Este iniţierea tânărului la vârsta la care începea să primească învăţătura de la un guru. Înainte de aceasta exista “tăierea părului” la vârsta de 3 ani. Prin sacrificiul Uppanayanei, tânărul devenea “cel de două ori născut” iar practica acestui act trebuie înţeleasă un <>. Băiatul devenea astfel un embrion, care trebuia renăscut, pentru a primi odată cu învăţătura şi un alt nume iar guru devenea mai important decât părinţii săi trupeşti. Stropirea lui cu apă semnifica sperma care trebuia să refacă embrionul122; intrarea în şopron semnifica retragerea în uterul matern în care primea consacrarea (Diksha). Haina pusă peste el este placenta iar pumnii strânşi reprezintă poziţia fătului în pântece. Se poate vorbi aici, prin această “renaştere” de o temă baptismală, care prefigurează o naştere din nou spre o nouă viaţă, cea în compania învăţăturii sacre ce va fi primită de la guru şi prin care se va putea ajunge la eliberare. Însă deosebirea dintre botez şi uppanayana este imensă şi constă în eliminarea divinului din iniţierea hindusă. Uppanayana este cel mult un rit al iniţierii tânărului înainte de a intra în rândul ucenicilor unui guru. Este deci o simplă delimitare a unei vârste la care va putea să ofere singur jertfă zeilor. În acea zi băiatul din primele trei caste este iniţiat în practica jertfei casnice: tatăl sau un brahman îi arată cum să aducă jertfă zeilor. De asemenea, este iniţiat în practica rugăciuni zilnice către soare (Surya)123.
Alte sacrificii erau legate fie de întronizarea regelui (RAJASUYA), care realiza o armonizare a cerului cu pământul prin noul suveran, fie de procesele vieţii: căsătorie, naştere sau moarte.
