Pământul şi luna


Plămânii şi respiraţia Pământului



Yüklə 0,67 Mb.
səhifə6/20
tarix07.01.2019
ölçüsü0,67 Mb.
#91012
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   20

8


Plămânii şi respiraţia Pământului

Aşa cum ştiţi, pentru a putea funcţiona corect, este absolut necesar ca un organism fizic să fie dotat cu o pereche de plămâni, o inimă şi un stomac. Chiar şi plantele dispun de anumite facultăţi respiratorii, cu ajutorul cărora inspiră şi expiră la fiecare 24 de ore.

Respiraţia corpului Terrei poate fi observată cu uşurinţă pe malul mării, în special în zonele în care există fluxuri şi refluxuri regulate. Acest fenomen nu poate avea decât o cauză internă, nicidecum una externă. Dacă nu sunteţi de acord, umpleţi o cadă cu apă şi atârnaţi deasupra ei o mică sferă magnetică, la aproximativ 11 iarzi (10 metri) de suprafaţa apei. Rotiţi apoi sfera magnetică deasupra apei şi observaţi ce se întâmplă. Veţi constata că apa rămâne perfect liniştită. Acum, intraţi în cadă şi respiraţi normal. Vă veţi convinge pe loc că odată cu fiecare inspiraţie, nivelul apei din cadă se ridică, şi odată cu fiecare expiraţie, nivelul apei coboară. Ceea ce se petrece în acest caz la scară mică se repetă la scară mare şi în ceea ce priveşte Pământul.

Atunci când Pământul inspiră aer, zona sa abdominală, care este mai moale, fiind acoperită de regulă de oceane, se dilată, iar apa oceanelor se ridică inundând ţărmurile. Când plămânii Pământului expiră, zona abdominală coboară, iar apa oceanelor se retrage din regiunea inundată a malurilor.

De vreme ce Pământul poate respira, este limpede că el trebuie să dispună şi de instrumentele necesare pentru acest scop. Plămânii Pământului au o capacitate de aproape 101.242 mile cubice (422.000 de kilometri cubi), fiind localizaţi direct sub pământul tare de la suprafaţă. Ei acoperă o suprafaţă de 108.108 mile pătrate (280.000 de kilometri pătraţi). Plămânii sunt alcătuiţi dintr-un ţesut celular alveolar (ca un fel de reţea), în care există nenumărate compartimente goale, legate între ele prin tuburi mai mari sau mai mici. Aceste tuburi au două funcţii: mai întâi, ele conduc aerul în alveolele interioare, după care îl expulzează; în al doilea rând, datorită elasticităţii lor extrem de sensibile, ei se pot dilata şi contracta alternativ, la fel ca şi muşchii şi tendoanele animalelor. Aceste dilatări şi contracţii sunt generate de schimbarea continuă a polilor. Schimbul polarităţii Pământului are drept cauză un impuls primit din partea sufletului Pământului, şi trebuie spus că fără el, mişcarea liberă a corpurilor nu ar fi posibilă.

Când tuburile se dilată, compartimentele interioare ale plămânilor sunt comprimate, ceea ce generează o expulzare a aerului. Când tuburile se contractă, alveolele se dilată, generând absorbţia aerului.

Atunci când sufletul primeşte substanţa vitală din aerul inspirat se produce schimbarea de polaritate. Ceea ce rămâne în plămâni este un aer viciat4. Datorită acestui aer viciat, polul pozitiv devine negativ în urma inspiraţiei, căci aerul viciat nu corespunde principiului pozitiv. În acest fel, contracţia tuburilor este declanşată rapid. Când în plămâni intră un aer proaspăt, polaritatea devine din nou pozitivă.

Dar când anume inspiră şi când expiră plămânii? Pământul inspiră aerul prin gura sa principală, prin care îşi primeşte şi hrana. La jumătatea distanţei tubului alimentar există un tub lateral care se deschide şi se închide alternativ, şi care conduce la plămâni.

La fiecare şase ore se produce o inspiraţie şi o expiraţie. În timpul inspiraţiei, esofagul care dă către stomac se închide. După inspirarea cantităţii corespunzătoare de aer, tubul care face legătura cu plămânii se închide, la fel ca şi laringele în cazul omului, iar esofagul se deschide din nou. Înainte ca aerul să fie expirat pe gură, esofagul se închide din nou.

Respiraţia este astfel reglată încât Pământul este alimentat cu aer o dată la fiecare şase ore, în timp ce alimentaţia sa se produce numai o dată la 12 ore. Atunci când Pământul îşi ingerează hrana, în plămâni se produce o decantare chimică a aerului, în urma căreia se produce substanţa vitală. Aşa se face că Pământul inspiră şi expiră de patru ori la fiecare 24 de ore, în timp ce se hrăneşte numai de două ori.

Este dificil să descriem corect forma plămânilor Pământului. Culoarea lor este albăstrui-cenuşie, iar forma lor poate fi comparată cu cea a unei nuci de cocos supradimensionate.

Dacă vă puteţi imagina dimensiunile indicate anterior, veţi putea înţelege mărimea uriaşă a acestor plămâni. Un singur compartiment interior este prea mare pentru a putea fi observat în totalitate de privirea umană.

Este la fel de dificil să descriem substanţa elastică din care sunt alcătuiţi plămânii. putem menţiona doar că ea seamănă într-o oarecare măsură cu plămânii animali, poate şi din cauza faptului că animalele sunt născute din Pământul-mamă, având deci organe asemănătoare.

Elementele pe care Pământul le elimină la suprafaţă prin nenumăratele sale organe sunt ingerate mai întâi de către plante, iar apoi de animale. Fiind de natură organică, este firesc ca ele să fie sublimate din nou în substanţe organice. La urma urmei, de unde şi-ar putea lua animalele sângele lor dacă substanţele din care este alcătuit acesta nu ar fi făcut parte anterior din sângele Pământului? De unde ar putea proveni chiar apa de la suprafaţă dacă nu ar fi făcut parte integrantă din interiorul Pământului?

Pe scurt, corpul Pământului conţine toate elementele din care sunt alcătuite corpurile fiinţelor care trăiesc la suprafaţa lui.

9


Splina Pământului

După plămâni, unul dintre cele mai importante organe pentru orice animal este splina sa, cuptorul care încălzeşte orice trup animal. Splina este la fel de importantă pentru susţinerea vieţii ca şi inima, stomacul şi plămânii; fără splină, celelalte organe ar muri. În orice casă, cuptorul serveşte unui dublu scop: acela de a găti mâncarea şi acela de a încălzi camerele. Cuptorul din interiorul corpului reduce substanţele nutritive la elementele lor constitutive, pe care le direcţionează apoi prin vase. De aici, ele trec în sânge, ajung la nivelul inimii, unde sunt folosite conform destinaţiei lor.

Splina este alcătuită dintr-o masă de substanţă moale. Prin ţesuturile ei celulare în reţea, ea are capacitatea de a produce şi de a menţine focul electromagnetic. Printr-o mişcare de fricţiune internă continuă, splina creează un foc electromagnetic, pe care îl reţine în interiorul nenumăratelor sale receptacule în formă de săculeţi, ca şi cum ar fi vorba de nişte sticle micuţe. Acest organ este întotdeauna saturat de focul electromagnetic, astfel încât poate furniza în orice moment electricitatea negativă de care are nevoie stomacul şi electricitatea pozitivă de care are nevoie inima.

Acest organ intern există şi la nivelul Pământului, putând fi numit pe bună dreptate splina Pământului. Ea este localizată în apropierea stomacului, la fel ca în orice corp animal, şi se află într-un contact strâns cu inima Pământului. În afara stomacului, care beneficiază de pe urma splinei obţinând de la aceasta căldura de care are nevoie pentru a efectua digestia, inima beneficiază şi ea, obţinând de la splină puterea sa pulsatorie. Nici activitatea plămânilor nu este complet independentă de acest organ atât de important, decât pe jumătate. Mai mult, splina influenţează chiar şi voinţa sufletului. Aşa se explică de ce omul poate respira mai rapid uneori, şi mai lent alteori, în funcţie de voinţa sa.

Care sunt efectele splinei asupra Pământului? Pentru a înţelege răspunsul la această întrebare, este suficient să privim vulcanii care acţionează la suprafaţa Pământului. Ei nu sunt altceva decât nişte coşuri secundare prin care iese fumul acestui şemineu, oferindu-ne totuşi o imagine de ansamblu asupra fenomenelor care se petrec la nivelul acestui cuptor atât de important pentru buna funcţionare a Pământului. Vulcanii nu reprezintă decât unul din efectele secundare ale activităţii splinei terestre.

La fel, putem observa izvoarele fierbinţi, care îşi extrag căldura tot din splina Pământului, deşi într-o manieră indirectă, prin intermediul acelor canale calde care se află în legătură cu această parte a intestinelor Pământului. Acesta este un alt efect secundar al splinei care se manifestă la suprafaţa Pământului.

Pentru a înţelege şi mai bine, putem observa norii, formarea ceţei şi vânturile care bat la suprafaţa Pământului. Toate aceste fenomene naturale reprezintă efecte ale activităţii splinei terestre, al cărei foc central principal penetrează întregul Pământ, încălzindu-i toate părţile componente. Dacă cineva ar intra în interiorul Pământului şi ar călători pe o distanţă de numai câteva mile, el s-ar convinge pe loc cât de eficient este acest organ intern încălzitor. Când apa pătrunde la asemenea adâncimi, ea ajunge rapid la fierbere şi se dizolvă în aburi. La rândul lor, aceştia inflamează pielea Pământului şi pătrund treptat prin pori, crevase şi alte deschizături ale scoarţei Pământului, de unde ies sub formă de gaze sau vapori de apă. În continuare, aceşti vapori ajung în atmosferă şi tulbură echilibrul acesteia. Astfel iau naştere vânturile. Atunci când gazele şi aburii din interiorul Pământului generează o presiune foarte mare, ei ies afară în mod violent, dând naştere cutremurelor de pământ, care pot fi mai mari sau mai mici. Alte efecte pot fi uraganele ce devastează ţinuturi întregi. Avem de-a face cu fenomene variate care se petrec la suprafaţa Pământului, toate având drept cauză acelaşi organ intern: splina.

Furtunile şi marile valuri ale oceanelor (care nu au nimic de-a face cu fluxul şi refluxul), precum şi curenţii interiori, reprezintă un alt efect al activităţii acestui organ; apa oceanelor nu ar fi sărată dacă anumite substanţe din compoziţia fundului mării nu ar fi transmutate de foc, fiind trimise apoi în sus prin intermediul diferitelor organe de profil, dând naştere sărurilor. Toate fenomenele meteorologice care pot fi observate în atmosfera Pământului, precum şi puterea vegetaţiei, au aceeaşi origine.

Am arătat câteva din principalele efecte ale splinei. Pentru a înţelege semnificaţia ei mai profundă, vom face în continuare o mică excursie în interiorul acestui organ, pentru a explora felul în care este structurată splina Pământului şi de unde îşi extrage ea focul şi materialele necesare întreţinerii acestui foc.


Yüklə 0,67 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   20




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin