Outline of research on social inclusion in moldova

Figura 4.2. Dinamica cheltuielilor publice pentru educaţie
Figura 4.3. Exodul personalului didactic în sistemul de învăţământ
Sursa: BNS

În Moldova angajaţii sferei educaţionale aveau unele dintre cele mai mici salarii în economia naţională. În anul 1998 salariul mediu al acestora era de a constituit 183,5 lei (22,1$) ceea ce a reprezentat doar 36,4% din salariul mediu pe economie, fiind concomitent de 5 ori mai mic decât salariul în sectorul financiar Astfel, din anul 1995 până în 1999, conform datelor oficiale peste circa 12 mii de profesori au părăsit sistemul educaţiei⁸⁸, cifrele neoficiale ridică această cifră la peste 20 de mii⁸⁹. Cea mai mare parte a acestora fiind din învăţământul preşcolar şi primar gimnazial. Această stare a lucrurilor a dus la insuficienţa de cadre în sistem ceea ce a influenţat asupra calităţii educaţiei, în special în mediul rural, totodată această perioadă poate fi caracterizată şi prin dezvoltarea modelului plăţilor neoficiale în şcoli. (Vezi Figurile 4.2 şi 4.3)

Particularităţile evoluţiei sistemului sănătăţii în perioada tranziţiei au fost asemănătoare celor ale sistemului educaţional. La scurt după independenţă sistemul de sănătate Semashko (finanţat integral de stat) şi-a demonstrat incapacitatea de a răspunde provocărilor, procesul de reformare a sistemului demarând din anul 1995 o data cu iniţierea negocierilor între Banca Mondiala şi Guvernul Republicii Moldova referitor la îmbunătăţirea performantelor sistemului de sănătate şi aprobarea Legii cu privire la ocrotirea sănătăţii⁹⁰. Această etapă fiind caracterizată prin stabilirea principiilor noi de finanţare şi organizare a asistentei medicale primare şi secundare, începutul dezvoltării medicinii private, etc.

Începând cu anul 1997 în tara a fost iniţiată reforma asistentei medicale primare (medicina de familie), a fost pus în aplicare mecanismul de optimizare a spitalelor şi numărului de paturi, a fost definit pachetul de servicii medicale gratuite garantate de stat⁹¹. De menţionat, că activităţile de transformare a sistemului au fost activ susţinute, atît de Banca Mondiala, OMS, UNICEF, cît şi de UE prin proiectele TACIS.

În perioada anilor 1997-2004 numărul de spitale s-a micşorat cu 26,5% (fiind închise acealea din localităţile rurale care nu erau eficiente din punct de vedere economic şi medical), iar numărul de paturi sa-a redus cu circa 50%. O parte însemnata a resurselor economisite din contul optimizării fondului de paturi au fiind redirecţionate spre sectorul de asistenta medicala primara, fiind create 48 de Centre a Medicilor de Familie în oraşe, 383 Centre de Sănătate în localităţile rurale şi 554 Oficii ale Medicilor de Familie, care acordă pînă în prezent asistenţă medicala primară prin intermediul echipei medicului de familie.⁹².

Cu toate acestea, consecinţele efectele crizei economice ale anilor 90 au condus, atît la micşorarea finanţării bugetare a instituţiilor medicale de stat , cît şi la reducerea accesul redus la serviciile medicale înrăutăţind indicatorii dezvoltării umane. În perioada anilor 1996 – 1996, cheltuielile bugetare pentru sectorul ocrotirii sănătăţii s-au redus cu 19,1 p.p., în termeni PIB de la 6,9% în 1996 la 2,9% în 1999. De menţionat că partea principală a resurselor fiind utilizate pentru finanţarea cheltuielilor curente ale instituţiilor medico-sanitare, în consecinţă deteriorându-se baza lor tehnică şi materială.

În acelaşi timp, nivelul retribuirii muncii în domeniul ocrotirii sănătăţii fiind unul din cele mai scăzute în economia naţională a condiţionat refluxul masiv al personalului medical din sistem. Conform datelor statistice peste 9 mii de cadre medicale au părăsit sistemul sănătăţii în perioada anilor 1996-1999, circa 80% în totalul acestora fiind personal medical mediu. Astfel, nivelul de asigurare cu medici reducându-se circa 11%, iar a personalului medical mediu cu circa 17,4%⁹³. (Vezi Figurile 4.4. şi 4.5)