Outline of research on social inclusion in moldova


Ce dea doua etapă de tranziţie este considerată ca începînd cu anul 2000



Yüklə 1,51 Mb.
səhifə97/220
tarix05.01.2022
ölçüsü1,51 Mb.
#63381
1   ...   93   94   95   96   97   98   99   100   ...   220
Ce dea doua etapă de tranziţie este considerată ca începînd cu anul 2000, cînd odată cu relansarea în ritmuri constante a economiei ţării, au fost declanşate o serie de reforme sociale structurale menite să diminueze efectele sărăciei şi să sporească accesul populaţiei la servicii. Un rol important în acest sens revenindu-le Programului Naţional de Atenuare a Sărăciei (2000), Strategiilor Preliminare de Reducere a sărăciei (2000 şi 2002) şi Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS 2004-2006), care au sincronizat politicile sectoriale prin prisma obiectivelor naţionale şi Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ţintele acestora au fost adaptate la contextul ţării)100. Însăşi excluziunea socială în această perioadă era percepută ca un efect direct al inegalităţii veniturilor şi sărăciei, ceea ce a necesitat determinarea principalelor categorii vulnerabile.

Din perspectiva calităţii vieţii populaţiei această perioadă poate fi caracterizată prin poate fi intense procese migratorii şi apariţiei efectelor social-adverse generate de acestea cum sunt: traficul de fiinţe umane, creşterea numărului de copii plasaţi în supravegherea rudelor, vecinilor sau lăsaţi fără supraveghere, creşterea nivelului absenteismului şcolar, etc.

Însăşi reformele desfăşurate în domeniul educaţiei în perioada anilor 2005-2007 au fost orientate spre modernizarea şi creşterea calităţii serviciilor educaţionale, accentele fiind puse în principal sporirea accesului copiilor, în special al celor din familii vulnerabile la sistem. Astfel, majoritatea acţiunilor sectoriale desfăşurate în această perioadă au fost concentrate în cadrul Strategiei „Educaţie pentru toţi” care a condus la (i) reabilitarea sistemului preşcolar accentele fiind puse pe mediul rural, în acest sen fiind implementat un nou sistem de normative pentru instituţiile de educaţie preşcolară şi elaborate standardele de dezvoltare a copiilor de 5-7 an ; (ii) crearea condiţiilor pentru creşterea ratelor de înrolare în special în învăţământul general obligatoriu; (iii). eficientizarea schemei de închiriere a manualelor, copii din familiile vulnerabile din clasele V-XII fiind asiguraţi gratuit cu manuale; (iv) creştea gradului de frecventare a treptei primare prin introducerea mecanismul de alimentare în şcoli a copiilor din familii vulnerabile; (v) sporirea calităţii învăţământului preuniversitar fiind perfecţionat şi modernizat curriculum-ul pentru clasele de liceu, concomitent fiind creat sistemul naţional de evaluare; (v) determinarea direcţiilor de dezvoltare a învăţământului superior în contextul Procesul de la Bologna la care Republica Moldova a aderat în 2005 şi (vi) încercarea de a codificării legislaţiei educaţionale..

De menţionat că învăţământul general obligatoriu pe parcursul în acestei perioade s-a confruntat cu un şir de probleme care au influenţat în mare măsură calitatea serviciilor educaţionale oferite de acest segment. Declinul demografic înregistrat a provocat reducerea numărului de copii de vârstă şcolară, reducerea numărului de personal didactic în mediul rural şi utilizarea în volum redus a infrastructurii şcolare. Aceasta a determinat iniţierea procesului de optimizare a reţelei învăţământului preuniversitar. În acest context, a fost pe parcursul anilor 2006-2007 a fost realizată cartografierea instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi, în baza acesteia, elaborat proiectul Strategiei de optimizare a reţelei instituţiilor de învăţământ secundar general pentru perioada 2008-2015.

Evoluţia sectorului protecţiei sociale în perioada medie a tranziţiei Republicii Moldova, a fost exprimată printr-un set de reforme masive, atât în sistemul asigurărilor sociale, cît şi al asistenţei sociale. Începând cu anul 2000 a fost pus în aplicare sistemul public de asigurări sociale şi a creat bugetul asigurărilor sociale de stat. Conform noii politici de asigurare socială Republica Moldova a păstrat sistemul de pensionare distributiv format dintr-un singur pilon solidar, fiind concomitent introdusă o formulă nouă de pensionare(care lega suma contribuţiilor achitate cu mărimea viitoare a pensiei şi o formula a perioadei de tranziţie (care combina drepturile la pensii acumulate în perioada de pînă la reformă şi drepturile obţinute în sistemul nou).

În această perioadă au fost întreprinse eforturi de renunţare treptată la privilegii pentru noii pensionari, şi majorarea pe etape a vîrstei de pensionare, reformă care nu a fost dusă la capăt fiind sistată de către Parlament. Începând cu anul 2003 a fost introdus mecanismul de indexare anuală a pensiilor, totodată a fiind demarată şi procedura de redistribuire a contribuţiei între angajat şi angajator. Au fost realizaţi un şir de paşi pentru unificare a normelor de pensionare.

Pentru creşterea credibilităţii şi atractivităţii sistemului de asigurări sociale, a fost pusă în aplicare schema de asigurare socială a lucrătorilor din sectorul agricol, statul jucând rolul de subsidiar unei părţi din contribuţie. De menţionat că această măsură a fost impusă de disproporţionalitatea dintre contribuţiile realizate şi sumele încasate din sistem a agricultorilor. Către anul 2003 contribuţiile de asigurări ale agricultorilor 7,9 % în bugetul asigurărilor sociale de stat, iar cheltuielile legate de plata pensiilor şi prestaţiilor acestor beneficiari reprezentau 45% din cheltuielile totale ale bugetului. Ceea ce submina gradul de atractivitate a sistemului de stat de asigurări sociale pentru alte categorii de contribuabili din alte ramuri ale economiei naţionale101.

În proporţie de 90% a fost completată evidenţa personificată a contribuabililor şi contribuţiilor. În paralel cu creşterea mare a emigranţilor au fost dezvoltate şi puse la dispoziţia populaţiei scheme de asigurări sociale benevole şi semnate acorduri cu unele din principalele ţări de destinaţie a acestora.

Evoluţia sistemului de asistenţă socială poate fi caracterizată prin dezvoltarea unui set întreg de programe cu caracter compensator bazate pe principii categoriale a accesului, către anul 2008 acestea au constituit 18 la număr, doar 2 fiind acordate bazat pe testarea veniturilor. Programul de compensaţii nominative introdus în anul 2000 a devenit unul dintre cele mai costisitoare şi ineficient direcţionate programe de asistenţă socială. În anul 2007 acesta cheltuia peste 44% din bugetul destinat asistenţei sociale, avînd un număr de peste 272 mii de beneficiari grupaţi în 11 categorii. Pentru eficientizarea direcţionării resurselor disponibile au fost realizate o serie de măsuri în urma cărora a fost creat mecanismul de testare bazat pe puncte, care a servit la introducerea către finele anului 2008 a prestaţiei pentru sărăcie denumită „Ajutorul social”.

O dată cu adoptarea Legii asistenţei sociale, în paralel cu sistemul de pretaţii băneşti a început a fi dezvoltat sistemul de servicii sociale comunitare un rol major în acest sens avînd sectorul neguvernamental. A fost creată reţeaua de asistenţi sociali comunitari, a început standardizarea calităţii serviciilor şi demarat procesul de deznstituţionalizare ( primele vizate în acest sens fiind instituţiile rezidenţiale pentru copii). Rezultatul acţiunilor implementate pe parcursul anului 2007 au permis reducerea numărului copiilor în instituţii cu 10,2% faţă de anul precedent şi cu 13,8% faţă de anul 2003.

La rândul procesul de dezvoltare a sectorului sănătăţii poate fi caracterizat prin: (i) extinderea şi consolidarea reţelei de asistenţă medicală primară, (ii) introducerea în anul 2004 asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală şi determinarea principalelor categorii vulnerabile asigurate de stat; (iii) dezvoltarea medicinii private; (iv) consolidarea infrastructurii Serviciului Medical de Urgenţă; (iv) activităţi pentru menţinerea şi consolidarea personalului medical în sistem (în special din mediul rural) prin aprobarea unei metodologii specializate în acest sens102, (v) standardizarea calităţii serviciilor medicale în conformitate cu cerinţele OMS şi (vi) monitorizarea calităţi serviciilor prin acreditare. Iar începînd cu anul 2008 este pusă în aplicare politica de majorare a anuală a primelor de asigurare şi începută descentralizarea a sistemului de sănătate prin contractarea directă a asistenţei medicale primare de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină.

De menţionat că accesul populaţiei la sistemul medical în această perioadă era monitorizat prin prisma indicatorilor numerici ai adresărilor şi spitalizărilor, ceea ce nu prezenta un tablou clar în acest sens. Respectiv, pentru creşterea accesului şi reducerea inechităţilor la sistemul de sănătate populaţiei, inclusiv a grupurilor vulnerabile, în anul 2007 a fost adoptată Politica Naţională de Sănătate care a determinat priorităţile şi direcţiile de dezvoltare a sănătăţii pe termen de15 ani.

În ceea ce priveşte finanţarea sistemului social, de menţionat că, începând cu anul 2000 în structura bugetului de stat al Republicii Moldova, au început să predomine cheltuielile de ordin social, care în anul 2008 au constituit 65,4% în totalul cheltuielilor bugetare (sau 32,1% în PIB). În totalul cheltuielilor sectorului social, ponderea cea mai semnificativă revenindu-le cheltuielilor pentru protecţia socială, care în anul 2008 au reprezentat 14,8% din PIB comparativ cu 10% în anul 2000103. Cea mai semnificativă parte a acestora revenindu-le asigurărilor sociale circa 8,6% în PIB, fiind urmate de transferurile pentru asistenţa socială care au constituit 3,9% în PIB (în totalul acestora cheltuielilor pentru serviciile sociale revenindu-le 0,5% în PIB). (Vezi figura 4.6)

Pe locul doi după protecţia socială s-au plasat cheltuielile pentru domeniul educaţiei care în raport cu PIB s-au majorat de la 4,5% în anul 2000 pînă la 9,7% în 2008 situându-se aproximativ la acelaşi nivel cu media în ţările CSI, fiind totodată mai mari cu 4,3 p.p. comparativ cu ţările Europei de Sud-Est şi cu 2,6 p.p. faţă de ţările UE104.. Cu toate acestea, creşterea realizată nu a atins nivelul anilor 1996 -1997, pînă la criza economică rusă, cînd cheltuielilor pentru sistemul educaţional le reveneau aproape 10% din PIB-ul ţării105. Aici trebuie de menţionat că un impediment major în creşterea eficienţei utilizării mijloacelor financiare în domeniul educaţiei este alocarea acestora bazată pe o formulă de finanţare, modul de aplicare a căreia diferă de la o instituţie la alta. Situaţia existentă nu oferă instituţiilor de învăţământ suficientă flexibilitate în procesul de utilizare a mijloacelor financiare. În acest context, necesitatea modificării sistemului de planificare şi finanţare a învăţământului prin elaborarea unei noi formule de finanţare este evidentă.





Yüklə 1,51 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   93   94   95   96   97   98   99   100   ...   220




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin