Planeta cu şapte măŞTI

POVESTEA JOCULUI DE ŞAH

1. Bobul de grâu

Se povesteşte în legendele vechi cum, într-o zi când regele Vishtaspa se întorcea victorios dintr-o campanie, a întâlnit un grup de oameni stând în cerc sub un copac şi ascultând cu mare atenţie un bătrân venerabil aşezat în mijlocul lor. Regele, care era în acea vreme un om tânăr, a fost curios să afle cine era bătrânul, aşa că a trimis un servitor să afle.

Acesta s-a apropiat de cercul de oameni, care i-au făcut loc şi a aflat că bătrânul om era marele învăţător Zarathushtra iar oamenii aşezaţi în cerc în jurul lui erau discipolii săi. Toate acestea i-au fost aduse la cunoştinţă regelui Vishtaspa care, se spune că a cerut ca înţeleptul să fie adus în faţa lui.

„Mi s-a spus că numele tău este Zarathushtra” a spus regele când Învăţătorul s-a aflat în faţa lui, „şi deasemenea mi s-a spus că eşti cel mai înţelept om din lume. Dacă este adevărat îţi cer, în calitate de rege, imediat să mă instruieşti şi să îmi explici legile naturii şi ale. Dar te rog să fi explicit pentru că mă grăbesc să mă întorc la palat unde sunt multe chestiuni de stat care mă aşteaptă”.

Zarathushtra s-a uitat gânditor pentru un moment la rege şi apoi s-a aplecat şi a ridicat de pe jos un bob de grâu. Ţinându-l cu respect între degetul mare şi arătător s-a înclinat adânc în faţa regelui şi i-a oferit grăuntele. Regele l-a luat în mână iar marele înţelept a explicat:

„Majestatea Ta, toate legile care guvernează Raiul şi Pământul pot fi citite în ceea ce ţii tu acum în mână. Forţele binelui şi răului sunt acolo şi toate întrebările tale îşi găsesc răspuns discutând asupra acestui bob de grâu. Îţi ofer această carte pe care o poţi lua cu tine şi citi în voie”.

Dar regele Vishtaspa, văzând zâmbetele de pe fetele discipolilor s-a gândit că Zarathushtra râdea de el. A aruncat grăuntele de grâu pe jos şi s-a urcat mândru în şa.

„Am venit cu respect şi ţi-am cerut sfatul pentru că mi s-a spus că eşti cel mai înţelept om de pe pământ. Îmi dau seama acum că nu eşti nimic mai mult de un ţăran care nu a învăţat bunele purtări. Îţi ascunzi ignoranţa în spatele unor exagerări. Am fost prost că mi-am pierdut timpul aici”. Aşa a grăit regele. Apoi şi-a întors armăsarul şi a pornit înapoi.

În timp ce regele şi suita sa se îndepărtau Zarathushtra a îngenuncheat şi a ridicat bobul de grâu: „o să păstrez acest bob” şi-a spus „pentru o zi când regele va ave nevoie de el şi bobul îi va fi profesor”.

Mulţi ani au trecut şi faima lui Zarathushtra a crescut cu fiecare an. La fel şi faima regelui Vishtaspa: întotdeauna victorios în bătălii, devenind tot mai bogat cu fiecare alianţă, îşi petrecea zilele în lux şi abundentă. Dar nopţile i-au devenit tot mai lipsite de somn cu creşterea faimei şi a averii. „Trăiesc în lux” gândea el „şi totuşi cine îmi poate garanta că va fi întotdeauna aşa? Într-un an recolta fermierilor este bogată iar în anul următor furtuni cumplite distrug tot. Oare voi fi întotdeauna binecuvântat cu victorii? Căderea mea va fi mai mare pe măsură ce îmi sporeşte faimă şi averea? Sigur, legile care guvernează săracii guvernează şi pe cei bogaţi – şi cine este El cel care face aceste legi? Cum am să înţeleg voinţa lui Dumnezeu, să îmi pot aprecia faimă şi să ştiu numărul zilelor ce mi-au fost date?”

Noapte după noapte întrebările acestea şi altele ocupau mintea regelui Vishtaspa şi îi tulburau somnul. Până la urma gândindu-se la întâlnirea avută cu Marele Înţelept cu ani în urmă, a decis să ceară din nou sfatul, de această dată în condiţii diferite de cele pe care le impusese din şaua calului în vremea când era tânăr.

„Mare învăţător, vin umil în faţa ta” i-a scris lui Zarathushtra. „Regret profund mândria şi ignoranţa tinereţii şi văd acum cât de prostesc a fost să cer răspunsuri la asemenea întrebări majore într-un timp atât de scurt. Te rog acceptă regretele mele şi fă-mi onoarea unei vizite, poate aş putea învăţa de la tine, sau măcar trimite unul dintre discipoli să mă înveţe”. Apoi a învelit scrisoarea împreună cu o piatră preţioasă de mare valoare într-o pânză fină de în şi le-a trimis învăţătorului.

După câteva zile mesagerul s-a întors de la Zarathushtra aducând răspunsul pentru rege: „Majestatea Ta este foarte bun, dar un grădinar nu are trebuinţă de o piatră preţioasă aşa că ţi-o trimit înapoi. Pânza o voi păstra, va fi utilă pentru a-mi proteja unele plante împotriva frigului iernii”, împreună cu scrisoarea, învelit într-o frunză se găsea bobul de grâu. „Sunt prea bătrân pentru a pleca departe de grădina mea” îşi continuă înţeleptul scrisoarea, „dar regele este prea nobil pentru a primi pe unul dintre discipoli în locul meu. Aşa că nu trimit un discipol ci chiar pe profesorul meu, cel care m-a învăţat tot ce ştiu despre univers”.

* * *

Prin această legendă persana (transmisă de secole ca Poveşti ale Secolului X ale poetului persan FIRDAUSI) vechea Artă a Asha este legată de ceea ce cunoaştem în ziua de azi sub denumirea de ŞAH, menţionat în istorie ca „Jocul regilor şi regele jocurilor”. Dar în timp ce azi şahul este un simplu joc, vechea Arta Asha nu este un joc; este un microcosmos complex întreţesut cu macrocosmosul Vieţii – un univers complet prin el însuşi.

2. Cuvântul „ŞAH”

Derivă din persanul „SHAH” însemnând Rege, cuvântul original fiind „ASHA”, Ordinea Cosmică. Legenda povesteşte că Regele Vishtaspa al Persiei a devenit extrem de plictisit de viaţă, pentru că a realizat tot ce şi-a dorit: el era plin de triumf în războaie, sătul de vânătoare, obosit de intrigile şi plăcerile de la curtea să. Regele suferea de plictiseală şi până la urmă a oferit o recompensă nelimitată celui care l-ar fi făcut să îşi recapete interesul pentru viaţă. Nimeni nu a reuşit până când a apărut Zarathushtra cu tabla de joc originală, diferită de cea de şah cunoscută în zilele noastre: Arta Asha. El l-a învăţat pe rege regulile şi cum să îl joace şi, prin el a demonstrat regelui toate regulile universului şi ale vieţii. El le-a interpretat ca nimeni altul, aşa cum nici un jucător de şah din zilele noastre nu ar putea şi regele a fost foarte satisfăcut iar interesul sau pentru viaţă a renăscut. După aceea el l-a rugat pe Zarathushtra să îi ceară orice şi-ar dori şi a promis că dorinţa îi va fi îndeplinită. Zarathushtra a dorit să îl înveţe pe rege o lecţie prin care să nu mai fie megaloman încât să creadă că poate oferi cuiva chiar orice îşi doreşte. Zarathushtra i-a spus regelui că îşi doreşte un lucru simplu şi modest: un bob de grâu pe primul pătrăţel al tablei, două boabe pe cel de-al doilea, pătratul lui 2 pe cel de-al treilea şi tot aşa până când toate cele 64 pătratele vor fi pline cu boabe de grâu în număr reprezentând pătratul numărului de boabe de pe pătrăţica anterioară a tablei de joc. Regele a râs şi a promis că îi va trimite lui Zarathushtra grâul în câteva zile, gândindu-se că a fost prost să ceară câteva boabe de grâu când ar fi putut cere aur şi o adevărată comoară.

Le-a spus oamenilor săi să calculeze cantitatea de grâu şi să I-o trimită lui Zarathushtra. A fost surprins când, după câteva săptămâni aceştia au venit la el şi I-au spus că ar trebui să trimită o cantitate de grâu care nu există în tot imperiul. Chiar dacă ar fi adunat tot grâul din tot imperiul ar fi fost a suta parte din a suta parte a cantităţii promisă lui Zarathushtra. Regele a fost şocat să audă acestea şi şi-a dat seama că nu îşi poate ţine promisiunea. A trimis după Zarathushtra şi I-a spus cât de ruşinat este. Zarathushtra I-a spus că nu vrea grâul ci că a vrut doar să îl înveţe pe rege o lecţie şi apoi s-a retras înapoi în pădurea lui. Aceasta este vechea legenda despre originea şahului – Arta Asha – ce duce şahul înapoi în Persia Antică.

Din păcate şahul azi este doar o amintire, o copie palidă a originalei Arte Ahsa, deşi încă se mai poate observa o parte din simbolistica sumeriana.

Deşi dovezile arheologice ale originii şahului pot lipsi, nu este nici o îndoială ca şahul îşi are începutul în est cu multe mii de ani în urmă. Şahul original este Arta Asha şi rolul său a fost de a simboliza şi exemplifica legile naturii şi cosmosului, reprezentate de AHURAS (legile cosmice) şi FRAVASHIS (forţele naturii) şi de umbrele lor.

În Arta Asha se descoperă un microcosmos: fiecare mutare reprezintă în miniatură bătălia cosmică eternă între bine şi rău, între lumină şi întuneric.

Arta Asha reprezintă o punte vitală de înţelegere între concepţia atotcuprinzătoare, universală a lui Zarathushtra şi practică, aplicarea zilnică a sistemului Ashaic de autoanaliză. A juca Arta Asha înseamnă a aduce în prim-plan vastă concepţie universală a lui Zarathushtra şi de a îi aplică regulile în viaţa de zi cu zi. Cu cât cineva ia parte mai mult la Arta Asha cu atât mai mult înţelege rolul unic al OMULUI, personajul central pe tabla de joc, cel mai important dintre Fravashis, partenerul Creatorului şi cel care trebuie să desfăşoare munca de Creaţie pe Pământ.

Pe măsură ce regulile Asha sunt învăţate, este fascinant să observăm cum mişcările diverselor piese capăta un sens vast şi universal, pe măsură ce denumirile moderne sunt înlocuite de cele străvechi, originale. De exemplu, Puterea şi Pacea, aşezate pe primul rând, la cele două capete, au mişcări de o infinită putere. Importanţa lor este mai mică doar faţă de cea a Păstrătorului în asigurarea triumfului Luminii asupra Întunericului. Dragostea şi Munca, la fel ca şi Regele din jocul de şah, se mută după modele ingenioase, şi sunt singurele piese ce pot fi mutate (pot sări) peste alte piese. În consecinţă obstacole ce pot exista pentru alte forţe nu există pentru ele, amintind de cuvintele Bibliei: „Dragostea e mai puternică decât moartea” precum şi de vechiul proverb roman: „Munca învinge tot răul”. Creatorul poate fi mutat doar un pătrăţel o dată, în orice direcţie, în timp ce Păstrătorul are o mare mobilitate şi poate fi mutat pe orice distanţă în orice direcţie. Aceasta simbolizează că în timp ce crearea Universului a avut loc într-un anumit moment în timp, restul eternităţii îi este dat Păstrătorului pentru a face să fie etern tot ceea ce a fost creat. Ceea ce Pionul Regelui este pentru şahul modern, în Arta Asha este Omul. Vin în minte vorbele lui Protagoras „omul este măsura tuturor lucrurilor”. Omul ocupa cea mai importantă poziţie pe tabla de joc: direct în fata Creatorului, simbolizând unitatea să eternă cu Legea Legilor şi rolul său reprezentativ pentru Creator pe Pământ.

3. ARTA ASHA

Nu trecuse mult timp când, printre cei aşezaţi în cerc în grădina lui Zarathushtra se regăsea o persoană obişnuită mai mult cu ce numim azi cercurile regale. Dar el era preocupat acum să privească un bătrân desenând forme pe nisip şi să îl privească mutând deasupra acestor desene diverse pietricele, aidoma celor cu care copii s-au jucat de-a lungul timpurilor.

Una dintre aceste figuri reprezintă Unitatea a Tot: anotimpurile şi energiile stelelor, pământul şi omul, punctele cardinale şi elementele. Cu totul au fost desenate şapte linii paralele verticale intersectate de alte şapte linii, formând unghiuri drepte cu primele. În jurul lor a fost desenată cea mai stabilă formă geometrică, pătratul, aşa că desenul era compus într-un pătrat mare conţinând 64 de pătrăţele mai mici, câte 8 pe fiecare latură. Acum Marele Înţelept a demonstrat cum Universul este străbătut de forţele binelui şi răului, şi cum timpul poate fi împărţit în zi şi noapte. Şi aşa fiecare al doilea pătrăţel a fost întunecat ca noaptea şi pătrăţele albe şi negre alternează pe tot desenul.

Acum Marele Înţelept a ales cu grijă pietricele de forme ciudate, unele întunecate şi altele albe. În total au fost alese 32 de pietricele, unele înalte, altele mai mici, aşa cum reprezentau ele marile sau mai mici lecţii ale Universului. 16 pietricele erau albe şi 16 întunecate. 8 pietricele din fiecare grup de 16 erau aproape identice ca formă şi înălţime iar celelalte 8 păreau că formează 4 perechi de figuri identice. De fapt, fiecare dintre cele 16 pietricele era unică. Atunci el a început să le denumească, şi cu fiecare nume dat, el a arătat cum fiecare pietricică reprezintă o forţă sau un agent din Univers, fiecare forţă sau agent al luminii făcând pereche cu unul întunecat. Forţele şi agenţii luminii el le-a numit Ahuras şi Fravashis, ultimele fiind reprezentate de 8 pietricele mai mici, aproape identice. În opoziţie cu acestea fiind forţele întunericului, printre acestea Daevas şi Khrafstras. Din fiecare grup de 16 o piatră Ahura şi o piatră Daeva fiind conducătorul celorlalte 15. Din forţele luminii conducătorul er Ahura Mâzdă iar dintre cele întunecate Ahriman.

Fiecare dintre piese se mişca în univers în modul ei ciudat şi unic. Fravashis şi Khrafstras de exemplu, întotdeauna se mişca înainte, un pătrăţel o dată, cu excepţia primei mişcări, când le este permis să mute două pătratele înainte, sau când întâlnind o forţă străină în faţa lor pe diagonală li se permite să captureze acea forţă mutând un pătrăţel înainte şi unul lateral. Deşi cei 8 agenţi par că arată la fel, fiecare este denumit altfel. Printre Fravashis se regăsesc Soarele, Apă, Aerul, Hrana, Omul, Pământul, Sănătatea şi Bucuria. De cealaltă parte regăsim Întunericul, Apă Murdară, Aerul Murdar, Hrana Infestata, Omul Inferior, Pământul Arid, Boala şi Tristeţea.

Printre Ahuras şi Daevas, Puterea şi Pacea, şi opuşii lor întunecaţi Slăbiciunea şi Violenta, ce se mută numai în linie dreaptă, vertical sau orizontal. Dragostea şi Munca, şi de asemenea Ură şi Lenea se mută într-o manieră diferită de toate celelalte: un pătrăţel înainte şi un pătrăţel oblic. Înţelepciunea şi Viaţa Eternă, Ignoranţă şi Moartea se mută în linii drepte, întotdeauna oblice, una din fiecare pereche fiind aşezată pe un pătrăţel întunecat şi una pe un pătrăţel alb. Printre Ahuras – Păstrătorul şi printre Daevas – Risipitorul se mută cu mare forţă şi flexibilitate numai în linie dreaptă dar în orice direcţie, în cele opt puncte ale compasului. Despre Ahura Mâzdă, Creatorul şi despre Ahriman, Distrugătorul am vorbit deja. Fiecare poate muta în orie direcţie dar numai un pătrăţel o dată, conform voinţei proprii a acelei puteri. Pentru că înţeleptul Rege întotdeauna va trimite agenţii săi la luptă, în acest fel el putând plănui mai bine apărările şi atacurile.

Zi după zi, în acea grădină Marele Înţelept a demonstrat cu pietricelele sale legile Universului şi marea luptă dintre forţele luminii şi cele ale întunericului. Şi regele Vishtaspa a fost încântat să înveţe o metodă prin care să poată discerne nu numai forţele care guvernează Universul dar, poate, într-o zi, chiar voinţa lui Dumnezeu.