Pr. Emil Jurcan, Lumea religioasă contemporană



Yüklə 1,2 Mb.
səhifə36/63
tarix25.01.2022
ölçüsü1,2 Mb.
#113902
1   ...   32   33   34   35   36   37   38   39   ...   63
266541327-IFR-Jurcan-Lumea-Religioasa-Contemporana

SĂRBĂTORILE HINDUSE


Erau legate cel mai adesea de trecerea de la anotimpul rece spre cel cald, ca o revenire la viaţă a naturii şi prefigurativ şi al omului. Am amintit deja sărbătorile legate de luna plină sau nouă, când se credea că luna se umple cu fluidul nemuririi – soma. De aceea, luna este în mitologia hinduistă mult mai importantă decât soarele, care era prea periculos prin arşiţa pe care o revărsa peste pământ. Totuşi şi soarele era cinstit ca unul care era pus în legătură cu AGNI, zeul focului şi al luminii, deoarece focul-lumina era condiţia sacrificiului, ori în perioada vedică, acesta era cel mai important.

Evident ca orice religie, mai ales pentru faptul că hinduismul este plin de zei şi de avataruri, abundă şi în problema sărbătorilor datele şi denumirile lor. Voi aminti câteva dintre ele, subliniind specificitatea lor:



  • în perioada lunilor martie-aprilie (luna caitra după calendarul hindus) se prăznuieşte Anul Nou, adică întrarea în cadrul unei noi yuga, adică a unei noi ere. Odată cu această sărbătoare se ia în consideraţie şi amintirea celor zece avataruri ale lui Vişnu.

  • În cadrul zilei a noua a lunii caitra se prăznuieşte de asemenea şi ziua de naştere a lui Rama124, a şaptea întrupare a lui Vişnu. Mai precis, se are în vedere lupta dintre această încarnare divină şi demonul Ravana, eliberând astfel Ceylonul. În această luptă Rama a fost ajutat şi de Hanuman, regele maimuţelor, care împreună cu oastea sa au înfrânt puterea lui Rama. Pentru acest motiv maimuţele sunt considerate animale sacre şi deci nu sunt ucise sau stopate din procesul lor de înmulţire devenind în unele oraşe de-a dreptul periculoase, pentru că atentează la viaţa oamenilor în vederea procurării hranei. Mai trebuie amintit că recitarea mantrei „Sri Ram, jai Ram, jai Ram”125 este cea care dă putere omului să treacă spre moksha. Mai mult, în cadrul cultului funerar, cortegiul care duce năsălia cu trupul înfăşurat cântă „ram nam satya hai” adică „numele lui Rama este adevăr”, restul fiind doar o simplă aparenţă.

  • În perioada iunie-iulie se omagiază maeştrii care au contribuit la formarea fiecărui hindus (Guru-Puja). Guru este pentru fiecare discipol semnul şi simbolul divinului, ba chiar mai mult. Iată cum îl descrie Svami Şivananda, fondatorul ashramului “Divine Life Society” din Rishikesh şi renumitul misionar hindus din Occident: “guru – zice el – este Dumnezeu însuşi, care se manifestă într-o formă personală, pentru a-i îndruma pe adepţi (…). A-l vedea pe guru înseamnă a-l vedea pe Dumnezeu (…) Satguru este Brahma. El este un ocean de sfinţenie, de ştiinţă şi de graţie. El este conducătorul sufletului tău. El este izvorul bucuriei (…). El îţi arată adevăratul drum divin. El rupe vălul neştiinţei tale (…). Să nu îl consideri doar un simplu om. Dacă îl vezi doar ca pe un simplu om, tu nu eşti atunci decât un simplu animal. Roagă-te guru-ului tău şi cazi în genunchi în faţa lui cu veneraţie. Guru este Dumnezeu. Cuvântul venit de la el este cuvântul lui Dumnezeu” 126.

  • O altă mare sărbătoare este Procesiunea Carului (ratha-yatra), care este considerată „cea mai spectaculoasă sărbătoare din întreaga Indie”127. Această sărbătoare vişnuită are loc în luna iunie-iulie (aşadha) în localitatea Puri, fiind dedicată zeului Krshna, care poartă denumirea de Jagannath (2apărătorul universului”). Procesiunea are loc între templul din Puri şi „casa de vară”, unde va fi găzduit de soţia sa, Lakshmi. De fapt în cadrul acestei procesiuni sunt trei care uriaşe de lemn. În primul car se află zeul însuşi cu faţa întunecată şi ochii mari, iar în celelalte două sunt fratele său Balabhadra şi sora sa Subhadra. Pelerinajul, vechi de peste cincisprezece secole elimină orice diferenţă de castă, deoarece la dusul carelor se îngrămădesc toţi cei prezenţi, indiferent de casta din care provin. Ambiţia de a ajunge la car şi de a-l împinge pleacă de la credinţa că atingerea carului este de fapt singura şansă de a ajunge la contactul direct cu divinitatea. Extazul mistic ajunge la extrem deoarece se crede că cei care mor striviţi sub roţile carului se eliberează imediat din ciclul samsaric.

  • O altă sărbătoare ciudată de astă dată este cea respectată într-o vale a Caşmirului, într-o peşteră închinată lui Şiva. (Peştera Amarnath). Aici se găseşte un lingam din gheaţă, care creşte şi descreşte odată cu fazele lunii. Această sărbătoare ţinută prin luna iulie este un punct de atracţie atât pentru frumuseţea acestor imagini, cât mai ales pentru credinţa că prin participare se poate ajunge la starea de comuniune cu Şiva care va pregăti un svarga, adică un cer pentru cei ce îi sunt fideli.

  • În Rajasthan se prăznuiesc în luna sravana (iulie-august) şerpii, în cadrul aşa-numitei sărbători naga – pancami. Şarpele, mai precis cobra, simbolizează aici fecunditatea şi fertilitatea. În reprezentarea hindusă cobra este numit şi „cel infinit”, fiind considerat şarpele mitic cu o mie de capete, pe care Indra se odihneşte între două cicluri cosmice sau kalpe.

  • În perioada lunilor august – septembrie întreaga Indie sărbătoreşte ziua de naştere a lui Krshna. Acum fetele se îmbracă în costume de păstoriţe, pentru a se asemăna acelor păstoriţe cu care s-a împreunat acest avatar a lui Vishnu.

  • O altă sărbătoare este cea închinată zeului cu cap de elefant, Ganesha, care este un prilej de bucurie şi de îmbuibare cu mâncare. Ganeşa este zeul care „înlătură obstacolele”128, de aceea el este invocat în toate acţiunile oamenilor pentru a înlătura eventualele piedici din viaţa lor. Statuile zeului sunt scoase pe străzi şi purtate în procesiune. Se confecţionează o mulţime de astfel de statui multicolore, care la sfârşitul praznicului sunt aruncare şi scufundate în lacul din apropiere sau în apa curgătoare. Mâncarea este din abundenţă deoarece fiecare trebuie să aibă burta plină şi dolofană, pentru a se asemăna cu burta lui Ganeşa.

  • Cea mai mare sărbătoare a Indiei este cea închinată zeităţilor feminine, mai precis Kali, Durga şi Lakshmi. Ea se mai numeşte şi „sărbătoarea celor zece zile” (Dasahara)129. Acum credincioşii se apropie de statuile marilor zeiţe pentru a intra în vibraţie cu energia pe care o degajă zeiţele.

  • Dipavali este cea mai feerică sărbătoare, în care se aprind multe lumini, timp de patru sau şase zile. Toate străzile sunt iluminate, de asemenea şi porţile respectiv uşile caselor. Se consideră că spiritele strămoşilor se reîntorc acasă şi pentru a nu greşi poarta li se pun lumini în poartă. De asemenea, la masă se aşează tacâmuri în plus pentru a participa la praznic. Sărbătoarea este închinată lui Lakshmi, zeiţa abundenţei, care aduce acum belşug în casele celor care au primit-o cu lampioane130.

  • De asemenea, mai există şi o sărbătoare a primelor roade, mai precis a recoltei prime de orez. Acum se fierbe orezul în cazane mari afară, pentru ca soarele să arunce razele sale asupra fierturii, ca un fel de binecuvântare. Toţi sunt apoi îmbiaţi cu această mâncare de orez amestecat cu lapte şi zahăr.

MAGIA ŞI MANTICA

Un alt aspect care nu trebuie uitat este ideea de magie şi de mantică, deoarece cartea ATHARVA-VEDA este o colecţie de astfel de texte magice, care încercau prin lucrarea lor să îndepărteze elementele demonice, care periclitau viaţa omului şi a naturii. Brahmanul era considerat ca fiind omul care posedă toate practicile magice, deoarece era singurul care avea acces nelimitat la Vede şi trebuie să le cunoască pe de rost. Mantica era o practică destul de curioasă, deoarece prin ea se căutau răspunsuri la diferite întrebări ale omului, ca: ce sex va avea copilul care se va naşte, cine va câştiga lupta131, etc. de exemplu atunci când trebuia să se mărite o fată, viitorul peţitor şi soţ trebuia să vină dinspre partea unde fata auzise strigătul unei ciori.


Yüklə 1,2 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   32   33   34   35   36   37   38   39   ...   63




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin