Pământul şi luna

Partea întâi

Pământul natural

1

Centrul de greutate al Pământului

Dacă studiem cu atenţie un corp oarecare, vom constata trei lucruri. Dincolo de înfăţişarea sa exterioară – care include forma sa, dar nu numai – orice corp are o circumferinţă, o suprafaţă şi o culoare, care depind de lungimea, lăţimea şi înălţimea sa. Şi, ceea ce este mai important, corpul are o greutate care îi permite să îşi asume o anumită poziţie.

Spre exemplu, dacă studiem forma unei pietre neregulate, vom descoperi că ea are centrul de greutate într-un anumit punct. Acest fenomen poate fi stabilit cu uşurinţă în cazul unei bucăţi de lemn: dacă o lăsăm să plutească pe apă, centrul ei de greutate va fi situat în punctul cel mai de jos.

Centrul de greutate nu trebuie confundat cu centrul obiectului. Orice corp are două centre: unul de greutate şi altul din punct de vedere al măsurătorii fizice. Dacă vom examina diferite tipuri de corpuri, vom constata că centrul lor de greutate nu corespunde niciodată cu centrul fizic, nici măcar în cazul unei bile de metal perfecte din punct de vedere matematic şi cu o densitate egal repartizată.

Pentru a ne convinge, putem rupe o bucată de oţel în două. Dacă vom privi la microscop structura interioară a suprafeţei secţionate, vom constata că textura acestuia este neregulată. Dacă o asemenea diferenţă poate fi observată în structura cristalină a unuia din cele mai solide corpuri de metal, cu atât mai uşor poate fi percepută aceasta în structura unui corp mai puţin dens.

O altă experienţă pe care o putem face cu uşurinţă se referă la un cântar. Dacă am construi dintr-un metal dens două talere perfect simetrice din punct de vedere matematic şi le-am echilibra în jurul unui ax central, am constata că acestea nu vor alcătui un plan orizontal perfect, una dintre ele fiind întotdeauna puţin mai lungă decât cealaltă.

Chiar şi în corpurile create de puterea Mea, centrul de greutate nu coincide cu centrul obiectului. La fel stau lucrurile cu polaritatea pozitivă şi cea negativă.

De ce nu sunt localizaţi cei doi poli ai unei bare magnetice în centrul matematic al acesteia, fiind dispuşi către capetele barei? De ce este situată coaja seminţei (care conţine cele mai valoroase substanţe nutritive) la periferia seminţei, şi nu în centrul acesteia, unde este localizată o forţă egală, dar cu semn opus? De ce nu este situată inima omului (sau a unui animal) în centrul exact al corpului său?

Aceste întrebări demonstrează deja că centrul de greutate este ceva complet diferit de centrul fizic al unui obiect, indiferent care ar fi acesta.

De aceea, atunci când ne referim la un subiect atât de important cum este punctul central al Pământului, trebuie să menţionăm de la bun început că nu vorbim de centrul matematic al acestuia, ci mai degrabă la centrul propriu-zis al vieţii sale, sau altfel spus, la centrul său de greutate. Centrul matematic nu este decât un punct imaginar, lipsit de volum, asupra căruia nu merită să insistăm.

Acestea fiind spuse, ne vom întoarce atenţia asupra centrului de greutate al Pământului, o zonă mult mai semnificativă pentru noi, care nu are dimensiunile unui punct, ci dimpotrivă, reprezintă o zonă de mari dimensiuni, în care se desfăşoară o activitate intensă.

Cum arată acest centru de greutate al Pământului? Este el o stâncă plină cu diamante, cu minereuri de fier, sau poate un magnet? Să fie oare un spaţiu gol, în care nu există decât focul nepieritor din care îşi extrag forţa vulcanii de la suprafaţa Pământului, prin care nu iese decât fumul focului din interior, ca printr-un fel de coşuri de pe acoperişurile caselor? Evident, răspunsul la aceste întrebări este negativ.

Centrul de greutate al fiinţei umane este inima sa, care, din punct de vedere fizic, reprezintă un ţesut organic alcătuit într-o manieră extrem de rafinată şi de complexă, am putea spune artistică, întrucât în ea sălăşluieşte sufletul viu al omului; iar în interiorul acestui suflet se află spiritul său nemuritor. Acest centru de greutate este perfect echipat cu cele necesare pentru dezvoltarea vieţii Pământeşti şi pentru susţinerea temporară a corpului, astfel încât, prin această construcţie miraculoasă, tot ceea ce este necesar pentru susţinerea vieţii fizice poate fi produs de către suflet.

Aceasta este şi semnificaţia centrului de greutate al Pământului, pe care îl vom analiza în detaliu în continuare.

2

Inima Pământului

Aşa cum spuneam, centrul de greutate al Pământului are o structură similară cu cea a inimii fiinţei umane sau a unui animal. La fel ca în cazul inimii omului, acest centru de greutate, sau inima Pământului, asigură proporţiile corecte ale întregului glob terestru şi reprezintă atelierul în care este susţinută întreaga viaţă de pe Pământ.

În numeroasele sale compartimente este produsă o energie extrem de puternică, necesară pentru a direcţiona diferitele fluide ale vieţii Pământului către organele exterioare ale acestuia, iar apoi pentru a le absorbi din nou în centru, în vederea reînnoirii lor. Nu este greu să tragem concluzia că inima Pământului este destul de mare. Dimensiunea ei nu poate fi totuşi stabilită exact, căci ea trebuie să se dilate şi să se contracte extrem de rapid. În medie, diametrul inimii Pământului este de aproximativ 750 de kilometri. Ea se poate însă dilata până la 1.500 de kilometri, după care se poate contracta până la 375 de kilometri.

Din ce este însă alcătuită această aşa-zisă inimă a Pământului? Ea este mai puţin alcătuită din materie, la fel ca în cazul inimii unui om sau a unui animal. Putem spune mai degrabă că este o putere substanţială care se mişcă eficient printr-o structură vie permeabilă, deşi solidă, exercitându-şi efectele asupra fiecărei celule şi a fiecărui organ al organismului Pământului.

Dacă acest organism este solid, cum poate fi el penetrat de o putere substanţială fără a fi afectat de aceasta?

Oasele unui animal sunt şi ele alcătuite dintr-o substanţă solidă. Fluidele şi sângele pătrund totuşi prin porii oaselor, care durează mai mult decât orice altă parte a corpului, deşi sunt supuse la diferite reacţii de către această putere care acţionează asupra lor.

Să luăm, de pildă, substanţa din care sunt alcătuite intestinele animalelor. Deşi această substanţă flască pare lipsită de consistenţă, oricât de solicitate ar fi intestinele de-a lungul vieţii animalului, ele continuă să opereze eficient o perioadă lungă de timp. Dacă examinăm organele mai delicate ale unei păsări, în care sunt înmagazinate şi consumate chiar şi pietricelele, devine clar că întreaga chestiune depinde de o anumită calitate a materiei care alcătuieşte aceste organe, materie suficient de solidă pentru a permite forţelor interne ale organismului să acţioneze prin ea fără a suferi vreo pagubă.

Dacă materia din care sunt alcătuite nişte animale atât de delicate este înzestrată cu asemenea calităţi, cu atât mai solid va fi un organism de talia Pământului dacă este alcătuit din ea, lucru demonstrat de faptul că de milioane de ani, forţele atât de active ale Pământului interior nu au afectat în nici un fel, sau prea puţin, structura acestuia.

Eu, Creatorul tuturor lucrurilor, am ştiut să asigur întotdeauna proporţia exactă care să permită punctelor de sprijin să fie suficient de solide şi de durabile pentru a susţine cu cea mai mare uşurinţă greutatea care se sprijină de ele, iar acest principiu se aplică inclusiv materiei din care este alcătuită inima Pământului, astfel încât aceasta să îşi poată desfăşura activitatea în condiţii optime.

În regiunile nordice ale Pământului este destul de răspândit un metal preţios, numit platină. Acest metal este similar cu materia care susţine puterea centrală a Pământului, fără să fie însă absolut identic cu aceasta. De fapt, trebuie să precizăm că materia din care este alcătuit interiorul Pământului nu este aceeaşi cu materia care poate fi găsită la suprafaţa sa. Legătura dintre pielea exterioară şi insensibilă a Pământului, pe de o parte, şi organele delicate din interiorul acestuia, pe de altă parte, este comparabilă cu legătura care există între pielea corpului uman şi carnea şi sângele acestuia. Materia interioară a Pământului este alcătuită tot dintr-un fel de carne, sânge şi oase, deşi nu seamănă în întregime cu interiorul trupului animal.