Partea intii

| — Ann≫ Karenin≫, vot I 129

pă contesa Lidia Ivanovna sosi o prieteriă a Annei,

ia unui director, care-i povesti toate noutăţile oraşului.

lecă la ora trei, făgăduind că va veni la masă. Alexei

j^lexandrovici era la minister. Răminind singură, Anna

fşi petrecu timpul dinainte de prinz supraveghind copilului

(care minca aparte), stringindu-şi lucrurile, citin |i

răspunzind la biletele şi la scrisorile care se adunaseri ţ>e

biroul său.

Tulburarea şi sentimentul de inexplicabilă ruşine

care le incercase pe drum se risipiră cu desăvirşire.

intoarsă in mijlocul condiţiilor obişnuite de viaţă, se si

ţea iarăşi stăpină pe sine şi fără nici o vină.

işi aducea aminte cu mirare de starea sa din ajun. ≪O fost

? Nimic. Vronski a spus o prostie, de care poţi foarte uşor să

nu ţii seamă. Şi eu i-am răspuns aşa cum trebuia. Nu se

cade şi nici nu se poate să-i spun ceva soţului meu. sDacă aş

vorbi despre asta, ar insemna să acord importanţă J unui

fleac.≫ işi aminti că-i spusese odată despre o declaraţie de

dragoste, pe care i-o făcuse pe ocolite, la Peters-burg, un

tinăr subaltern al bărbatului său, iar Alexei Alexandrovici ii

răspunsese că, trăind in societate, oricărei femei i se poate

intimpla aşa ceva, dar că el are incredere deplină in tactul ei

şi n-are să-şi ingăduie niciodată a o injosi sau a se injosi el

insuşi prin gelozie. ≪Prin urmare, de ce să-i mai vorbesc ?

Dealtfel, slavă Domnului, nici $-am ce să-i spun≫, se gindi

ea.

■ XXXIII

Alexei Alexandrovici se intoarse de la minister la ora

patru ; dar cum se intimpla adesea, nu avu timp să intre

fe Anna. Trecu in birou să primească pe solicitatorii care-1

şŞteptau şi să semneze nişte hirtii aduse de şeful cancelariei

sale. La prinz (vreo trei persoane luau masa zilnic

Ut familia Karenin) veniră : o vară bătrină a lui Alexei

Alexandrovici, un director din minister cu soţia şi un tinăr

care-i fusese recomandat lui Alexei Alexandrovici la serviciu.

Anna intră in salon ca să ţină de urit musafirilor.

Exact la ora cinci (pendula de bronz ≪PetnjţJ≫ nu apucase

Bă bată a cincea oară) se infăţişă Alexei Alexandrovici, in

frac şi cravată albă, cu două stele pe piept, deoarece trebuia

să plece indată după-prinz. Fiecare clipă din viaţa

lui era ocupată şi socotită mai dinainte. Ca să poată indeplini

Ceea ce avea de făcut in fiecare zi, el respecta cea

mai strictă punctualitate. Deviza lui era : ≪Fără grabă şi

fără odihnă≫. Intră in salon, salută pe toată lumea şi se

aşeză repede, zimbind soţiei sale.

— Da, s-a isprăvit cu singurătatea mea. Nici nu-ţi inchipui

ce greu mi-era să stau singur la masă, zise Alexei

Alexandrovici accentuind cuvintul ≪greu≫.

La prinz, Alexei Alexandrovici vorbi cu Anna de treburile

de la Moscova şi intrebă, cu un zimbet ironic, despre

Stepan Arkadici. Conversaţia avea mai ales un caracter

general, cu privire la chestiunile de serviciu şi la societatea

din Petersburg. După masă Alexei Alexandrovici petrecu

o jumătate de oră cu musafirii, apoi strinse din nou, zimbind,

mina soţiei sale şi plecă la consiliu. De data asta,

Anna nu se duse nici la prinţesa Besty Tverskaia, care,

aflind de sosirea ei, o poftise in seara aceea... nici la teatru,:.

unde avga o lojă. Nu se duse mai cu seamă din pricină că

rochia pe- care se bizuise nu era gata.

După. plecarea musafirilor, Anna se apucă să-şi cerce- }

teze toaletele şi se necăji cumplit. Pricepută să se imbrace

-nu prea scump, Anna dăduse — inainte de a pleca la

Moscova — trei rochii la croitoreasă, ca să i le prefacă.

Rochiile trebuiau să fie astfel transformate, incit să nu le

poţi recunoaşte, şi ar fi trebuit să fie gata cu trei zile in

Urmă. Cind colo, două rochii nu erau gata, iar a treia nu

fusese prefăcută după placul Annei. Croitoreasa veni să

dea lămuriri, susţinind că aşa era mai bine. Anna se enervă

nttt de tare, incit mai tirziu ii fu ruşine să-şi amintească

dcena. Ca să se liniştească de-a binelea, se retrase in odaia

băiatului şi petrecu toată seara cu dinsul. il culcă ea sin- .

gură in pat, il binecuvintă şi-1 acoperi cu plapuma. Era

mulţumită că nu se dusese nicăieri, petrecind o seară aşa ,

de frumoasă ! işi simţea inima uşoară şi liniştită. Vedeai

foarte limpede că ceea ce i se păruse in tren atit de important;

nu era decit una din intimplările obişnuite şi ne-?

Insemnate ale vieţii mondene. N-avea de ce să se ruşinezd

nici faţă de altul, nici faţă de ea insăşi. Se aşeză linga

13f

cămin cu un roman englezesc, aşteptindu-şi soţul. La nouă

şi jumătate, exact, se auzi soneria, şi Alexei Alexandrovici

intră in odaie.

—■ in sfirşit, zise Anna intinzindu-i mina. ',. Alexei

Alexandrovici ii sărută mina şi se aşeză lingă ea. Văd că ai

avut, in genere, o călătorie reuşită, ii use el.

— Da, foarte reuşită, răspunse Anna şi incepu să-i po

vestească totul de la inceput : călătoria cu doamna Vronski,

sirea, nenorocirea din gară. ii istorisi apoi despre sentientul

de milă pe care-1 avusese mai intii pentru fratele

|$iu şi pe urmă pentru Dolly. t

— Nu-mi inchipui cum ai putea dezvinovăţi un astfel

4≪ om, deşi ţi-e frate, spuse cu severitate Alexei Alexanărovici.

7; Anna zimbi. Ea inţelese că Alexei Alexandrovici vor-

■pea astfel pentru că vroia să-i arate că anumite considerente

de familie nu-1 puteau impiedica să-şi arate sincer

ipărerea. Anna cunoştea această insuşire a bărbatului său

$i o preţuia.

V' — Sint mulţumit că totul,s-a sfirşit cu bine şi că te-ai

;ţntors, adăugă soţul. Dar ce se spune acolo despre noul

'regulament pe care l-am trecut prin consiliu ? " Anna nu

auzise nimic despre acest regulament şi-i era '6arecum

ruşine că putuse uita atit de uşor ceea ce era aşa de

insemnat pentru dinsul.

— Aici, dimpotrivă, el a stirnit mare vilvă, adăugă Kaţenin,

zimbind ineintat de sine.

Anna inţelese că Alexei Alexandrovici ar fi

vrut să-i ;e ceva măgulitor pentru dinsul in

această privinţă şi,

f' unindu-i intrebări, il făcu să-i povestească ceea ce dorea,

u acelaşi suris mulţumit de sine, soţul ii istorisi despre

pvaţiile care i se făcuseră in urma trecerii acestui regulament

prin consiliu.

— Sint foarte, foarte ineintat. E o dovadă că incepe,

in sfirşit, să se stabilească şi la noi un punct de vedere

raţional şi hotărit in chestiunea asta.

După ce bău al doilea pahar de ceai cu lapte şi cu

piine, Alexei Alexandrovici se ridică in picioare şi se in

dreptă spre biroul său, ■"■*'"■"■• ' -'•

as mx ;■:'!■ bifl ls;,)ie v'^ v.

anunţe

— Dar tu nu te-ai dus nicăieri 7 Te-ai plictisit, desi->

gur ? o intrebă el.

.;

■*— Deloc, răspunse Anna, ridicindu-se şi insoţindu-I

prin salon spre birou. Ce citeşti acum ?... il intrebă ea.

— Poesie des enfers i de Duc de Lille, răspunse el. E

scrisă in chip deosebit.

Anna zimbi aşa cum zimbeşti faţă de slăbiciunile celoE

dragi şi, trecindu-şi braţul pe sub braţul lui, il insoţi pină

la uşa biroului. ii cunoştea obiceiul, ajuns o necesitate, de

a citi seara. Ştia că in ciuda obligaţiilor sale de serviciu,.

care-i absorbeau aproape tot timpul, el se socotea dator să

urmărească tot ce apărea mai interesant in domeniul ştiinţelor

şi al artei. Ştia de asemenea că nu-1 interesau cu

adevărat decit cărţile de politică, filozofie şi de teologie,,

că arta era cu totul străină de firea lui. Cu toate acestea

— sau mai degrabă tocmai de aceea — nu lăsa să-i scape

nimic din ceea ce făcea vilvă in lumea artelor, socotindu-

se obligat să citească totul. Mai ştia că in domeniul politicii,

filozofiei şi al teologiei, Alexei Alexandrovici avea

unele indoieli şi era in căutarea adevărului. in chestiunile

de artă şi de poezie insă, şi mai cu seamă in muzică, pe

care n-o pricepea deloc, avea părerile cele mai precise şi

hotărite. ii plăcea să discute despre Shakespeare, Rafae]

şi Beethoven, ca şi despre insemnătatea noilor şcoli iri

muzică şi in poezie, toate fiind clasate in mintea lui intr-o

rinduială perfectă.

-— Dumnezeu să te aibă in paza lui, ii ură Anna la uşa

biroului, unde erau pregătite, lingă fotoliul său, luminarea

cu abajur şi o sticlă cu apă. Eu mă duc să-mi scriu

corespondenţa pentru Moscova.

Alexei Alexandrovici ii strinse mina şi i-o sărută din

nou.

r

„E totuşi un om cumsecade, sincer, bun, de valoare in

domeniul său, işi zise Anna cind se intoarse in odaia ei,

apărindu-1 parcă impotriva cuiva care l-ar fi invinovăţit şi

ar fi spus despre dinsul că nu poate fi iubit. Dar de ce

i-or fi ieşit in evidenţă atit de straniu urechile ? Sau poate'

S-o fi tuns de curind ?"

'Poezia

la douăsprezece, pe cind Anna era incă aşezată

la Jbiroul său şi isprăvea de compus scrisoarea către Dolly,

≪fauzi un mers cadenţat, in papuci : Alexei Alexandrovici,

spălat şi pieptănat, cu cartea subsuoară, se apropie

tfe dinsa.

— Destul, destul ! rosti el cu un zimbet anumit şi

ftecu in odaia de culcare.

„Cu ce drept 1-a privit aşa ?" se gindi Anna, aducindu-şi

aSMnte de privirea lui Vronski, aruncată lui Alexei Alexandro

viei.

După ce se dezbrăcă, Anna intră in dormitor. Pe faţa ei

nu mai era insufleţirea care-i strălucea in ochi şi in zimbet

cit timp stătuse la Moscova, ci, dimpotrivă, focul părea

acum stins sau ascuns in străfunduri.

XXXIV

Plecind din Petersburg, Vronski işi lăsase locuinţa incăpătoare,

de pe strada Morskaia, prietenului şi camaradului

său preferat, Petriţki.

Acesta era un tinăr locotenent, nu prea distins, sărac,

inglodat in datorii, veşnic beat spre seară, adesea dus la

arest pentru fel de fel de istorii hazlii şi scandaloase, insă

iubit atit de camarazi, cit şi de şefi. Ajungind acasă, de la

gară, pe la unsprezece, Vronski văzu la scară o trăsură

cunoscută. După ce sună, auzi din dosul uşii hohotul de

ris al unor bărbaţi, ginguritul unui glas de femeie şi strigătul

lui Petriţki : ≪Dacă-i vreun tilhar, să nu-1 laşi inăuntru

≫. Vronski porunci ordonanţei să nu spună nimănui

că sosise şi intră incet in prima odaie. Baroneasa Shilton,

prietena lui Petriţki, şedea la o masă rotundă şi făcea

cafea ; strălucitoare in rochia-i de atlaz violet, cu obrăjorul

rumen, incadrat de păr bălai, ea umplea camera, ca un canar,

cu ginguritul său parizian. in jurul mesei şedeau

Petriţki, in haină de casă, şi căpitanul de cavalerie Kamerovski,

in uniformă, venit probabil de la slujbă.

— Bravo, Vronski ! strigă Petriţki, sărind in sus şi

dind cu zgomot scaunul la o parte. Stăpinul in persoană 1

Baroneasă, să-i dai o cafea din ibricuf feM nou. !Nftf'(ite aşteptam.

Spear *că eşti mtilţuimit de podoaba biroului tăna,

adăugă el, arătind-o pe baroneasă. Cred că vă cunoaşteţijf

—Cum nu ! adeveri Vronski zimbind vesel şi strin*

gind minuşiţa baronesei. Sintem doar vechi prieteni.

>..;

—Vii de la drum, zise baroneasa, aşa că fug. Iar daol

te stingheresc, plec chiar in clipa asta. .≫

—Doamnă, oriunde te afli, eşti la dumneata acasi|

răspunse Vronski. Bună ziua, Kamerovski, urmă el

gind cu răceală mina căpitanului.

—Uite, dumneata nu ştii să spui niciodată lucruri

de drăguţe, se adresă baroneasa lui Petriţki. r

-

—Cum să nu ? După-masă am să vă spun şi eu cevjg

cwe n-o să fie mai prejos. ;

—După-masă e foarte uşor ! Ei, hai să fac cafeaual

Durte de te spală şi te dichiseşte, spuse baroneasa

lija

VrpHski, aşezindu-se iarăşi şi invirtind cu grijă un

şurtli

.bel.la ibricul cel nou. Pierre, dă-mi cafeaua, se

adresă ei

lui Petriţki. ii zicea Pierre, după numele său de

familidj

făra să caute a ascunde relaţiile dintre dinşii. Vreau

să

mai adaug puţină...

*

— Ai s-o strici.

A

-— Nu. N-am s-o stric ! Ei, dar unde ţi-e soţia ? in≫

trebă deodată baroneasa, intrerupind convorbirea dintrft

Vronski şi camarazii săi. Noi te-am şi insurat aici. Ţi-ăi

adus soţia ?

-i.

— Nu, doamnă ! Boem m-am născut şi boem ara

să mor !

— Cu atit mai bine, cu atit mai bine. Dă-mi mina. ;

Fără să dea drumul miinii lui Vronski, baroneasa se

apucă să-i povestească ultimele sale planuri, impănin-i

du-le cu glume, şi-i ceru sfatul :

— El tot nu vrea să divorţeze de mine. Ce trebuie să

fac ? (El era soţul ei.) Vreau să incep acum procesul. C4

mă sfătuieşti ? Kamerovski, ai grijă de cafea... a dat irţ

foc. vezi, eu sint ocupată. Vreau să-i intentez proces, cat

să intru in stăpinirea averii mele. inţelegi absurditatea J

sub cuvint că i-aş fi necredincioasă, adăugă baroneasa

dispreţuitor, vrea să pună mina pe avutul meu.

>

Vronski asculta cu plăcere gingureala veselă a acesteif

femei drăgălaşe, ii aproba planul, ii dădea sfaturi, pe ju-

All reluindu-^i itonul obişnuit

135

A

bea in gepHSafcjcu femeile de felul acestiia. La Petersburg,

in lumea Iui Vronski, oamenii se impărţeau in două categorii

bine distincte : una inferioară, alcătuită din oameni

ordinari, proşti şi mai ales ridicoli, care cred că un bărbat

trebuie să trăiască numai cu o femeie, nevasta lui...

că fetele trebuie să fie neprihănite, femeile — pudice, bărbaţii

— curajoşi, cumpătaţi şi energici... că trebuie să-ţi

educi copiii, să-ţi ciştigi piinea, să-ţi plăteşti datoriile şi

fel de fel de alte prostii asemănătoare. Aceasta era categoria

oamenilor demodaţi şi plicticoşi. Iar a doua, in care

intrau Vronski şi cu prietenii săi ; acei care făceau parte

din ea trebuiau să fie mai cu seamă eleganţi, frumoşi, darnici,

bravi, veseli, gata să se lase pradă oricărei patimi

fără să roşească, şi să nu le pese de nimic.

in primele clipe, Vronski se simţi cam buimăcit. Venise

cu impresiile din cealaltă lume, de la Moscova. Dar reintră

indată in lumea-i veselă şi plăcută de mai inainte,

ca şi cum şi-ar fi virit picioarele in nişte papuci vechi.

Cafeaua nu se mai făcu, ci dădu in foc şi-i stropi pe

toţi, stirnind — ceea ce era de aşteptat — risete şi gălăgie,

pătind un covor scump şi rochia baronesei.

—Şi acum, la revedere. Altfel n-ai să te mai speli

niciodată şi o să am pe conştiinţă cea mai mare crimă

pe

care poate s-o săvirşească un om binecrescut : a fi

mur

dar. Va să zică, mă sfătuieşti să-i pun cuţitul la git ?

—Negreşit şi incă in aşa fel, incit minuţa dumitale

să fie cit mai aproape de buzele sale. Are să-ţi sărute

mina

şi totul o să se isprăvească cu bine, răspunse Vronski.

—Prin urmare, ne vedem astăzi la Teatrul Francez.

Şi baroneasa dispăru cu un foşnet de rochie.

Kamerovski se ridică şi el. Vronski ii intinse mina şi,

fără a-i mai aştepta plecarea, se indreptă spre camera de

baie. in timp ce se spăla, Petriţki işi expuse pe scurt situaţia,

care se schimbase după plecarea prietenului său.

Nu mai avea nici un ban. Tatăl lui ii spusese că nu-i plăteşte

datoriile şi nu-i mai dă nici un ban. Un croitor vroia

să-1 bage la inchisoare pentru datorii, un altul il ameninţa

de asemenea cu puşcăria. Comandantul regimentului ii

declarase că, dacă nu incetează scandalurile astea, va tre*

bui să-i ceară demisia din armată. Se săturase de bar<30

neasă ca de mere acre, mai ales că-i tot pretindea bănit1

tsa

Ii plăcea alteia... are să i-o arate lui "vYonskl..".

o splendoare... in stil pur oriental, in „genul sclavei Rebeca,

mă-nţelegi ?" Se certase ieri cu Berkoşev, care vroia

să-i trimită martori, dar bineinţeles n-o să iasă nimic din

asta. in genere, totul era admirabil şi extraordinar de vesel.

Fără a-şi lăsa camaradul să aprofundeze amănuntele!

situaţiei sale, Petriţki incepu să-i povestească noutăţile,

interesante. Ascultind atit de cunoscutele istorioare ale

lui Petriţki, in atit de cunoscuta atmosferă a casei sale,

unde locuia de trei ani, Vronski incerca un plăcut sentiment

de reintoarcere la viaţa-i obişnuită şi fără griji din

Petersburg.

—Nu mai spune ! strigă Vronski, ridicind piciorul de

pe pedala lavoarului unde-şi uda ceafa roşie şi

voinică.

Nu mai spune ! repetă el, auzind că Lora se incurcase

cu

Mileev şi-1 părăsise pe Fertinhof.

—Şi el a rămas tot aşa de prost şi de ingimfat ? Dar

Buzulukov ce mai face ?

—Ah, să-ţi spun una bună cu Buzulukov, o minune !

strigă Petriţki. ii ştii slăbiciunea — balurile. Nu

scapă

nici un bal de la curte. Se duce el la un bal mare

cu a

cască nouă. Ai văzut căştile noi ? Sint foarte frumoase

şi

uşoare. Stă el... ce faci, mă asculţi ?

—Te ascult, răspunse Vronski, frecindu-se cu un pro-

Bop pluşat.

—Trece marea ducesă cu un ambasador şi — ghi

nionul lui — incep să vorbească despre noile căşti.

Marea

ducesă ţinea să-i arate o cască nouă... Cind il vede

pe

amicul nostru (Petriţki arătă cum stătea Buzulukov

cu

casca in mină), marea ducesă il roagă să-i dea puţin

casca,

Dar el nu i-o dă. Ce-o fi asta ? Lumea ii face semn

cu

ochiul şi cu capul, se incruntă la dinsul. Dă-i-o ! El,

nu şi

nu ! incremenise. iţi poţi inchipui !... Deodată, unul...

cum

ii zice ?... vrea să-i ia casca. Dar el — nu şi nu !

Atunci

acela i-Q smulge şi o intinde marii ducese. ≪Iată o

cască

nouă≫, zice marea ducesă. intoarce casca şi,

inchipuieşte-ţi,

buf ! cad din ea o pară şi nişte bomboane — două

funturi

de bomboane ! Le strinsese acolo, drăguţul de el !

,t

Vronski se prăpădea de ris. Mult timp după aceea, chiar

cind vorbea despre altceva, ori de cite ori işi aducea

137

janinte de cască, izbucnea intr-un ris sănătos care-i dez#'-

#elea dinţii puternici şi deşi. >≫>

M După ce află toate noutăţile, Vronski işi puse uniforme

ment. După prezentare, se gindi să se ducă la fratele săuji

& Betsy şi să facă incă vreo citeva vizite in cercurile unde

jjjr fi putut-o intilni pe Karenina. Şi, după obiceiul lui la

Petersburg, plecă de acasă cu gindul de a se intoarce

ţloaptea tirziu.

„ , . 'A

cr

;

.,* /

nif,

≫ t * i ' , *

￡*5* JiTr.

*K iRi.

-

naci

PARTEA A DOUA

LA SFIRŞITUL IERNII avu loc in familia Şcerbaţki

un consult medical, care urma să se pronunţe asupra sănătăţii

mezinei şi a măsurilor ce trebuiau luate pentru

restabilirea puterilor sale in continuă slăbire. Kitty era

bolnavă şi, cu apropierea primăverii, starea sănătăţii i se

infăutăţea din ce in ce mai mult. Medicul casei ii dăduse

untură de peşte, apoi fier, pe urmă lapis ; dar, cum nici

unul dintre medicamente n-o ajutase, o sfătuise să plece la

prihlăvară in străinătate. De aceea fusese chemat in cc$S*

suit un doctor celebru. Acesta, un bărbat incă tinăru^i

foarte frumos, ceru să examineze bolnava. Stărui parcă

cu o deosebită plăcere asupra faptului că pudicitatea feciorelnică

nu-i decit o rămăşiţă de barbarie şi că nu-i nimic

mai firesc pentru un tinăr medic decit să examineze o

fată goală. Socotea acest lucru cu atit mai firesc, cu c|ţ

il indeplinea zilnic, profesional, fără nici un gind rău şi

de aceea socotea pudicitatea unei fete nu numai ca o iS*

flftaşiţă de barbarie, ci aproape ca o jignire personală. :f i

Trebuiră să se supună. Deşi toţi medicii erau din aqSB*

eaşi şcoală, studiaseră pe aceleaşi cărţi şi aveau aceeaşi

ştiinţă≫ şi cu toate că unii erau de părere că acest doctor

celebru e un medic prost, totuşi in casa prinţesei şi in

cercul său domnea credinţa, nu se ştie de ce, că numai

acest doctor cu renume putea s-o salveze pe Kitty. După

C€ examina şi percuta cu atenţie bolnava, zăpăcită şi ct>^

pleşită de ruşine, celebrul medic se spălă cu grijă pe mii#I

şi trecu in salon să vorbească cu prinţul ; acesta il ascultă

lnefuntat şi tuşind uşor. Ca un om in virstă care nu fusese

niciodată bolnav şi nefiind Ihkţ-'prosi^/.prinţul: avi

138

in medicină. Toată comedia asta fi inciuda, cu atit mai

Mult, cu cit era poate singurul care inţelegea pe de-a-ntfegul

pricina bolii lui Kitty. ≪Vai de mine, cum latră-n

VInt !≫ gindea prinţul, aplicind vestitului medic o expresie

Sin vocabularul vinătoresc, in timp ce-i asculta vorbăria

fffespre simptomele bolii lui Kitty. Doctorul, stăpinindu-si

Cti greu dispreţul faţă de boierul bătrin, cobora anevoie la

AJvelul lui de inţelegere. işi dădu seama că degeaba vorbea

ku bătrinul şi că in casă conducerea era in mina mamei.

De aceea avea de gind să-şi desfăşoare inaintea ei perlele

elocvenţei. Tocmai atunci intră şi prinţesa in salon impreună

cu medicul casei. Prinţul se dădu la o parte, căutind

să nu arate cit de caraghioasă era in ochii lui comedia

asta. Prinţesa, dezorientată, nu ştia ce să facă. Se simţea

Vinovată faţă de Kitty. ,..- — Şi acum, doctore, hotărăşte-ne

soarta, zise prinţesa. J§pune-mi totul. ≪Mai sint speranţe ?

≫ vru ea să intrebe, iasă buzele ii tremurară. Nu putu rosti

intrebarea. Ce spui, dpctore ?...

■„' — Numaidecit, prinţesă, dar mai intii să discut cu co->

Ifgul meu. După aceea, voi avea cinstea să vă comunicpfirerea

mea.

■'■•" — Atunci să vă lăsăm singuri ?

'"'■ — Vă rog. ■■'•■'-i ■ - '

*' Prinţesa ieşi, oftind.

';

'; Cind doctorii rămaseră singuri, medicul casei incepu

sji-şi expună cu sfială părerea, cum că ar fi vorba de in^

qeputul unui proces de tuberculoză, dar... şi aşa mai de

parte. Doctorul celebru il ascultă, dar la jumătatea expu-≫

cerii se uită la ceasornicul lui mare de aur.

i; — Aşa, zise el. Dar...

>

1 Medicul casei tăcu respectuos la jumătatea expunerii,

— După cum ştiţi, noi nu putem constata inceputul

ţinui proces de tuberculoză. Pină la apariţia cavernelor mf

jţţţntem in stare să ne dăm seama definitiv de nimic. Putem

şţumai să-1 bănuim. Şi avem unele simptome : lipsa de,

poftă de mincare, starea nervoasă etc. Intrebarea se pune

astfel : cind bănuieşti un proces de tuberculoză, ce trebuia

să fact ca.să ajuţi alimentaţia ? ;.

140

— Dar dumneavoastră ştiţi că sub aceste stări se

cund mai totdeauna şi cauze de ordin moral, sufletesc, iş|

ingădui să adauge cu un zimbet fin medicul casei. i

—-Da, se inţelege de la sine, răspunse celebrul doctofuitindu-

se din nou la ceas. Iartă-mă, te rog, a fost repara^

iodul peste Iauza, ori tot trebuie să ocoleşti ?... E

reparat ?,..

n cazul ăsta, pot să ajung acolo in douăzeci de minute^

Prin urmare, am spus că problema se pune astfel : stimu≫

larea alimentaţiei şi liniştirea nervilor. Una are legătură c$t

alta. Trebuie să acţionăm din amindouă părţile. ≫-

?

—Dar despre călătoria in străinătate ? intrebă medicul≫

casei. A

—Sint impotriva călătoriilor in străinătate. in afarfl

de asta, vezi dumneata, dacă există inceputul unui

proceşf

de tuberculoză — ceea ce nu putem şti — atunci voiaj

i$|

peste graniţă nu poate ajuta. E necesar un tratament

caij%

să ajute alimentaţia şi să nu facă rău. ;.

Doctorul vestit işi expuse planul de tratament cu ape;

de Soden, al căror scop principal era, probabil, faptul ca

nu putea face rău. t

Medicul casei il ascultă cu atenţie şi cu respect.

■&

—lotuşi aş invoca, in sprijinul unei călătorii in străig

nătate, schimbarea obiceiurilor şi evadarea din mediul

caras

stirneşte amintirile. in afară de asta, e şi dorinţa

mame|$

adăugă medicul casei. ii

—Ei, in cazul ăsta n-au decit să plece. Numai să $H

ferească de şarlatanii aceia de nemţi, căci au să-i

agravezi

starea... Trebuie să urmeze numai prescripţiile

noastre≫!

Dar, in fine, să le lăsăm ; n-au decit să plece...

>

Se uită din nou la ceas. , '.

— O, trebuie să plec, şi se indreptă spre uşă.

Doctorul celebru comunică prinţesei, dintr-un sentiţt

ment de politeţe, că trebuie s-o mai vadă o dată pe bolnavă≫

—Cum ? S-o mai examinaţi o dată ? izbucni ea I9q

grozită. :

—Ah, nu, prinţesă. Am nevoie numai de unele amă≪

nun te.

— Poftim. ,':

intovărăşită de doctor, mama intră in salonul unde Si

afla Kittyi Slăbită şi rumenă la faţă, cu o lucire neobif*

nuită in"&ăd, din pricina ruşinii indurataJHKIWil1 stătea lei

Ui

inijlocui odăii. Cind intră doctorul, i se impurpurară obrajii,

iar ochii i se umplură de lacrimi. Toată boala şi tot

tratamentul i se păreau ceva stupid, caraghios chiar ; tot

atit de caraghios cum ar fi dacă ai vrea să lipeşti bucăţile

unui vas spart. Inima ii era zdrobită. Vroiau s-o vindece

cu pilule şi cu prafuri ? Dar nu-şi putea jigni mama, mai

ales că aceasta se socotea vinovată.

■■•_; — Prinţesă, fiţi bună şi luaţi loc, ii spuse celebrul

doctor.

Acesta se aşeză zimbind in faţa ei, ii luă pulsul şi in-

răspunse la citeva intrebări, apoi se supără deodată şi se

ridică in picioare.

— Iartă-mă, doctore, dar asta n-are nici un rost. Mă

intrebi de trei ori acelaşi lucru.

:•■ Vestitul doctor nu se supără.

— O irascibilitate bolnăvicioasă, ii spuse el bătrinei

prinţese, după ce ieşi Kitty. Dealtfel, am isprăvit...

Apoi doctorul expuse in mod ştiinţific prinţesei, ca unei

femei excepţional de inteligente, starea fetei sale şi incheie

prescriindu-i cum să bea apele, de care dealtfel navea

nevoie. La intrebarea dacă trebuie să plece in

străinătate, doctorul se cufundă in meditaţii, ca şi cum ar

fi avut de dezlegat o problemă incurcată. Pină la urmă,

rosti hotărirea : să plece, dar să nu se increadă in şarlattni,

ci să ceară sfatul lui, in orice imprejurare. ■■' După

plecarea doctorului, atmosfera parcă se mai inveseli,

intorcindu-se la Kitty, mama se invioră, iar bolnava se

prefăcu şi ea că e veselă. Acum trebuia să se prefacă foarte

des, dacă nu chiar totdeauna.

— Maman, crede-mă că sint sănătoasă. Dar dacă ţii să

plecam, hai să plecăm ! spuse Kitty şi, căutind să arate că

c^interesează voiajul proiectat, incepu să vorbească despre

pregătirile de plecare.