Povesti care incep cu literea

ROTI DIFERITE
Era undeva o buturuga veche, si pe buturuga o casuta. In acea casuta locuiau Musculita, Broscuta, Ariciul si cocoselul-creasta de aur.

Odata, au plecat cu totii in padure dupa flori si ciuperci, dupa lemne si fructe. Au mers ei prin padure cat au mers si au dat intr-o poiana. Acolo: o caruta goala. Goala-goala, dar si neobijnuita - toate rotile sunt diferite: o roata este foarte mica, alta - ceva mai mare, a treia - de o marime mijlocie, iar a patra - o roata cat toate zilele.

Se vede treaba ca de mult sta caruta acolo, de vreme ce cresc ciupercile sub ea.
Stau locului Musculita, Broscuta, Ariciulsi Cocoselul, privesc si se minuneaza. Dar iatadintr-un tufis sare un Iepure si rade.

- A ta e caruta? - il intrebara pe iepure.

- Nu, este caruta Ursului. El a lucrat la ea, dar n-a terminat-o si a lasat-o. Si de atunci sta aici.

- Haideti sa luam caruta acasa la noi, - a zis Ariciul.In gospodarie prinde bine.

- Hai! - au raspuns ceilalti.- Au inceput sa impinga caruta, dar chip s-o urnesti din loc : rotile sunt de marimi diferite. Au inpins, au tot impins, degeaba! Caruta se rasucea la dreapta, ba se lasa la stanga. Iar drumuleste prost - cand gropi, cand musuroaie.

Iepurele radea in hohote, se prapadea de ras:

- Cui sa-i faca trebuinta o asemenea caruta care nu-i buna de nimic!?

Au obosit cu totii, dar nici s-o lase nu se-ndura - in gospodarie prinde ea bine la ceva. Tot Ariciul a descoperit solutia:

- Hai sa luam fiecare cate o roata.

- Hai! Au scos rotile si le-audus de-a dura pana acasa: Musculita - rotita cea mica, Ariciul pe cea mai marisoara, Broscuta - pe cea mijlocie...iar Cocosul, cocotatpe roata cea mai mare, o rostogoleste cu picioarele, bate din aripi si striga:

- Cu-cu-ri-gu-u! Iepurasul rade:

- Ce ciudati sunt, sa duca acasa roti diferite!

In vremea asta, Musculita, ariciul, Broscuta si Cocoselul au ajuns acasa si se chibziesc ce sa faca cu ele.

- Eu stiu ce sa fac! - a spus Musculita si luand rotita cea mai mica a facut din ea o furca de tors.

Si Ariciul s-a dumirit:din doua bete, prinse cu mestesug la roata lui, a iesit o roaba.

- Si eu m-am gandit la ceva - a spus Broscuta; a meste rit ce-a mesterit si iata o roata, ceva mai mare, la fantana. Acum este mai usor de scos apa. Iar cocoselul a coborat roata mare in rau, a mesterit pietrele si a construit o moara.

Toate rotile au prins bine la ceva in gospodarie;Musculita toarce lana, Broscuta cara apa de la fantana si uda grdina de zarzavat, Ariciul aduce cu roaba, din padure, ciuperci si fructe, cara lemne. Iar cocoselul macina faina.

Odata a trecut pe la ei Iepurasul, sa-i intrebe de sanatate. L-au primit ca pe un oaspete drag; Musculita i-a impletit manusi, Broscuta l-a ospatat cu morcovi din gradina, Ariciul- cu ciuperci si fructe, iar cocoselul - cu placinte si branzoaice. Iepurasul s-a rusinat:

- Iertati-ma - le spuse el. Am ras de voi, dar acum inteleg ca in maini pricepute si rotile diferite devin folositoare.



S

SAREA IN BUCATE
A fost o data un imparat, care avea trei fete pe care le iubea foarte mult. Mai ales de cand i-a murit sotia, se ocupa mult de educatia fetelor si le indelpinea orice dorinta.

Le-a cumparat fetelor cele mai frumoase rochii, cele mai scumpe bijuterii si cele mai minunate carti. La randul lor fetele il indrageau nespus pe tatal lor.

Intr-o zi imparatul a intrebat-o pe fata cea mare, cat de mult il iubeste.

-Te iubesc ca mierea. - raspunse fata.

Tatal a fost multumit de raspuns si a intrebat-o si pe fata cea mijlocie.

- Eu te iubesc ca zaharul. - raspunse aceasta.

Imparatul era de-a dreptul induiosat de atata iubire.

Atunci a intrebat-o pe fata cea mica:

- Si tu fetito, cat de mult ma iubesti?

- Eu te iubesc ca sarea in bucate, tata - raspunse mezina.

Surorile ei au inceput sa rada de ea si imparatul s-a infuriat.

- Ce fel de raspuns este acesta. Sa pleci din casa mea!

Fata nu a fost lasata sa dea nici o explicatie si a fost alungata. Surorile si-au batut joc de prostia ei si s-au bucurat ca pleaca, fiindca tot nu prea o aveau la inima. Mezina s-a imbracat in niste haine simple si a plecat mahnita, cu lacrimi in ochi.

Dupa o cale lunga a ajuns la palatul unui alt imparat si s-a angajat servitoare. Era atat de harnica si de priceputa, incat toata lumea a ajuns sa o indrageasca. Stia sa pregateasca bucate alese si facea curatenie luna. Imparateasa a auzit de servitoarea cea isteata si a chemat-o la dansa. Dupa ce au vorbit ele putin, au devenit nedespartite.

Fata nu mai trebuia sa munceasca la bucatarie, statea numai cu imparateasa, brodand sau pictand si tot ceea ce facea era neasemuit de frumos.

Imparatul a trebuit sa plece la razboi, luandu-l cu el si pe fiul sau. Printul a fost ranit, iar imparatul si imparateasa erau foarte necajiti. Imparateasa nu s-a miscat zi si noapte de langa patul bolnavului, iar fata de imparat statea si ea cu dansii. L-a ingrijit foarte bine pe baiat, simpla atingere a mainii sale delicate alina orice durere.

Cand s-a inzdravenit, printul a mers la imparateasa si i-a spus ca vrea sa se insoare. Imparateasa s-a bucurat si l-a intrebat daca vrea sa se insoare cu cine anume. Printul i-a spus ca vrea sa se insoare cu servitoarea care l-a ingrijit cand era bolnav, ca alta fata mai frumoasa si mai cuminte nu cunoaste. Imparateasa la inceput nu a fost de acord, vrand pentru fiul sau o mireasa de sange nobil, dar pana la urma printul a convins-o. Impreuna nu le-a fost greu sa-l convinga si pe imparat si au si fixat data nuntii.

Tanara mireasa i-a rugat pe viitorii socri sa-l invite si pe un anume imparat, dar nu a marturisit ca acesta este tatal ei. A venit si ziua mult asteptata a cununiei. Fata a pregatit separat bucatile pentru tatal sau si a dat porunca unui slujitor sa i le duca personal si nu cumva sa ajunga din greseala la vreun alt oaspete.

Imparatul de cum a sosit s-a tot uitat la frumoasa mireasa si i se strangea inima gandindu-se ce mult seamana cu fata lui, pe care nu a mai vazut-o de foarte mult timp.

Cand au aparut pe masa bucatele imbietoare toti mancau cu pofta, numai imparatul, tatal fetei inghitea cu greu cate ceva ce i se paru rau si fara nici un gust. A intrebat in dreapta si in stanga, daca e buna mancarea si toti au raspuns ca sunt cele mai delicioase bucate pe care le-au gustat vreodata. A luat si el de la vecini un pic cu furculita si s-a convins ca intr-adevar erau foarte bune.

Pana la urma nu a mai putut rabda si s-a ridicat in picioare, acuzandu-l pe imparatul gazda ca isi bate joc de dansul. Acesta a chemat bucatarii, ca sa-i pedepseasca pe cel care a facut pozna atunci mireasa a recunoscut ca ea a gatit pentru tatal sau doar cu miere si zahar si chiar si in solnita a turnat zaharul praf, sustinand ca imparatul prefera mierea si zaharul in locul sarii.

Tatal si-a recunoscut greseala si a imbratisat-o cu drag pe fata pe care a crezut-o pierduta. Iar celalalt imparat s-a bucurat ce nora vrednica si desteapta are, si mai e si fiica de imparat pe deasupra.

SEMINTE IN URECHI
Pentru ca mama este la spital, matusa Cristina a venit sa dea o mana de ajutor in gospodarie. Matusa Cristina este o persoana sprintena care nu face multe fasoane. De acest fapt si-au dat seama repede si cei doi baieti: Radu care merge deja la scoala si micul Mihai. Acesta din urma pierde deseori timpul. Cu apa pentru spalat este, de cele mai multe ori, foarte econom. Matusa Cristina a descoperit asta chiar din prima seara cand a gasit murdarie in urechile lui Mihai. Ea striga : " Doamne Dumnezeule ! Aici pot fi semanati morcovi! In timpul noptii iti vor creste din urechi smocuri verzi!". Si il freca atat de puternic, cu apa si sapun, incat urechile lui Mihai devenira rosii si fierbinti.

Cand Mihai se trezi a doua zi dimineata, gasi pe perna sa o floare de talpa-gastii pe care i-o arata lui Radu. Acesta zambi si spuse cu fatarnicie:

- Da, probabil asta ti-a crescut din ureche in timpul noptii. Si apoi s-a rupt cand te-ai intors pe cealalta parte!

- Dar matusa Cristina mi-a frecat doar atat de tare urechile! - striga Mihai.

- Poate ca totusi jos de tot a mai ramas ceva - isi da Radu cu parerea. 

Bineinteles ca Radu a pus o floricica pe perna! Si Mihai banuieste asta. Insa floarea nu spune nimic. Si, deoarece Mihai nu este pe deplin sigur ca nu a rasarit totusi din urechea sa, acum el se spala zilnic in urechi...

SOACRA CU TREI NURORI
Era odata o baba care avea trei feciori nalti ca niste brazi si tari de vartute, dar slabi de minte.

O razasie destul de mare, casa batraneasca cu toata pojijia ei, o vie cu livada frumoasa, vite si multe paseri alcatuiau gospodaria babei. Pe langa acestea mai avea stranse si paralute albe pentru zile negre, caci lega paraua cu zece noduri si tremura dupa bani.

Pentru a nu razleti feciorii de langa sine, mai dura inca doua case alaturate, una la dreapta si alta de-a stanga celei batranesti. Dar tot atunci lua hotarare nestramutata a tine feciorii si viitoare nurori pe langa sine - in casa batraneasca - si a nu orandui nimic pentru imparteala pana aproape de moartea sa. Asa facu, si-i radea inima babei, de bucurie, cand gandea cat de fericita are sa fie, ajutata de feciori si mangaiata de viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea in sine: "Voi priveghea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni si nu le-oi lasa nici un pas a iesi din casa, in lipsa feciorilor mei. Si barbatu-meu - Dumnezeu sa-l ierte! - nu s-a putut plange ca l-am inselat, sau i-am risipit casa… desi cateodata erau banuiele…si ma probozea… dar acum s-au trecut toate!".

Tustrei feciorii babei umblau in carausie si castigau multi bani. Celui mai mare ii venea vremea de insurat si baba, simtind asta umbla valvartej sa-i gaseasca mireasa; si in cinci-sase sate, abie-abie putu nimeri una dupa placul ei: nu prea tanara, nalta si uscativa, insa robace si supusa. Feciorul nu iesi din hotararea maica-sa, nunta se facu si baba isi lua camesa de soacra, ba inca netaiata la gura, care inseamna ca soacra trebuie sa fie cu gura mare si sa tot carteasca de toate cele.

Dupa ce s-a sfarsit nunta, feciorii s-au dus in treba lor, iar nora ramase cu soacra. Chiar in acea zi, catra sara, baba incepu sa-i puie la cale viata nurori-sa. Pentru baba sita noua nu mai avea loc in cui. "De ce mi-am facut cleste? Ca sa nu ma ard" zicea ea. Apoi se suie in pod si scoboara de acolo un stiubei cu pene ramase de la raposata soacra-sa, niste chite de canepa si vreo doua dimerlii de pasat.

- Iata ce-am gandit eu, noro, ca poti lucra noptile. Piua-i in casoaia de alature, fusele in oboroc sub pat, iar furca dupa horn. Cand te-i satura de strujit pene, vei pisa malai si cand a veni barbata-tu de la drum, vom face plachie cu costite de porc de cele afumate, din pod, si, Doamne, bine vom manca! Acum deodata pana te-i mai odihni, ie furca in brau si pana mani dimineata sa gatesti fuioarele aceste de tors, penele de strujit si malaiul de pisat. Eu ma las putin, ca mi-a trecut ciolan prin ciolan cu nunta voastra. Dar tu sa stii ca eu dorm iepureste; si pe langa isti doi ochi mai am unul la ceafa care sede pururea deschis si cu care vad si noaptea si ziua tot ce se face prin casa. Ai inteles ce ti-am spus?

- Da, mamuca. Numai ceva de mancare…

 - De mancare? O ceapa, un usturoi, s-o bucata de mamaliga rece din polita, sunt destul pentru o nevasta tanara ca tine…Lapte, branza, unt si oua de am putea sclipui sa ducem in targ ca sa facem ceva parale; caci casa s-a mai ingreuiat cu un mancau si eu nu vrea sa-mi pierd comandul.

 Apoi, cand insera, baba se culca pe pat, cu fata la perete, ca n-o supere lumina de la opait, mai dand a intelege nurori-sa ca are s-o privigheze; dar somnul o cuprinse indata si habar n-avea de ce face nora-sa. Pe cand soacra horaia, dormind dusa, blajina nora migaia prin casa, acus la strujit pene, acus la imbala tortul, acus pisa malaiul si-l vantura de buc. Si daca Enachi se punea pe gene-i, ea indata lua apa rece si-si spala fata, ca nu cumva s-o vada neadormita soacra si sa-i banuiasca. Asa se munci biata nora pana dupa miezul noptii, dar spre ziua somnul o dobori si adormi si ea intre pene, caiere, fuse cu tort si bucul de malai.

Baba care se culcase odata cu gainile, se scula cu noaptea-n cap si incepu a tranti si-a plesni prin casa, incat biata nora care de-abia atipise, de voie, de nevoie, trebui sa se scoale, sa sarute mana soacrei si sa-i arate ce-a lucrat. Incet-incet nora s-a dat pe brazda si baba era multumita cu alegerea ce-a facut.

Peste cateva zile carausii sosesc, si tanara nevasta, vazandu-si barbatelul, mai uita din cele nacazuri!

Nu trece mult timp si baba pune la cale si pe feciorul cel mijlociu si-si ie un suflet de nora intocmai dupa chipul si asemanarea celei dintai, cu deosebire numai ca aceasta era mai in varsta si ceva incrucisata, dar foc de harnica.

Dupa nunta, feciorii se duc iarasi in carausie, si nurorile raman cu soacra acasa. Dupa obicei ea le da de lucru cu masura si cum se insereaza se culca, spuind nurorilor sa fie harnice si dandu-le de grija ca nu cumva sa adoarma, ca le vede ochiul cel neadormit.

Nora cea mai mare talmaci apoi celeilalte despre ochiul soacra-sa cel atoatevazator, si asa una pe alta se indemnau la treaba si lucru iesea garla din mainile lor. Iara soacra huzurea de bine.

Dar binele, cateodata, asteapta si rau. Nu trece tocmai mult si vine si vremea de insurat a feciorului celui mic. Baba insa voia cu orice chip sa aiba o troita nedespartita de nurori… De aceea si chitise una de mai inainte. Dar nu-i tocmai cum se chiteste, ci-i si cum se nimereste. Intr-o buna dimineata, feciorul mamei ii si aduce o nora pe cuptioriu. Baba se scarmana de cap, da la deal, da la vale, dar n-are ce face si, de voie, de nevoie, nunta s-a facut, si pace buna!

Dupa nunta, barbatii din nou se duc in treaba lor, si nurorile raman iar cu soacra acasa. Baba iarasi le da de lucru cu masura , si cum vine seara, se culca dupa obicei. Cele doua nurori vazand pe cea mai tanara codindu-se la treaba ii zic:

- Da nu te tot codi, ca mamuca ne vede.

- Cum? Eu vad ca doarme. Ce fel de treaba e aceasta? Noi sa lucram si ea sa doarma?

- Nu cauta ca horaieste - zise cea mijlocie - mamuca are la ceafa un ochi neadormit, cu care vede tot ce facem, s-apoi tu nu stii cine-i mamuca, n-ai mancat niciodata moartea ei.

- La ceafa?…Vede toate?… N-am mancat moartea ei?… Bine ca mi-am adus aminte. Dar ce mancam noi, fetelor hai?

- Ia, rabdari prajite, draga cumnatica… Iar daca esti flamanda, ie si tu o bucata de mamaliga din coltar si cu niste ceapa si mananca.

- Ceapa cu mamaliga? D-apoi neam de neamul meu n-a mancat asa bucata. Da slanina nu-i in pod? Unt nu-i? Oua nu-s?

- Ba sunt de toate - zisera cele doua - dar sunt ale mamucai.

- Eu cred ca tot ce-i al mamucai e s-al nostru, si ce-i al nostru e s-al ei. Fetelor hai! s-a trecut de saga. Voi lucrati, ca eu ma duc sa pregatesc ceva de-ale mancarii, stii cole, ceva mai omeneste, s-acus va chem si pe voi.

- Doamne, ce vorba ti-a iesit din gura! zisera cele doua. Vrei sa ne aprindem paie in cap? Sa ne svarla baba in drum?

- Las daca v-a durea capul. Cand v-a intreba pe voi, sa dati vina pe mine si sa lasati sa vorbesc eu pentru toate.

- Apoi dar… da!…fa cum stii, numai sa nu ne bagi si pe noi in belea.

- Hai fetelor, taceti, gura sa va merga; ca nu-i buna pacea si mi-i draga galceava. Si iese cantand:

Vai saracu omu prost,

Bun odor la cas-a fost!

Nu trece nici un ceas la mijloc, s-un cuptior de placinte, cativa pui parliti in frigare si prajiti in unt, o strachinoaie de branza cu smantana si mamaliguta erau gata. Apoi iute chema si pe cecelalte doua in bordei si se pun la masa cu toatele.

- Hai, fetelor, de mancati bine si pe Domnul laudati, ca eu ma rapad in crama s-aduc s-un cofael de vin, ca sa mearga placintele aceste mai bine pe gat.

Dupa ce au mancat s-au baut, le-a venit a canta, ca rusului din gura garliciului:

Soacra, soacra, poama acra!

De te-ai coace cat te-ai coace,

Dulce tot nu te-i mai face…

De te-ai coace toata toamna,

Esti mai acra decat coarna;

De te-ai coace-un an sau vara,

Tot esti acra si amara!

Iesi afara

Ca o para,

Intri-n casa

Ca o coasa,

Sezi in unghi

Ca un junghi.

Si-au mancat, s-au baut, s-au cantat, pana au adormit cu toate pe loc.

Cand s-a trezit baba in zori de ziua, ia nurori daca ai de unde. Iese afara sparieta, da incolo, da pe dincolo, si cand intra in bordei, ce sa vada? Bietele nurori jaleau pe soacra-sa… Pene imprastiate pe jos, farmaturi, blide aruncate in toate partile, cofaielul de vin rasturnat - ticalosie mare!…

- Da ce-i acolo? striga baba inspaimantata.

Nurorile atunci sar ca arse in picioare si cele mari incep a tremura ca varga, de frica, si lasa capul in jos de rusine. Iar cea cu pricina raspunse:

- Da bine, mamuca, nu stii c-au venit tatuca si cu mamuca si le-am facut de mancare, si le-am scos un cofaiel de vin, si de aceea ne-am chefaluit si noi oleaca? Iaca, chiar mai dineoarea s-au dus.

- Si m-au vazut cuscrii cum dormeam?

- D-apoi cum sa nu te vada, mamuca?

- S-apoi de ce nu m-ati sculat? Manca-v-ar ciuma sa va manance!

- D-apoi da, mamuca, fetele acestea au spus ca dumneata vezi tot, si de aceea am gandit ca esti manioasa pe tatuca si pe mamuca, de nu te scoli. Si ei erau asa de mahniti, de mai nu le-a ticnit mancarea.

Ei lasa, ticaloaselor, ca v-oi dobzala eu de-acu-nainte.

Si de atunci nurorile n-au mai avut zi buna in casa cu baba. Cand isi aducea aminte de puicile cele nadolence si boghete, de vinisorul din crama, de rasipa ce s-a facut cu munca ei, si c-au vazut-o cuscrii dormind asa lafaiata, cum era, crapa de ciuda si rodea in nurori, cum roade cariul in lemn.

Se lehametisisara pana si cele doua de gura cea rea a babei; si cea mai tanara gasi acum un prilej sa-i faca pe obraz si sa oranduiasca totodata si mostenirea babei prin o diata nemaipomenita pana atunci, si iata cum:

- Cumnatelor, zise ea intr-o buna zi, cand se aflau singure in vie; nu putem trai in casa aceasta, de n-om face toate chipurile sa scapam de harca de baba.

- Ei cum?

- Sa faceti cum v-oi invata eu si habar sa n-aveti.

- Ce sa facem? intreba cea mai mare.

- Iata sa dam busta in casa la baba, si tu s-o iei de canepa dracului si s-o traznesti cu capul de peretele de rasarit, cat ii putea; tot asa sa faci si tu cu capul babei de paretele cel despre apus; s-apoi, ce i-oi face si eu, veti vedea voi.

- D-apoi cand or veni ai nostri?

- Atunci voi sa va faceti moarte in papusoi, sa nu spuneti nici laie, nici balaie. Oi vorbi eu cu dansii, si las daca va fi ceva.

Se indupleca si cele doua, intrara cu toate in casa, luara pe baba de par, s-o izbira cu capul de pareti, pana i-l dogira. Apoi cea tanara, fiind mai sugubeata de cat cele doua, tranteste baba in mijlocul casei s-o framanta cu picioarele, s-o ghigoseste ca pe dansa; apoi ii scoate limba afara, i-o strapunge cu acul si i-o presura cu sare si cu piperiu, asa ca limba indata se umfla si biata soacra nu mai putu zice nici carc! Si slaba si stalcita cum era, cazu la pat bolnava de moarte. Apoi nurorile, dupa sfatuirea celei cu pricina asezara baba intr-un asternut curat, ca sa-si mai aduca aminte de cand era mireasa, si dupa aceea incepura a scoate din lada babei valuri de panza, a-si da ghiont una alteia si a vorbi despre starlici, toiag, nasalie, poduri, paraua din mana mortului, despre gainile ori oaia de dat peste groapa, despre strigoi si cate alte nazdravanii infioratoare, incat numai acestea erau de ajuns, ba si de intrecut, s-o vare pe biata baba in groapa.

 Iata fericirea visata de mai inainte cum s-a implinit!

 Pe cand se petreceau aceste, iaca s-aud scartaind niste cara: barbatii veneau. Nevestele lor le ies in intru intampinare, si dupa sfatuirea celei mai tinere, de la poarta s-arunca la gatul barbatilor si incep a-i lua cu vorba si a-i desmierda, care de care mai magulitor.

- Da ce face mamuca? intrebara totii deodata cand dejugau boii.

- Mamuca-le lua cea mai tanara vorba din gura - mamuca nu face bine, ce face; are de gand sa ne lase sanatate, sarmana.

- Cum? zisera barbatii inspaimantati, scapand rasteiele din mana.

- Cum? Ia sunt vreo cinci-sase zile de cand a fost sa se duca vietii la suhat si un cuvant rau pesemne a dat peste dansa, sarmana!… Ielele i-au luat gura si picioarele.

Fiii se rapad atunci cu totii in casa la patul mane-sa, dar biata baba era umflata cat o butie si nici nu putea blegi macar din gura. Simtirea insa nu si-o pierduse de tot, si vazandu-i, isi misca mana si arata la nora cea mai mare si la paretele despre rasarit, apoi arata pe cea mijlocie si la paretele despre apus, pe urma pe cea tanara si jos in mijlocul casei. Dupa aceea de-abia putu duce mana la gura si cazu intr-un lesin grozav.

Toti plangeau si nu puteau dumeri despre semnele ce le face mama lor. Atunci nora cea tanara zise, prefacandu-se ca plange si ea:

- Da nu intelegeti ce vrea mamuca?

- Nu, zisera ei.

- Biata mamuca lasa cu limba de moarte ca fratele cel mare sa ieie locul si casa cea despre rasarit; cel mijlociu cea despre apus; iar noi, ca mezini ce suntem, sa ramanem in casa batraneasca.

- Ce bine mai zici tu, nevasta, raspunse barbatu-sau.

Atunci ceilalti nemaiavand incotro sovai, diata ramase buna facuta.

Baba muri chiar in acea zi si nurorile, despletite, o boceau de vuia satul. Apoi peste doua zile o ingropara cu cinste mare si toate femeile din sat si de prin meleagurile vecine vorbeau despre soacra cu trei nurori si ziceau:" Ferice de dansa c-a murit, ca stiu ca are cine o boci!".

SOLDATELUL DE PLUMB

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit…

Au fost odata douazeci si cinci de soldati de plumb. Toti erau frati pentru ca au fost turnati din aceeasi oala de plumb. Stateau in picoare, sprijinindu-si pustile cu baionetele pe umeri, cu capetele semete, purtand frumoase uniforme rosii cu albastru. Primul lucru pe care l-au auzit soldatii dupa ce a fost dat jos capacul de pe cutia in care se aflau, a fost vocea unui baietel care ii primise in dar de ziua lui de nastere:

- Soldati de plumb!

Baietelul ii scoase din cutie si-i aseza pe masa, unul cate unul. Toti erau la fel, cu exceptia unuia, care avea un singur picior. Cu toate acestea, statea tot atat de neclintit ca si ceilalti care aveau 2 picioare. Pe masa mai erau si alte jucarii, dar cea mai frumoasa dintre ele era o cetate de carton. Prin ferestrele mititele puteai sa zaresti incaperile din interior. Santul cetatii era inconjurat de copaci. Acest sant era propriu-zis o oglinda pe luciul careia inotau lebede. Dar cea mai atragatoare aparitie era o tanara dansatoare care statea in porta cetatii. Ea era facuta tot din carton. Purta o rochie de balet, iar in jurul gatului avea o panglica subtire albastra, impodobita cu paiete stralucitoare ca insasi fata dansatoarei. Ea avea bratul ridicat deasupra capului, iar un picior era ridicat atat de sus incat soldatelul de plumb credea ca si dansatoarea are un singur picior, exact ca si el.

- Ea ar fi pentru mine sotia ideala, soldatul de plumb, apoi zise suspinand:

- Oh! Dar cat este de eleganta si in ce palat minunat traieste, pe cand eu traiesc intr-o cutie, alaturi de 24 de soldati! Ei, dar nu-i nimic am sa incerc totusi s-o cunosc. In seara aceea ceilalti soldati de plumb au fost pusi la locul lor in cutie, iar membrii familiei s-au dus si ei la culcare. Soldatelul de plumb se ascunse in spatele unei cutii de lemn. Cand ceasul batu miezul noptii, se auzi un clinchet! Capacul cutiei de lemn se deschise brusc si o figurina pe arcuri, cu fata hada si rea tasni din ea:

- Soldatoiule, nu te mai holba la dansatoarea aceea, mai bine vezi-ti de treburile tale!

Dar soldatul de plumb se facu ca nu-l aude.

- Asteapta numai, asteapta! Si vei vedea ce se va intampla maine! Spuse din nou figurina cea hada.

A doua zi dimineta dupa ce copii s-au trezit, au asezat soldateii de plumb pe pervazul ferestrei. Dar, din cauza curentului, fereastra s-a deschis brusc si soldatelul infirm a cazut cu capul in jos, pe trotuar, de la etajul al 3-lea. Baietelul si unul dintre servitori au coborat sa-l caute pe soldatel, dar nu l-au gasit. Incepu o ploaie torentiala.

Dupa ce a incetet furtuna, doi copii ai strazii, care treceau pe acolo, au zarit in apa un soldatel de plumb care ii implora sa-l puna intr-o barca. Cei doi copii I-au facut o barca din hartie de ziar, l-au asezat pe soldatel in ea si I-au dat drumul pe canal in jos.

Cei doi baieti au inceput sa alerge in urma barcutei, batand din palme de bucurie, in timp ce soldatelul se izbea de marginile santului. Deodata barca se strecura printre gratiile unei guri de canal si disparu de pe suprafata apei.

- Vai de mine! spuse soldatelul. Aici e tot atat de intuneric ca si in cutia mea. Oare incotro ma indrept? Macar de-ar fi cu mine micuta dansatoare! In clipa urmatoare isi facu aparitia un sobolan urias care se rasti la el:

- Pasaportul, prezinta-mi pasaportul!

Soldatelul nu-I raspunse, dar stranse si mai tare pusca de pe umar. Curentul il manase deja spre iesirea din canal, care dadea intr-un rau. Barca se invarti pe loc de cateva ori, apoi se umplu de apa si se scufunda. Spre norocul lui, hartia de ziar se dasefacu, iar soldatul reusi sa iasa din barca. Dar in aceeasi calipa il inghiti un peste din rau.

- Vai de mine! Aici este si mai intuneric!

Dar nu avu curajul nici macar sa se miste, iar pusca cu baioneta statea neclintita pe umarul sau, ca si inainte. Pestele incepu sa inoate in toate directiile, dar la un moment dat inceta sa mai sara. Pe soldatel il izbi lumina puternica a zilei, apoi auzi o voce care striga:

- Ia uitati-va ce-am gasit in stomacul acestui peste: un soldatel de plumb! Striga o bucatareasa care in dimineata aceea luase peste proaspat de la piata. Il lua pe soldatel si-l si-l duse in camera. Acolo soldatelul de plumb recunoscu imediat camera, copii din camera, jucariile, cetatea de carton si pe dansatoarea cea frumoasa. Ea statea in aceeasi pozitie, o pirueta cu o mana ridicata deasupra capului si piciorul ridicat spre inaltimi. S-au uitat unul la altul, dar n-au avut curajul sa scoata nici un cuvant. Apoi, fara nici o explicatie, baietelul apuca soldatelul de plumb si il arunca in foc. Pe bietul soldatel il cuprinse o caldura teribila si simti ca incepe sa I se topeasca corpul. Incet, incet, incepu sa-si piarda forma, dar ochii ii ramase in continuare atintiti asupra balerinei. Si in acel moment, un curent de aer o ridica pe balerina si o arunca in foc alaturi de soldatel. Flacarile ii cuprinsera corpul intr-o clipa. Dimineata, cand servitorul veni sa curete cenusa din camin, gasi o inima de plumb si o paieta pe care focul o innegrise.