Originea si evolutia limbii romane

Camil Petrescu

(1894-1957)

• 
  nascut la 22 aprilie 1894 in Bucuresti
  
• 
  activitatea literara bogata alcatuta din :a)nuvele:”Turnul de fildes”
  
• 
  romane: ”Ultima noapte de dra -goste,intaia noapte de razboi”,”Patul lui Procust”.
  
• 
  c)teatru:”Jocul ielelor”,“Actvene- tian”,”Suflete tari”.
  
• 
  este considerat ca un inoitor in arta romanului,pe care a modificat-o esential,prin compozitie,tehnica narativa,creatie de personaje si stil.
  
• 
  Moare la 14 mai 1957.
  

• Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi

• 
  Tema:-crearea unui erou intelectual analitic si introspectiv, inspirat din mediul citadin.
  
• 
  Structura:-este structurat in doua parti (corespunzatoare celor doua jumatati ale titlului),care urmarsc cele doua experiente ale eroului: iubirea si razboiul.
  
• 
  -este un roman confesiv.
  

Subiectul:”Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi”,romanul lui Camil Petrescu,e compus din doua parti care nu au intre ele decat o legatura occidentala.Prima parte e un roman pasional, in care ni se descrie”istoria geloziei lui Stefan Ghiorghidiu”,in sufletul caruia evenimentele zilnice iau proportii exagerate si oarecum ridicole.Gelozia nu se poate masura decat prin puterea de iubre si de idealizare a femeii.

Romanul incepe in ajun de declarare a razboiului,cand sublotenetul Stefan Ghiorghidiu, concetrat in lucrarilede “fotificare” din regiunea Dambovitcioarei,face eforturi disperate sa obtina o permisiune de doua zile pt a merge la Campulung. O scrisoare de la fosta lui sotie (Ela) cu care se reconciliase de cateva saptamani, il chiama. Discutia in popota ,pe tema dragostei si raspunderilor reciproce,inveninata si altercata, ne introduce in miezul povestiriice se deschide cu chiar capitolul al doilea:”-Domnule,nvasta

trebuie sa fie nevasta si casa casa.Daca-i arde de altele sa nu se marite(…)

“-Cu ce drept sa ucizi o femeie ca nu te mai iubeste?(…)Cum poti sa ai cruzime sa siluiesti sufletul unei femei?Dreptul la dragoste e sfant domnule….Da..da….”.In cel De-al doilea capitol, autorul reconstituie acest roman al dragostei lui S.Ghiorghidiu pentru colega de Universitate(cu care era insurat de doi ani si jumatate),acea dragoste spulberata in cenusa de entuziasme si dezamagitri ale trecutului.

Partea a doua este un remarcabil jurnal al unor aspecte din razboi, cu toate noptile strategice inoportune .Altfel spus volumul doi este un jurnal de companie care ar fi putut sa lipseasca fara a stirbi din substanta romanului.
Personajele: * Stefan Ghiorghidiu *
-ca toate personajele lui Canil Petrescu,Stefan Ghiorghidiu este construit pe ideea ca luciditatea ceeaza constiiante dramatica a realitatii si,in cele din urma ucide fiianta.

-povestitorul este un om de spirit,un ironist de o superioara sobritate, un portretist extraordinar, dar mai cu seama martor de fiecare clipa al actiunilor din jurul lui si rasfrangerilor lor in propria lui constiinta.”in constiinta totul e bestialitate”,declara intr-un rand eroul lui Camil Petrescu si astfel putem spune ca romanul pe ambele lui fronturi, al amorului conjugal si al razboiului, este un neintrerupt mers, tot mai adanc in constiinta.

-el face parte din “familia” sufletelor tari:; revolta lui izvoraste din setea de cunoastere si din credita canu exista salvare fara curajul adevarului

-erou lui C.P este un psiholog al dragostei, astfel ca el cunoaste ocolurile cele mai tainice de la divinizare pane la ura si dezinteres,intr-un cuvant toate licorile marilor iubiri”Oricine iubeste e un calator singur in speta lui.”.”Un bandaj aplicat prea multe zile pe o rana si se lipeste de ea de nu-l mai poti desfece decat cusuferinte de neindurat … dar doua sufletecare s-au impletit…au crescut apoi laolalta?”.”nici un doctor nu are curajul sa desparta corpurile celor nascuti uniti,caci le-ar ucide pe amandoua .Cand e cu adevarat vorba de o iubire mare(…)rezultatul este acelasi.Celalalt barbat sau femeie se sinucide,dar intai poate ucide(…).Ca cei care se iubesc au drept de moarte unul asuptra celuilalt”.

Este un intelectual lucid posesor al unui confort moral facut petru timp de pace.

* Ela *
-figura pala din care nu retinem decat portretul fizic, ochii mari albastrii, parul blond si corpul suplu ,e sedusa de un tot atat de vag licentiat in drept si dansator modern, paraseste caminul o data ,de doua ori, pana la divortul final, decis cu sange rece in intervalul unei permisiuni.
* Caracterizarea personajului principal *
Stefan Ghiorghidiu este personajul principal al romanului si reprezinta drama intelectualului pus in situatii limita.Este un personaj lucid,insetat de certitudini si adevar, desi prima experinta de cunoastere,iubire,e traita sub semnul incertitudinii,fiind un zbucium permanent in cautarea adevarului.

Studen la filozofie,inzestrat intelectual,traieste in lumea cartilor.Plim-barea la Odobesti declanseaza criza de incertitudine a iubirii,punand sub sem nul intrebarii fidelitatea Elei.Dar autoanalizandu-si starile cu luciditate, res- pinge ideea geloziei.Vede in Ela idealul sau de iubire si feminitate,dar hiper- sensibil si orgolios isi amplifica drama.

Traieste dureros drama omului singur, neputand sa faca nici un compromis cerut de societate in care traieste. Se considera un intrus in lumea ce il inconjoara si de aceea alege lumea ideilor pure si aspira la o dragoste absoluta cautand in permanenta certitudini.

Razboiul este o alta experienta de viata in planul cunoasterii esentiale.Frontul este o experienta traita direct, eroul prezentand razboiul tragic si absurd.El inseamna noroi,arsita,frig si foame,umezeala, paduchi, mur darie si mai ales frica ,spaima, disperare si moarte. Frontul este haos, mizerie,invalmasala si dezordine ceea ce creaza o imagine halucinanta de “foc si trasnete”,tragismul confruntarii cu moartea,fiind dezvaluit in capito- lul:”Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu”.

Dramatismul iubirii lui Stefan intra definitiv in umbra, experienta dramatica a frontului fiind decisiva.Ranit si spitalzat,se intoarce acasa la Bucuresti, dar simte fata de Ela o instrainare definitiva:”sunt obosit mi-e indiferent chiar daca e nevinovata.”

S.G. nu poate fi considerat un invins deoarece reuseste sa depaseasca gelozia care il ameninta sa-l dezumanizeze,se inalta deasupra societatii –dominata de interese materiale-traind o experienta morala superioara aceea a dramei omenirii silite, sa indure un razboi tragic si absurd.

Caracterizare Ion
Personajul Ion este unul de referinta litarara romana, concentrand tragica istorie a taranului ardelean din primele decenii ale acestui secol.

Inca de la inceputul romanului, la hora satului se evidenteaza dintre jucatori, feciorului lui Alexandru Pop Glanetasu, Ion , urmarind-o pe Ana cu o privire stranie, ‘’parca nedumerire si un viclesug neprefacut’’, apoi o vede pe Florica ‘’mai frumoasa ca oricand (…) fata vaduvei lui Maxim Oprea’’. Desi ii era draga Florica, Ion este constient ca ‘’Ana avea locuri si case si vite multe’’. Conflictul interior care marca destinul flacaului este vizibil inca de la inceputul romanului. ‘’Iute si harnic ca ma-sa’’, chipes, voinic dar sarac, Ion simte dureros prapastia dintre el si ‘’bocotanii’’ satului ca Vasile Baciu. Cand acesta ii zice ‘’fleandura, sarantoc, hot si talhar’’, Ion se simte biciuit, nu suporta ocara si reactioneaza violent. De la inceput Ion este sfasiat de doua forte, glasul pamantului si glasul iubirii, cazand victima acestor doua patimi.

Patima pentru pamant il macina pentru ca ‘’pamantul ii e drag ca ochii din cap’’. Toata fiinta lui este mistuita de ‘’dorul de a avea pamant mult, cat mai mult’’, deaoarece ‘’iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil (…) de pe atunci pamantul i-a fost mai drag ca o mama’’. Fiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o dorinta navalnica, un temperament controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean, Ion isi urzeste cu meticulozitate si pricepere planul seducerii Anei. Asadar, setea de pamant este trasatura dominanta a personalitatii sale, facand din el un personaj memorabil prin aceea ca intreaga sa energie este canalizata indeplinirii scopului de a avea pamant: ‘’glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului ca o chemare, coplesindu-l. Se simtea mic si slab cat un vierme pe care-l calci in picioare.’’ Alta data, Ion exclama impatimit: ‘’cat pamant, Doamne.’’

Dupa ce planul ii reuseste datorita ‘’inteligentei ascutite, vicleniei procedurale si mai ales vointei imense’’, Ion, intr-un gest de adorare, saruta pamantul, iar fata ii zambea cu o placere ‘’nesfarsita’’. Este a doua ipostaza a lui Ion, cand se vede ‘’mare si puternic ca un urias din basme care a biruit in lupte grele o ceata de balauri ingrozitori’’.Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui Ion este rece, distanta, cinica, refuza sa vorbeasca cu ea si-i spune sa-l trimita pe taica-sau sa discute. Cand trateaza problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este ‘’semet si cu nasul in vant’’, sfidator, constient ca detine controlul absolute asupra situatiei si ca-l poate sili sa-i dea pamantul la care atata ravnise, astfel in urma comportamentului sau, Ion fiind caracterizat indirect. Cand s-a insurat cu Ana , Ion s-a insurat, de fapt, cu pamanturile ei, sotia devenind o povara jalnica si incomoda. Capitolul ‘’Nunta’’ il surprinde pe Ion intre cele doua glasuri, devenite voci interioare, mai intai ‘’ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume sa scap de uratenia asta’’, ca apoi, in clipa imediata urmatoare sa gandeasca in sine cu dispret ‘’si sa raman tot calic pentru o muiere…’’. Trairile lui Ion in lupta pentru a intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu sunt cele mai diverse: de la brutalitate, violenta, la prefacatorie si incantare, astfel el fiind caracterizat indirect.

Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea patimasa pentru Florica, duce fara dubiu la destinul tragic al eroului. Ion este omorat de catre George, care ii prinde pe cei doi in flagrant. Astfel personajul este drastic pedepsit de autor, intrucat el se face vinovat de dezintegrare morala, raspunzator de viata Anei si al copilului lor, tulburand lunistea unui camin, a unei intregi colectivitati.

Moara cu noroc

de Ioan Slavici

– caracterizarea personajului principal –

Ghiţă este unul dintre cele mai reprezentative personaje din literatura romana, impunându-se prin complexitate, dar si prin putere de individualizare, ilustrând consecinţele distrugătoare pe care le are asupra omului setea de înavuţire. Cheia moralităţii sta in cuvintele bătrânei de la începutul si sfârşitul nuvelei ce cuprind normele etice care trebuie aplicate si respectate in viata de orice om cinstit si drept. Oricine sa abate de la acest adevăr fundamental, se autodistruge prin trăiri zguduitoare, ce duc cu siguranţa spre un sfârşit tragic.

Drama lui Ghiţă sa dezvăluie treptat prin faptele si gândurile lui si prin opiniile celorlalte personaje. Nemulţumit de condiţia sa sociala, Ghiţă tinde firesc spre bunăstare si isi convinge familia sa se mute pentru trei ani la cârciuma aflata la încrucişarea unor drumuri importante pentru negoţ, Moara cu noroc.

Om harnic si cinstit, la început, el nu vrea decât sa agonisească atâţia bani încât sa angajeze vreo zece calfe cărora sa le dea de cârpit cizmele oamenilor. Bun meseriaş, blând si cumsecade, trudind din greu pentru „fericirea familiei sale”, Ghiţă devine treptat „tot mai ursuz”, „pus pe3 gânduri”, „nu mai zâmbea ca înainte”. La prima întâlnire pe care o are cu „stăpânul acestor locuri”, Ghiţă încearcă sa fie autoritar si dârz in fata lui Lică, sa reziste propunerilor nelegiuite ale acestuia, dar este înfrânt de extraordinara forţa morala pe care o are Lică asupra tuturor.

Viata exterioare a lui Ghiţă este subordonata si detaşata de viata sa interioara, de zbuciumul din mintea si sufletul sau. Slavici dirijează destinul eroului prin mijloace psihologice profunde, sondând reacţii, gânduri, trăiri, in cele mai adânci zona ale conştiinţei personajului, mai ales prin monologuri interioare. Acţiunile, gesturile si atitudinea lui Ghiţă scot la iveala incertitudinea si nesiguranţa care-l domina, teama si suspiciunea instalate definitiv in el când intra in cârdăşie cu Lică, încearcă sa-si asigure câteva masuri de protecţie: pistoale de la Arad, doi câini ciobăneşti, isi angajează o sluga credincioasa, dar teama si zbuciumul nu-l părăsesc.

Ajunge sa regrete faptul ca are nevasta si copii, si-ar fi dorit sa poată zice „prea putini mi pasa”. Refuza sa dea amănunte despre afacerile cu Lică, se îndepărtează încet dar sigur de soţia sa, relaţiile dintre ei fiind in ce in ce mai reci, „ii era parca n-a mai văzut-o demult si parca era sa se despartă de dansa”. Conflictul interior este din ce in ce mai puternic, lupta dându-se intre fondul cinstit al lui Ghiţă si ispita îmbogăţirii. Sufletul complex si labil este sfârtecat intre dorinţa de a pleca de la Moara cu noroc, rămânând un om cinstit si tentaţia pe care n-o mai poate controla, a lăcomiei de bani. Ghiţă isi face reproşuri are remuşcări sincere si dureroase, manifestate prin autocaracterizări: „Iartă-mă, Ano, iartă-mă cel puţin tu, căci eu n-am sa mă iert cat oi trai pe fata pamantului”.

Alta data, intr-o efuziune a sentimentelor paterne, isi deplânge prăbuşirea, căreia nu i se poate împotrivi: „Sărmanilor mai copii, voi nu mai aveţi (...) un tata om cinstit (...) tatăl vostru e un ticălos”.

Situaţia materiala a lui Ghiţă e înfloritoare datorita afacerilor cu Lică si, deşi fricos si las, Ghiţă se afunda tot mai mult in faptele mârşave puse la cale de Lică.

Dezumanizarea lui Ghiţă se produce intr-un ritm alert, el însuşi, autoanalizându-se, da vina pe firea lui slaba, încercând astfel sa-si motiveze faptele, „aşa m-a lăsat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decât voinţa mea?! Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat ca are cocoaşa in spinare”.

Odată cu mărturia mincinoasa, prăbuşirea lui este inevitabila si rapida, o foloseşte pe Ana drept momeala pentru a-l demasca pe Lică nu numai pentru ca îl mustra conştiinţa pentru ceea ce devenise el, dar si dintr-o gelozie ajunsa la paroxism¹. De la complicitate la crima, nu mai e decât un pas si Ghiţă devine el însuşi ucigaş, înjunghiind-o pe Ana, care „era întinsa la pamant si cu pieptul plin de sânge cald, iar Ghiţă o ţinea sub genunchi si apăsa cuţitul mai adânc spre inima ei”. In aceeaşi clipa, Răuţ „isi descarcă pistolul in ceafa lui Ghiţă, care căzu înapoi fara sa mai poată afla cine l-a împuşcat”. Ghiţă devine victima pentru ca are in el lăcomia pentru bani, „vedea banii grămada înaintea sa si i se împăienjeneau parca ochii; de dragul acestui câştig, ar fi fost gata sa-si pună pe un an-doi capul in primejdie”.

Patima pentru bani îl dezumanizează si Ghiţă cade prada propriului sau destin căruia nu i se poate opune, prăbuşindu-se încet, dar sigur – de la omul cinstit si harnic la statutul de complice in afaceri necurate si crima, pana la a deveni ucigaş.

„Sancţionarea drastica a protagoniştilor e pe măsura faptelor săvârşite, lor lipsindu-le stăpânirea de sine, simţul măsurii si cumpătul” (Pompiliu Marcea).

Caracterizarea unui personaj principal de roman IN BALTAGUL
In romanul “Baltagul”, Sadoveanu contureaza o imagine impresionanta a unei lumi , lumea oierilor din zona de munte a Moldovei. Aceasta lume este una arhaica, in care datinile si traditiile coordoneaza viata, o lume care traieste in consonanta cu prefacerea cosmica , viata oamenilor desfasurandu-se in ritmul marilor ciclurilor naturale.

Exponenta a acestei lumi este Vitoria Lipan, romanul fiind o miscare sufleteasca a eroinei care , impresioneaza prin forta morala tenacitate si darzenie, prin simtul datoriei in numele adevarului si al dreptatii. Reprezentanta a comunitatii rurale a lumii oierilor, Vitoria prezinta trasaturile morale specifice lumii sale, dar si trasaturi ce o individualizeaza puternic.”Locuitorii acestia de sub brad sunt niste fapturi de mirare. Iuti si nestatornici ca apele, rabdatori in suferinte, placandu-le dragostea si datinile inca de la inceputul lumii,…ferindu-se de alte neamuri”, asa aprecieaza autorul colectivitatea din care se desprind individualizandu-se personajele romanului.

In centrul operei se afla Vitoria Lipan , personaj principal, personaj mitic si personaj-simbol pentru taranul roman; prezenta in ambele planuri ale actiunii, ea face legatura dintre acestea, antrenate in conflictul de baza , dar si in cele secundare.Ea este sotia lui Nechifor Lipan , oier din Magura Tarcaului, mama a doi copii :Minodora si Gheorghita , ramasa singura pentru ca sotul ei plecase sa cumpere oi.

Surprinzandu-si eroina in expozitiunea romanului, Sadoveanu creioneaza un sumar portret fizic, insistand asupra acelor detalii care sugereaza frumusetea fizica a femeii si trasaturile morale; apeleaza la descrierea portret, accentual cazand pe epitete”ochii ei capri , in care parca se rasfrangea lumina castanie a parului”, “acei ochi aprigi si inca tineri ce cautau zari necunoscute”. Impresioneaza prin frumusetea si farmecul fizic, in ciuda celor 40 de ani pe care ii avea .

Accentul cade pe modalitati de caracterizare indirecte din care se dezvaluie trasaturile morale ale eroinei , trasaturi evidentiate prin fapte , gesturi, atitudini , comportamente , trairi sufletesti , modul de a vorbi , relatiile cu personajele si cu natura.Pentru creionarea profilului moral , Sadoveanu apeleaza si la caracterizarea directa , facand aprecieri privind trasaturile morale ale acesteia.

Reprezentand lumea oierilor, Vitoria se dovedeste o priceputa si harnica gospodina care stie sa-si organizeze bine gospodaria conform sarcinilor traditionale ale femeilor din aceasta societate de tip arhaic , societate care se conduce dupa legile nescrise ale traditiei.( uneori Vitoria avea cutezanta de-a pleca calare pentru a face schimb de produse cu cei din zona campiei).Harnica , meticuloasa, priceputa, ea conduce o gospodarie mare cu multe acarituri.

Ca sotie , Vitoria se impune prin credinta si dragoste statornica pe care i-o poarta lui Lipan. Recunostea autoritatea sotului in familie , in virtutea codului moral arhaic, desi uneori se arata aspra , intransigenta. In calitate de mama , Vitoria este caracterizata prin dragostea pentru cei doi copii si preferand insa pe Gheorghita in care ea vede intrupata dragostea ei pentru Lipan.Cu Minodora se arata mai aspra educandu-o in spiritua traditiei si intervenea sever ori de cate ori aceasta incalca datina.

Surprinsa intr-un moment de neliniste generata de intarzierea sotului plecat din toamna , Vitoria se dovedeste capabila sa aprecieze concret timpul scurs , raportandu-l la legile transhumantei; isi iubea sotul cu o dragoste statornica , considerandu-se datoare de-al respecta , de-al asculta , recunoscandu-i calitatea de stapan. Atitudinea fata de Lipan (dragostea, spiritul datoriei) sta la baza actiunilor personajului: preia o parte din responsabilitatile sotului plecat , vegheaza cu strictete si severitate la bunul mers al gospodariei.

Solutiile problemelor sale le cauta in conformitate cu normele traditionale ale mediului sau respectand datinile , traditia , obiceiurile ; Vitoria apeleaza la preot unde cauta un sfat , dat si la vrajitoare , baba Maranda de la care asteapta o explicatie a intarzierii lui Lipan. Cunoscatoare a firii umane , stiindu-l pe Lipan si obiceiurile sale , slabiciunile sale , Vitoria isi da seama ca acestuia I s-a intamplat ceva . Cu inteligenta , pe baza unor rationamente logice , intuieste adevarul.

Apartinand unei colectivitati arhaice , Vitoria actioneaza in functie de semne si vise interpretand tot ce este in jurul ei. Atenta la comportamentul animalelor , la vise. la schimbarile din natura , ea interpreteaza dandu-le semnificatii mistice , tainice.

Framantarile sufletesti ale eroinei devin mijloc de caracterizare indirecta si pun in evidenta complexitatea sufleteasca a personajului. Scriitorul urmareste evolutia starii sufletesti ; framantarile dominate de intrebari fara raspuns , de incertitudine.Vitoria cunoaste doar un timp al sau , un timp mitic , masurat cu framantarile sufletesti inchizandu-se din ce in ce mai mult.

In plan exterior , framantarile sufletesti se materializeaza in gesture, comportamente , devine mai aspra , mai intrasigenta , mai tacuta , imbraca vesmantul cernit al vaduvelor.

Avand certitudinea ca este Lipan este mort , Vitoria actioneaza cu luciditate in virtutea datoriei pe care o are fata de sot.Pregatirile de plecare in cautarea lui Lipan contureaza profilul moral al unei femei deosebit de puternice, de o forta morala impresionanta . Cu simtul gospodaresc , cu meticulozitate, cu pricepere si tenacitate , ea organizeaza plecarea , isi lasa gospodaria in ordine.. Cu pricepere de adevarat negustor face rost de banii necesari drumului . Prevazatoare , pastreaza o parte de bani, pe Minodora o duce la manastire , iar lui Gheorghita ii face baltag pentru a se apara de pericolele drumului.

Vitoria se pregateste si pe plan spiritual in vederea infaptuirii unui act de justitie; se supune unui adevarat ritual de purificare, posteste, imbraca vesmantul cernit , se spovedeste si se impartaseste , se roaga la icoana Sfintei Ana si face daruri manastirii.

In acelasi timp il pregateste moral si pe Gheorghita , intuind cu inteligenta , cu istetime , ca acesta se arata inca prea sovaielnic pentru datoria de-a infaptui dreptatea. Vitoria ii prezinta misiunea de-al cauta pe Lipan ,ca pe o datorie sacra , o porunca venita de sus (divina), toate celelalte trec pe planul secundar. Aceasta experienta este considerate de Vitoria ca un prag al maturizarii care trebuie sa-l bucure .

Reconstituirea traseului parcurs de Lipan evidentieaza si nuanteaza alte trasaturi morale ale eroinei.

Precauta , deosebit de rationala , calculandu-si fiecare miscare, Vitoria cauta sa-si asigure pentru sine si Gheorghita securitatea , astfel se alatura altor calatori(David), tine la indemana bani marunti, ascunde adevaratul scop al calatoriei , motivand ca ea cauta niste datornici la Dorna , se amesteca uneori in multume ( nunta , botez) incercand prin intrebari indirecte sa descopere urmele lui Lipan.

Pentru aflarea adevarului , Vitoria isi disimuleaza intentiile , ea iscodeste prin intrebari , vorbirea ei fiind aluziva uneori , alteori directa , alteori blanda, dulce , alteori taioasa , ironica.Dovedeste un spirit de observatie remarcabil , ea pune cap la cap amanunte reconstituind astfel adevarul ; are simtul unui detectiv care stie cu rabdare sa iscodeasca, sa intrebe, sa asculte , ca apoi sa reconstituie faptele. Spirit justitiar, avand cultul dreptatii si al adevarului, Vitoria este cu adevarat reprezentantul unui cod stravechi arhaic, conform caruia nici o fapta nu ramane nedescoperita si nepedepsita,pedeapsa fiind pe masura faptei.

Relatia cu natura este mijloc de caracterizare indirecta dezvaluind una dintre componentele esentiale ale profilului moral al Vitoriei, fiind intuitiva , intr-o permanenta comuniune cu natura , ea descifreaza in schimbarile acesteia semne tainice care ii impugn un anumit comportament.Vantul, soarele, norii se constituie in semne care dicteaza continuarea drumului , popasurile , alteori semnele naturii sunt prevestitoare a unor scene dureroase.

In relatie cu strainii pe care ii intalneste in drumul sau , Vitoria se arata deosebit de corecta , de cinstita , platind intotdeauna orice serviciu , castigand astfel stima si respectful necunoscutilor , cumpatarea femeii, vorbele ei intelepte , simtul datoriei sunt calitati datorita carora castiga “ajutoare” ( hangiul Toma din Sabasa , Gheorge Vasiliu si sotia acestuia , primarul din Suha) o ajuta pe Vitoria in infaptuirea ritualului.Atunci cand strainii intalniti ii par dubiosi , Vitoria se arata severa (intalnirea cu necunoscutul pe Valea Bistritei).

Forta morala de exceptie , dublata de sentimental datoriei fata de sot, o ajuta sa depaseasca momentul de cumplita durere atunci cand descopera in propastia de la Stanisoara , ramasitele lui Lipan.Intensitatea trairilor , dragostea pentru Lipan , durerea pentru disparitia lui se exteriorizeaza doar printr-un strigat , ca apoi Vitoria sa redevina stapana pe sine preocupata doar de implinirea ritualulilor mormantarii. Cu aceeasi hotarare si meticulozitate , ea actioneaza pentru a pregati inmormantarea , in viziunea sa , aceasta este o manifestare a dragostei si a datoriei fata de sot.

Se descifreaza in atitudinea Vitoriei o inteleapta conceptie asupra legilor vietii si-ale mortii. Ea intelege moartea ca pe ceva firesc , e o lege a divinitatii de la care nimeni nu se poate sustrage.

Dovedind un foarte ascutit spirit de observatie , inteligenta , Vitoria se opreste asupra tuturor detaliilor , locului , ale ramasitelor lui Lipan si ale calului, pe masura descoperirii , in minte se face lumina .Pentru prima data intunericul din inlauntrul finite sale se risipeste simtind ca,” Lipan si-a intors fata spre ea”.

Vitoria accepta si se supune si legilor omenesti, ea lasa pe reprezentantii administratiei sa-si desfasoare ancheta , dar se simte straina fata de aceasta actiune.

Durerea pentru disparitia sotului se manifesta numai in acele momente cand indatoririle fata de cel plecat s-au implinit.

Scena demascarii si a pedepsirii ucigasilor dezvaluie indirect o insumare a calitatilor morale ale eroinei, autorul notand gesturi , atitudini , comportamentul si modul de a vorbi.

Inteligenta , hotarata , capabila a intelege firea umana , Vitoria regizeaza scena demascarii la praznicul inmormantarii lui Lipan pentru ca adevarul trebuie descoperit in fata tuturor dupa cum si judecata se va face in fata multimii.Mizand pe sllabiciunile lui Bogza si ai lui Ilie Cutui ea ii supune la o adevarata presiune morala obligandu-I sa recunoasca adevarul. De la vorbirea aluziva , Vitoria trece la reconstituirea actului crimei fara insa a formula acuzatii directe.Calistrat Bogza cedeaza nervos , se infurie , incearca sa-l loveasca pe Gheorghita , insa acesta este atacat de caine si rapus de lovitura fiului raposatului.Dreptatea s-a infaptuit, iar misiunea Vitoriei s-a sfarsit.

Vitoria este un personaj care a parcurs un traseu al initierii , ea “a invatat” sa-si depaseasca propria vointa , sa accepte obiceiuri noi , a inteles ca moartea este ceva firec , dar despartirea de cei dragi este dureroasa.

Sadoveanu a creat un personaj complex surprins in evolutie specific romanului.Pentru conturarea unui profil moral complex, scriitorul apeleaza la tehnica prezentarii directe: in expozitiune apare portretul fizic si moral al eroinei-realizat prin descriere, in care epitetul este bine reprezentat.Alte personaje exprima direct calitatile eroinei , astfel Gheorghita o considera “fermecatoare” sau David negustorul ii aprecieaza calitatile de gospodina, iar Bogza vede in ea asprime. Dintre procedeele caracterizarii indirecte accentul care pe prezentarea framantarilor sufletesti ale personajului , tehnica fiind cea a analizei psihologice prin monologul interior. De asemenea trasaturile personajelor sunt evidentiate indirect si din comportamente, gesturi si atitudini, fapte si intamplari , relatia cu natura si relatii cu celelalte personaje.

Prin Vitoria Lipan, personaj complex , aflat in evolutie , surprins in mai multe ipostaze , specific romanului, Sadoveanu intruchipeaza frumusetea inimii omului simplu . Astfel prin intermediul acestui personaj , autorul isi exprima indirect sentimental;e de admiratie si pretuire fata de valorile morale ale omului simplu .