Originea si evolutia limbii romane

El poseda intr-un grad foarte inalt arta disimularii, este si o reactie defensiva, dar si o a doua natura a personajului, starnind reactii derutante. El o utilizeaza pentru a suprine partenerul de discutie, pentru a se distra pe seama prostiei, ingamfarii si limbajului sau pentru a se ascunde pe sine precum scena discutiri de la inceput cu Tudor Balosu. Citam in acest sens scena comediei pe care o joaca in fata agentilor fiscali : intra in curte, trece pe langa ei de parca nici n-ar fi existat, striga la un Paraschiv inexistent(era dus cu oile), la un Achim(era dus cu caii pe islaz), la un Nila, la Catrina(o stia dusa la biserica) si apoi se intoarce brusc spre ei si spune : “N-am!”. Se asaza pe prispa, le cere o tigara, Jupuitul ii taie o chitanta de 3000 de lei, o primeste, o contempla si iarasi le spune ca n-are de unde plati. Agentii il ameninta ca-i vor lua lucruri din casa, el le da voie, dar acolo se produce un adevarat razboi cu fetele din care acestea ies invingatoare, apoi vor sa-I ia caruta si din nou Moromete le permite numai s-o poata duce la primarie singuri. Apoi le sugereaza ca totusi ar putea sa le plateasca ceva, Jupuitul anuleaza chitanta initiala si ii taie alta de 1000 de lei pe care Moromete, de data aceasta o achita si apoi merge in sat si le povesteste tuturor cun I-a pacalit el pe agentii din sat cu 200 de lei.

Pilduitoare este si scena de la seceris. Sosesc dis-de-dimineata in capul locului, fiecare isi ia cate o postatza in primire, numai el intra in lan, freaca cateva spice in palma pentru a incerca taria bobului, smulge apoi cateva manunchiuri de grau pentru legatura si deodata le spune tututror ca se duce mai incolo, avand ceva de facut si de fapt sta de vorba cu un batran pana spre pranz. Chemat la masa, nu intarzie de fel, vede tigaia cu fasole cu o pojghita deasupra si crede ca e rece si sleita si intinge in ea cu deznadejde, de frige, se inroseste si apoi intreaba inperturbabil si neutru de ce n-a fost incalzita fasolea, dar nu-I raspunde nimeni si, Nila, mancaul familiei, prinde de veste, ia un dumicat mare si scoate un urlet disperat. Moromete, contemplandu-l in tot acest timp si intinzandui nevinovat bota cu apa pentru a se racori, considerand si de data aceasta ca la crezut ca fasolea este sleita.

La fel de edificatoare este si scena discutiilor cu Tugurlan. Acesta trecuse pe la mai multe porti sa imprumute niste porumb, dar toti il refuzasera pentru ca ii injurase in poiana lui Ocan.

Vazand ca Moromete il imprumuta se mira de acest fapt pentru ca il injurase si pe el, dar acesta ii raspundse la fel de imperturbabil :”Nu, pe mine m-ai combatut. Aia e altceva.”

Atitudinea lui creeaza fenomenul de instrainare de o dureroasa intensitate mai ales in relatia lui cui cei 6 copii. Ii iubeste si le vrea binele, dar si cenzureaza orice induiosare ca in scena intoarcerii cu Niculae in brate, scuturat de friguro de la serbarea de premiere care este aproape patetica.

O iluzie a sa este credinta in posibilitatea comunicarii. El crede ca este inteles, dar fii sai mai mari sunt animati de planuri mai realiste si atitudinea sa concilianta ramane fara rezultat. Pamantul inseamna pentru el demnitate sociala si umana, bucuria de a fi liber, sansa de a se gandi si la altceva(ziua de maine) si posibilitatea de a privi viata nu ca pe un spectacol si ca pe un secret descifrat. Drama lui este o drama a contemplativitatii dar si a actiunii in sensul iluziei sale despre modul traditional de existenta a taranimii in contrast cu spiritul epocii marcate de puterea banului care transforma totul, inclusiv productia taraneasca intr-o marfa desi va intelege drana abia spre final in urma unei tragice experiente si mutenia in care aluneca devine expresia acestei crize.

Prin imaginea satului in care se intersecteaza si alte destine taranesti, Marin Preda potenteaza dar si relativizeaza drama eroului sau.

In volumul al II-lea actiunea este plasata in doua momente temporale succesive : reforma agrara din 1945 cu prefacerile pe care le aduce si procesul de colectivizare a agriculturii hotarat in urma plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist din 3-5-III 1959. Conflictul principal este de natura filozofica si are loc intre mantalitatea taranilor de a-si lucra singuri pamantul si mentalitatea colectivista, izbanda fiind a celei din urma insa nu fara sacrificii si violente, dar pentru o perioada destul de indelungata. Chiar din primul capitol constatam lipsa de glorie a lui Ilie Moromete datorita unor hotarari pe care le ia si care il coboara in ochii familiei : ii interzice lui Niculae sa mai frecventeze scoala pe motiv, “ca nu-I aduce nici un beneficiu”, continua sa nu treaca pamantul si casa pe numelecatrineicare-l paraseste si le promite celor trei de la Bucuresti totul pentru a se intoarce in sat. Autoritatea lui scade si in fata satului pentru ca vechii prieteni l-au parasit sau au murit iar cei noi sunt medriocrii. Pe scena satului apar forte necunoscute : Bila, Isosica, Zdroncan, Manta-Rosie, Plotoaga, Adam Fantana, Oaua*bei, etc. Se naste o politica noua iar discutiile lui contradictorii cu Niculae semnifica deci confruntarea a doua conceptii, a doua civilizatii.

Secventa in care sapa un sant in jurul unei sire de paie pentru scurgerea apei de ploaie sugereaza disperarea fara margini a taranului care nu se impaca cu gandul ca rostul sau a fost gresit si ca trebuie sa dispara. Toate acestea exprima maretia dar si mizeria lui, iar criza lui Ilie Moromete este plasata in termeni de constiinta. Tacerea, insingurarea si moartea lenta sunt exprimate in paralel cu asezarea mai temeinica a noilor randuieli ale vietii taranesti dar fara Ilie Moromete. Doar trufia ii mai ramane spunand doctorului pe patul de moarte : “Domnule… eu totdeauna am dus o viata independenta!”. Moartea lui inseamna moartea taranimii traditionale, patriarhale, anuntata chiar din primele secvente ale romanului, din scena taierii salcamului intr-o zi de duminica in zori cand din cimitirul aflat in apropiere se auzeau bocete.