Outline of research on social inclusion in moldova

Frontierele. De obicei litertura Occidentala dedicata procesului de tranzitie de pâna la mijlocul anilor 1990 ai secolului trecut, evidenţia doua etape prin care trebuiau sa treaca ţările recent scăpate de regimurile de guvernare autoritare din America Latina si Europa de Sud, pentru urma a modelul de guvernare occidental democratic, mai exact – democratizarea si marketizarea ( trecerea la sistemul economiei de piata).
Atunci când s-a purces la analiza tranzitiei post-comunista în unele din fostele state ale blocului socialist, s-a acceptat un al treilea factor – edificarea statatlitatii, admitindu-se ca pe lingă procesele de democratizare si marketizare, statele post comuniste au moştenit instituţii birocratice slabe, ineficiente care trebuiau reformate ( Claus Offe, citat de Taras Kuzio ,, Transition in Post-Communist States: Triple or Quadruple ?” in Politics: 2001 vol. 21(3), pag. 168). Astfel conceptul de ,,triple transition” era aplicat unor state din Euraopa Centrala si de Est cu omogenitate etnica inalta ca Polonia, Ungaria , Cehia unde integrarea minoritatilor etnice in programele de incluziune societala au decurs neproblematic.
O situatie mai specifica a fost cea a unor tari din spatiul post sovietic sau ex –iugoslav ( Bosnia, Macedonia, Serbia) care aveau in componenţa lor un intreg mosaic de minoritati ce împataseau diferite identitati entice, cuturale, religioase, lingvistice, cunoscind in istoria lor recentata, trasari si retrasari ale granitelor astfel incit frontierele entice lingvistice si culturale nu au coincis adesea cu graniţele administrative, trasate arbitrar sau sub imperiul dictatelor internationale.
Constituind zone cu coeziune morfopolitica fragile, pentru a explica particularităţile tranziţiei ţărilor balcanilor si din arealul Mării Negre, la cei trei factori enumerati anterior, Taras Kuzio mai adaugă unul, cel identitar . Autorul a formulat ipoteza conform careia ,,cu cât mai inaltă era pluralitatea culturala, lingvistică, religioasă in aceste state imature, cu atât mai dificilă va fi tranzitia spre democratie” (Kuzio, pag. 169). Desigur aici s-ar putea comtraargumenta cu faptul ca Albania si Armenia sunt ţări cu grad de omogenitate etnica inalt, insa modelul lui Kuzio se referă la Ucraina si face trimitere doar la unele ţări din Balcanii de Vest si in acelasi timp nu la întregul spaţiu post-sovietic. Am considerat insă ca el se pretează adecvat si situaţiei din Republica Moldova, mai intii pentru ca conflictele din Sudul si Estul Republicii dincolo de factul politic au şi o componentă identitara, iar apoi este foarte dificil să faci o sociologie distincta a ceea ce se numeşte identitate moldovenească.

Sintetizarea facuta de Taras Kuzio conceptilui de naţiune in mai ales in procesul tranziţiei postcomuniste este foarte semnificativa :,, Natiunea genereaza putere colectiva, creeza un ,,noi” ( unitate, legitimitate, permanenta), permite mobilizarea si reprezentarea, motiveaza poporul gata sa faca cele mai inalte sacrificii pentru comunitatea politica ...O presupusa natiune intr-o democratie liberala relama recunoasterea unor frontiere,[a unui n.a] popor care constituie comunitatea politica dinauntrul frontierelor si care nu contesta existenta lor.” (,, The national factor in Ukraine quadruple transition” Contemporary Politics, vol.6, nr.2, 2000, pag 144).

De altfel identitatea si frontierele conform abordarii constructiviste a relaţiilor internaţionale sunt organic corelate între ele, fiind ,, mutual constitutive” (Nortautas , Kestutis 2005: 50-52 ). Identitatea este ceea ce trebuie de securizat, iar securitatea devine un element cheie al prezervării identitatii. Logica identitatii ar reclama existenta unor hotare, linia separatoare intre ,,noi” si ,,ei”. Aceasta dilema a securitătii poate disparea doar daca linia separatoare dintre ,,sine” si ,,celalalt” devine un punct de contact, dispare ca urmare a creării unei identităti colective.

Barry Buzan specifica de altfel in lucrarea sa ,, Popoarele, statele si teama” ca imposibilitatea solutionarii problemelor interne pe cale politica le plaseaza automat pe agenda problemelor de securitate natională. In cazul Republicii Moldova, care ne intereseaza aici, problema identitară capată prin urmare o importantă deosebită , referindu-se la insaşi viabilitatea si existenţa RM ca stat.

Disputele privind problema identitaţii s-au dat deopotrivă in mediul academic, dar mai ales in cel politic fară a se ajunge până în prezent la o apreciere consensuală a acestei dileme.

Pentru Republica Moldova problema in sine are mai multe laturi . Pe de o parte lipsa unui tratat de frontiera cu Romania o face vulnerabila fata de o amenintare imaginara externa, care pe linga lipsa unui accord politic de baza au determinat autoritatile de la Chisinau sa devina suspicioase asupra intentiilor reale ale Bucurestiului, desi Romania a fost prima tara care a recunoscut independenta Republicii Moldova. Pe de alta parte desi exista un tratat politic de baza intre Republica Moldova si Federatia Rusa, Rusia recunoscind suveranitatea Moldovei in limita granitelor fostei RSSM, suportul direct si camuflat pentru cauza separatismului transnistrean, tradeaza intentiile sale de ,, prietenie” si recunostere a unei Moldove integre, scotind in evidenta reala amenintare externa.

Diagnosticata geopolitic problema frontierei si implicit a identitatii sale, pune Republica Moldova intr-o situatie si mai dificila. Orice tratare de geopolitica serioasa distinge frontierele politice de cele geopolitice. Primele separa statele, fiind fixe vizibile fizic, ultimele sunt invizibile. delimitind spatii culturale, politice sau economice. Indiferent ca sunt imaginare sau reale, frontierele sunt legate indispensabil de chestiunea securitatii. In literartura de specialitate relatia granite de stat-frontiera geopoplitica opereaza cu trei variabile:

- atunci când graniţa de stat corespunde cu frontiera geopolitică ( Finlanda. Suedia);

- când frontiera geopolitica depaseste granite de stat (cazul Rusiei, SUA);

- când frontiera geopolitica se afla în interiorul statului (cazul Moldovei, Macedoniei).

In cazul Moldovei, din punct de vedere al dreptului internaţional graniţa estică se află la hotarul cu Ucraina, de facto se află pe Nistru. Din punct de vedere economic nu există o omogenitate a geografiei economice în toată ţara, Chisinaul fiind unicul centru însufleţit de activitate economică (desigur, cineva ar putea replica că Râbniţa şi Tiraspolul sunt centre economice, dar ne întrebăm âit venit are bugetul Repulicii Moldova din activităţile economice de acolo). Din punct de vedere cultural, frontiera ocoleşte Gagauzia. Astfel, în loc să unească, aceste frontiere despart, în loc să edifice o unitate colectivă, ele provoacă separatisme colective.

Punctul nodal al problemei îl constituie lipsa unui proiect identitar colectiv construit pe principii societare, lipsă care continuă să alimenteze sentimentele de insecuritate reale şi imaginare.