Outline of research on social inclusion in moldova

Factorul identitar. Consideram ca sub aspect identitar problema are doua dimensiuni: primo - lipsa unei identitati consenuale civice interne, secundo - Moldova nu este ferm angajata in edificarea identitatii sale colective

europene.

La capitolul dezbaterii identitatre interne, clişeele şi gândirea stereotipico-doctrinară combinată cu un soi de melancolism romantic, împiedică tratarea acestei probleme într-un mod matur. Este foarte dificil să nu atingi anumite predispoziţii emoţionale într-o abordare non-conflictuală a respectivei probleme. In cartea sa recenta Statalitatea Poporului Moldovenesc (2005: 393) Victor Stepaniuc face trimitere aprobator la un silogism al publicistului Viorel Mihail:

,,1. Să zicem că în Republica Moldova s-ar fi legiferat termenul de limba română. 2. După aceasta imediat va urma fireasca întrebare: care este numele vorbitorilor de limbă română? – Români, desigur! 3. În ce ţară ar trebui să trăiască toţi românii? – În România, desigur! 4. Concluzia: Republica Moldova este un stat artificial, fiindcă e locuit de români”. In ultima instanţă autorul recunoaşte că ,, nu exista si nici nu pot exista deosebiri intre limbile moldoveneasca si romana” (ibidem, p. 423). Cu toate acestea ,,limba românească şi cea moldovenească servesc drept semne distinctive a doua naţiuni aparte” (ibidem, p. 407). Ceea ce se încearcă a legitima, din câte observam, este încercarea de a face inseparabila denumirea limbii de cea a poporului. Or, argumentul este lipsit de substanţa din cauza precedentelor deja existente. Exemplul care îl aducem aici este cel al SUA, ai cărei cetăţeni se definesc drept popor american, care însă vorbeşte limba engleza, adică limba literară. Diferenţele ,,de ordin ortoepic şi lexical” despre care se vorbeşte aici nu pot acredita ideea unei alte limbi, cea moldovenească, ori aceste diferenţe exista si in limbajul folosit de americani ca de altfel si in regiunile istorice ale României. Problema nu este ştiinţifică, ci politică. Sunt o mulţime de exemple când o singură limbă are două sau mai multe denumiri. Klaus Heitmann aduce exemple ,, in care o singura limba are doua glotonime, unul din ele fiind aplicat doar pentru o parte a ariei acesteia. Ca paralele am adus valenciana fata de catalana, flamanda fata de neerlandeza” (Heitmann 1998: 74).

În acelaşi timp nu puţine au fost vocile care continua sa conteste statalitatea Republicii Moldova din interior. Termeni precum ,,faliment geopolitic” sau ,,construcţie pasagera” sau mai nou ,,failed state” , pe linga faptul ca pot fi uşor demontate argumentativ( dar nu acesta este scopul nostru aici) fiind uşor forţate, subminează încrederea minoritîţilor etnice in posibilităţile Republicii Moldova ca stat.

Cel mai mare grup etno-cultural îl reprezintă ucrainenii, (1989 : 14%; 2004 : 8,4%). Până în prezent, ucrainenii au fost cel mai puţin mobilizat grup din punct de vedere politic în comparaţie cu alte grupuri. Al doilea grup, după mărime, este cel al ruşilor (1989: 13%; 2004 : 5,8%). Aici converg problemele morfopolitice. Deşi se ştie că Transnistria este rodul unor chestiuni de ordin politic, de ordin extern , trebuie să fim de acord că şi elementul etnic a avut repercusiuni negative asupra situaţiei conflictuale.

Daca iniţial mişcarea de eliberare naţională de la sfârşitul anilor 1980 ai sec. XX a permis înlocuirea unui sistem de valori cu altul, prin emanciparea grupului cultural majoritar romanii/moldovenii fata de marginalizarea si opresiunea sovietica (Sofransky 2001: 10), apoi pentru grupul rusolingv, dispariţia URSS i-a privat de autodefinirea lor etno-culturala.

Dacă către momentul disoluţiei URSS, 80% din georgieni si moldoveni considerau ca patria lor este Georgia sau Moldova, atunci 70% din ruşi declarau ca patria lor nu este Rusia ci URSS (Kymlicka 2000: 64, nota 60). Situaţia este explicabila. In perioada postbelica ruşilor li se garanta in orice republica sovietica servicii sociale, instituţii, scoli, media in limba rusa fără a se simţi drept minoritate imigranta. Deşi in toate republicile sovietice limba rusa era limba obligatorie în şcolile pentru băştinaşi, copii de militari ruşi ca şi majoritatea ruşilor în general nu erau obligaţi să insuseasca limba din republica in care se stabileau. Vladimir Putin nu ezita sa aminteasca in fiecare an cu ocazia unor intilniri televizate in dialog cu cetatenii rusi, ca disparitia URSS a fost o catastrofa geopolitica, care a lasat in afara Rusiei peste 25 mln. de etnici rusi.

In momentul in care Uniunea Sovietică s-a dizolvat, in noile state independente promovarea unor reforme cultural lingvistice au devenit foarte nepopulare, mai ales in tari ca Letonia, Estonia si Moldova cu importante minoritati ruse in structura demografica. Desi in primile doua s-au evitat conflicte civile ( probabil si ca urmare a presiunii americane asupra Rusiei), apoi in cazul Moldovei bilbiiala la nivelul conducerii de atunci, febra unionista, speculate cu usurinta de o Rusie nestinjenita de vreo alta putere din exterior, ajungindu-se in cele din urma la doua focare de separatism in sudul si estul tarii ca masuri in extremis de autoprzervare a propriilor identitati.

La de-a doua dimensiune a identităţii pe care am identificat-o aici, cea externa europeana si care de asemenea si-a pus amprenta pe procesul tranzitiei, lucrurile nu sunt deloc mai simple ca in primul caz. Oricare din cazurile tarilor integrate recent in UE poate fi instructiv pentru RM, liderii de opinie facind mereu aluzie, nu cu putine argumente, la Tarile Baltice. Consideram ca exemplul este valabil doar de perspectiva actorilor interni ( grupuile de presiune, liderii politici) care s-au angajat hotarât in ancorarea europeana a propriilor tari, desi suportul popular s-a dovedit a fi moderat, de la 27% la 54% , intre 1995-1999, atât pentru NATO cit si pentru UE, in toate cele trei Tari Baltice ( Ausra Park 2005: 238). Din perspectiva susâinerii internationale nu trebuie sa uitam ca Moldova a avut o atenţie net inferioara in demersurle sale incepind cu recunoasterea si consolidarea statalitatii, si pina la pretentiile sale europene modeste, comparativ cu aceste state nordice.

Modelul teoretic propus de Levitsky si Way – linkage si leverage- ar putea sa justifice oarecum nivelul succeselor pe calea democratiei si reformelor. Astfel acestia sutin ca cu cit nivelul presiunii (leverage) si legaturilor/ relatiilor (linkage) cu Vestul este mai mare cu atit mai multe sanse exista pentru ca tarile tinta sa urmeze calea spre modelul Occidental de modelare a instititiilor, libertatilor democratice si edificare a statalitatii.

Vulnerabilităţtile fata de presiunea externă (leverage) pot include condiţionalitate politică sau măsuri punitive, presiune diplomatica si interventie militara. Succesul acestora depinde de marimea statului tinta, aflarea sa printre priorităţile de politică externa ale Vestului, existenta unui hegemon/ alt jucator alternativ capabil sa opuna rezistenta. Moldova, era un stat mic in care se putea interveni oricind sub diferite pretexte, ceea ce s-a si facut, doar ca nu a intervenit Vestul ci Rusia. Apoi Moldova a fost sacrificata unor prioritati economice si de securitate( ca intregul Bazin al Marii Negre de altfel) cum au fost Orientul Mijlociu, Balcanii, Europa Centrala. Despre jucatorul alternativ, comentariile sunt de prisos.

Legăturile sunt definite de autori ( Lucan, Way 2005 : 22) ca fiind ,,densitatea contactelor unei tari cu SUA, UE, cu institutiile multilaterale Occidentale ”. Se au in vedere aici legaturile economice, care includ credite, investitii, asistenta. In Moldova asistenta a avut un caracter pur tehnic (TACIS), Moldova a pierdut valul european de investitii care a navalit asa numita ,,Noua Europa” ( intre 1998-1999, tarile Baltice au avut ISD intre 1mrd – 1,5 mrd euro fiecare (Daianu 2004: 243). Creditele care au fost imprumutate au fost prost gestionate, Moldova avind pina si proleme cu achitarea cotizatiei anuale de citeva mii de $ la ONU ( astfel incit ,,oferta” pe care o facea Vasile Tarlev in intilnirea sa cu ambasadorii Moldovei din 2005 si anume - ca Moldova sa gazduiasca sediile unor organizatii internationale de prima importanta, sau sa organizeze conferinte internationale la fel de importante, dar bineinteles pe banii Occidentului, ramin a fi cel putin joviale).

Se au in vedere legaturile geopolitice , adica cele cu organizatile, aliantele si guvernele Occidentale, iar Moldova nu este memebra deocamdata a vreunei organizatii sau aliante cu vizibilitate internationala, iar la capitolul parteneri strategici, are nevoie mai intii de credibilitate..

Legăturile comunicationale ( cooperare transfrontaliera, retele de internet, aparitai in mass-media Occidentala) reprezita o alta dimensiune importanta , dar prost valorificată. Proiectul celor trei Euroregiuni la care Moldova este parte esuat, Internetul ramane inca a fi un lux pentru marea parte a populatiei, iar in mass- media Occidentală imaginea traditional nu este printre cea mai buna. Merita de amintit ca publicaţii electronice consacrate cum ar fi Transitions Online confereau Moldovei o suprafata de 100.000 km patrati si o populatie de 10 mln. locuitori (tradind lipsa de interes, putin probabil ca aceasta publicatie sa fi auzit de visurile marete ale ex- spekerului Motpan), iar intr-un studiu prezentat recent la o Conferinta in Istambul sub denumirea ,, Moldova: a step too far for EU enlargement?” (Phinnemore 2006: 4) Transnistria se afla la est de Prut, o abordare ciudata daca tinem cont de faptul ca Moldova este mediatizată in Occident si gratie acestui conflict . Imaginea tarii in publicatiile internationale respectabile reprezinta o aparitie foarte rara si ca urmare a masurilor ineficiente luate de misiunile diplomatice ( vezi : ,,How much do our embassies cost us?” (II) din 2006-09-01, The Journalistic Investigation Center ).

In fine, alte doua criterii pe care le stabilesc autorii sunt legaturile cu societatea civila transnatională care vizeaea aici retelele de ONG- uri, organizatii de partid etc. si legaturile sociale- turismul, migratia, diaspora si mobilitatea si educarea elitelor in Vest. La aceste doua capitole s-a scris suficient de critic si cantitativ astfel incit ar fi innoportun sa repetam papagaliceste.

Cu toate acestea, se invoca de către autorităţile comuniste de la Chisinau, copilareste aproape cu orice ocazie, că Moldova este parte a istoriei europene , a geogarfiei, latinitatii si crestinismului deci a identitatii europene. Desigur argumetele ni se par corecte, dar ele nu vor mai putea justifica lipsa de progrese facute pe plan intern. Aceste argumente sunt un dat, o stare de fapt, nu un rezultat recent. Aceste aspecte existau mai mult sau mai putin vizibil si inaintea procesului de integrare europeana, care este o constructie contemporana recenta. Dovezile europenitatii noastre vin de acum incolo.

Altfel, nu ne-am putea explica cum un stat ca Republica Moldova, contestat de unii, supraevaluat in şanse de alţii, care trece prin atâtea crize identitatare in viziunea celor dintâi sau se afla deja la a treia experienţa a statalitatii in viziunea celor din urma, ar putea aspira la un proiect numit UE, care iata parcurge si el o criza idetitara (mai ales externa ).