Poezii alese de bloggerii zum, Alexandru, bughi



Yüklə 393,92 Kb.
səhifə23/23
tarix28.10.2017
ölçüsü393,92 Kb.
#17984
1   ...   15   16   17   18   19   20   21   22   23

P.D.S. 26 – Despre lene


Pentru că blogul ăsta e foarte leneş, îi dedic pds-ul de azi. E din Yann Martel, Viaţa lui Pi, tradus de mine, liber şi pe sărite, după o ediţie în franceză:

”Singurul obicei al leneşului este indolenţa. În medie, doarme sau se odihneşte douăzeci de ore pe zi. Perioada cea mai activă din viaţa cotidiană a unui leneş începe la apusul soarelui, dacă folosim cuvîntul activ în sensul lui cel mai destins. Cînd se mişcă prin copaci în felul lui aparte, cu capul în jos de-a lungul crengilor, poate atinge o viteză de patru sute de metri pe oră, dacă este motivat, adică de patru sute de ori mai încet decît un ghepard motivat. În ciuda tuturor eforturilor sale, leneşul se mişcă doar de cinci ori mai repede decît un melc. Dacă nimic nu-l stimulează, are nevoie de o oră ca să parcurgă patru-cinci metri. ‘Cînd se mişcă, mişcarea îi e întotdeauna lentă şi deliberată’ , crede Tirler (1966).

Zoologii sînt înca uluiţi de lentoarea reacţiilor leneşului. ‘Dacă treziţi un leneş adormit, o să arunce priviri somnoroase în toate direcţiile, în afară de cea în care vă găsiţi’ (Beebe, 1926). Motivul pentru care îşi dă osteneala să privească nu poate fi stabilit cu certitudine, dat fiind că leneşul vede totul ca prin ceaţă. Cît despre auz, leneşul nu este surd – cum s-a presupus -, ci puţin interesat de sunete. Beebe povesteşte că nişte leneşi care dormeau sau mîncau au reacţionat foarte slab la focuri de armă trase în imediata lor apropiere. Modul lent de viaţă este reflectat şi în metabolismul lui: leneşul îşi petrece timpul digerînd mîncarea. Somnolenţa şi lenea îl ţin la adăpost de pericole, departe de jaguari, de oceloţi, de harpii si de anaconde.

Leneşul duce o viaţă paşnică, vegetariană, în deplină armonie cu lumea înconjurătoare. ‘Are întotdeauna un surîs binevoitor pe buze’, declară Tirler.”

După Martel, ”leneşii odihnindu-se seamănă cu nişte yoghini răsturnaţi cu capul în jos, adînciţi în meditaţie, sau cu nişte ermiţi retraşi în rugăciune, în orice caz cu nişte fiinţe a căror viaţă interioară scapă oricărei cercetări de tip scientist.” De altfel, personajul-povestitor din Viata lui Pi are, pe lîngă o licenţă în zoologie cu un memoriu despre glanda tiroidă a leneşului, o licenţă în teologie cu o lucrare despre teoria cosmogonică a lui Isaac Luria, un mare cabalist din sec. XVI. Mărturiseşte că i se întîmplă să confunde cele doua cîmpuri de specializare. ”Am ales leneşul pentru că firea lui calmă, tăcută, introspectivă mă ajuta să-mi liniştesc sufletul devastat”.

De citit, în completare, un eseu de Pynchon – Nearer, my Couch, to Thee, înainte sau după Ice Age : )


Anti-pds: Manifest


Prima oară am auzit de Nicanor Parra de la Luiza. Apoi, din nişte cronici la Apropierea, am aflat că Marin Mălaicu-Hondrari îl traduce în română. Bolaño spune că nu prea l-au înţeles cînd a trecut printre ei, au văzut doar un “meteorit întunecat”. De-ajuns ca să citesc o carte cu antipoeme de-ale lui, din care am înţeles că antipoezia e tot poezie, deci din poezie nu se poate ieşi (cum arată şi fragmentul de manifest de mai jos).

Corolar: un festival “Anti-poezia e la Bistriţa”, organizat de Anti-Marin Mălaicu-Hondrari (Îndepărtarea), ar fi la fel de frumos cum a fost “Poezia e la Bistriţa“?



MANIFIESTO

Señoras y señores,


Ésta es nuestra última palabra.
- Nuestra primera y última palabra -
Los poetas bajaron del Olimpo.

Para nuestros mayores


La poesia fue un objeto de lujo
Pero para nosotros
Es un articulo de primera necesidad:
No podemos vivir sin poesia.

A diferencia de nuestros mayores


- Y esto lo digo con todo respeto -
Nosotros sostenemos
Que el poeta no es un alquimista.
El poeta es un hombre como todos
Un albañil que construye su muro:
Un constructor de puertas y ventanas.

Nosotros conversamos


En el lenguaje de todos los días
No creemos en signos cabalísticos.

Además una cosa:


El poeta está ahí
Para que el árbol no crezca torcido.

Éste es nuestro mensaje.


Nosotros denunciamos al poeta demiurgo
Al poeta Barata
Al poeta Ratón de Biblioteca.
Todos estos señores
- Y esto lo digo con mucho respeto -
Deben ser procesados y juzgados
Por construir castillos en el aire
Por malgastar el espacio y el tiempo
Redactando sonetos a la luna
Por agrupar palabras al azar
A la última moda de París.
Para nosotros no:
El pensamiento no nace en la boca
Nace en el corazón del corazón.

Nosotros repudiamos


La poesía de gafas oscuras
La poesía de capa y espada
La poesía de sombrero alón.
Propiciamos en cambio
La poesía a ojo desnudo
La poesía a pecho descubierto
La poesía a cabeza desnuda.

No creemos en ninfas ni tritones.


La poesía tiene que ser esto:
Una muchacha rodeada de espigas
O no ser absolutamente nada. (…)

- Nicanor Parra, Anti-Poemas. Antologia (1944-1969), Seix Barral, 1972 -

(m-a convins manifestul, deşi n-am prea înţeles ce e muchacha rodeada de espigas : )

alese de
bughi



bughimamborag.wordpress.com

pds intarziat




Scrie 

Scrie, chiar dacă scrisul tău se va deşira ca o aţă veche.

Scrie, chiar dacă din liniile negre se vor desprinde furnici.

Scrie, chiar dacă vârful negru va naşte lipitori.

Scrie, căci fiecare cuvânt va fi o piatră

din zidul visului tău. 

 

Gasita pe net, autoarea se numeste Irina Brudaru si daca doriti mai multe poezii ale ei gasiti aici. Am postat-o nu pentru tine, cititorul inexistent, ci pentru mine, ca imbold.



si iarasi pds

E-o dimineata — parca niciodata


Nu mi-a fost dat o alta sa privesc.
Padurile sclipesc a primavara
Si fumuri calde-n crengi se-ncolacesc.
Simt — nevazuta-n aer — o putere.
Vasleste des, cu aripe subtiri,
Ma umple cand cu-nfiorari voioase
Si cand cu dureroase rabufniri.
Trec in galop sub stresini de padure,
Sorb aerul si ca pe-o apa-l samt.
Si totu-mi pare-atat de larg in juru-mi,
Si iarasi totu-mi pare-atat de stramt!
Mi-s vinele umflate, pieptu-mi bate,
Ma-nconjura in roiuri de scantei
Salbatica padurii tinerete
Si-ntelepciunea batraneasca-a ei.

E un fragment din “Framantarea intima” de Nicolae Labis. Poezia, pe care o puteti citi in intregime aici, e lunga si pe alocuri atinsa de spiritul epocii proletcultiste – insa fragmentul asta mie imi place mult, pentru ca prinde in cuvinte o stare de spirit exact la antipodul celei de care vorbeam in primul post de pe blog: “A new day – and nothing has changed”.


pds despre patrie


Nu m-am invrednicit sa scriu recenzia promisa in postul trecut si nici altceva, dar daca e sambata sa fie PDS si daca tot a fost pomenit in comentariile ultimului post Stefan Baciu, poetul roman din Hawaii, sa-i dau cuvantul:

Patria

Patria e un mar


Intr’o vitrina de bacanie japoneza
pe strada Liliha
în Honolulu, arhipelagul Sandwich
sau o placa de patefon
ascultata în tacere în Mexico
–Maria Tanase langa vulcanul Popocatepetl–
patria e atelierul lui Brancusi la Paris
patria e peisajul lui Grigorescu
intr’o dupa-amiaza de toamna la Barbizon
sau Rapsodia Romana auzita intr’o dimineata
în Port au Prince în Haiti
si patria e mormantul lui Aron Cotrus
în California
patria e o ciocarlie care se inalta
oriunde
fără frontiere si fără intentii
patria e un concert de Dinu Lipatti
la Lucerna, Elvetia, intr-o seara ploioasa
patria e aceasta adunare de fete
de intamplari si de sunete
imprastiate peste tot globul
dar patria e
mai ales
o clipa de tacere.

Asta e patria.

Continuarea o puteti gasi aici.

pds in metru antic



Epitalam

Iată, fecioare din Chios, răsare Luceafărul serii.


Marea e lină, văzduhul e greu de miresmele verii.
Torţele ard luminos şi răsună de cântece casa;
Doris, frumosul pescar, în iatac îşi aşteaptă mireasa.

Vântul suspină prin ierburi, şi murmură marea căruntă,


Mândre fecioare din Chios, să ziceţi cântarea de nuntă.

Tu erai cea mai frumoasă din hora fecioarelor noastre.


Mulţi cunoscut-au puterea privirilor tale albastre,
Mulţi au dorit trupul alb şi buzele dulci ca o floare,
O, Kalliroe; tu ştii că pe mulţi azi în suflet îi doare.

Vântul suspină prin ierburi, şi murmură marea căruntă,


Mândre fecioare din Chios, să ziceţi cântarea de nuntă.

Doris, frumosul pescar, are-o luntre cu zece vintrele


Albe – şi mrejele lui totdeauna de peşte sunt grele.
Glasul lui dulce în noapte departe pe apă răsună,
Părul lui moale luceşte, când trece sub raza de lună.

Vântul suspină prin ierburi, şi murmură marea căruntă,


Mândre fecioare din Chios, să ziceţi cântarea de nuntă.

Doris, deschide, deschide, să intre mireasa în casă.


Tu ai să-i smulgi de pe faţă frumosul ei văl de mătasă.
Noi o să ducem la temple miresme curate şi miere,
Pentru Hymen Hymenaios, Athene şi vajnica Here.

Vântul suspină prin ierburi, şi murmură marea căruntă,


Mândre fecioare din Chios, să ziceţi cântarea de nuntă.

Zeus, stăpânul cel drept, să vă dea din belşug fericire.


Zile senine de muncă să cereţi, şi nopţi de iubire.
Braţele albe să fie un leagăn de dulce-alintare,
Pentru micuţul ce vine ca preţ al durerii amare.

Vântul suspină prin ierburi, şi murmură marea căruntă,


Mândre fecioare din Chios, să ziceţi cântarea de nuntă.

Nu vei mai merge cu noi în câmpiile ude de rouă,


O, Kalliroe, de-acum vei intra în viaţa cea nouă.
Buzele noastre surâd, dar de lacrimi ni-s genele pline,
Când vă urăm cu iubire un ultim: rămâneţi cu bine.

Tace şi vântul în ierburi şi tace şi marea căruntă.


Haideţi, fecioare din Chios, sfârşit-am cântarea de nuntă.

Zorica Latcu, poeta care canta nunta si Elada pagana, avea sa devina, nu mult dupa publicarea acestor versuri, maica Teodosia.

(sursa)


Dublu pds cu o domnita de altadata




Incantare

Domnita din tara barsana,


lumina sunt, inima, rana.

Trimite-ti-as veste sa stii


veninul cu ce bucurii

pe masa-mi s-amesteca-n cana,


Domnita din tara barsana.

Din visuri nascute in zori


trimite-ti-as negrele flori.

Dar teama imi e ca le pui


la soare-n rascrucea oricui.

Ramaie, ah, toate in umbra.


Invoalta minunea lor sumbra

sa creasca sub stea nazdravana.


Lumina sunt, inima, rana.

Lucian Blaga

Domnita

De-amar de timp, scriindu-ti si cantand,


Stau cu-o ureche-n zid si la pamant.

Pridvorul tau, de sus, din turla mare,


Nu a cinstit scripcarul cu o floare.

Tocita-i pana-n slova ta,


Si corzile, nici ele, nu mai pot canta.

Domnita cu cinci turle la cetate,


Rabdai aproape anul jumatate,

Si-n asteptare, numar ca nebunii


Luceferii rotiti din coada lunii.

Nici slut nu sunt si am destoinicie


Si la stihiri, dar si la cerbicie.

Nu te cersesc.Te vreau.Am dreptul.Sunt


Legat de umbra ochilor tai crunt,

Si-s doara Fat-Frumosul din poveste,


Ajunga stihurile-aceste.

Mai zic atat: Ia seama bine,


Ca-s neam din hotii fetelor Sabine.

Tudor Arghezi

Se spune ca domnita care inspirase celor doi poeti versurile de mai sus ar fi fost una si aceeasi: Domnita Gherghinescu-Vania, “o femeie superba, de un mare rafinament intelectual” cum o descria fugar, in Memoriile lui,  Bartolomeu Anania, care o cunoscuse in casa lui Arghezi.

pds cu Eminescu sanctificat sau divinizat

Imn Eminescului

Starea intai

E mult de când te’nsinguri spre noptile de-apoi


Miscându-ti vesnicia prin spatii si prin noi.
Intram cu tine’n lume si parca ieri ne-au fost
Navoadele din care-ti facuram adapost.
Enciclica serbare. Ne’nvalui în rotund.
Stâlpari de foc se-aduna si’n tine se patrund.
Cenusile’nserarii pe slove ni le cerni
Umplându-le cu arderi din zorii tai eterni.

Treapta intai

Minunea lumii toata-i în ochii tai oglinda.


Ies taine din vitralii si’n soare se’nfloresc.
Hotar cu ne’nceputul, vazduhul pamântesc
Aprinde roi de patimi când visul tau colinda
Imperii de tacere din care cânturi cresc:

bucura-te’ntrariparea gândului de-abia’ntrupat


bucura-te somn în care muntii’n capete se bat
bucura-te corn de seara când se pleaca’n vad gorunii
bucura-te logodirea lacului cu raza lunii
bucura-te cel ce nu stii ceasul bun pe unde-apuca
bucura-te Dor-de-Duca!
bucura-te chip al ierbii îndragit de cer si ape
bucura-te unda’n care stelele te simt aproape
bucura-te cutezanta vântului de-a fi subtire
bucura-te ca’nainte-ti neguri prind sa se desfire
bucura-te’nmugurire din gândire si din grai
bucura-te’nvesnicirea Eminescului Mihai!

Si asa mai departe in 19 canturi din care ce vedeti mai sus e doar primul. Cei care sunt sau au fost mai dusi la biserica au recunoscut deja, probabil, structura, stilul unui acatist; pentru cei care nu, precizez ca un acatist este un fel de rugaciune, un imn de slava bisericesc, ortodox, de origine bizantina, inchinat unui sfant sau chiar lui Dumnezeu.

Poetul care aduce acest inedit omagiu celui care spusese odata ca nu crede nici in Iehova nici în Buddha ­Sakya-Muni e o fata bisericeasca, mitropolitul scriitor Valeriu/Bartolomeu Anania, de care am mai pomenit.

E ilustrarea perfecta a tezei lui T.O. Bobe din acel faimos numar al Dilemei, e cel mai bun exemplu de cum NU trebuie sa ne raportam la Eminescu.

pds de sezon



Note de primăvară
                 de George Bacovia

Verde crud, verde crud…


Mugur alb şi roz şi pur,
Vis de-albastru şi azur,
Te mai văd, te mai aud!

Oh, punctează cu-al tău foc,


Soare, soare…
Corpul ce întreg mă doare,
Sub al vremurilor joc.

Dintr-un fluier de răchită,


Primăvară,
O copilă poposită la fântână
Te  îngână
Pe câmpia clară…

Verde crud, verde crud…


Mugur alb şi roz şi pur,
Te mai văd, te mai aud,
Vis de-albastru şi azur.

Foarte previzibil, stiu, dar la urma urmei si primavara asta, totusi, nu-i decat o copie, vorba lui Toparceanu…


pds d’une prison


 Le ciel est, par-dessus le toit,
          Si bleu, si calme !
Un arbre, par-dessus le toit,
          Berce sa palme.

La cloche, dans le ciel qu’on voit,


          Doucement tinte.
Un oiseau sur l’arbre qu’on voit
          Chante sa plainte.

Mon Dieu, mon Dieu, la vie est là


          Simple et tranquille.
Cette paisible rumeur-là
          Vient de la ville.

Qu’as-tu fait, ô toi que voilà


          Pleurant sans cesse,
Dis, qu’as-tu fait, toi que voilà,
          De ta jeunesse ?

(from Wikisource)

Versurile astea, se pare, au fost compuse de Verlaine in inchisoare – si tot in inchisoare, in inchisorile comuniste, vor fi mai tarziu recitate, repetate, dupa cum isi aminteste Steinhardt si nu numai el

pds de la plus haute tour


Data trecuta l-am ascultat pe Verlaine, acum sa-l ascultam si pe Rimbaud
(tot despre izolare si regrete tardive, din cate inteleg):

Chanson de la plus haute tour

Oisive jeunesse


A tout asservie,
Par délicatesse
J’ai perdu ma vie.
Ah ! Que le temps vienne
Où les coeurs s’éprennent.

Je me suis dit : laisse,


Et qu’on ne te voie :
Et sans la promesse
De plus hautes joies.
Que rien ne t’arrête,
Auguste retraite.

J’ai tant fait patience


Qu’à jamais j’oublie ;
Craintes et souffrances
Aux cieux sont parties.
Et la soif malsaine
Obscurcit mes veines.

Ainsi la prairie


A l’oubli livrée,
Grandie, et fleurie
D’encens et d’ivraies
Au bourdon farouche
De cent sales mouches.

Ah ! Mille veuvages


De la si pauvre âme
Qui n’a que l’image
De la Notre-Dame !
Est-ce que l’on prie
La Vierge Marie ?

Oisive jeunesse


A tout asservie,
Par délicatesse
J’ai perdu ma vie.
Ah ! Que le temps vienne
Où les coeurs s’éprennent !

1 fingimento – adica trecere a simtirii in expresie prin gandire – nu simulare, prefacatorie. (F)


Yüklə 393,92 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   15   16   17   18   19   20   21   22   23




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin