Planeta cu şapte măŞTI

JUCĂTORUL DE ŞAH

de Ştefan Augustin Doinaş


Mi s-a spus c-ai murit, iubito, mi s-a şoptit. Nu ştiu, — poate-un prieten, poate-un străin care privea la jocul nostru alaltăseară mi-a şoptit aceste cuvinte privindu-mă-n ochi.

Era un timp cînd ne-ntîlneam în fiecare seara; ploaia de pe pălărie picura pe umărul tău, iar dimineaţa umbra inimii tale cădea asupra-mi ca o frunză de aur pe spatele lui Siegfried.

Era un timp când tu erai singura mea rană. De atunci am purtat multe lupte, m-am vindecat, iar astăzi nu mai păstrez decât cicatricile zvântate din care sângele nu mai musteşte...

Mi s-a spus c-ai murit, iubito, mi s-a şoptit grav. Poate oamenii s-au mirat foarte când am răspuns:

— Atât de curând?... - şi-am continuat să fumez deasupra unei partide pierdute de şah.

Daca stau să mă gândesc toate mi se par la fel de misterioase, la fel de fatale: totul e numai o trecere de pe alb pe negru cu regina sau nebunii de abanos.

Mai demult aveam idei bizare despre suflet, şi de câte ori trecea un mort mă descopeream.

Astăzi - nu; astăzi nu mă mai pot gândi decât la slăbiciunile mele zilnice.

Şi totuşi, tu erai regină, tu stăpâneai. Acuma, de câte ori mişc o figură mă uit să văd dacă urma ei a rămas întipărită aievea, sau dacă din toate nu rămîne decât jocul. Nu te supăra, iubito, pentru că am să-ţi vorbesc aşa cum obişnuiam mai de mult la ureche; ştii - oricât mi-ar veni de greu - e aşa: sunt îndrăgostit de o fată care-ţi seamănă. Nu te supăra. E adevărat că sunt cam bătrân, e adevărat că e un păcat...

Dar tu ştii că dacă aşezi lucrurile din nou, jocul al doilea îţi este poate mai preţios decât primul...

Da, mi s-a spus c-ai murit, mi s-a şoptit grav. Poate oamenii s-au mirat că n-am plîns; astăzi însă nu mai sunt ca Siegfried; astăzi, nu mai cred în poveştile de-altădată.

Cu toate acestea, dacă n-ar fi fumul de-aici, poate nu li s-ar părea că visez; poate-atunci ar vedea că ochii mei stăruie cu tristeţe . asupra reginei pe care-am pierdut-o. Oamenii însă nu văd prin fum. Numai tu de-a colo, de unde eşti, împrăştie-l cu mâna, seara, cînd mă plimb cu fetiţa aceea care seamănă cu tine, care nu ştie nimic...

ŞAH DUBLU

de Lino Aldani

Elena, i-am spus ieri, Elena să nu facem prostii. Şi m-am repezit la fereastră, vroiam să văd dacă nu cumva ne spiona cineva de la blocul din faţă, am închis obloanele, am tras perdeaua, furios. Ai înnebunit, i-am spus, vrei chiar să te vadă. Şi ea: hai să nu exageram, a fost numai o licărire, şi pe urmă nu se uita nimeni. Elena este foarte prudentă, nu trebuia s-o dojenesc. Elena ştie ce trebuie să facă, nu a fost niciodată pentru riscurile inutile, nu s-a comportat niciodată cu uşurinţă. Hai să nu exagerăm, a spus, nu se uita nimeni, şi totuşi, putea să fie cineva, întotdeauna e cineva în spatele ferestrei ca să pîndească, delatori, lupi flămînzi, anonimi, eminenţe cenuşii care merg în fiecare zi la slujbă poate în salopetă de mecanic, în halat, în uniformă şi cu basca măturătorului, ei aşa dar, ei care sunt şefii. N-ar trebui

n-ar trebui, azi îmi plesneşte capul, simt ca un sfredel în stomac, mă supără lumina de afară, mă supără lumina din cameră, lumina care emană din cadranele lui Mark-5, n-ar trebui cu gîndurile îndreptate în altă parte, cu frînturi de imagini, mînia, cînd am tras perdeaua şi ea a început să rîdă, hai să nu exagerăm, nu fi ridicol, nu-i nici un motiv, dar între timp a sosit cartea Poştală albastră, nu-i deloc o glumă cartea poştală şi când a văzut-o Elena s-a făcut palidă, a început să tremure şi a pregătit masa de prînz dar n-am mîncat, în tâcere cu coatele pe masă şi-apoi am apucat carafa cu paharele, farfuriile şi le-am spart de perete, şi ea care căuta să mă liniştească, şi ea care spunea mereu că povestea cu cărţile poştale e poate o simplă înscenare răutăcioasă, că este poate vorba doar de un control, un simplu control, toate astea ca să mă încurajeze, un control enigmatic, de acord, dar noi ce să ştim, noi la urma urmei nu facem parte din clasa conducătoare supusă

n-ar trebui, Mark a început ca de obicei prin a muta pionul damei cu doi paşi, mi-e greaţă, azi n-ar trebui să joc în nici un caz... Cum se numea artistul acela? Cézanne. Cézanne a pictat pînă şi în ziua cînd i-a murit mama. Mi-e greaţă, şi apoi, chiar dacă aş avea îndrăzneala lui Nimzovici, camul olimpian al lui Capablanca, clarviziunea lui Anderssen şi agresivitatea lui Steinitz, sângele rece al lui Lasker sau Botvinnik, harul lui Alehin, chiar dacă ar fi al meu geniul luminos al lui Murphy şi al tuturor marilor campioni din trecut, robotul acesta criminal ar cîştiga partida în mai puţin de patruzeci de mişcări, este un dinamometru care-mi măsoară zilnic stupiditatea. Elena ieşi? Prostii, şi apoi i-am zis, nu cumva vrei să pleci îmbrăcată aşa, nu nu, prostule, nici gînd. Mark a început cu pionul damei, chiar dacă ar fi efectuat deschiderea engleză lucrurile nu s-ar fi schimbat cine ştie ce, în sfîrşit partida a început acum o jumătate de oră, nu ştiu de ce am început să joc, n-aş fi crezut-o cu toate câte s-au întîmplat la amiază cu creierul în ţăndări cu fiorii etcaetera, pentru că faptul grav s-a petrecut astăzi şi totuşi în cap persistă faptele de ieri care stăruie ca şi cînd totul ar fi început chiar ieri, Elena, însăşi Elena a spus ieri la un moment dat însă ce importanţă are dar de ce ţi-e frica doar ştii că sunt cu capul pe umeri şi apoi a continuat dezbracă-mă, scoate-mi rochia asta şi stai aici în timp ce-mi fac toaleta, o să vezi cum o să mă dichisesc

nu, nu i-a trebuit prea mult ca să se urîţească, a deschis cutia de alabastru şi creioane dermatografe sticluţe totul în fugă cu iuţeala fulgerului şi-n cele din urmă din oglindă privea o mască şi după aceea centura elastică foarte strînsă ca să-i aplatizeze bustul, pantofii cu tocul jos, ochelari şi pardesiul larg în talie, toate o punere în scenă pentru cei de afară care au ochi lacomi, vînători de femei pentru ei sau pentru alţii, Elena i-am zis, Elena întoarce-te cât se poate de repede, să rămîi afară numai cât e necesar nici un minut mai mult şi-n poarta casei am vrut să-şi răsucească puţin ciorapii în aşa fel ca dunga intenţionat strimbă să-i deformeze linia gambei am privit-o în ochi i-am atins uşor arcul sprîncenelor înnegrite cu o trăsătură groasă de creion dermatograf nasul făcut borcanat cu ajutorul unor cercuri subţiri din cauciuc introduse în nări buzele reduse la două segmente de carmin aspru am sărutat-o pe pata violetă care se întinde de la jumătatea obrazului pînă aproape de lobul urechii o membrană fixă din plastic pe care Elena nu uita niciodată să şi-o aplice înainte de a ieşi, ea a zîmbit, un rictus dacă n-ar fi existat acea sclipire de duioşie care i-a licărit pe neaşteptate în ochi Elena Elena să te întorci repede, ajunge odată cu povestea asta, să-i punem capăt nu mai vreau să mă gîndesc la soţia mea la acea carte poştală albastră sosită cu poşta pneumatica de la unsprezece, o convocare, trebuia să vină până la urmă ştiu indiferenţa mea este numai aparentă, dar rămâne faptul că acum o jumătate de oră l-am aprins pe Mark-5, am avut puterea s-o fac, l-am pus în poziţie de joc cu avantajul deschiderii şi acum stau aici jos ca să înşel timpul, bufonule, este 32 decembrie, o zi care nu există, care n-ar trebui să existe, joacă, joacă şah, dar verdictul cu termen lung te-a ajuns, de ceea ce te temi de mult până la urmă ajunge să-ţi cadă pe cap, totdeauna, fără scăpare, şi deci azi aşadar, Mark a deschis cu pionul damei. De data asta însă nu am răspuns cu apărarea indiană, nu vreau ca Mark să mă distrugă după normele la modă, mai bine să încerc o cala neobişnuită, poate ca maşinile ignora istoria, Isuse Cristase, şi în felul ăsta am împins şi eu pionul după practica antică şi cînd Mark a mutat calul la f3 am avansat pionul cu un pas, la e6, poate o mişcare timidă, Mark şi-a mişcat pur şi simplu angrenajele cu un grohăit de satisfacţie, a răspuns imediat, scrisul s-a aprins mai înainte de trecerea celor zece secunde rituale i-am luat nebunul de pe câmpul de plecare şi l-am mutat pe cel de-al cincilea, înainte de calul Regelui, cum vrea el dar acum m-am poticnit, mă mişc în gol, şi-mi rod unghiile, şi mă supără lumina, tăcerea de neînţeles de jos de pe stradă, de parcă ar fi murit cu toţii, mă supără lumina care se reflectă în cuirasa acestei maşini imbatabile, aerul bîzâitul blestemele care mi se învălmăşesc în cap, ajunge pentru Dumnezeu ...

sunt un imbecil, un imbecil emerit, mai bine ar fi să iau o măciucă şi să sfârîm totul

Totul. Dar mai întîi ar trebui să caut, să controlez cum şi de ce, să stabilesc adevăratele instanţe, motivările. Sunt calm, sunt stâpîn pe gîndurile mele, pot să le dirijez încotro vreau, pot să-mi clarific imaginile să le alung pe acelea care mă fac să mor de durere. Dacă vreau pot să mă gîndesc că există numai această tablă de şah... Între timp mutarea nebunului în g5 mi se pare o mişcare de imbecil, nedemnă de un aparat atât de costisitor, nu este totuşi prima oară cînd Mark face glume de felul ăsta, are aerul că joacă distrat şi în realitate face combinaţii ascunse cu care împroaşcă pe neaşteptate venin. Nu trebuie să ai niciodată încredere. Acum, de exemplu, mişcarea cea mai potrivită (Elena) îmi pare (Elena) înaintarea la f6, îmi pare într-un cuvînt că procedînd aşa zădărnicesc acţiunea nebunului şi îl blochez la h4, ori, Elena Elena, de-a lungul diagonalei de plecare

Elena!

azi, cînd s-a repetat scena machiajului şi centura şi ciorapii şi tocurile joase, un monstru care cobora ţopăind pe rampa scărilor, a plecat, cretinule a plecat, cartea poştală dădea adresa, o stradă din cel de al optsprezecelea cartier, cel puţin de o sută de ori am trecut pe acolo şi nu ştiam, nu ştiam

au chemat-o acolo, într-unul din cele cincizeci de blocuri toate la fel, două mii de apartamente, poate că e un birou şi mai sunt şi alte femei, un fel de ambulatoriu, sau poate e un salon mare cu mătasă şi catifele, unele se dezbracă, privesc printr-un vizor şi aleg...

Nu este adevărat.

Săptamîna trecută colegul meu de birou a spus că nimic nu este adevărat, a spus că pe soţia lui au convocat-o de treisprezece ori şi că aproape totdeauna au trimis-o acasă imediat, numai într-un rînd au ţinut-o patru ore, dar că niciodată nu s-a întîmplat nimic, absolut nimic, că mai erau şi alte cinci sau şase femei şi la un moment dat le-au servit ceai cu biscuiţi, nu era un ambulatoriu, era un fel de salon, dar nu e adevărat că le-au pus să se dezbrace, e un control şi constă în faptul că din cînd în cînd sunt chemate femeile căsătorite, aproape totdeauna numai cele căsătorite, şi aici poate că are dreptate celalalt coleg, cel cu părul roşu, când spune că după el este un serviciu medical şi că femeile sunt sterilizate, el spune că în ceai e un praf care face să nu se mai nască copii, în sfîrşit că ceea ce fac acolo este un control al naşterilor pentru că acum suntem deja şapte miliarde şi că nu se mai poate continua aşa, nu mai e loc, asta e un argument care merge bine pînă la un punct, eu cunosc femei care au rămas însărcinate imediat după convocare poate pentru că nu a funcţionat bine controlul, şi mai este şi altceva, sunt chemate mai des cele mai tinere, cele mai frumoase, cunosc eu cîntecul âsta, Elenei într-adevar i-a fost totdeauna frică, numai asta zi a încercat sa minimalizeze, nu se va întîmpla nimic, încetează cu prostiile astea, am să stau numai un sfert de oră, da da, iată, la mişcarea pionului pe f6 Mark a răspuns retrăgând nebunul, spune f4, şefii ştiu perfect ceea ca vor, de altminteri nimeni nu a ridicat vreo obiecţie, fac aşa pun nebunul la d6, daca fac controale un motiv trebuit să fie, şi într-adevar există, neghiobule mare neghiob eşti, motivul e acela pe care îl bănuim cu toţii, acum taci, gândeşte-te să mişti piesele, jocul de şah se exercită pe un plan pătrat care se numeşte tabla de şah (acuma beau) împarţita în şasezecişipatru pătrate, treizecişidouă albe şi treizecişidouă negre care se numesc câmpuri, piesele sunt Regele, Regina... Piesele sunt Regele, Regina, Tura, Calul şi Nebunul. Şi pionii. Adică infanteria. Jocul este o luptă în care fiecare dintre adversari încearcă să facă prizonier regele celălalt. Imbecil. Elena e afară, tu bei, nu s-a întîmplat niciodată nimic dar ea nu mai vine e tîrziu e afară a plecat e acolo ca să dea socoteală orice precauţie a fost inutila cineva a ghicit femeia frumoasă în sacul ăla de ţoale bea imbecilule şi dacă Mark se reîntoarce la g3 termina odată pentru totdeauna cu nebunul ăla dă-i la cap

da, fusesem de acord ca imediat ce avea să fie liberă să telefoneze. Stai liniştit, mi-a zis, toate sunt nişte ţicneli, nu e nevoie să arunci cu farfuriile în perete. Atunci am destupat sticla de gin şi am început să beau

cretina

cretina, nu altceva, nu crezi pentru că ieşi totdeauna cu masca aia pe faţă, iar ea a plîns puţin şi apoi a spus: aşadar, pentru că tu eşti un copil căruia îi e frică de balaur, tu crezi în basme, cu atât mai rău, fac cum vrei tu, nimeni n-o s-o răpească pe mămica ta, şi la uşă a încercat să zîmbească, monstrişorul tropăia în jos pe scări acum te-au descoperit e zadarnic du-te aşa cum eşti nu-mi pasă şi am fugit înăuntru am umplut pentru a treia oară paharul gin peste tot pe masă pe podea picura pe haina mea de casă rece în creier ca acum mai mult decât acum în tot corpul pînă cînd ea a revenit sus în mai puţin de jumătate de minut şi a spus nu mă lăsa să plec aşa spune ceva şi nu face mutra asta că dacă nu mă mişc or să vină să mă ia şi-o să fie sfârşitul, atunci n-am mai avut curaj, am spus: bine, de îndată ce te vor elibera, telefonează, da acuma sunt şi eu liniştit sunt calm, du-te: nu se va întîmpla nimic

Jocul de şah se desfăşoară pe un plan pătrat care se numeşte tabla de şah, împărţit în şasezeci şi patru de pătrăţele, treizeci şi două albe şi treizeci şi două negre, care se numesc câmpuri. Piesele sunt Regele. Regina Tura, Calul. Nebunul şi Pionii

Jocul se cîştigă atunci cînd reuşeşti să dai şah mat, adică atunci cînd reuşeşti să iei prizonier regele adversar. Îndată după rege, piesa cea mai importantă este Regina. Jucătorul trebuie să aibă o atenţie deosebita: în primele mişcări ale partidei nu e bine ca regina să fie mutată, pentru că piesele adverse fiind toate în joc ar putea uşor s-o incomodeze. Prudenţa nu este niciodată prea mare deoarece capturarea Reginei poate constitui un obiectiv surpriză al atacurilor adverse

Asta e teoria, fragmentar. Există apoi analiza jocului deschis şi a jocului închis. Gambitul

Şi contragambitul. Şi apoi teoria vastă inepuizabilă a deschiderilor, studiul finalurilor, haosul, tabla de şah care acum seamănă cu o bucată de stofă cadrilată, haina unui gigant, spinarea se ridică şi aproape se arcuieşte ca o fiară feroce care pufăie şi tropăie, acum lumina s-a stins. Acum clădirea nu mai are viaţă, evacuată, au fugit toţi şi pe stradă vehiculele circulă fără convingere, o serie de sunete surde, labe de pisică, două sau trei lame de lumină care lovesc în sus obloanele ferestrei tură regină piesele cu capetele lucii, şlefuite, par măciulii ale pătucurilor de fier (acum nu se mai fac) acum fibra a invadat universul, mesele maşinile closetele tacâmurile vestmintele scuipătoarele, îmi amintesc

acum trei ani? nu mai ştiu atunci mi-a revenit în memorie. mai departe de atîta nu reuşesc, îmi amintesc de micul pat cu corzile de cânepă răsucită şi deasupra cu o cuvertură cu ciucuri, din lînă (chestia aceia pe care o făceau oile), încă de atunci lumea se sfîrşise, rămăseseră numai câteva firimituri în patetica obstinaţie a celor bătrîni, ca relicve, şi apoi dispăruţi şi aceştia care mai puteau încă să le venereze, întreg templul s-a prăbuşit sub potopul torenţial al plasticei, de la ziare la pardoseala străzilor batistele higienice scrisorile de dragoste, chiar şi şahurile

Am stins lumina: pentru că în semiîntuneric mă concentrez mai bine. Acum tabla de şah îmi pare un peisaj nocturn văzut de sus pe care mi-l amintesc... Aici poate greşesc, este o impostură să confuzi amintirile cu imaginile dormitării, dar nu ştiu, revăd valea postavul negru al cîmpiei constelat de licuricii palpitînd, mă oprisem pe margine, ca suspendat pe creasta colinei, ce ştiam eu despre lume şi viată, ce ştiam, eram aşezat în cochilia în care viitorul e un cîmp al miracolelor, şi încetează odată, imbecilule, lanurile de grîu şi pădurile nu mai există, încetează, aici nu mai sunt decât schelete de oţel derivate mecanice şi labirinte de plastică vitrificată, şi apoi ea a spus: cum mă eliberez dau telefon. Pfff! Nu-i deloc uşor să încasezi anumite palme, la g3, desigur, Mark şi-a vrut nebunul la g3, şi eu l-am înhăţat, nebunul începuse să mă supere, un schimb, cînd sunt nervos lichidez piesele pentru că cu cât văd mai puţine cu atîta gîndesc mai bine, Mark a răspuns cu pionul Turei şi eu am expediat calul de lîngă rege ca să ia aer, la e7, lumini aici, lumini acolo, îndepărtate, de exemplu, eu nu am văzut niciodată un cal, un cal adevărat. Chiar cînd eram sus pe colină şi mama la căderea nopţii îmi arăta valea îndepărtată care se aprindea ca o tablă de şah, şi apoi cîmpuri şi în spatele tufişurilor, pretutindeni era verde. în sfîrşit iarba am cunoscut-o, da, am avut timp să văd iarba şi adevăratele plante, şi apoi mai era şi acoperişul casei care se sprijinea pe două bîrne de brad iedera şi o grădină în spatele casei, adică o bucată de pămînt pe care cineva o putea cultiva, mulţi o făceau în trecut, mai înainte ca buldozerele să vină să dărîme totul, case şi fînării, chiar şi colina a fost tăiată, încă păstrez în cap uruitul care înroşea aerul, îl dezghioca în freamăt şi acum şi aici lumini, bîzăit continuu, şi Mark scoate afară calul, acela de lîngă regină, îl vrea pe d2, un burete, ar trebui ca în creierul meu să se răsucească un burete ca să şteargă totul, în felul asta peste o oră (sau două? sau poate...) cînd Elena va intra în camera asta oh, ea se va întoarce ca şi cînd nu s-a întîmplat nimic, porcii aceia îi spală creierul, îi şterg din memorie toată scîrba, amintirea a tot ce s-a întîmplat în acele doua ore de permanenţă acolo înăuntru, ştiu asta, se întorc acasă ca nişte îngeraşi, colegul meu de birou este un imbecil, de treisprezece ori i-au suflat-o, şi el continua să spună că nu este nimic adevărat, că e vorba numai de un simplu control, şi că şi Elena o să spună la fel, nu s-a întîmplat nimic, o formalitate, iar tu încearcă, încearcă puţin, dacă reuşeşti, să te prefaci că nu-i nimic, ar trebui ca toţi să fie la curent, ca toţi să cunoască istoria, trecutul, tot ce au făcut infamii din toate timpurile, hoţii, asasinii, exploatatorii, e de ajuns să iei o carte s-o răsfoieşti la întîmplare...

— Tu crezi că e vorba de sterilizare?

— Poate. Suntem deja şapte miliarde, nu se mai poate continua aşa, nu mai e loc

— Atunci nu e un salon în care te dezbrăcă şi apoi

— Nu. După mine e un fel de ambulatoriu

şi cărti, erau şi cărţi, bătrînul avea o grămadă, după moarte, nepoţii le-au transportat jos în pivniţă, printre mobilele deteriorate pulbere excremente de pisică şi de şoareci. Acolo jos nu era nici o supraveghere, cobora cineva din cînd în cînd să ducă alte lucruri inutile, uneori uşa râmînea deschisă şi atunci, cu toţi ceilalţi, ne strecuram înăuntru cu răsuflarea oprită, linişte că balaurul e acolo în spatele dulapului, împroaşcă venin cu ochii iar suflarea lui îngheaţă, tăceţi din gură, şi în întuneric cineva cineva imita şueratul, apoi se aprindea lumina şi şoarecii fugeau spre hrubele de întuneric ale pivniţii, începea serbarea, sau bătălia în spatele vrafurilor de cărţi şi a meselor roase de carii, mormane de obiecte, pagini, le rupeam cu sutele şi într-o zi Papè Satan Papè Satan aleppe (un vers din Infernul lui Dante) ieşi afară cu cartea, nu era întreagă, lipseau primele treizecişitrei, cartea infernului, o istorie stranie de dincolo de mormînt cu ghiaţă şi foc cu furci şi cete de osîndiţi la chinuri imposibile, şi-mi amintesc, că în ziua aceea eu am înţeles ce este istoria, toata procesiunea imensă a spiritelor în trecut, bufniţe şi cristale, şi încă o carte, şi apoi o alta, am învăţat curând să cobor singur, răsfoiam în mijlocul umezelii şi a mucegaiului, în mirosul de aer închis, le duceam acasă pe cele mai frumoase, pe cele legate, le ascundeam în fundul unui sertar, cheia, ascundeam şi cheia, schimbându-i locul din cînd în cînd, era Ruy Lopez, abatele şahist autorul tratatului după care, copil am învăţat să fac primele mişcări, primele salturi ale fanteziei, primele dueluri logice doamne! îl cunosc pe dinafara pe Ruy Lopez, toate variantele din al şasesprezecelea pînă la al douăzecilea secol, Polerio şi Calabrezul, Gustavo del Rio, şcoala lui Phillidor şi alţii, şi alţii bătrânul avea atâţia, juca singur, un biet bătrân bălos şi ramolit, singur în faţa tablei de şah, atunci maşini ca Mark nu existau, erai nevoit sa-ţi alegi drept adversar un idiot la fel cu tine sau să joci împotriva ta însuţi, dedublat, pe modelul cărţilor, şi acum, canalia asta de Mark 5 nu deschide niciodată cu pionul regelui, întotdeauna cu cel al reginei, şi dacă o fac eu, totdeauna răspunde cu o siciliana sau un gambit, o înşelătorie, lucru care să te determine să-l faci să guste o suta de mii de volţi, să-l reduci la o carcasă fumegîndă, scîntei şi sfîrîituri, mort, de cenuşe

da era plin de cărţi acolo. îmi amintesc de cea a mecenaţilor, episcopi conţi şi iobagi, ridicai puntea mobilă şi nimeni nu mai putea intra, un şanţ plin cu apă şi în interior unul dădea la rindea unul cosea, altul ardea oale şi bătea fierul, toţi pentru unul şi unul pentru sine însuşi, o regulă simplă, cu morţi înjunghiaţi şi cădelniţe şi binecuvântări dar îndată ce-ţi luai nevastă ei se şi înfăţişa şi...

poate că din povestea asta s-au născut toate deducţiile, o legendă, primul cetăţean, baronetul şi stema de turnuri şi şerpi, şi iată, anemona de cîmp strivită de copite grele, dezonoare şi ruşine, nu contează că alte cărţi susţin contrariul, sigur, anii trec şi chiar şi barbarul se îndulceşte, vechi autori afirmă că repede dreptul primei nopţi nu a mai fost exercitat şi că Seniorul se mărginea numai să introducă un picior în patul miresei, in prezenţa tuturor invitaţilor care aduceau daruri, asta o spun cărţile şi era atunci timpul urei adevărate, cunoşteai numele stăpînului, puteai să-l ucizi, în vis în fiecare noapte, să-l atragi în cursă, să dai foc castelului, şi apoi, chiar mai tîrziu, am putut să vedem mereu faţa tiranului a preotului a bancherului, la orice răscoală a poporului ştiam împotriva cui să tragem, nu ca azi, nu ca acum, cînd nu se ştie cine guvernează cine face legile cine se ascunde în spatele munţilor de bani care strivesc lumea, nu ştim nimic nimic şi roata se învîrteşe totuşi, spun că e mai bine aşa, că e mai bine să nu ştii cine sunt conducătorii, pentru că în felul ăsta toate merg mai bine, sigur, chiar o superbombă în mîinile mele ar fi inutilă, nu ştiu nici măcar unde este reşedinţa guvernului, nu o ştie nimeni. Nimic

Nimic. Acuma şi Regina este afara, am mutat-o în cel de-al treilea cîmp unde raza ei de acţiune a crescut, acuma este aproape şapte, e tîrziu. Sticla de gin e goală pe jumătate, capul mi se învîrteşte, căsuţele tablei de şah nu stau locului tremură şi se îmbăloşează jos în stradă se tîrăsc mii de labe de pisică zgomote din cînd în cînd dîre de lumină care se deschid în evantai şi vin să lingă fereastra aici e tăcerea un ciorchine o strecurătoare cu găuri stranii ai înnebunit? Acuma să nu exagerăm, era o reflectare, nu ştiu, poate că era mai bine să nu fi mişcat Regina, poate era mai bine să-i fi lăsat lui Mark iniţiativa, să-i aflu intenţiile şi apoi să hotărâse, bestia, Mark mută la e4, mă atacă în centru şi îşi liberează nebunul, n-am de ales, luarea pionului e necesară şi dacă ia cu calul cu atît mai rău pentru el fiindcă atunci dau şah la rege şi-i dărîm aripa stângă, acuma beau, ia te uită sticla asta, îmi alunecă din mână se sparge ginul e împroşcat pe parchet cioburile stea de mare, acuma e clar că au reţinut-o, traficul n-are a face, şi apoi fusesem de acord că de îndată ce va fi fost liberă, Elena n-a făcut-o, nu vreau să mai privesc ceasul nu vreau e inutil palat ambulatoriu ca într-un serviciu, ei îţi trimit cartea poştală, înăuntru un salon poate e ca un salon cu mătase catifea le fac să ia loc le privesc printr-un vizor şi aleg nu vreau deschid acum o alta sticlă şi între timp Mark răspunde într-adevăr cu calul şi îmi atacă regina.

aici maşina greşeşte

dau şah la b4, orice ar face Mark pionul din b2 e câştigat, nu înţeleg, o mişcare secundară şi a căzut în cursă cu capul în jos, asta mă face bănuitor, poate... Nu, poate mă înşel, trebuie sa încetez să consider maşinile ca şi cînd ar fi perfecţiunea concretizată, trebuie să mă conving că şi Mark-5 poate să greşească, sunt în interior zeci de mii de circuite, au inserat în scheme o grămadă de partide, dar numai o parte din cele care se pot efectiv juca, cele mai logice, acelea care urmează spiritul jocului, dar să presupunem că un nebun, nu, mai bine un glumeţ care din deschidere să facă o mutare prostească sau neobişnuită, o mişcare neconsiderată în program, maşina nu poate declara forfait, selectorii se blochează şi automatul are indicatoarele inerte, va trebui să înainteze din mişcare în mişcare încredinţîndu-se unei capacităţi proprii de previziune, şi nu se poate spune, la dracu, nu se poate spune, că această capacitate a maşinii ar fi superioară capacităţii mele, acum îmi fac iluzii, dar dacă ma gândesc bine ar putea să fie chiar aşa, fără să mai iau în consideraţie că uneori (dar rar, foarte rar), câteodată în sfîrşit aşa zisa eroare medie a filtrajului imbecilizează chiar cel mai dotat elaborator electronic, sigur ar fi frumos să-l iau la palme pe Mark, să-l prostesc, să-i închid regele într-un unghi şi să-l fac mat...

Nimic. E şapte şi un sfert

Va spune:

— Nu s-a întîmplat nimic, un simplu control.

— Şi dacă...

Va spune:

— Nu, nu s-a întîmplat nimic

— Mărturie neverificabilâ

— Nu ai încredere în mine?

— Nu pot: o trecere cu buretele peste memoria ta şi...

— Nici un burete, te asigur

—- Tocmai asta e că nu poţi să mă asiguri

Şi pentru puţin timp va fi tăcere, Elena va avea în priviri o tresărire ambiguă un fulger indescifrabil un zîmbet fuga amintirilor de-a lungul culoarelor chilometrice viaţa viaţa mîrşavă şi în cameră se va produce un fel de freamăt imperceptibil de lucruri care se sting un ecou uşor şi apoi sonor de cochilie marină timpul congelat în jurul unui chiag de turbare

Apoi Elena va spune:

— Şi atunci?

— Atunci nimic. Totul e ca mai înainte şi totul s-a schimbat. Totul e ca mai înainte dar al nostru, cu adevărat al nostru, nu mai râmîne nici măcar un pai, un fir de păr

Aşa. Cuvinte pronunţate de mii de ori în discursuri ipotetice. Elena ştie. Elena a presimţit-o totdeauna, în zilele care vor veni va fi ca într-o încăpere oarbă urmărirea într-un labirint de camere fârâ ieşiri
să joci, să joci mereu, în fiecare zi

să continui mereu, cu toată atenţia, un mod ca oricare altul de a-ţi înneca suferinţa, să bei şi sa joci, foarte concentrat, aproape ca acel tip, Pascal mi se pare, care pradă unei dureri de dinţi şi-a petrecut noaptea studiind cicloida, nu mai simţea nimic, acuma înţeleg, acuma îmi dau seama, lumea este inatacabila, o sferă compactă de metal cu ghimpi de schije, pot să lovesc cu pumnii ca un nebun şi totdeauna îmi voi zdreli mîinile, cretin, n-ar fi trebuit să-mi aduc în casa cufărul ăsta de valve cu ochi care fulgeră şi bîzîie şi tresare seamănă prea mult cu fiara aceia care pîndeşte afară, model în miniatură al unui univers obscur, ăsta e motivul, Elena, acum înţeleg că nu pentru distracţie am jucat totdeauna cu inima în gît cutremurul chinul provocarea dacă aş putea măcar odată dacă aş putea să sfârîm lanţul să ajung la suprafaţă şi să respir ar fi de ajuns

o dată

o singură dată să înving maşina, libertatea unei clipe ar da un sens tuturor şaradelor rebusurilor legile fără de nume ale acestei lumi stupide aş putea să mă justific pe mine însumi şi pe ceilalţi şi toată munca inutilă pierderea de vreme toată acea fierărie de servomecanisme automatizarea automatizarii ca şi când n-aş şti că la servici funcţia mea de control este un alibi scuza pentru a mă menţine ocupat nu există nimic absolut nimic suntem făpturi inutile Elena inutile dar să presupunem că pentru o clipă - Mark a parat şahul împingând pionul în e3 - să presupunem că în seara asta ar prevala creierul meu, înţeleg, pionul pe care îl iau acuma la b2 este un avantaj cu totul relativ, dar să presupunem că din această poziţie ar decurge un avantaj ulterior, ce ştiu, încă un pion, şi Mark n-o să poată: schimbînd toate piesele aş avea un final victorios

Maşina în genunchi, învinsă, dezgolită da, sunt prea multe lucruri care-mi răscolesc sângele, umilirea, e şapte jumătate, nu vreau, Elena nu vreau să privesc ceasul, a fost un gest mecanic necugetat, nu mai sunt un copil, nu cred în minuni e tîrziu mintea mi se confundă ochii îmi ard e ca o morişcă, Elena am spus ieri, Elena, ieri, şi alaltăieri, şi într-altă zi, totdeauna, de cînd suntem împreună, de o mie de ori, de o mie de ori am văzut micul monstru ţopăind în jos pe scări şi de o mie de ori coşmarul s-a spulberat la întoarcerea lui, o despuiam de toate oribilele deghizări, în sfîrşit, ca în fiecare seară numai a mea, lumini, bîzîit, e şapte jumătate, nu cunosc încă întreg infernul zilelor care vor veni, la d2, vrea calul la d2, şi asta era prevăzută, execut, intră în funcţie oscilatorul roşu, nu înţeleg, poate că ştecărul nu a ajuns terminalul contactului, împing calul pînă la fund dar oscilatorul rămâne aprins, scrisul de pe ecran nu a dispărut, Cfd2, dar cum am făcut greşeala asta, scot calul, reaşez în e4 şi pun în d2 pe cel care se afla în f3, Mark tresare înregistrînd, ochiul roşu se stinge şi se aprinde cel verde, totul e în ordine, putem să continuăm, pentru o clipă mi s-a părut că aud, ajunge pentru Dumnezeu, risc nebunia ce-mi trece prin cap maşinile nu rîd dar se declanşează cursa nu trebuia regina este prea expusă nu trebuia Mark la proxima mişcare sare în c4 Elena e afară de acum timpul numai contează o jumătate de oră o oră şi toţi oamenii aceia pe care nu-i cunosc şi pe care mă prefac că-i cunosc pentru că nimeni nu vorbeşte nu avem încredere unul într-altul zîmbete de moluşte fiecare-şi cloceşte angoasa în fundul sufletului fiecare ar putea să recite comedia să răspîndească cuvinte liniştitoare să fie unul dintre şefi unul din acei laşi care stapînesc ascunşi care controlează totul distracţiile leafa ceea ce trebuie să mănînci şi cum trebuie să suporţi umilinţele, toate acele scuipături în farfuria în care mănînci, afară, Elena e afară, ar putea chiar s-o ucidă o perforaţie în fişă ştirea laconică controlul poate semnătura distrată a unui funcţionar Elena e tîrziu tot blocul se prăbuşeşte peste mine Elena Elena

nu la a3

al treilea cîmp ar însemna văduvia mea, mai bine la b6, poate am găsit salvarea dar animalul stă la pîndă, sare pe al patrulea cîmp al nebunului. Elena fuge pe c6, acelaşi nebun bicefal se catapultează şi dă şah regelui, nu s-a terminat soţia mea, iau calul cu pionul, acum mai am zece secunde de infarct, Elena, zece secunde şi sentinţa va bubui în circuite cu un huruit de infern, iată-l, ca un şoim nebunul se precipită la al cincilea, leagă soţul şi soţia de acelaşi destin, Elena adio, iau la b5 dar există celălalt cal care dă şah dublu, în inimă şi în minte
Terminat

Cu mfinile sprijinite pe carcasa lui Mark-5. Metalul este cald încă. întuneric şi tăcere, cu puţin în urmă (cînd a sunat videotelefonul). Am rămas nemişcat, n-am avut tăria să-ţi vorbesc, să-ţi aud glasul Elena, să-ţi văd masca în spatele cristalului, nu, şoareci şi viermi, elitre vertiginoase sonerii în gol elitre de libelulă înebunită, acum mă gîndesc la tine şi văd acum te văd fantasmă care rătăceşti de-a lungul străzilor o scoică de tăcere pe care nimic nu o va putea sparge, şi paşii, pavajul, obtuzităţi sonore fără răspuns, de ce spune-mi, de ce? Dai colţul poate te opreşti o clipă, greu, aproape imposibil să-ţi urmăresc imaginea, mergi sufocată în sticlă, feţele, mutrele viclene, acolo sus între turlele de oţel poate încă o secţiune de boltă e inutil e inutil să poveşti în fumul triunghiurilor, mergi, şi cerul s-a terminat, nu mai există decât ziduri şi pieţe şi solitudini, poduri prăbuşite, catedrale în care pulberea a consumat sunetul oricărui cuvânt, Elena, Elena ascultă ai să ajungi curând, încă o alee douăzeci de blocuri haosul declanşarea surdă şi mintoasă a porţii, vei urca scările, stinsă, anihilată, cheia, uşa care se deschide, lumina în vestibul vei intra aici, în această cameră dar nu vom mai avea. Elena, nu vom mai afla curajul

Partida (Lasker—Delmar) 1910

1. d4, d5; 2. Cf3, e6; 3. Ng5, f6 4. Nf4, Nd6; 5. Ng3, Nxg3; 6. hxg, Ce7; 7. Cbd2, Dd6; 8. e4, dxe4; 9. Cxe4, Db4 şah; 10. c3, Dxb2; 11. Cfd2, Db6; 12. Cc4, Dc6; 13. Ccd6 şah, cxd6; 14. Nb5, DxNb5; 15. Cxd6 şah şi cîştigă regina.

Traducere de Alexandru Balaci