Prietenia cu Paul Zarifopol – o constantã ce însenineazã pe exilat Are griji cu mutatul , în noul apartament e prevãzutã o camerã de oaspeti , special pentru Paul si Fanny Zarifopol . La rându-i , Zarifopol îi cultivã societatea : se vãd des , fie la repetitiile generale de la Gewandhaus , din Liepzig , fie la Berlin , pentru lecturi din opera artistului ori pentru casnice comisioane . Piesa Titircã , Sotirescu & C-ie pusã repetat pe tapet , rãmâne în mapã înainte sã ia drumul , improbabil , al lucrului metodic . Trece o fantomã a ultimilor ani . Desi Caragiale nu renuntã la proiect , îl încearcã disperarea cã o victorie prea rapidã nu are cum sã-l vindece de chinurile facerii . Circulã pe la Viena si Budapesta cu simpatii afisate pentru cauza româneascã . Cu scrisul nu merge : s-or fi epuizat resursele ? Încearcã sã se distreze . Ascultã fanfare , bate strãzile amator de distractie , pleacã pânã la Munchen , sã trãiascã printre bavarezi . La 1 septembrie 1910 editura Adevãrul e gata cu volumul de prozã . Berlinezul e sãnãtos si vesel … numai bun … de însurat . De altfel se pare cã existã la Munchen un centru sensibil la freamãtul literaturii autentice . Societatea româneascã PATRIA trimite lui Caragiale o urare de muncã spornicã semnatã de 47 tineri , bine sfãtuiti de pictorul Marin Bunescu , bursier al Academiei de Arte Frumoase . Intrã în anul 1911 ,atras de ideea unei reviste românesti de culturã la Budapesta . De traditie transilvanã cu caracter bilunar , se avanseazã titlul Monumente Libere , un magazin destinat publicului larg , dornic de instructie si divertisment . Animatorii periodicului sunt conducãtorii partidei nationale , Vasile Goldis si Al. Vaida Voievod . Dar strategia fruntsilor are de suferit din cauza calomniilor si a luptei între generatii . Faptul cã Românul Goldis pare sã intentioneze neutralizarea Tribunei dã de gândit . Caragiale întârzie sã se afilieze uneia sau alteia . Rãmâne un om cuminte . Pânã când ineptiile antiromânesti proferate spinarea sa îl ofenseazã . Textul sãu are titlul O reparatiune . Începe , cu aceasta , sã colaboreze la Românul ce îl învrãsbeste cu Tribuna . Sigur cã pozitia lui Caragiale nu place tuturor , de unde si epigrama ce îi adreseazã Cincinat Pavelescu : ’’ Maestrului Caragiale Esti cronometru fin , maestre / Dar la Românul , ce cati , oare ?
Au ei nevoie de ceasornic , / Sau tu nevoie de unsoare ,, În cercul bucurestean , vechii sãi apropiati , Cosbuc , Delavrancea si Vlahutã , îi trimit telegrame si gânduri de bine . Totusi , în august , petrece zile senine , de sãrbãtoare , dupã care nenea Iancu face o vizitã lui Iuliu Maniu , însotit de Octavian Goga . E un bun prilej sã îsi exprime admiratia pentru Transilvania . Dacã la Bucuresti nu e în pregãtiri vreun spectacol cu vreo piesã de-a sa , la Craiova Emil Gârleanu pune la cale Sãptãmâna Caragiale deschisã cu Nãpasta si continuatã cu O scrisoare pierdutã . Drepturi de autor, cocheta suma de 2200 lei ! 1912 debuteazã cu semne amestecate . Titiricã , Sotirescu & C-ie nu face paşi înainte . Lui Vlahutã îi declarã la 30 ianuarie, într-o fabulã tristã : Dupã prea amarã viatã Nu fi lacom la dulceatã ! Dulciuri , mulţi pregătesc maestrului în anul jubiliar ; prima Societatea Scriitorilor Români cere dezlegare pentru o serbare de cinstire în toată tara . Caragiale refuză . Oficialitatea explică opiniei publice lezate că scriitorul va fi având probleme de sănătate . Sexagenarul lasă pierdute mai multe ocazii . Încercările publicitare îl descumpănesc pe cât insistentele de a-l transforma în mumie împănată : Iubeşte-mă , îi scrie el lui Zarifopol , dar nu intra , mă rog frumos , în sertarele mele , unde se ascund măruntaiele mele . Din toate părţile curg mesaje de prietenie ; de la Iaşi , omagiul e semnat de Mihail Sadoveanu si Topârceanu ; de la Viata Românească parvine un număr de revistă ce îi este consacrat , cu articole de G.Ibrăileanu si T. Arghezi , Convorbiri Literare tac , însă Casa Regală patronează prin prinţul Carol un festival teatral în ziua de 31 ianuarie , Take Ionescu îl declară mândria unui întreg neam . Flacăra îi închină integral apariţia ei din 4 februarie în coordonarea lui Al.Vlahută . Regina Elisabeta si Al.Davila , N. Iorga si C.D.Gherea sunt prezenţi cu motivări entuziaste .Totuşi e un fapt cã , golit de un ideal , Caragiale nu a înţeles sã primeascã pe seama literaturii lui , ceea ce omul , profanat în procese si artistul refuzat de Academie îşi dorise : recunoaşterea exactã , pentru contmporani si istorie .Singurãtatea îl apasã , prietenii-putini nu îi ţin loc de lumea de-acasã , în care fusese jucat , de care , acum îl despãrteau hotare geografice .Voia sã vinã acum la Bucureşti . Sã aducã piesa proaspãt scrisã , cea mult anuntatã . Promisiunea , neumbritã de temeri iniţial , rãmâne fantasmã de cum vrea sã o astearnã pe hârtie , sã îi gãseascã un tipar , sã o ofere ascultãtorilor ca pe un vis împlinit . Moştenirea Momuloaiei se topeşte ca gheata-n soare . Si deşi Teatrul Naţional readuce în repertoriu Noaptea Furtunoasã si Conu Leonida fatã cu reacţiunea , banii se lasã aşteptaţi . Grijile vieţii pândesc , afirmã scriitorul , si în acele zile , din toate pãrtile . Succes deplin nu are decât moartea venitã pe neaşteptate în seara zilei de 8 spre 9 iunie . O crizã funestã de artero-sclerozã . Doliul cuprinde tara . Guvernul decide funeralii naţionale . Dar era o dãrnicie târzie , cum si exclamã epigrama apãrutã în ziarul Opinia : Mult sãrmane Caragiale ! / Curg la sume si parale ! / O , guvernu-ti este foarte ! / Bun si darnic dupã moarte .
Ion luca caragiale - O scrisoare pierdută
Este o comedie satirică care a fost publicată în 1885.
Acţiunea piesei este plasată într-un orăşel de munte, capitală de judeţ, dar prezenţa în scenă a lui Dandanache trimis de la centru şi numit candidat în alegeri, tot prin şantaj ca şi Caţavencu, extinde politica asupra întregului sistem a vieţii politice din ţară.
Subiectul : într-nu orăşel de munte două grupări a partidului liberal, guvernamentalii şi cei din opoziţie, sunt în toiul alegerilor pentru parlamentul chemat să revizuiască constituţia. Candi- datul celor de la guvernare este reprezentat de avocatul Farfuridi, iar opoziţia este reprezentată de Caţavencu, directorul ziarului <>. Caţavencu îi şantajază pe adversari cu publicarea unei scrisori de amor a lui Zoe Trahanache, primită de la Ştefan Tipătescu prefectul judeţului prieten a soţului acesteia, Zaharia Trahanache. Scrisoarea fusese găsită de cetăţeanul tur- mentat de la care este furată de Caţavencu. Acesta ameninţă că va publica scrisoarea în ziarul său dacă adversarii lui nu se retrag din alegeri. Caţavencu nu acceptă ceea ce îi propune Tipătescu: o moşie, postul de avocat al statului. La insistenţele lui Zoe, Tipătescu acceptă să-l sprijine pe Caţa- vencu în alegeri.
De la centru este trimis un alt candidat, Agamiţă Dandanache, numit tot în urma unui şantaj că va publica o scrisoare de amor.
Punctul culminant al coflictului este atins în actul al -III- lea în şedinţa pentru fixarea candidatului. După discursurile lui Farfuridii şi Caţavencu, este anunţat numele noului candidat A. Dandanache. Ca urmare Caţavencu încearcă să dezvăluie că are scrisoarea compromiţătoare, dar poliţaiul oraşului declanşază o încăierare şi politicienii se vor lua la bătaie. Caţavencu îşi pierde pălăria în care avea scrisoarea. Pălăria va fi găsită de cetăţenul turmentat care probând pălăria găseşte în căptuşeala acesteia scrisoarea de amor pe care o duce “adrisantului”. Între timp Caţavencu este prins de Zaharia Trahanache şi cu o poliţă falsificată şi de aceea va accepta condiţiile puse de Zoe trecând de partea foştilor adversari: să prezideze banchetul dat în onoarea lui A. Dandanache care câştigase alegerile, să toasteze pentru Tipătescu şi să chefuiască cu poporul.
Piesa se încheie cu o scenă de armonie generală, cu mutică, cu discursuri.
Personajele
Sunt grupate în două tabere politice: într-o tabără intră cei din grupul guvrnamental( Far- furidi, Brânzovenescu, Prispanda, Zoe şi Zaharia Trahanache, Şt. Tipătescu, A. Dandanache) şi pe de altă parte cei din opoziţie ( Caţavencu şi susţinătorii săi, dăscălimea şi preotul ). Un loc aparte îl are cetăţeanul turmentat care îi întruchipează pe alegătorii derutaţi.
Toţi eroii sunt prezentaţi prin contrastul radical dintre cea ce vor să pară şi cea ce sunt în realitate.
Ghiţă Prispanda - este poliţaiul oraşului şi întruchipează funcţionarul slugarnic care aprobă tot ce spun stăpânii şi face tot ce I se ordonă, fiind primul care încalcă legea. Afişeaze devotament faţă de stăpânii săi cu celebrul tic verbal:” curat ! ”, dar este gata să treacă oricând de partea celor care va câştiga alegerile. După ce îl arestează pe Caţavencu îi spune acestuia că îl admiră, că îi ci- teşte ziarul ca pe sfânta evanghelie dar fiind “scrofulos” la datorie a ascultat de ordinul stăpânilor. Prispanda este şi viclean, vrea să-şi asigure simpatia lui Caţavencu în eventualitatea unui succes în alegeri a acestuia. Afişază cinste şi simpatie în meseria sa , dar ştie să-şi aranjeze mici afaceri, ca cea cu stegurile, pentru aşi rotunjii leafa. Scuza lui este: “ familie mare, renumeraţie după buget mică “. deşi este poliţai încalcă legea, îşi îndeamnă “băieţii” să declanşeze bătaia în adunarea electorala pentru fixarea candidatului. Ticurile sale verbale, stâlcirea neologismelor îi trădeza incultura şi platitudinea intelectuală.
Zaharia Trahanache - este preşedintele grupului politic guvernamental şi “president a numeroase comitete şi comiţii”. Este tipul burghezului parvenit, dar ramolit fizic şi intelectual. Personajul este ridicol prin contrastul între pretenţia de a fi mare politicean, capabil să-şi asume multe răspunderi şi ramolitismul său care este evident din cea ce face şi spune. Ca om politic este greoi, de aceea are nevoie de Tipătescu. În releţiile dintre Tipătescu şi Zoe este credul, naiv dar şi viclean. Mai degrabă se preface că nu ştie de legătura dintre Tipătescu şi Zoe pentru că este mult prea viclean dovadă că ştie să descopere la timp poliţa falsificată de Caţavencu şi să-l reducă la tăcere. Apelează la şantaj prin contraşantaj. Se arată indicnat de imoralitatea din jur dar nu vede corupţia şi imoralitatea din partidul pe care îl conduce. Vorbeşte în aforisme, agramat, stâlceşte neologismele, are ticuri verbale - toate acestea dovedind limitare intelectuală : “ai puţintică răbdare”, “stimabile”, “onorabile”. Numele său sugerează ramolismentul, “zahariseală”.
Nae Caţavencu - este tipul demagogului politic, al canaliei politice, al cameleonului politic. Este tipul oportunistului politic care trece dintr-o grupare politică în alta în funcţie de interesele personale. Practică avocatura şi gazetăria şi este pornit pe drumul parvenirii. Calea parvenirii este cariera politică. Este tipul şantajistului - atâta timp cât are “arma politică” cu care poate şantaja este inflexibil, incoruptibil, nu acceptă propunerile lui Tipătescu. În schimb când pierde scrisoarea şi este găsită poliţa falsificată se umileşte în faţa Zoei, acceptând condiţiile puse de aceasta şi trece în tabăra foştilor adversari. Discursul pe care îl ţine este un model de demagogie. El urcă la tribună afişând emoţie, vorbeşte pe un ton plângăreţ despre “ţărişoara lui” apoi brusc pe un ton “lătrător” vorbeşte despre meritele sale. Citează greşit din Gambetta ci nu din Machiavelli: “sco- pul scuză mijloacele”; folosseşte neologisme cu sens greşit. Numele său - Caţavencu - derivă de la substantivul caţă care este folosit ca metaforă pentru a denumi o femeie scandaloasă.
Stefan Tipătescu - prin acest personaj Caragiale a satirizat corupţia din administraţia burgheză. El tratează judeţul ca pe propia sa moşie cea ce dovedeşte propunerile făcute lui Caţavencu. Este corupt şi imoral, dovadă legătura sa cu Zoe. Faţă de Zoe pare onest, îi propune să plece împreună pentru a evita scandalul, dar aceasta refuză acceptând o viaţă cu compromisuri. Este prezentat prin contrastul între pretenţia de superioritate morală faţă de Caţavencu care-l dezgustă cu metodele sale folosite în lupta politică, dar este totuşi corupt. Se foloseşte de poliţia locală, apelând la abuzul de putere.
Zoe Trahanache - este soţia lui Zaharia Trahanache, ea fiind defapt adevărata stăpână a judeţului având influenţe lui Zaharia cât şi a lui Tipătescu. Imorală es nu se sperie decât de guraa lumii, de scandal, de aceea îl sileşte pe Tipătescu să accepte târguri cu Caţavencu. Conştientă de puterea sa , când Tipătescu încearcă să se opună, es va spune: “eu îl aleg, eu şi cu bărbatul meu”.
Cetăţeanul Turmentat - este singurul personaj onest din piesă şi întruchipează masa ale- gătorilor. El are valoare de simbol şi întruchipează pe alegătorul ameţit de demagogia politică. El este dezorientat şi cu câteva minute de închiderea urnelor întreabă:”eu cu cine votez ?” Onest, el a fost împărţitor la poştă şi de aceea va restitui scrisoarea “adrisantului”, în timp ce Caţavencu ar restitui-o în schimbul candidaturii iar Dandanache ( “mai canalie decât Caţavencu” ) păstreză “la loc sigur” pentru că “mai trebuie s-alt dată”.
Dostları ilə paylaş: |
