Planeta cu şapte măŞTI

CRIMA DIN CLUBUL DE ŞAH (O povestire aproape poliţistă)

de David Stevenson


Stimate inspectore Comstock,

Regretăm cu toţii că aţi fost ne voit să ne vizitaţi noaptea trecută în calitatea dv. oficială şi vă asigurăm că toţi membrii clubului sunt doritori să colaboreze cu dv. pentru aducerea în faţa justiţiei a laşului asasin al trezorierului nostru Sam Sadler. Aşa cum aţi cerut, alătur o declaraţie în legătură cu acest caz scrisă de mr. Fred Frigate, pe care l-aţi interogat ieri şi care, se pare, este cel mai în măsură să descrie evenimentele care au dus la această tragedie, deoarece el este ultimul care a jucat trei partide cu ucigaşul. Singurul alt membru care este de presupus că ar putea ajuta investigaţiile e mr. Clyde Cook, campionul nostru de şah fulger. Mr. Cook îşi aminteşte că a auzit un strigăt ciudat venind din direcţia mesei lui Sadler, ceva mai devreme în cursul serii. Mr. Cook nu a acordat totuşi atenţia acestui fapt, deoarece îşi închipuia că mr. Sadler spunea pur şi simplu „J'adoube!” adversarului.

Cu încrederea că vom fi capabili să aranjăm în curînd un alt meci interesant cu clubul „Legea şi Ordinea” rămîn al dv.

William Casson, Secretar al clubului „Pionul profesionist”

Declaraţia lui Fred Frigate

Cineva a observat în jurul orei două dimineaţa că trezorierul nostru Sam Sadler este mort. El era întins pe masa de şah cu un cuţit de vînătoare împlîntat în spate. Din fericire, corpul a căzut pe o parte şi nu a deranjat poziţia pieselor din partida pe care o juca.

Am întrerupt partidele noastre imediat ce ne-am dat seama de tragedie. Fireşte am chemat poliţia. Clyde Cooke, campionul nostru de şah fulger, le-a dat un telefon şi am fost bucuros să aflu că de acest caz se va ocupa inspectorul Comstock, care joacă în echipa secundă a clubului „Legea şi Ordinea”.

Cineva spunea că s-a instalat deja rigiditatea cadaverică dar mie nu-mi venea să cred. Totuşi, nu putea scăpa nimănui faptul că bietul Sam trebuia să fi zăcut pe tablă mult timp înainte de a fi fost observat de ceilalţi.

Noi toţi l-am îndrăgit pe bătrînul nostru trezorier Daddy Higgins, care a murit anul trecut în vîrstă de 90 de ani. Daddy obişnuia să ne lase să jucăm chiar dacă eram în urmă cu achitarea cotizaţiei. De fapt, majoritatea jucătorilor noştri cei mai buni n-au plătit niciodată cotizaţii în acele timpuri.

Nu ştiu cum a fost ales Sam anul trecut pentru a-i lua locul lui Higgins - numire care ar fi trebuit probabil să facă clubul nostru din nou solvabil. Probabil că era de profesie revizor financiar sau cam aşa ceva. Pot să vă spun însă că el nu a devenit deloc popular după ce a exclus trei dintre cei mai puternici jucători ai noştri, Mike Donegal, Herb Hackett şi Ron Golightly, pentru neachitarea cotizaţiilor.

Nu sună frumos, dar cred că mulţi dintre noi au răsuflat uşuraţi ştiind că el s-a dus. Totuşi, acasta nu ne împiedică pe noi de a lucra împreună, în echipă, pentru a ajuta poliţia să descopere asasinul.

Eu am fost unul din primii chestionaţi de inspectorul Comstock, care are desigur propriile sale însemnări privind discuţia noastră.

„Pare să fie o situaţie foarte stranie, mr. Frigate, mi-a spus el mie. Aici au fost 30 de persoane jucînd şah şi, aparent, niciunul dintre dv. nu a băgat de seamă cînd trezorierul a fost doborît”.

Greu ai fi crezut că inspectorul este un jucător de şah, dacă te-ai lua după aceste cuvinte!

„Aproape jumătate din noi jucau partide de concurs. Cu greu te-ai putea aştepta ca ei să-şi ridice privirile de la tablă. Ceilalţi jucau, cu ceasuri, blitzuri la cinci şi zece minute”.

„Toţi de aici sunt membri regulaţi ai clubului?”.

„Da.”

„Cunoaşteţi pe cineva care îi poartă pică lui Sadler?”.

„Păi, el era un trezorier foarte sever şi nu era popular, dar sunt sigur că niciunul dintre noi nu i-a făcut-o”.

Şi i-am explicat că el a exclus trei dintre cei mai buni jucători ai clubului pentru neplata cotizaţiei.

„Dar, am adăugat, noi ceilalţi am contribuit fiecare şi am plătit cotizaţiile lor aşa că cei trei au putut reveni”.

M-a întrebat dacă în seara aceea a fost vreun străin şi i-am spus ceea ce v-am spus şi dv. că ceva mai devreme a fost un străin. Aceasta l-a făcut să-şi piardă puţin din şarmul şi calmul său - desigur ceva ce poate intriga din partea unui jucător de categoria B.

„Îmi puteţi da o descriere a străinului?”

„Nu, i-am răspuns. Dar am jucat trei partide contra lui”.

„Vreţi să spuneţi că aţi jucat trei partide cu el şi nu-l puteţi descrie?”

„N-aveam nici un motiv să-l privesc. Eram ocupat cu analiza unei probleme de şah cînd el a intrat şi m-a întrebat dacă vreau să joc o partidă”.

„Dacă nu ştiţi cum arăta, de ce sunteţi sigur că era un străin?”

„Cînd avea albul, el juca gambitul danez. Nimeni de aici nu mai joacă gambitul danez”.

„A fost un jucător bun?”

„Nu era rău, a trebuit să admit, gambitul danez l-ar fi arătat ca un jucător mai slab, dar a reuşit să obţină câteva remize”.

„Şi sunteţi sigur că în afară de gambitul danez, adversarul dv. nu mai avea nici un alt semn distinctiv de care v-aţi putea aminti?”

„A fost unul, am replicat, îmi amintesc acum că unghia degetului mare de la mîna stîngă era despicată şi decolorată.”

În acest timp, ceilalţi membri ai clubului nostru se înghesuiau în jurul mesei bietului Sadler, analizînd poziţia pe care el ne-o lăsase.

Inspectorul s-a apropiat de ei şi le-a pus câteva întrebări.

„A văzut cineva dintre dv. în seara aceasta vreun străin pe aici?”.

Nimeni nu văzuse.

„Acum, mister Cook, mi s-a spus că dv. sunteţi un expert în şah, nu un simplu amator ca mine. Mă bizui pe recomandarea dv. Văd că dv. şi prietenii dv. aţi studiat poziţia de pe tablă, din momentul în care mr. Sadler a fost ucis. Aţi vrea să fiţi atît de amabil să vă spuneţi părerea? Aş vrea să ştiu dacă această poziţie poate rezulta din ceea ce dv. numiţi gambitul danez?”.

Au urmat consultările şoptite şi membrii clubului au clătinat capul afirmativ. Clyde Cook a mai privit o dată poziţia şi a dat din cap în semn că da.