Peter F. Hamilton Zorii noptii



Yüklə 5,11 Mb.
səhifə26/98
tarix09.01.2019
ölçüsü5,11 Mb.
#94563
1   ...   22   23   24   25   26   27   28   29   ...   98

Genevieve îşi trecu braţul pe după mijlocul surorii mai mari şi o strânse cu putere.

— O să ne scapi tu de aici, Louise. Ştiu c-aşa o să fie. Tu eşti foarte deşteaptă.

— Nu tocmai. Îi răspunse la îmbrăţişare şi urmă: Cel puţin ne-am ales cu nişte haine acceptabile.

— Da!

Genevieve surâse, privindu-şi aprobator blugii şi bluza de trening, deşi pe pieptul acesteia din urmă era imprimat un iepure oribil, personaj de desene animate.



Fletcher deschise ochii brusc.

— Este aici, lady Louise. Mai exact, se află acolo.

Arătă prin fereastră, în direcţia turnului de control central.

Louise fu fascinată de amprentele palmare umede pe care le lăsase pe pervaz.

— Excelent. Este un început. Tot ce trebuie să facem este să vedem cum să ajungem la avionul spaţial. Degetele i se încleştară în jurul discului de credit Banca Joviană din buzunarul pantalonilor. Sunt sigură că domnul Furay poate fi convins să ne ducă imediat pe orbită.

— În interiorul aerodromului se află de asemenea câţiva posedaţi, urmă Fletcher încruntându-se derutat. Unul dintre ei nu este tocmai în regulă.

— Cum adică „nu este tocmai în regulă”?

— Este ciudat.

— Ce vrei să spui?

— Nu sunt sigur, doar că este ciudat.

Louise se uită la Genevieve, care pălise la menţionarea posedaţilor.

— Nu ne vor prinde, Gen. Îţi promit.

— Şi eu ţi-o promit, micuţo.

Genevieve încuviinţă nesigur, doritoare să creadă.

Louise privi de la ea la soldaţii care mărşăluiau afară şi luă o decizie.

— Fletcher, poţi să imiţi o uniformă de armată? întrebă ea. Una de ofiţer, dar nu de rang prea mare. De locotenent, cel mult de căpitan.

El zâmbi.

— Prudenţa ta este înţeleaptă, lady.

Costumul lui gri tremură şi se întunecă în kaki, iar suprafaţa i se înăspri.

— Nasturii nu sunt potriviţi, anunţă Genevieve. Ar trebui să fie mai mari.

— Dacă spui tu, micuţo.

— Aşa o să meargă, rosti Louise după un minut, neliniştită că sergentul se va întoarce înainte ca ei să fi terminat. Jumătate dintre băieţii ăştia n-au mai văzut uniforme până acum. Ei n-au habar dacă-i bine sau nu. Irosim timpul.

Genevieve şi Fletcher se strâmbară la unison la auzul dojenii. Fetiţa chicoti.

Louise deschise fereastra şi privi afară. În vecinătatea imediată nu zări pe nimeni.

— Întâi scoatem bagajele, zise ea.

Se îndreptară spre hangarul cel mai apropiat, mergând cât de iute puteau; Louise regretă imediat că-şi luaseră bagajele. Ea şi Fletcher duceau fiecare câte două şi erau grele; până şi Genevieve avea o geantă mare de umăr, sub care păşea cocârjată. Orice încercare de a trece neobservate era sortită eşecului din capul locului.

Până la hangar erau vreo două sute de metri. Când ajunseră acolo, tumul de control central nu părea mai aproape. Iar Fletcher simţise doar că Furay era în „apropierea” locului aceluia. Era perfect posibil ca pilotul să se găsească dincolo de turn.

Hangarul era utilizat ca depozit pentru armată; rânduri lungi de lăzi din lemn fuseseră înşiruite în lungul laturilor, astfel aranjate încât culoare înguste se ramificau la unghiuri de nouăzeci de grade, ducând până la pereţi. În capătul îndepărtat se zăreau cinci încărcătoare cu furcă. Nicăieri nu se vedea picior de soldat. Uşile din ambele capete stăteau larg deschise, creând un curent uşor pe culoarul central.

— Vezi dacă nu există pe aici vreun jeep de fermă sau ceva similar, spuse Louise. Dacă nu, va trebui să renunţăm la bagaje.

— De ce? întrebă Genevieve.

— Sunt prea grele, Gen, şi ne grăbim. Nu-ţi face griji, o să-ţi cumpăr altele.

— Putem folosi o asemenea drăcie, lady? întrebă Fletcher.

— Am mai condus unul până acum.

„înainte şi înapoi pe aleea de acces la Cricklade. O singură dată. Cu tata răcnindu-mi instrucţiuni în ureche.”

Louise lăsă bagajele să-i cadă pe podea şi-i spuse Genevievei să aştepte lângă ele.

— Eu voi căuta pe afară, anunţă Fletcher. Apariţia mea nu va ridica întrebări. Pot recomanda să rămâi înăuntru?

— Ai dreptate. O să mă uit pe acolo.

Pomi către capătul opus al hangarului. Panourile vechi din tablă ondulată ale acoperişului trosneau uşor, dilatându-se sub căldura zilei-Duce.

Ajunsese cam la treizeci de metri de uşile glisante deschise, când îl auzi pe Fletcher strigând. Bărbatul alerga pe culoarul larg dintre lăzi, fluturând agitat din braţe. Genevieve fugea după el.

În hangar apăru un jeep. În el se aflau două persoane. Şoferul purta uniformă de soldat. A doua persoană, care stătea pe locul din spate, era îmbrăcată complet în negru.

Louise se întoarse cu faţa spre ei. „O să-i înfrunt cu tupeu; la urma urmelor, asta am făcut toată ziua.”

Apoi îşi dădu seama că omul în negru era un preot, îi putea zări gulerul clerical. Suspină uşurată. Era probabil un preot militar.

Jeepul frână lângă ea.

Louise surâse victorios, cu zâmbetul acela care-l făcea întotdeauna pe tatăl ei să spună „da”.

— Mă întreb dacă ne-ai putea ajuta, rosti ea. Cred că m-am rătăcit.

— Mă-ndoiesc de asta, Louise, rosti Quinn Dexter. În nici un caz o persoană atât de plină de resurse ca tine.

Louise dădu s-o ia la fugă, dar ceva rece şi unsuros îi şerpui în jurul gleznelor. Căzu pe pardoseala din beton uzată de timp şi-şi juli palmele şi încheieturile.

Quinn coborî din jeep. În jurul gleznelor i se învolbură imitaţia unei sutane.

— Plecai undeva anume?

Fata îşi ignoră palmele care o usturau şi genunchiul amorţit şi, ridicând capul, îl văzu oprindu-se în faţa ei.

— Diavole! Ce i-ai făcut mămicii mele?

Gulerul clerical deveni stacojiu strălucitor, de parcă ar fi fost făcut din sânge.

— În pizda mă-sii, ce mai grabă spre cunoaştere! Ei bine, Louise, nu-ţi face griji, fiindcă îţi vom arăta exact ce anume s-a întâmplat cu mămica. O să-ţi acord o demonstraţie personală.

— Să n-o atingi, domnule, spuse Fletcher care ajunsese lângă botul jeepului. Lady Louise se află sub tutela şi protecţia mea.

— Trădătorule! răcni Lawrence Dillon. Tu eşti imul dintre cei binecuvântaţi. Fratele Domnului ţi-a îngăduit să revii în lumea asta ca să te lupţi cu armiile falsului Domn. Acum îl sfidezi pe Mesia care a fost ales să-i conducă pe cei întorşi.

Quinn pocni din degete şi Lawrence amuţi.

— Nu ştiu cine eşti, prietene, dar nu te pune-n calea mea, fiindcă vei muri regretând-o.

— Nu doresc să-ncrucişez spada cu nici un om. De aceea, retrage-te şi ne vom vedea fiecare de drumul său.

— Găozarule! Sunt mai puternic decât tine şi-n plus suntem doi împotriva ta.

Fletcher surâse subţire.

— Atunci, de ce nu iei ceea ce doreşti, folosindu-ţi puterea? Oare din cauza faptului că eu mă voi împotrivi? Iar aceasta ar atrage atenţia soldaţilor. Eşti mai puternic decât o întreagă armată?

— Nu-ntinde coarda, îl avertiză Quinn. Azi mă car de pe planeta asta de căcat şi nimeni n-o să m-oprească. O ştiu însă pe jigodia asta şi-i isteaţă. O aşteaptă o navă stelară în care să se-mbarce, nu-i aşa? Louise îl fulgeră cu privirea.

— Mă gândisem eu, rânji Quinn. Ei bine, iubito, o să-mi dai mie biletele de-mbarcare. Eu am nevoie de ele mult mai mult.

— Niciodată! rosti fata, apoi gemu când Lawrence Dillon o prinse de ceafă şi o smuci în picioare.

Fletcher făcu un pas înainte, dar se opri când Quinn arătă spre Genevieve, care tremura în spatele lui.

— Proastă mişcare, zise Quinn. Dacă va fi nevoie, o să te zbor înapoi în lumea de dincolo. Iar dup-aia o să fie tare-tare rău pentru mica ta prietenă. Ştii că vorbesc serios. N-o s-o posed. O s-o păstrez pentru mine. În unele nopţi o să i-o dau lui Lawrence: el ştie acum nişte perversiuni date dracu'. L-am învăţat eu personal.

— Aşa-i, rânji Lawrence sălbatic spre Genevieve.

— Eşti inuman.

În mod instinctiv, Fletcher o cuprinse pe Genevieve cu braţul.

— Greşit! lătră Quinn.

Furia lui neaşteptată îl făcu pe Fletcher să se retragă o jumătate de pas.

— Banneth, da. Ea este inumană. Ea mi-a făcut chestii…

Pe bărbia lui Quinn apăruseră stropi de salivă. Chicoti şi îi şterse cu dosul unei mâini tremurătoare.

— A făcut chestii, bun. Iar acum… acum eu sunt cel care o să-i facă chestiile alea. Chestii atât de bolnave, încât nu s-a gândit niciodată la ele. Fratele Domnului înţelege asta, înţelege nevoia din mine. O să-mi las fiara şarpe s-o devoreze şi apoi să scuipe bucăţelele.

Dacă va fi nevoie, îmi voi abate întreaga cruciadă asupra ei. O să folosesc insecte de biorăzboi, o să folosesc bombe nucleare, o să folosesc antimaterie. Nu-mi pasă câtuşi de puţin! O să crap Pământul în lung şi-n lat. Şi-o să cobor acolo să i-o trag. Şi nimeni n-o să-mi stea-n cale.

— Aşa-i! zbieră Lawrence Quinn respira greoi, de parcă în hangar nu ar fi fost suficient oxigen. Sutana revenise la veşmântul iniţial de preot şi mici pârâituri energetice unduiau în lungul ţesăturii voluminoase. Louise tremură văzându-i expresia de pe faţă. Nu avea nici un rost să încerce să i se împotrivească.

Quinn îi zâmbi, extaziat; doi stropi de sânge îi picurară de pe colţii de vampir şi i se prelinseră pe bărbie.

— Iisuse Hristoase, murmură fata schiţând semnul crucii cu mâna liberă.

— Dar, spuse Quinn redevenit calm, în clipa de faţă mă interesezi doar tu.

— Fletcher! scânci ea.

— Te avertizez, domnule, n-o atinge.

Quinn flutură nepăsător din mână şi Fletcher se îndoi, ca şi cum un gigant l-ar fi izbit cu pumnul în stomac. Răsuflarea îi bufni printre buzele întredeschise. Cu o expresie de surprindere îngrozită pe chip, fu azvârlit spre înapoi şi aşchii subţiri de foc alb se târâră peste el, strângându-l lent. Uniforma începu să-i mocnească. Sângele îl podidi pe gură şi pe nas şi îi pătă pantalonii între picioare. Urlă, zbătându-se neajutorat, luptându-se cu văzduhul.

— Nuuu! imploră Louise. Te rog, opreşte-te! Opreşte-te imediat!

Genevieve căzuse în genunchi şi privea distrusă, albă la faţă ca varul.

Lawrence începu să bâjbâie la gulerul tricoului Louisei, trăgând de el nerăbdător. După aceea mâna îi încremeni şi inspiră scurt, cu un sunet de uimire.

Quinn se încrunta, mijind ochii către capătul îndepărtat al hangarului.

Louise îşi înghiţi nodul din gât, fără să înţeleagă nimic, însă Fletcher îşi oprise contorsionările de agonie. O pulbere fluidă, scânteind în culorile curcubeului, luneca peste el, iar hainele i se reparau lent. Se rostogoli pe o parte ameţit şi se ridică în genunchi, clătinându-se.

— Ce pula mea faci aici, omule? urlă Quinn Dexter.

Louise privi în direcţia ochilor săi. Ducesa strălucea direct prin uşile larg deschise, producând un dreptunghi stacojiu strălucitor, parcă tăiat în caverna metalică funerară. O siluetă omenească neagră, cu trăsăturile imposibil de distins, se contura exact pe mijlocul său. Ridică braţul, aţintindu-l.

Un fulger de foc alb ţâşni prin hangar, aproape prea iute pentru a putea fi urmărit cu ochiul. Louise văzu umbre uriaşe gonind pe lângă el cu viteze ameţitoare. Fulgerul izbi traversa din fier a acoperişului, direct deasupra lui Quinn Dexter, care tresări şi se eschivă orbeşte, când stropi de metal lichid fierbinte răpăiră în jur. Întregul acoperiş pârâi, redistribuindu-şi greutatea

— Pe Fratele Domnului, ce-i căcatul ăsta? tună Quinn.

Un râset de bas hurui prin hangar, distorsionat de acustica aparte a stivelor de lăzi.

Louise avu vreme să-i arunce o căutătură imploratoare lui Fletcher, care nu putu decât să ridice din umeri derutat faţă de silueta stranie care-şi deschisese larg ambele braţe.

— Quinn, se răsti Lawrence. Quinn, ce dracu' se-ntâmplă acum?

Primi drept răspuns o corona de foc alb care izbucni din siluetă. Lăzile din jurul ei se aprinseră în flăcările de topaz intense şi stranii pe care le declanşa întotdeauna abilitatea energistică. Un vânt uscat se iscă din senin, fâlfâindu-i mantia lui Quinn.

— Căcat! icni el.

Văpăile goneau spre el, îmbuibându-se cu lăzi, învolburându-se pe culoar, mai iute şi tot mai iute, nucleul unui ciclon infernal. Lemnul pârâia şi trosnea, arzând, revărsând conţinutul lăzilor pentru a fi înghiţite de flăcări şi a le intensifica puterea.

Louise ţipă când o lovi căldura teribilă. Lawrence fu nevoit să-i dea drumul şi flutură disperat din braţe. În faţa lui aerul se flexiona vizibil, aidoma unei lentile distorsionatoare, o pavăză împotriva pârjolului mistuitor.

Fletcher o ridică de jos pe Genevieve, se aplecă mult şi se repezi la uşa deschisă în spatele jeepului.

— Haide, lady! strigă el.

Louise abia dacă îl auzi prin mugetul focului. Explozii surde răsunau dincolo de perdeaua de flăcări ce înainta. Panourile din tablă ondulată decolau, smulgându-şi niturile ruginite, pentru a se desprinde de acoperiş şi înălţa mult în cerul bicolor.

Fata se împletici după Fletcher. Abia când ajunse afară, se întoarse să privească în urmă, şi doar pentru o secundă.

Flăcările formau un tunel care unduia furios pe toată lungimea hangarului. Prin capătul lui năvălea fum negru şi dens. Însă centrul era perfect clar.

Quinn stătea înaintea conflagraţiei, confruntând-o, cu braţele ridicate pentru a-şi descărca puterea, deviind pojarul devastator. Departe în faţa lui, silueta necunoscută adoptase o ţinută similară.

— Cine eşti? răcni Quinn în holocaust. Spune-mi!

Un perete mare din lăzi se dezintegră, expediind un uragan de scântei în haosul învolburat. Câteva traverse din acoperiş se curbară în jos şi panourile de tablă se prăvăliră în flăcări. Tunelul începu să se răsucească, pierzându-şi stabilitatea.

— Spune-mi! Arată-ţi chipul!

Se auzeau sirene. Strigăte de bărbaţi. Alte părţi din hangar colapsară.

— Spune-mi!

Văpăile distrugătoare ocultară silueta îndepărtată. Quinn lăsă să-i scape un urlet nearticulat de mânie, apoi până şi el fu nevoit să se retragă, când metalul şi betonul topit se transformară în lavă leneşă. Împreună cu Lawrence, ieşi în goană pe iarba pârjolită.

Bărbaţi şi maşini de pompieri roiau dezordonat. Fu uşor să se amestece printre ei şi să se îndepărteze. Lawrence nu scoase un cuvânt, când porniră în lungul unui şir de aparate de zbor parcate; bezna minţii lui Quinn îl silea la tăcere.

Louise şi Fletcher văzură primele vehicule hurducându-se peste iarbă, jeepuri de fermă vopsite în verde militar şi două jeepuri de armată. Un pluton de miliţieni alerga pe după avioane, îmboldit de ofiţerul său. Sirenele începuseră să urle în depărtare. În urmă, flăcările se înălţau încă şi mai sus pe cer.

— Fletcher, şuieră fata, uniforma ta!

El coborî ochii. Pantalonii îi deveniseră purpurii. O clipire şi-şi recăpătară culoarea kaki; jacheta îşi pierdu aspectul mototolit. Ţinuta îi era impresionant de arogantă.

Genevieve îi gemu în braţe, de parcă s-ar fi luptat cu un coşmar.

— A păţit ceva? întrebă Louise.

— Nu, lady. A leşinat, pur şi simplu.

— Dar tu?

Fletcher clătină uşor din cap.

— Supravieţuiesc.

— Am crezut… a fost groaznic. Animalul acela diavolesc de Quinn…

— Să nu te îngrijorezi niciodată pentru mine, lady. Domnul Nostru a hotărât să mă readucă în lumea acesta cu un ţel anume, care-mi va fi revelat la momentul potrivit. Altfel nu m-aş mai găsi aici. Primele vehicule aproape că ajunseseră lângă ei. Louise vedea şi mai mulţi soldaţi îndreptându-se către hangar. Avea să fie un adevărat balamuc; nimeni nu ştia ce se întâmpla sau ce trebuia făcut.

— Asta ar putea fi şansa noastră, rosti ea. Trebuie să fim îndrăzneţi.

Începu să fluture din braţ spre un jeep de fermă.

— Şoferul este un caporal, îi şopti lui Fletcher. Eşti superiorul lui în grad.

— Ca întotdeauna, lady, ingeniozitatea îţi este egalată doar de puterea spiritului. Ce soartă crudă că adevăratele noastre vieţi sunt despărţite printr-un asemenea hău de timp.

Ea îi expedie un zâmbet pe jumătate stânjenit, pe jumătate încântat. După aceea jeepul opri în faţa lor.

— Tu! se răsti Fletcher la şoferul derutat. Ajută-mă s-o evacuez pe copila aceasta. A fost prinsă în foc.

— Da, domnule.

Caporalul sări de pe scaun şi-l ajută s-o instaleze pe Genevieve pe bancheta din spate.

— Avionul nostru spaţial este lângă turn, rosti Louise fixându-l pe Fletcher cu o privire cu subînţeles. Acolo sunt medicamentele de care are nevoie sora mea. Pilotul nostru se pricepe la aşa ceva.

— Da, doamnă, spuse Fletcher. La turn! îi ordonă caporalului.

Acesta privi buimăcit de la Louise la Fletcher, după care decise să nu conteste ordinele unui ofiţer, indiferent cât de bizare ar fi fost circumstanţele. Louise sări în spate şi ţinu în poală capul Genevievei, pe când se îndepărtau de hangarul care se dezintegra.

Călăuzit de Fletcher, caporalul avu nevoie de zece minute să găsească avionul spaţial al Tărâmului îndepărtat. Deşi până atunci nu mai văzuse vreunul din apropiere, Louise îşi dădu seama cât de mult diferea de aparatele din jurul său. Avea fuzelajul ca un ac, cu aripi netede şi strălucitoare, care nu prea se potriveau cu restul, ca şi cum ar fi provenit de la un aparat de zbor mai mare.

Până ce ajunseră, Genevieve îşi reveni, deşi era foarte tăcută şi se ţinu tot timpul strâns lipită de Louise. Fletcher o ajută să coboare din jeep şi fata privi cu jale spre pata de fum negru care se lăţea peste orizontul stacojiu. O mână strângea pandantivul Carmithei, cu încheieturile degetelor albite.

— Gata, gata, rosti Louise, s-a terminat acum. Îţi promit, Gen.

Trecu degetul mare peste discul de credit Banca Joviană din buzunar, ca şi când ar fi fost un talisman la fel de puternic ca amuleta Carmithei. Slavă cerului că-l păstrase!

Genevieve încuviinţă fără un cuvânt.

— Mulţumesc pentru ajutor, caporale, spuse Fletcher. Acum cred c-ar fi mai bine să te-ntorci la ofiţerul tău comandant, ca să vezi cum poţi ajuta la stingerea incendiului.

— Da, domnule.

Bărbatul murea de curiozitate să întrebe ce se întâmpla. Disciplina învinse însă şi apăsă pedala acceleraţiei, îndepărtându-se pe fâşia lată de iarbă.

Louise suspină adânc, uşurată.

Furay îi aştepta la piciorul scării, afişând un semisurâs mai degrabă interesat, decât neliniştit.

Louise îl privi drept în ochi, zâmbind la rândul ei – gândindu-se la felul în care apăruseră şi la starea în care se aflau. Simţi o uşurare că, în sfârşit, nu mai trebuia să inventeze pe loc o poveste absurdă. Furay era prea inteligent pentru aşa ceva. Ea nu avea nevoie aici decât de un grad de onestitate.

Ridică discul Banca Joviană.

— Permisul meu de îmbarcare.

Pilotul arcui o sprânceană spre fum.

— Ceva persoane cunoscute vouă?

— Da. Roagă-te doar să nu apuci să le cunoşti şi tu.

— Am înţeles.

Privi atent uniforma lui Fletcher. Când se întâlniseră la prânz, acesta purtase un costum obişnuit.

— Observ că ai fost promovat locotenent în nici cinci ore.

— Cândva am fost mai mult decât atât, domnule.

— Aha.


Nu fusese tocmai răspunsul la care se aşteptase Furay.

— Te rog, spuse Louise, sora mea trebuie să se întindă. A trecut prin multe.

Lui Furay i se păru că fetiţa era un mort umblător.

— Sigur că da, aprobă el înţelegător. Veniţi. Înăuntru avem nanonice medicale.

Louise îl urmă pe scară.

— Crezi că am putea decola chiar acum?

Bărbatul se uită din nou la flăcările care străluceau feroce din direcţia hangarului.

— Cumva eram sigur că vei întreba asta.

Puşcaşul marin Shaukat Daha stătea de santinelă de şase ore lângă avionul spaţial al Marinei, când hangarul luă foc de cealaltă parte a aerodromului Bennett. Maiorul comandant al plutonului său trimisese şase soldaţi să dea o mână de ajutor acolo, dar restul primiseră ordin să nu-şi părăsească posturile.

— Poate fi doar o diversiune, dataviză maiorul.

Ca atare, Shaukat putu doar să urmărească văpăile extraordinar de intense prin intermediul retinelor amplificate trecute pe rezoluţie maximă. Maşinile de pompieri care goneau peste aerodrom erau însă imagini cu totul inedite: vehicule roşii, uriaşe, cu personal îmbrăcat în costume argintii. În mod evident planeta aceasta nebună nu avea mecanoizi-pompieri. Furtunurile trebuia întinse chiar de oameni. Era fascinant.

Programul său de monitorizare a simţurilor periferice îl alertă asupra apropierii a doi oameni. Shaukat îşi comută focalizarea retinelor. Erau doi localnici, un padre creştin şi un locotenent de armată. Puşcaşul ştia că, teoretic, ar fi trebuit să se supună ordinelor ofiţerilor de pe Norfolk, dar locotenentul acesta era ridicol de tânăr, încă un adolescent. Existau totuşi şi limite…

Dataviză blocului comunicator al costumului-armură să activeze difuzorul extern.

— Domnilor, rosti el politicos pe când se apropiau, mă tem că avionul spaţial constituie o zonă restricţionată. Înainte de a mai putea înainta, trebuie să-mi arătaţi documente de identificare şi autorizare.

— Sigur că da, spuse Quinn Dexter. Mai întâi însă, o singură întrebare: acesta este avionul spaţial al fregatei Tantu?

— Da, domnule.

— Fii binecuvântat, fiul meu.

Iritat de formula respectivă, Shaukat încercă să datavizeze un răspuns de sarcasm moderat în blocul comunicator şi constată că nanonicele neurale i se dezactivaseră complet. Brusc, costumul-armură deveni oprimant de constrictor, de parcă fuseseră activate generatoarele de valenţă integrate, rigidizând materialul. Dădu să ridice mâna pentru a-şi smulge casca-cochilie, dar braţele nu-l ascultară. O durere teribilă îi detonă în piept. „Infarct!” gândi el stupefiat. „Allah, fii milostiv, nu se poate aşa ceva, n-am decât douăzeci şi cinci de ani!”

În ciuda neîncrederii sale, convulsia se înteţi, împietrindu-i toţi muşchii. Nu se mai putea nici clinti, nici respira. Padre îl privea cu o expresie vag interesată. Răceală îi muşcă din came, colţi de gheaţă îi străpunseră toţi porii. Strigătul gutural de spaimă îi fu înăbuşit de costumul-armură care i se strângea ca un laţ în jurul gâtlejului.

Quinn îl privi pe puşcaşul marin tremurând imperceptibil, pe când îi smulgea energia corpului, stopând motoarele chimice ale vieţii din toate celulele. După un minut se apropie de statuia moartă şi o lovi cu vârful unghiei. Se auzi un ting cristalin slab, care dispăru iute.

— Marfă, comentă Lawrence admirativ.

— Fără gălăgie, încuviinţă Quinn cu mândrie moderată.

Începu să suie scara avionului spaţial.

Lawrence examină de aproape costumul-armură. Mărgele minuscule de chiciură se formau deja pe materialul întunecat cu aspect de piele tăbăcită. Fluieră apreciativ şi se grăbi să-l urmeze pe Quinn.

William Elphinstone se trezi din bezna diabolică într-un haos de căldură, lumină, sunete şi senzaţii aproape intolerabile. Icnetul de suferinţă provocat de renaşterea traumatică fu asurzitor pentru urechile-i sensibile. Aerul părea să-i râcâie peste piele şi fiecare moleculă părea un dinte de ferăstrău.

Atât timp! Atât timp fără măcar un simţ. Ţinut captiv în sine însuşi.

Posesorul lui dispăruse acum, plecase. Îl eliberase. William scânci de uşurare şi frică.

Existau fragmente de amintiri teribile. Amintirea unei uri clocotitoare. A unui foc demonic scăpat de sub control. A satisfacţiei înaintea confruntării inamicului. A Louisei Kavanagh…

Louise?

William înţelegea extrem de puţine. Stătea în capul oaselor, rezemat de un şard din sârmă, cu picioarele îndoite stângaci sub el. În faţa lui, sute de avioane se înşiruiau pe un aerodrom vast. Nu mai văzuse niciodată locul acesta.



Zgomotul sirenelor creştea şi cobora întruna. Când privi în jur, văzu un hangar distrus de foc. Flăcări şi fum continuau să se ridice din ruinele înnegrite. Pompieri în costume argintii înconjuraseră clădirea şi o împroşcau cu spumă din furtunuri. Un număr uriaş de membri ai miliţiilor se îngrămădeau în jurul zonei.

— Aici! strigă William către camarazii săi. Sunt aici.


Yüklə 5,11 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   22   23   24   25   26   27   28   29   ...   98




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin