Partea intii
Yüklə 4,41 Mb.
|
scheletul ei (ceva de ascuns). . ■.'■/'I u 117
f: Nici nu-ţi poţi inchipui ce caraghioslic a fost. Toci! mă pregăteam să fac pe peţitoarea, dar a ieşit cu te ti&ceva. Poate fără voia mea... Irtt Anna se imbujora şi tăcu. , — Ah, bărbaţii işi dau seama numaidecit, zise Doi nu, — Aş fi deznădăjduită dacă ar fi ceva serios din part≪ IM, o intrerupse Anna. Sint sigură că totul o să se uite-i că Kitty n-are să mă mai urască. — Dealtfel, drept să-ţi spus, Anna, eu nu prea dor4 căsătoria asta a lui Kitty. Mai bine să se strice, dacă Vror s-a putut indrăgosti de tine intr-o singură zi. uţi — Vai, Doamne, ar fi atit de absurd l oftă Anna. O ISBŞşaţă de plăcere ii imbujora insă faţa cind auzi rostit in alinte gindul care-o frăminta. Şi iacătă plec, după ce mi-am făcut-o pe Kitty duşmancă. Şi o indrăgisem aşa de mult ! E aşa de drăguţă ! Dar ai să indrepţi lucrurile, Dollj ■;Nu-i aşa ? Dolly abia işi putu stăpini zimbetul. O iubea pe Anr dar ii făcea plăcere să vadă că şi ea are slăbiciuni. —Duşmancă ? De asta nici nu poate fi vorba ! —Aş vrea atit de mult să mă iubiţi toţi, aşa cum iubesc şi eu ! Acum insă v-am indrăgit şi mai mult, adaug
Anna cu lacrimi in ochi. Vai, ce proastă sint azi ! Karenina işi trecu batista pe faţă şi incepu să Imbrace. Chiar in clipa plecării sosi Stepan Arkadici, in inti kiere, cu faţa roşie şi veselă, mirosind a vin şi a ţigăr ăe foi.
Emoţia Annei se strecură şi in sufletul Dariei. Cind Karenina işi imbrăţişa pentru ultima dată cumnata, Dollvj % şopti : - A* — Ţine minte, Anna, n-am să uit niciodată ceea ce af| J&cut pentru mine. Ţine minte că te-am iubit şi am să t^ iubesc totdeauna, ca pe cea mai bună prietenă. ,< — Nu ştiu de ce, răspunse Anna şi o sărută, ascun-yj zindu-şi lacrimile. ' - ■ p, — M-ai inţeles şi mă inţelegi. La revedere, frumoasa: i d e a ] ' - ' * ' ■ ■ * ￡ ■ ■ ■ - ■ ■ ■ ; ≪ 4 i / ■ ■ ' ■ • : - ■ : > ■ " ^ ; - . m ≪Ei, totul s-a sfirşit, slavă Domnului !≫ Acesta fu primul gind al Annei Arkadievna după ce-şi luă rămas bun, pentru ultima oară, de la fratele său, care stătuse in uşa compartimentului pină la cel de-al treilea semnal. Anna se aşeză pe canapea alături de Annuşka şi-şi roti privirea iii semiintunericul vagonului cu paturi. ≪Slavă Domnului, miine am să-i văd pe Serioja şi pe Alexei Alexandrovici. Şi viaţa mea, bună şi obişnuită, işi va relua cursul de mai inainte.≫ Şi cu acelaşi neastimpăr febril care o stăpinise in tot timpul zilei, Anna se pregăti de călătorie cu de-amănuntul şi cu plăcere : deschise şi inchise săculeţul roşu cu miinil* ≫i mici şi indeminatice, scoase o pernuţă, şi-o puse pe genunchi şi, infăşurindu-şi grijuliu picioarele,, se aşeză in voie. O doamnă bolnavă se şi pregăti de culcare. Alte două doamne incercară să intre in vorbă cu Anna ; iar o bătrMJJ grasă işi invelea picioarele, criticind incălzitul vagoaneltxi. Anna răspunse doamnelor prin citeva cuvinte : dar, p*#<- văzind că n-avea să fie interesantă conversaţia, o rugă pţ Annuşka să-i dea felinăraşul, il atirnă de minerul caitiţipelei şi scoase din geantă un coupe-papier şi un romi≫ englezesc. La inceput, nu izbuti să citească. Mai intiii?≫ stingherea zarva şi umbletul pasagerilor. Apoi, după 6fe trenul se puse in mişcare, nu se putu sustrage zgomotuţlk roţilor. Toate ii abăteau atenţia de la carte : zăpada ca|jş biciuia fereastra din stinga şi se lipea pe geam, chipul conductorului incotoşmănat, acoperit de zăpadă, care trecu pe coiidor, convorbirile despre străşnicia viscolului de afară. Mai tirziu, toate acestea căpătară o monotonie : aceleaşi t*6enete şi zdruncinături ale vagonului... aceeaşi zăpadă la geam... aceleaşi treceri repezi de la căldură la frig şi iaraşi la căldură... aceleaşi figuri care apăreau şi dispăreau pyin semiintuneric... aceleaşi glasuri. După un răstimp, totuşi, Anna incepu să citească şi să inţeleagă ce citea. Annuşka picotea de somn, ţinind pe genunchi sacul roşu de voiaj cu miinile-i mari, inmănuşate. O mănuşă ii era ruptă. Alina Arkadievna citea şi inţelegea. Dar nu-i plăcea să cikască,si*dieă ≪munărească oglindirea vieţii altor. soane. Ea insăşi vroia atit de mult să trăiască !■ Atun≪ cind citea că eroina ingrijea un bolnav, Anna ar fi vrut umble ea tiptil prin camera bolnavului. Cind citea că un membru al parlamentului ţinuse un discurs, ar fi vrut ca ea să fi fost aceea care ţinuse discursul. Cind citea că lady Mary călărea in urma unei haite de ciini, necăjindu-şi cumnata şi uimind pe toată lumea prin curajul ei, Anna ar fi vrut să facă la fel. Dar n-avea cum şi, invartind in miinile sale mici netedul coupe-papier, se străduia să citească. Eroul romanului işi implinea in sfirşit visul de fericire al oricărui englez — titlul de baronet şi un domeniu — iar jAnna ar fi dorit să plece cu el la moşie... cind simţi deodată că poate i-ar fi fost ruşine şi lui, ca şi ei. Dar de ce să-! fie ruşine ? ≪De ce mi-ar fi mie ruşine ?≫, se intrebă Anna mirată şi jignită. Karenina puse cartea deoparte şi se lăs(i pe speteaza canapelei, stringind puternic coupe-papier-vii pu amindouă miinile. N-avea de ce să-i fie ruşine. işi deţ j jbăna amintirile de la Moscova. Toate erau frumoase, p]ă$.ţ pute. Işi aminti balul. Işi aduse aminte de Vronski şi de.' iaţa lui supusă, de indrăgostit ; işi aminti cele intimplatţi intre dinşii : nu era nimic ruşinos. Totuşi cind ajungea aicj J |ţu amintirile, sentimentului de ruşine se inteţea, ca şi cuni ş ≪n glas lăuntric i-ar fi spus : ≪Cald, foarte cald, inăbuşi* j jtDr de cald !≫ ≪Ei şi ? işi zise ea cu hotărire, schimbindu-şi s poziţia pe canapea. Ce-nseamnă asta ? Mi-e frică să pri- ■ ^esc lucrurile in faţă ? De ce ? Oare intre mine şi acest ăfiţer, care e un copil in ochii mei, există sau ar putea teista alte legături decit acelea pe care le-aş avea cu ori- ■ care dintre ceilalţi cunoscuţi ai mei ?≫ Zimbi cu dispreţ. fi puse din nou mina pe carte. Acum, insă, nu mai putea ipţelege nici o iotă din ceea ce citea. Lăsă coupe-papier-ul gă alunece pe geamul ferestrei, apoi lipi de obraz lama ne- ^cdă şi rece. Era cit p-aci să izbucnească in ris din pricina iwicuriei care pusese deodată stăpinire pe dinsa, fără nici $ pricină. işi simţea nervii ca nişte strune intinse din ce ifi ce mai tare, simţea că ochii i se deschid tot mai mari... Că miinile şi picioarele ii sint cuprinse de un tremur nervos... c#ţflefjf--3dinlăuntru ii apăsa răsuflarea... şi că, in acest
un chip ciudat. Trecea mereu prin clipe de indoialf : ≪vagonul merge inainte, indărăt, ori stă pe loc ? Lingă ea e Annuşka, sau o străină ? Ce-o fi pe braţul canapelei ? O şubă, sau o fiară ? Apoi, eu insămi sint intr-adevăr aici ? Eu, ori alta ?≫ Ii era frică să se lase pradă acestei stări de uitare care o atrăgea. Putea, după dorinţa ei, să se lase tirită de ea, sau să se stăpinească. Ca să-şi vină in fire, se ridică in picioare, dădu pledul la o parte şi-şi lepădă de pe umeri pelerina groasă. Işi reveni pentru o clipă şi in ţelese că mujicul slab care intrase in vagon, imbrăcat in tr-un palton lung de nanchin căruia ii lipsea un nasture, era ingrijitorul care venise să se uite la termometru. Vintul şi zăpada se năpustiseră după el pe uşă. Pe urmă toate se amestecară din nou... Mujicul acela deşirat incepu să roadă ceva in perete. Bătrina prinse să-şi intindă picio^* rele cit era vagonul de lung şi-1 umplu ca un nor negrWS După aceea se auzi un scirţiit şi un duduit ingrozitor, ck şi cum cineva ar fi fost sfirtecat in bucăţi. Apoi o lumiri|f roşie o orbi şi un zid acoperi totul. Anna simţi că se pră buşeşte. Dar nu era ingrozită, ci veselă. Glasul omului iag fofolit şi acoperit de zăpadă ii striga ceva la ureche. Ani$| se ridică in picioare şi se dezmetici. inţelese că trenul iij≫ trase intr-o staţie şi că omul acela fusese conductorul. 0 rugă pe Annuşka să-i dea şalul şi pelerina, pe care şi-q scosese, le puse pe ea şi se indreptă spre uşă. H — Vreţi să vă daţi jos ? o intrebă Annuşka, ■>■;
fa intredeschise uşa. Viscolul o izbi in faţă, vrind parcft &sA smulgă uşa din mină. Pină şi asta o inveselea. Dess chise uşa şi ieşi. Vintul parcă o aşteptase pe dinsa. inceptţ să şuiere bucuros, vru s-o ridice pe sus şi s-o ia cu el ; date Anna se incleşta cu mina de bara rece şi, ţinindu-şi rochi% cobori pe peron şi se adăposti după vagoane. Vintul suflft puternic pe platformă ; dar pe peron, in dosul vagoanelor era linişte. Anna răsuflă adinc, cu nesaţ, aerul geros a| viscolului de afară şi, stind lingă vagon, privea peronul şi clădirea luminată a gării. . , . , , ?
Viforul puternic răbufnea de după colţul gării, se nă pustea urlind printre roţile vagoanelor, de-a lungul stilpilor, pretutindeni. Vagoanele, stilpii, oamenii — tot ce se vedea era năpădit dintr-o parte de zăpada care creştea din ce in ce mai mult. Viscolul se potolea o clipă, dar se dezlănţuia iarăşi in involburări năprasnice ; nu era chip să-i ţii piept. Totuşi, oamenii alergau cu zarvă veselă ; paşii lor scirţiiau pe podelele peronului. Uşile mari ale gării se deschideau şi se inchideau fără intrerupere. Um bra cocoşată a unui om lunecă pe la picioarele Annei şi se auziră lovituri de ciocan in roţile de fier. ≪Dă-mi tele grama !≫ răsună un glas minios din partea cealaltă, din bezna viscolului. ≪Poftiţi aici. Numărul 28 !≫ strigară mai ulte glasuri. Oameni incotoşmănaţi, năpădiţi de zăpadă, J getară parcă prin faţa Annei. Doi domni cu ţigări aprinse j| gură trecură prin dreptul ei. Anna mai respiră o dată;; , ca să se sature de aer. Tocmai işi scosese mina din nianşon, ca să se apuce de bară şi să urce in vagon, cind
linarului său. Anna se uită inapoi şi in aceeaşi clipă recuttoscu chipul lui Vronski. Ţinind mina la cozoroc, acesta we inclină inaintea ei şi o intrebă dacă n-are nevoie de feeva, dacă nu-i poate face vreun serviciu. Fără să-i răs-, •pundă, ea-1 privi lung şi, deşi Vronski stătea in umbră, ii văzu sau crezu că-i vede expresia feţei şi a ochilor. Era aceeaşi expresie de respectuoasă admiraţie, care o impre- •ilionase atit de adinc in ajun. in ultimele zile, şi chiar cu yfciteva clipe mai inainte, Anna işi spusese că Vronski nu ;*ra pentru ea decit unul dintre sutele de tineri, toţi la fel, •pe care-i intilnea pretutindeni şi că nu-şi va ingădui nici tnăcar să se gindească la dinsul. Acum insk, in prima clipă
rie. Nu avea nevoie să-1 intrebe ce căuta acolo. Ştia tot atit de bine, ca şi cum insuşi Vronski i-ar fi spus, că afla acolo pentru a fi unde era ea. ti — Nu ştiam că pleci şi dumneata. De ce-ai plecat ? i 'intrebă Anna, lăsind in jos minjţi^psă p≫ bară,.-gaţ≫:;< de ' m^JM*t&ţriaH>- sentime≫te*| bucurie. rag — De ce-am plecat ? repetă el, privind-o drept in ocjpfc Ştii de ce-am plecat. Am plecat ca să fiu acolo unde ej|§ dumneata. Nu pot altfel. tlk i in clipa aceea, vintul, rupind parcă zăgazurile, spulberi zăpada de pe acoperişul vagoanelor, zgilţiind cu zgomoţac tablă ruptă. Un lfuierat strident de locomotivă urlă jalnie şi sinistru in depărtare. Stihia viscolului ii părea aculft Annei şi mai frumoasă. Vronski spusese tocmai cuvintele pe care le dorea inima sa, dar de care se temea judecata ei. Anna nu-i răspunse nimic. I se vedea pe figură lupta lăuntrică. — lartă-mă dacă nu-ţi face plăcere ceea ce ţi-am spus, adăugă Vronski cu un aer de supunere. Vorbea pe un ton curtenitor şi respectuos, insă cu atita hotărire şi stăruinţă, incit multă vreme ea nu putu răspunde nimic.
—Nu-i frumos să vorbeşti astfel. Te rog, dacă eşti un om cumsecade, uită ce-ai spus, după cum am să uit şi eu, zise ea in sfirşit. —N-am să uit niciodată nici un cuvint, nici o mişcare a dumitale,' nu pot să uit... —Destul, destul ! izbucni Anna, căutind să dea o ex^< presie de asprime feţei sale, pe care Vronski o sorbea din ochi cu nesaţ. ■: Apucind cu mina bara rece, ea urcă scara şi trecu repede pe platforma vagonului. Acolo se opri, cercind si adune in minte cele intimplate ; fără să-şi amintească exact cuvintele lui sau ale ei, Anna simţea instinctiv că această scurtă convorbire ii apropiase foarte mult — ceea ce o speria şi, in acelaşi timp, o făcea fericită. După ce rămase citeva clipe in picioare, ea intră in vagon şi se aşeză la locul său. Starea de incordare care o frămintase la inceput nu numai că nu se alină, dar se inteţi atit de mult, incit Anna se temea in fiece clipă să nu i se sfişie ceva inlăuntrul ei. Nu dormi toată noaptea. Totuşi starea asta de ii|f, cordare şi visele care-i năpădeau inchipuirea n-aveasif niavic neplăcut şi trist. Dimpotrivă, se simţea stăpinită ckţ o. ardea ca un pojar şi* ttitărita SCIfcelaşi'timp. Către dimineaţă, .ătxtk aţipi, ş€ zind pe canapea ; iar cind se trezi, totul in jur era alb şi Iu-' minos. Trenul se apropia de Petersburg. indată o.copleşiră gindurile in legătură cu casa, bărbatul şi copilul, grijile zilei care incepea şi ale zilelor care aveau să vină. La Petersburg, in clipa cind trenul se opri şi Anna cobori din vagon, cea dintii figură care ii atrase atenţia fu aceea a soţului său. „Ah, Dumnezeule ! Ia uite cum i s-au făcut urechile !" se gindi Anna, privindu-i faţa rece şi impunătoare, şi mai cu seamă sfircurile urechilor, de sub marginile pălăriei rotunde, care o surprindeau dezagreabil acum. Văzind-o, Alexei Alexandrovici ii veni in intimpinare. işi potrivi buzele şi, schiţind obişnuitu-i zimbet ironic, o privi in faţă cu ochii săi mari şi obosiţi. Un simţămint neplăcut strinse inima Annei cind intalni privirea lui fixă şi ostenită, ca şi cum s-ar fi aşteptat să-1 găsească altfel. O mira mai cu seamă sentimentul de nemulţumire de ea insăşi, pe care-1 incerca regăsindu-şi bărbatul. Era un vechi şi cunoscut sentiment de stinjenire, pe care-1 simţise intotdeauna in raporturile cu soţul său, dar de care mai inainte nu-şi dăduse niciodată seama aşa de limpede şi dureros ca acum. — După cum vezi, soţul tău e grijuliu şi duios ca in primul an de căsătorie. Ardea de nerăbdare să te vadă, rosti el cu glasul său domol şi piţigăiat, cu tonul uşor ironic pe care-i intrebuinţa totdeauna cind vorbea cu dinsa, vrind să zeflemisească parcă pe acei care s-ar fi exprimat h ' intr-adevăr aşa. : — Serioja e sănătos ? il intrebă Anna. — Asta e toată răsplata pentru ardoarea mea ? ras-l punse el. E sănătos, da. XXXI
Vronski nici nu incercă să doarmă in noaptea aceea. Şedea pe canapea, privind ţintă in faţa lui sau uitindu-se to-cei ce intrau sau ieşeau. Şi inainte Vronski impresiona ■gtfe acei care nu-1 cunoşteau prin infăţişarea sa de un calm neclintit ; acum insă el le părea mai mindru incă, şi mai f |t4 ■ ' "I de nepătruns. Vronski se uita la oameni ca la nişte lucrupp Un tinăr cam nervos, funcţionar la tribunal, care şedea vizavi, simţi că incepea să-1 urască din pricina acestei expresii a ochilor săi. Tinărul işi aprindea ţigările de la el, incerca să intre in vorbă cu dinsul, il ghiontea chiar, ca să-1 facă a inţelege că nu era un lucru, ci om. Vronski insă il privea ca pe un obiect, iar tinărul făcea schime, simţind că-şi iese din fire, jignit că Vronski nu consimţea să-1 socotească om. Vronski nu vedea nimic şi pe nimeni. Se simţea puternic, dar nu fiindcă era incredinţat că o impresionase pe Anna — incă nu credea acest lucru — ci fiindcă impresia pe care i-o făcuse ea ii dădea un sentiment de fericire şi de mindrie. Nu ştia şi nici nu se gindea ce va aduce ziua de miine. Simţea că puterile sale, imprăştiate şi nefolosite pină atunci, se adunaseră intr-un singur mănunchi şi tindeau cu o straşnică energie spre un ţel unic şi ameţitor. Lucrul acesta il făcea fericit. Ştia că-i spusese adevărul, că ple? case după dinsa, că toată fericirea, singurul rost al vieţij lui, era acum s-o vadă şi s-o audă pe ea. Cind cobori diş vagon la Bologovo, ca să bea un pahar de sifon, şi o văzţj pe Anna, primele lui cuvinte exprimară fără voie ceea ce gindea. li părea bine că-i mărturisise taina, că o ştia şi €a acum, făcind-o să rămină pe ginduri. Vronski nu dorrijf toată noaptea. Reintors in vagonul său, i se infăţişa mer^u in minte scena intilnirii, cu fiecare gest şi cu orice CUVIOT al Annei. Iar in inchipuirea lui intrezărea in viitor uneja imagini care s-ar putea infăptui şi atunci inima ii zvicnea nebuneşte. <:, Cind cobori din vagon la Petersburg, după o noapţk de nesomn, Vronski se simţea inviorat şi proaspăt qa după o baie rece. Se opri lingă vagonul său, aşteptind s§ coboare şi Anna. „S-o mai văd o dată, se gindi el, zimbinci fără voie, să-i văd mersul, chipul, poate-mi va spune cevş} poate va intoarce capul, mă va privi, imi va suride." Daif. inainte de a fi zărit-o pe Anna, Vronski il văzu pe barba* tul său, pe care şeful gării il conducea respectuos priff mulţime. „Ah, da, soţul !" Abia acum inţelese că soţul erş 12$ o persoană legată AfcjAnna. Ştia că doamna Karenina era măritată, insă parcă1 nu credea in existenţa bărbatului său. Se convinse de realitate numai după ce-1 intilni in carne şi oase, cu cap, umeri, şi cu picioare, imbrăcat in nişte paţ taloni negri, dar mai ales cind văzu cum acest soţ luă Iii" tit mina Annei cu un simţămint de proprietate. Privindu-1 pe Alexei Alexandrovici — cu faţa-i dic sită după moda Peterburgului, cu infăţişarea severă om sigur de sine, cu pălărie rotundă, puţin adus de spate Vronski nu se mai putea indoi de existenţa lui şi incerce sentimentul de neplăcere al omului chinuit de sete care, ajuns la izvor, găseşte acolo un ciine, o oaie, sau un porc care bea şi tulbură apa. Dar ceea ce il jignea mai cu seamă pe Vronski era umbletul lui Alexei Alexandrovici, care-şi legăna şoldurile şi-şi bălăbănea labele boante ale picioarelor. Vronski nu-şi recunoştea decit sie insuşi dreptul incontestabil de a o iubi. Anna insă era tot aceeaşi. infăţişarea ei il invioră, dindu-i aceeaşi emoţie şi umplindu-i inima de fericire ca şi inainte. Dădu ordine feciorului său neamţ, care venise in fugă de la clasa a doua, să ia bagajele şi să plece acasă, iar el se indreptă spre Anna. Observă prima intilnire a celor doi soţi şi, cu perspicacitatea indrăgostitului, prinse semnele unei uşoare stinghereli a soţiei cind vorbea cu bărbatul său. „Nu-1 iubeşte şi nici nu poate să-1 iubească", hotări el in sinea lui. Pe cind se apropia din spate de Anna Arkadievna, Vronski işi dădu seama cu bucurie că aceasta ii simţise apropierea ; ea intoarse o clipă capul, il recunoscu şi vorbi mai departe cu soţul. — Aţi petrecut bine noaptea ? o intrebă Vronski, inclinindu- se in acelaşi timp inaintea ei şi a soţului, dindu-i astfel lui Alexei Alexandrovici libertatea de-a lua acest ialut ca fiind şi pentru dinsul, precum şi posibilitatea de fW recunoaşte ori nu, după cum socotea de cuviinţă. b\ — Mulţumesc, foarte bine, răspunse Anna. •:* Faţa ii părea obosită şi nu mai era insufleţită de acele #clipiri care-i jucau in zimbet şi in ochi. in clipa cind il privi, ceva fulgeră in ochii săi şi, deşi scăpărarea de foc 'te stinse numaidecit, Vronski se simţi fericit. Anna se uită la soţul ei ca să vadă dacă-1 cunoaşte pe Vronski. Alexei
Aiexandrovici il ^ aducă aminte cine e. Calmul şi increderea in sine a lui Vronski se izbiră, ca ciocanul de nicovală, de recea incre dere in sine a lui Alexei Alexandrovici. . —Contele Vronski, rosti Anna. —A, mi se pare că ne cunoaştem, rosti cu indiferenţă Alexei Alexandrovici, dindu-i mina. incolo ai plecat cu mama şi incoace te-ai intors cu fiul, observă el, rostind răspicat fiecare cuvint, ca şi cum i-ar fi ieşit aur din gură. Vă-ntoarceţi, desigur, din concediu ? adăugă soţul şi, fără; să aştepte răspunsul, se adresă Annei pe tonul lui glumeţ : Şi, spune, multe lacrimi s-au vărsat in Moscova la des părţire ? Reluind astfel vorba cu soţia sa, Alexei Alexandrovici vroia să-i dea lui Vronski a inţelege că dorea să rămină singur cu ea. Se intoarse spre el şi duse mina la pălărie. Dar acesta ii spuse Annei Arkadievna : ; — Sper să am cinstea de a vă vizita. 1 '< Alexei Alexandrovici il privi cu ochi obosiţi. — imi pare bine, rosti el rece. Primim lunea. Apoi, lă-≪ sindu-1 pe Vronski să plece, Karenin se intoarse spre soţid sa : Ce noroc că am avut o jumătate de ceas liberă, ca să] te primesc şi să-ţi dovedesc dragostea mea, adăugă el pe acelaşi ton glumeţ. —Prea iţi subliniezi dragostea, ca s-o pot preţui, ii răspunse Anna pe acelaşi ton glumeţ, ascultind fără voia sunetul paşilor lui Vronski in spatele lor. -≪Dar ce-mi pasă?>* gindi ea şi-şi intrebă bărbatul cum işi petrecuse timpul Serioja in lipsa ei. —O, admirabil ! Mariette spune că a fost foarte dră-* guţ şi — trebuie să te amărăsc — nu ţi-a dus deloc dorul; ca bărbatul tău. Se cuvine să-ţi mai spun o dată merci, draga mea, că ai venit cu o zi mai devreme şi deci mi-af dăruit o zi. Scumpul nostru Samovar va fi incintat. (Alexei Alexandrovici o poreclise ≪Samovar≫ pe vestita contesă Lidia Ivanovna, fiindcă se enerva mereu şi se necăjea pen tru toţi şi pentru toate.) A intrebat de tine. Dacă-mi in gădui să-ţi dau un sfat, du-te astăzi pe la dinsa. Ştii doar că i se rupe inima pentru toată lumea. Acum e preocupată, peste celelalte griji, de impăcau≫ soţilor Oblonski. : Contesa Lidia Ivanovna era o prietenă a lui Karenin şi centrul unuia din cercurile societăţii Petersburgului cu care Anna avea, prin bărbatul său, cele mai strinse legături. —Doar i-am scris. —Dar vrea să cunoască toate amănuntele. Dacă nu eşti obosită, treci pe la ea, draga mea. Te duce Kondrati cu trăsura. Eu am treabă la consiliu. Astăzi n~am să mai măninc singur, urmă Alexei Alexandrovici, de astă dată pe un ton serios. Nici nu-ţi inchipui cum m-am obişnuit...^ Şi cu un zimbet plin de inţeles, ii strinse indelung mina şi o ajută să se urce in trăsură. XXXII
Acasă, cel dintii care-o intimpină pe Anna fu copik său. Alergă pe scară spre ea şi, in ciuda ţipetelor guver nantei, izbucni cu mare bucurie : ≪Mama, mama !≫ Ajur gind la ea, ii sări de git. — V-am spus că-i mama ! strigă el guvernante Ştiam eu ! Băiatul, ca şi soţul, ii pricinui Annei un fel de dezaml gire. Şi-1 inchipuise mai frumos decit era de fapt. TrebuF să coboare la realitate ca să-1 admire aşa cum era de fapt. Dar chiar aşa, copilul părea incintător, cu bucle blonde, ochi albaştri şi cu picioruşe plinuţe şi sprintene, in ciorapi bine intinşi. Era o plăcere aproape fizică pentru Anna să-1 simtă lingă dinsa şi să primească mingiierile lui. işi recapătă liniştea sufletească, intilnindu-i privirea sinceră, increzătoare, plină de iubire şi ascultindu-i intrebările naive. Anna scoase darurile pe care i le trimiseseră copiii Dariei şi povesti fiului său că la Moscova este o fetiţă, Tania, care ştie să citească şi chiar să inveţe şi pe alţi copii.— Dar ce ? Eu sint mai rău decit ea ? o intrebă Serioja. —Pentru mine eşti cel mai bun copil de pe lume. —Ştiu, zise Serioja zimbind. Anna nu-şi isprăvise incă de băut cafeaua, cind se anunţă contesa Lidia Ivanovna. Era o femeie inaltă, gra| .128 CU faţa boln≪i48i|≪>€fecgalb≪Sl!-^ţ-icu ote§i "minunaţi, negrL yisători... Anna o iubea, dar in ziua aceea ii văzu parca ■| >entru intiia oară toate cusururile. ;i| — Ei, ce-ai făcut, draga mea ? Ai dus ramura de inăslin ? incepu contesa Lidia Ivanovna, cum intră in cdaie. ■■•>• — Da, totul s-a sfirşit cu bine. Dar n-a fost chiar aşa de grav cum ne inchipuiam, răspunse Anna. in general, cumnata mea e cam pripită in hotăriri. Contesa Lidia Ivanovna, care se interesa de tot ce n-o privea, avea obiceiul să nu asculte niciodată ceea ce o interesa. O intrerupse pe Anna : —Da, e multă durere şi răutate pe lumea asta. Sint aşa de necăjită astăzi ! —De ce ? o intrebă Anna, incercind să-şi stăpinească un zimbet. —incep să obosesc, fringindu-mi in zadar suliţele pentru cauza dreptăţii. Uneori mă dau bătută. Chestia cu ≪surorile≫ (era o instituţie filantropică, religioasă şi pa triotică) incepuse să meargă admirabil ; dar cu domnii ăştia nu-i nimic de făcut, adăugă ea cu un aer de ironică supunere in faţa soartei. S-au agăţat de o idee, au denatu rat-o şi apoi discută despre ea cu atita meschinărie ! Doitrei oameni, printre care şi soţul dumitale, inţeleg insem nătatea acestei chestiuni ; dar ceilalţi nu fac decit s-o bagatelizeze. Pravdin mi-a scris ieri... Pravdin era un cunoscut panslavist, care se afla in străinătate. Contesa Lidia Ivanovna povesti cuprinsul scrisorii lui. Apoi contesa istorisi incă un şir de neplăceri şi de intrigi in chestiunea unirii bisericilor şi plecă grăbită, deoarece in ziua aceea trebuia să se mai ducă la adunarea unei societăţi şi la Comitetul slav. ≪Dar toate astea au fost şi inainte. Cum de nu le-am observat ? işi zise Anna. Sau contesa era şi mai nervoasă azi decit de obicei ? intr-adevăr, iţi vine să rizi : scopul ei este virtutea, e o bună creştină, dar umblă mereu supărată. Are numai duşmani, pe care şi i-a făcut tot din pricina creştinismului şi a virtuţii.≫ -oisf d:
Yüklə 4,41 Mb. Dostları ilə paylaş:
|