Outline of research on social inclusion in moldova

Figura 4.1. Dinamica ruralizării populaţiei Republicii Moldova

Sursa: BNS

Lipsa oportunităţilor economice şi rata înaltă a şomajului, inegalitatea veniturilor au favorizat primele procese migratorii. Cu toate că Republica Moldova niciodată nu a fost caracterizată printr-un nivel pronunţat de urbanizare, efectele crizei au declanşat procesul de deurbanizare, care s-a manifestat nu doar prin micşorarea ponderii populaţiei

orăşeneşti de la 47,4% în 1990 până la 41,5% în 2000, ci şi prin “ruralizarea“ modului de viaţă şi a gradului de ocupare a populaţiei din multe oraşe mici şi suburbii ale municipiului Chişinău. (Vezi Figura 4.1.)

În această perioadă încep a fi în creştere şi procesele migratorii externe, accentele fiind preponderent orientate spre satele CSI, dar şi în unele ţări ale Europei folosit diferite mijloace în acest sens. Prin urmare emigrarea a peste 20% din resursele de muncă ale Moldovei este poate cel mai sugestiv indicator al deteriorării fără precedent a bunăstării sociale şi individuale⁸⁴.

Însăşi evoluţia sectorului social în perioada de tranziţie poate fi caracterizată din perspectivă dublă: (i) prin prisma celor mai importante reformelor care au dus la cristalizarea sistemului de învăţămînt, sănătate şi protecţie socială, şi (ii) efectelor subfinanţării cronice care a condus la degradarea infrastructurii sociale şi reducerea calităţii serviciilor şi accesului populaţiei la sistem

Reforma sistemului de învăţământ fiind declarată drept o prioritate naţională a început prin adoptarea în anul 1994 a „Concepţiei dezvoltării învăţământului în Republica Moldova”. În baza Concepţiei date, în anul 1995, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea învăţământului, care a determinat principiile şi obiectivele învăţământului, modul de organizare şi structura sistemului. În linii mari reforma realizată în această perioadă poate fi caracterizată prin: (i) începerea reorganizării sistemului de învăţământ general obligatoriu; (ii) implementarea conţinuturilor (bazate pe învăţământul formativ şi valorile naţionale, şi universale); (iii) perfecţionarea cadrelor didactice; (iv) elaborarea manualelor noi şi punerea în aplicare a Schemei de închiriere a acestora; (v) introducerea schemei învăţământului privat⁸⁵.

În pofida rezultatelor obţinute, sistemul educaţional s-a confruntat cu o serie de probleme atît de ordin politic, cît şi financiar care au tergiversat realizarea unei serii întregi de activităţi planificate, principalele din acestea fiind: (i) elaborarea şi implementarea în volum deplin a standardelor educaţionale de stat; (ii) asigurarea autonomiei instituţiilor de învăţământ; (iii) crearea unui sistem de evaluare independentă a performantelor învăţământului; şi (iv) legiferarea statutului cadrelor didactice. Prin urmare aceste activităţi şi-au găsit reflectarea în cadrul Programului de stat de dezvoltare a învăţământului pe anul 1999-2005.

Cu toate că în anul 1996 pentru învăţământ erau alocate circa 28% din cheltuielile bugetului consolidat (circa 11% din PIB). După criza economică din anul 1998, finanţarea sistemului s-a redus considerabil, respectiv suma alocaţiilor publice în acest sens constituind doar 40% din necesar⁸⁶. În anul 1999 pentru educaţie au fiind alocate doar 16% din suma totală a cheltuielilor bugetare, sau 6,1% din PIB⁸⁷. În consecinţă, sistemul educaţional a devenit cel mai dezavantajos domeniu de activitate din ţară, drept rezultat fiind exodul masiv al cadrelor didactice din sistem.