nonstop singur în jurul globului în 67 de ore, un record pentru cel mai rapid înconjor al lumii pe vapor. Următoarea încercare de record a fost planificată în scufundare. Pentru aceasta a comandat construirea unei bărci speciale, adecvată pentru scufundări de până la 11.300 metri. Dar în 3 septembrie 2007, Fossett a pornit într-un scurt zbor de pe terenul prietenului său, baronul Hilton. Câteva ore mai târziu, a fost dat dispărut. A început o căutare febrilă, dar fără rezultat. Abia după un an, un călător a găsit obiecte care indicau spre Fossett. S-a găsit apoi şi epava împreună cu rămăşiţele lui Fossett. Fossett şi-a planificat întotdeauna cu mare grijă fiecare călătorie, a gândit-o bine, a asigurat-o. Oare a fost echipat şi pentru această ultimă călătorie a vieţii sale? Dar cum stau lucrurile cu tine? Ştii unde se va sfârşi ultima ta călătorie? Oamenii, care cred în Isus Hristos ca Salvatorul lor, care au găsit iertarea vinei lor, nu trebuie să se teamă de moarte. Ea este pentru ei doar poarta de intrare într-o viaţă la Dumnezeu în cer. Pentru aceasta, Domnul Isus a plătit la cruce cu viaţa Sa.

Sâmbătă, 28 Iunie 2014

Omul nu este stăpân pe suflarea lui … şi n-are nicio putere peste ziua morţii … Eclesiastul 8.8

În 24.07.2000 s-a încheiat primul contract de vânzare a unui avion Airbus A380, cel mai mare avion civil de circulaţie aeriană din lume. Acest eveniment a fost prezentat corespunzător a doua zi în presa din Franţa (sediul principal al Airbus-ului se află în Toulouse). Aceeaşi ediţie a ziarului din 25.07.2000 prezenta şi un articol despre un alt avion deosebit, puţin mai „bătrân“: Concorde. Relatarea se încheia astfel: „Concorde va putea să zboare şi în 2020“. Dar chiar în seara aceleiaşi zile a avut loc deja la decolarea de pe aeroportul din Paris accidentul tragic în care au murit 113 oameni şi care a fost începutul sfârşitului pentru Concorde. Toate aceste avioane demonstrează în mod impresionant progresul tehnicii şi capacităţile constructorilor lor. Lumea ia cunoştinţă cu mândrie de astfel de realizări. Dar dacă datorită unor greşeli tehnice sau omeneşti se ajunge la o catastrofă, atunci avem un sentiment de nesiguranţă şi de neputinţă. Autorul versetului de astăzi se foloseşte de neputinţa omului pentru a indica spre Dumnezeul cel veşnic, pe care trebuie să-L cinstim şi în a cărui mână atotputernică ne putem încrede.

Duminică, 29 Iunie 2014

Dar ei au stăruit de El şi au zis: „Rămâi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut“. Şi a intrat să rămână cu ei. Luca 24.29

Ce au simţit oare inimile ucenicilor care se îndreptau spre Emaus când călătorul străin le-a vorbit pe drum? O astfel de explicaţie a Scripturilor nu au auzit, desigur, niciodată. El, care este punctul central al Sfintei Scripturi, le-a explicat din toată Scriptura „ce era cu privire la El“. Suferinţele Sale şi întoarcerea Sa în slavă erau subiectele principale ale învăţăturii. Cât de mult s-au încălzit inimile lor se deduce din faptul că au stăruit de El să rămână cu ei atunci când S-a făcut că vrea să meargă mai departe. Nu a fost o simplă invitaţie, ci o stăruinţă, o constrângere, care nu permitea refuz. Nu voiau să se despartă de El, atât de dragă le devenise apropierea Lui, deşi El îi numise „nepricepuţi“. Putea refuza Domnul o astfel de dorinţă fierbinte după prezenţa Sa? Desigur, nu! El Însuşi dorea să aibă părtăşie cu ei; astfel a intrat la ei şi li S-a descoperit ca fiind Domnul şi Mântuitorul. Drag cititor, nu S-a apropiat deja de multe ori şi de noi Domnul pentru a ne vorbi? Am stăruit să rămână cu noi pentru a putea avea părtăşie cu El, sau L-am lăsat să stea afară?

Luni, 30 Iunie 2014

… omul, care se încrede în Domnul … este ca un pom sădit lângă ape …; nu se teme de căldură … şi frunzişul lui rămâne verde … Ieremia 17.7-8

Deşertul Ténéré este zona cea mai nerentabilă din lume; este numit şi deşertul deşerturilor. În mijlocul lui a stat în picioare mult timp un singur copac pe o rază de mai multe sute de kilometri. Este vorba despre arţarul umbrelă, care a slujit caravanelor şi şoferilor de camioane ca punct de orientare. În anul 1973, arţarul a fost lovit de un camion. Apoi a fost restaurat şi de atunci se află în muzeul naţional din Niger. În locul lui se află acum în pustie un copac artificial. Deja în anul 1930 s-a cercetat cum a putut să supravieţuiască arţarul sute de ani într-o zonă atât de uscată. Făcând săpături, s-a găsit apă la adâncimea de 35 metri şi s-a constatat că rădăcinile copacului ajunseseră până la suprafaţa apei. În Biblie, omul credincios, care duce o viaţă cu Dumnezeu, este asemănat cu un copac, care îşi întinde rădăcinile până la izvorul de apă. Chiar şi în „perioade de secetă“, el are acces la apa dătătoare de viaţă. De aceea, în ciuda arşiţei, este verde şi aduce roade. Ce imagine frumoasă! Un creştin, care se încrede în Domnul şi în Cuvântul Său, va deveni, la fel ca şi copacul din Ténéré, un punct de orientare pentru alţii.