Planul de management

2.1.4 Suprapuneri cu alte arii naturale protejate

Lista cuprinzând suprapunerile cu alte arii protejate

Nu este cazul

În anul 1994, prin Decizia Consiliului Judeţului Cluj nr.147, în bazinul superior al Văii Iara au fost desemnate zone protejate de interes judeţean cu valoare peisagistică, următoarele obiective: Valea Ierii (peisagistică), Acumularea Bondureasa (peisagistică), Valea Şoimului (cinegetică).

Tabelul

Nr	Arie cu care se suprapune				Tip suprapunere	Suprafaţă totală suprapusă [ha]	Observaţii
	Denumire	Tip	Categorie	Tip responsabil Denumire responsabil
1	Valea Ierii	De interes judeţean	Peisagistică	Consiliul Judeţean Cluj	P	Lipsă date	În anexa deciziei Consiliului Judeţean Cluj nu au fost identificate limitele acestora
2	Acumularea Bondureasa		Peisagistică		I	Lipsă date
3	Valea Şoimului		Cinegetică		P	Lipsă date

Lista cuprizând suprapunerile cu alte arii protejate

Nu se poate elabora o hartă a suprapunerilor cu alte arii naturale protejate deoarece în decizia Consiliului Judeţean Cluj nu au fost identificate limitele acestor arii protejate de interes judeţean.

2.2 Mediul Abiotic

2.2.1 Geologie

Harta 3– Geologie(se regăsește în Anexa nr.1 – Valea Ierii)

Din punct de vedere geologic, zona centrală a Munţilor Apuseni se suprapune în cea mai mare parte pe şisturi cristaline vechi, respectiv şisturi cristaline antehercinice având în axul lor central o uriaşă intruziune granitică orientată nord-sud pe o lungime de 20 km şi o lăţime de 8 km, fiind cunoscut sub numele de granitul de Muntele Mare. Granitul este străbătut de numeroase filoane aplitice şi pegmatitice. Acolo unde între şişturile cristaline se interpun şi calcare metamorfice relieful devine abrupt şi spectaculos. Întreg compartimentul Apusenilor nordici se caracterizează printr-o structură complexă de pânze de şariaj în care unităţile structurale sunt definite de serii sedimentare proprii. În acestă tectonică de şariaj este antrenat parţial şi fundamentul cristalin împreună cu cuvertura, astfel că unele unităţi posedă serii proprii prealpine.

Masivul de granitoide Muntele Mare, situat în centrul Munţilor Gilău, este cel mai întins din Munţii Apuseni şi este considerat a fi un batolit de 35 km lungime şi 10 km lăţime. Din punct de vedere petrografic, Muntele Mare este alcătuit, în mare parte, din granite porfiroide cu megacristale de feldspat potasic. Acestora li se adaugă granite microgranulare şi granite pegmatoide. În părţile marginale ale masivului se întâlnesc cu precădere zone de laminare. Limita dintre masivul de granitoiode şi şisturile cristaline este foarte tranşantă, iar în masa plutonului se întâlnesc numeroase septe de şisturi cristaline. Masivul Muntele Mare străbate atât cristalinul de Someş, cât şi cristalinul de Arada pe care le metamorfozează la contact dând corneene şistoase cu biolit, muscovit şi andaluzit. Această situaţie arată caracterul tardiorogen al Masivului Muntele Mare. Aceeaşi situaţie se deduce şi din datele radiometrice care au indicat 530 M.a, fapt ce arată că granitoidul de Muntele Mare a fost pus în loc în ciclul cadomian.

Situl Valea Ierii se suprapune în cea mai mare parte Seriei de Someş, care reprezintă unul din termenii stratigrafici cei mai vechi şi constituie fundamentul unităţii alpine a Autohtonului de Bihor. Seria aflorează pe o suprafaţă foarte întinsă în bazinul Ierii. Suprafeţe mai restrânse ocupă Cristalinul de Muncel cu caracter epimetamorfic groase de 4-500 m. În constituţia ei intră, în cea mai mare parte, şisturi sericitico-cloritoase şi sericito-cuarţitice.

Cristalinul de Someş se consideră a fi termenul cel mai profund al şisturilor cristaline prehercinice. Acesta aflorează pe suprafeţe întinse în Autohtonul de Bihor formând aproape în întregime Munţii Gilău. Această dispunere se mai întâlneşte în Munţii Bihor, în partea nordică a Munţilor Vlădeasa în bazinul Crişului Repede între Valea Drăganului şi Valea Iadului, iar pe arii mai restrânse la vest de grabenul de la Remeţi. Acest petrofacies include şisturi cristaline cu un metamorfism avansat, formate din micaşisturi, care sunt preponderente, paragnaise micacee intercalate în micaşisturi, calcare cristaline cu dezvoltare lenticulară, şisturi cuarţilice micacee, gnaise cuarţo-feldspatice etc. În cristalinul de Someş se întâlnesc şi zone de migmatite oculare sau nebulitice. Întreg ansamblul de roci este străbătut de corpuri de pegmatite şi se recunosc frecvent urmele unui retromorfism, relevat de frecvenţa cloritului, actinotului, albitului şi a epidotului. La partea superioară a cristalinului de Someş se distinge o zonă retromorfozată care, în unele interpretări, a fost ataşată în baza epimetamorfitelor care urmează peste cristalinul de Someş.

Despre vârsta materialului premetamorfic al cristalinului de Someş nu se pot face aprecieri pe bază de argumente concludente; analizele radiometrice au indicat vârste între 381-483 M.a; acestea nu arată însă vârsta metamorfismului iniţial, ci reluări în faze ulterioare, ultima corespunzând ciclului hercinic. În această situaţie, metamorfozarea materialului din care a rezultat cristalinul de Someş a avut loc în timpurile prehercinice. Dacă se iau în consideraţie relaţiile de superpoziţie dintre cristalinul de Someş şi ceea ce îi succede (cristalinul de Arada), cu oarecare aproximaţie se poate spune că şisturile cristaline de Someş ar fi rezultat în urma unui metamorfism anterior ciclului cadomian.

Cristalinul de Muncel îşi are dezvoltarea în masivul cu acelaşi nume din sudul Munţilor Biharia şi aparţine Pânzei de Muncel. Mai departe spre est se continuă în lungul văii Arieşului Mic şi în estul Munţilor Gilău. Este reprezentat prin şisturi sericito-cloritoase în alternanţă cu şisturi sericito-albitice şi şisturi sericitoase cu intercalaţii de porfiroide. Din cristalinul de Muncel se menţionează o asociaţie microfloristică cu: Archaeopsophaera asperata, Archaeohystricosphaera sp.,Leiosphaeridium sp. etc., care se consideră a fi semnificativă pentru Eocambrian. Formaţiunile din care au provenit şisturile cristaline epimetamorfice, pe baza conţinutului protisto-palinologic, se consideră a aparţine Proterozoicului terminal-Cambrianului. Din relaţiile şisturilor cristaline epimetamorfice cu şisturile cristaline slab metamorfozate (cristalinul de Păiuşeni) care le succede şi care aparţin ciclului hercinic, rezultă pentru primele apartenenţa lor la ciclul cadomian. În acest sens, unele date de ordin radiometric obţinute din analiza migmatitelor de Codru indică vârste cuprinse între 158-542 M.a.