Pr. Prof. Dr. Dorin Oancea Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" a ulbs curs I. F. R. an IV, 2009/2010 teologia religiilor dragi mai tineri colegi în ale teologiei

Într-o societate teocratică întregul sistem legislativ are o temelie religioasă,iar pedepsele pentru încălcarea prevederilor religioase sunt aplicate la nivelul societăț Îi civile -șiinvers. Acesta societateimpune în existenț A cotidiană principiile societăț Îi religioase. Oare nu e normal să se întâmple aș A? Dumnezeu când îi porunceș Te lui Adam să nu mănânce din măr nu îi dă o poruncă aplicabilăși în zona socială?Și nu este pedepsit omul de către Dumnezeu pt. o greș Eală pe care a făcut-o la nivelul social? Cu siguranț Ă că da. Principiul teocratic în sine este un principiu paradisiac. Presupune comuniunea omului cu Dumnezeu în contextul existenț Ei sociale a omului. Există însă o clară linie de marcare între cele 2 situați. Se numeș Te păcat, parțializare, falsă valorizare care denaturează comuniunea cu Dumnezeu în planul verticalităț Îiși o denaturează în planul orizontalităț Îi. Într-o astfel de nouă situațieintervine o detaș Are relativa între cele 2 planuri.intervine suspendare principiului teocratic pt. simplul motiv că devine o povară pt. existenta umană. Aș A cum îngerul cu sabie de foc păzeș Teintrarea în paradis pt. că omul deja pervertit să nu-și amplifice starea de păcat, tot aș A principiul teocratic se suspendă pt. a nu împovărași mai mult omul, pt. că principiul teocratic aplicat în aceste circumstanț E duce la răstignire. Răstignirea este acțiunea omuluiincapabil de o comuniune cu Dumnezeu.

Pt. creș Tini temeiurileidentităț Îi sunt - starea paradisiacași cele suportate deiisus Hristos (întrupare, propovăduire etc.).iisus Hristos are o existenţă socialăși avem raportări între bisericași stat de laiisus Hristos. El este executat de către societatea teocraticaiudaica. Dar fiindcă nu aveau dreptul să dea sentinț E de condamnare la moarte se folosesc de societatea romană.

În cazul Domnuluiiisus Hristos avem în mod evident raportarea la 2 tipuri de autorități. Una este cea romană cu care nu are El în mod expres tangente, în schimbinteracționează în permanentă cu autoritateaiudaica secularăși teocratic seculară. În raport cu această autoritate,iisus o acceptași îi acceptă principiile afirmând că din corpusul care o întemeiază nu se poate schimba nimic (nici oiotă....). Respectarea autorităț Îi mai ales că în cazul acesta este vorba de o societate teocratică. În al 2 rând vedem cu o atitudine surprinzătoareși anume criticând sistematic modul în care autoritatea respectivă înț Elegeși aplica legea. (Literăși spiritul legii).! Conflictul legii sâmbetei! Acțiunea pe care Mântuitorul o duce cu legea veche este prezentă în VT. Profeț Îiși regii! Avem de a face cu o lucrare profetica de principiu.

Care este chintesenț A acțiunii Mântuitorului? În prin plan este respectarea legiiși a autorităț Îi Dumnezeieș Ţi. În plan secund se gaşeș Te modul în care este tradusăși aplicată ea în contextul social concret. Făț Ă de cele douăintervine apoi acțiunea profetica (critica) fără menajamenteși fără să sară vreodată capetele. Mântuitorul nu merge în Templu ca să facă răzvrătire. Elia pe unii deoparte rezolva o problemăși pe rând toate celelalte. El nu apare ca un revoluționar dar apare ca o persoană careindiferent de consecinț E acționează profetic atunci când este cazul. Cum a preluat Bis. Creș Tină acest principiu de-a lungul existenţei ei? Trebuie spus că în problema acesta trebuie neapărat avute în vedere cele 2 planuri de existenţa a fiecăruia - planul nominal, al principiuluiși planul real al concretizării acelui principiuș Tiind ca cele 2 se concretizează în Domnul Hristos.

Până la 1 cădere aimperiului de Apus în sec. 5 cele 2 braț E aleimp. Roman au pășit pe același drum. După aceea ele s-au dezvoltat separat ca 2 spatii teocosmice care își profilează o existenț Ă distinctă în timp. Biserica occidentală s-a trezit în mare măsură fără o autoritate de stat coerentă care să-i apere drepturile. În acesta situație, într-o lume în care comunicarea era de la sine înț Eles, biserica occidentală a preluat în mare parte din atribuțiile statale anterioare. A absorbit prea mult din atribuțiile statului. Este un proces îndelungatși greu de înț Eles. El poate fi înț Eles prin analogie. Dacă într-o familie dispare unul din părinți cel care supravieț Uieș Te trebuie să preiași funcț Îi ale celuilalt. În felul acest a depășit de multe ori drepturile lui legitim pt. că anumite situaț Îi trebuie rezolvate. Dacă prea mult avem dreptate tindem să credem că suntem deținători ai adevărului.

Statul reprezintă dimensiunea seculară care face ca religiosul să nu se auto-sacralizeze. În momentul în care secularul tinde să se profileze prea mult religiosul este chemat el să-l frâneze. În fata acesteispiteierarhul roman a reacționat foarte umanși a auto-sacralizat poziția să de singularitate. Din acest motiv momentul în care a părut o autoritate seculară similară celei anterioareierarhul roman aintrat într-un conflict de tip teocratic. A încercat să-i aplice societăț Îi de stat un principiu teocratic pe care Mântuitorul l-a aplicat în mod coerent. Ce a urmat seș Ţie dinistorie. Lupta pt.investitura care până la urmă a explodat prin reforma. Reforma a pus în circulație o din ce în ce mai curajoasă autonomizare a religiosului faț Ă de stat care a dus la principiuliluminist a separări Bis de stat. Religia este o problemă strict particularăirelevanț Ă pt. contextul social. În prim plan întotdeaunaindividul. Acesta este un proces amplu desfăș Urât pe parcursul unui timp mai îndelungat. Calvinismul este un exemplu pt. faptul că principiul teocratic poate răzbate oricândși oricum Ex. Republica Genoveză; vecinătățile sașilor din Sibiu.

Biserica Ortodoxă a dezvoltat un principiu de colaborare cu autoritatea de stat, un principiu simbiotică careși-a găsit rezolvarea în simfonia bizantină. Acesta prevedea ca pe de o parte legile bisericeș Ţi să fie respectate ca legi ale statului, și pe de altă parte legile statului să fie strict valabileși pt. autoritatea bisericească. Acest principiu se respectăși astăzi în Biserica Ortodoxă. Pt Ortodoxie Împăratul reprezintă în mod real un trimis a lui Dumnezeu. Nu în mod întâmplătorși despre faimosul Attila s-a spus că este "biciul lui Dumnezeu". Statul are dreptul să supravegheze tendinț Ele de autonomizare a bisericii. Autonomizarea este marcată în permanenţă de false valorizări. Cenzura secularului reprezentată de stat esteindispensabilă pentru buna funcționare a religiosului. În egală măsură însă esteindispensabilă cenzurarea statului de către religios dacă vrem să avem un stat fără excese, un stat care să se sustragă marii tentaț Îi despotice. Faimoasa simfonie bizantină trebuie înț Eleasă ca o realitate nominală. Ca o realitate care poate a funcționat 1 sau de 2 la parametri reali în viaț A concretă. În viaț A aceasta marcată de false valorizări întâlnim exceseși slăbiciuni ale autorități bisericeș Ţi faț Ă de statșiinvers. Sunt nenaturale la modul real pt. că noi suntem prinși în permanenț Ă în luptă duhovniceascăși nu se referă doar laindivizi ciși la comunități. Nu avem nici un moment dreptul să credem că tocmai generația noastră a scăpat de tentaț Îi din partea statului sau a bisericii. Spunând că valoarea nominală este cea enunț Aţași afirmând că în planul real acesta valoare nu să realizat niciodată în totalitate afirmam în același timp o linie medie de evoluție a existenţei între cele 2. De la momentul în care religia creș Tină. A fost oficializatași până la un punct de cenzură pe care în reprezintă revoluția bolș Evică, cu urcuș Uriși coborâș Uri. Toate acestea se înscriu într-o logică a unei relaț Îi de reciprocitate. Momentul de ruptură unic înistorie de la Diocletian pană în epoca modernă o reprezintă revoluția bolș Evică. Pentru prima dată înistoria creș Ţină de după anul 300 creș Tini se văd confruntați cu o autoritate de stat care î-și proclamă superioritatea totală declarând că religiosul ca atare reprezintă o gravă eroareși că va dispărea.iar structurile religioase vor dispărea.

Acesta teza a comunismului nu a fost transmisă în cadrul academicși obligaț Îiintelectuale cum crezuse Marx. Acesteidei au explodat cu maximă violentași au marcat existenț A tuturorț Ărilor ortodoxe aflată în acesta raza de acțiune până în 1990.

Patriarhul rus Tihon după revoluția bolș Evicai-a trimis lui Lenin o scrisoare prin care îi atrage atenția că revoluția a dus la vărsare de sângeși îi cere să oprească aceste manifestări. Tihon aplica principiul tipic profetic. Nu se atinge de caracterul ateu ci le cere doar să respecte drepturile omului. Răspunsul primit din partea lui Lenin a fost un decret faimos. Principiul separării stricteintre bisericași stat. Principiu aplicatși azi. Tihon a făcut un lucru de neconceput. A trimis o pastorală prin careia eliberat pe toți credincioși ruși de obligația respectării civice. Noua conducere care încalcă drepturile omului esteilegală. Rezultatul... persecuț Îi. În 1914 Biserica Rusă avea în jur de 94.000 de lăcaș Urî de cultiar în 1974 mai avea 3000.

După acestea Tihon a scris o scrisoare lui Lenin prin care îi spunea că comuniș Ţi sunt cei mai mari umaniș Ţi. În urma acesteia s-au suspendat persecuțiile.

În al doilea război mondial Biserica Rusă a lansat o chemare către întregul popor rus de a lupta cu toate mijloace împotrivainvadatorilor. A urmat un proces de dezgheț Masiv care s-a terminat după moartea lui Stalin în vremea de Hruș Ciov. Acesta a venit cu un nou val de arestăriși persecuț Îi. Bis ortodoxa rusă a fost silită să facă o alegere. Acesta este sensul ultimei scrisori a lui Tihon. Acesta este sensul tuturor acțiunilor viitoare. Alegerea între a nu mai exista delocși a nu putea exercita cultulși renunț Area fortuită la misiunea profetica, critică.

Astfel de decizii au tendinț A în omenii păcătoși să devină regulăși cu mare uș Urinț Ă să abuzăm de perenitatea unor lucruri.

În Româniainformațiile despre soarta Bis ortodoxe ruse au fost bine cunoscute în perioadainterbelicăși în timpul războiului. Patriarhul Nicodim era un foarte bun cunoscător de limba rusa. În momentul în care a căzut frontul, patriarhul a datimediat o pastorală prin care îi îndemna pe credincioși să se supună noilor autorități. Al doilea pas a fost o înț Elegere între bisericăși stat facilitată de faptul că prim-ministru comunist era Petru Groza (fiu de protopop). Al doilea element a fost că în 44 priniunie a evadat din lagăr viitorulș Ef al comuniș Tilor Gheorghiu - Dej, care a fost adăpostit de către Pr.ioan Marină, viitorul patriarhiustinian. Acest gest a făcut caioan Marina să joace un rol esențial înistoria bisericii ortodoxe române în timpul lui Gheorghiu - Dej.

Aceste înț Elegeri a fost făcută pe baza experienț Ei biserici ortodoxe ruseși pe bazainformației că dominația comunista va rezista cel puț În 50 de ani. În acest context statul nuintervenea în chestiunile de doctrinași de organizare. Nu s-a permis să se construiască noi biserici,iar Bisericiiia s-a refuzat orice drept de a critica vreo acțiune socială a statului. Preoț Îi nu s-au răzvrătit însă au fost aproape de poporșii-au mângâiat. Dovada sunt bisericile pline de astăzi.

Pe de o parte este o atitudine de principiu a biserici care este corectă. Dacă pui în bălanț A care este maiimportantă, lucrarea sfințitoare sau socială cu siguranț A maiimportantă este lucrarea sfințitoare. 2 - biserica nu este sinonimă cu toțiierarhiiși toți preoț Îi. Mulți au exagerat într-o parte sau alta de aș A maniera încât au ajuns într-o postură slugarnicăși această atitudine nu înseamnă că ea trebuie să fie înț Eleasa general.

Biserica Ortodoxă după 90.

Condițiile de după 90 trebuie să ne facă în mod obligatoriu să înlăturăm complexlinterior. Dacă acțiunea profetică s-a înlăturat la un moment dat ea sub nici o formă nu are voie să perpetueze în conș Tiinț Ele noastre. Preotul trebuie să-și găsească forț Ainterioară de a exercita această misiune profetica ori de câte ori constatăm că legea dumnezeiasca a comuniunii cu Hristos este grav încălcată trebuie neapărat îndreptată. Avem menirea că în permanenț Ă să o însănătoșimși să ne însănătoșim pe noi înșine duhovniceș Te. Viaț Aincomoda pe lumea aceasta este viaț A de comuniune pe lumea cealaltă.