Preambul Comunitatea Studentilor Geografi

Denumirea oficială: Statul Israel

Capitala: Tel Aviv (330.000 loc.); Ierusalim (după Knesset)

Limba oficială: ivrit-ul (neo-ebraică) şi araba Suprafaţa: 21.000 km2 Locuitori: 5,75 mil. (274 loc./ km2)

Religia: mozaism 83%; islamism 14%, creştinism Moneda: shekhel

Forma de guvernământ: republică

Ziua naţională: 26 mai* (pe 14 mai 1948 este proclamat ca urmare a hotărârii ONU din 29 noiembrie 1947 statul Israel. Aceasta corespunde calendarului ebraic, calendar lunar, zilei de 5 Iyar, care conform calendarului nostru care este solar nu cade în fiecare an în aceeaşi zi - în 1993 cade pe 26 aprilie, în 1994 pe 14 aprilie)

Geografia: Stat în Asia de Sud-Vest, în Orientul Apropiat. Limite: Liban (N), Siria, Iordania (E), M. Roşie (G. Aqaba) la S, Egipt, M. Mediterană (V). I. se întinde pe o lungime de 430 km de la înălţimile stâncoase din N, la G. Aqaba şi pe o lăţime de 100 km de la M. Mediterană la M. Moartă. G. fizică: Câmpia de coastă, cea mai importantă din ţară, cu G. Haifa; aproape paralel se desfăşoară două zone muntoase: la N şi la S. Între ele se află câmpia Jezrael care atinge câmpia de coastă şi valea Iordanului (265 km) care constituie una din marile depresiuni ale globului. Marea Moartă, în care se varsă Iordanul este la 395 m sub nivelul mării. Munţii au o înălţime medie de 600 m, se extind din Liban spre Sinai. Alt. max. 1210 m, în N, Munţii Galileei, cu văi roditoare. În centru un podiş traversat de văi şi ape intermitente: reg. Samaria, Efraim şi Iudea, cu alt. de 150600 m care coboară spre Iordan în S, deşertul Negev (50% din terit.) care în SE are alt. de peste 1000 m. Apa Iordanului izvorăşte din Muntele Hermon, trece prin lacul Hule, prin lacul Tiberiada sau marea Galileei (lacuri sărate) şi se varsă în M. Moartă. Folosirea apei Iordanului pentru irigaţii a fost un motiv de dispută între I. şi ţările arabe. Clima: este mediteraneană în N, cu veri secetoase, ierni ploioase, din noiembrie până în aprilie. Pe litoral, veri toride şi umede, ierni ploioase; în zonele colinare, veri uscate dar moderate; ierni blânde, cu ploi şi rar ninsori. Pe Valea Iordanului verile sunt fierbinţi şi uscate, ierni uşoare. În S, climat arid. Temp. medie anuală Te1 Aviv 13° şi 27°C. Floră şi faună: Munţii Galileei sunt împăduriţi (pădure de pin); arbuşti specifici zonei mediteraneene (maquis); plante xerofite în S (cactusul sahra). Fauna: hiene, şacali; lupi, antilope, cerbi, manguste, păsări migratoare. Parcuri naţionale în eare sunt ocrotite: vulturul pătat, jderul de piatră. În zona G. Elat (la M. Roşie) există o rezervaţie de faună specifică recifilor de corali. Populaţia: În afară de evrei, în I. mai sunt arabi (pales­tinieni). În ultimii ani au sosit numeroşi emigranţi din fosta URSS. În zonele populate, ale marilor oraşe, pop. are o densitate de 260 loc./km2. Rata natalităţii: 19,6%; a mortalităţii: 6,5%. Pop. I. este de tip urban: 90%. Resurse şi economie: O economie diversificată, modernă (aeronautică, electronică). Agric. foarte eficientă (sistem de apeducte din Lacul Tiberiada): citrice (export), cereale, legume, bumbac, viţă de vie. Creşterea animalelor: bovine, ovine. Prelucrarea diamantelor care acoperă 30% din export. Turism dezvoltat (pelerinaje la oraşul sfânt, Ierusalimul, pentru trei religii). Transporturi şi comunicaţii: autovehicule; căi ferate, flota comercială, flotă aeriană (aeroportul Tel Aviv). Oraşe: Ierusalim, Haifa (port), Holan, Eilat (port), Tidva, Bat Yam, Ashdod (port), Richon LeZiyyon, Netanya. Istoria: Biblia (Vechiul Testament) se referă la istoria poporului evreu („poporul ales de Dumnezeu”); popor de păstori ajuns în Canaan (sec. XIX î. Hr. cu aprox.), cucerit de Egipt, în 1468 î. Hr., iar în jur de 1300 î. Hr. redobândind controlul asupra terit. Pe coastă (la Mediterana) locuiau filistinii veniţi în jurul 1200 î. Hr., aravneii în N Siriei şi israeliţii în zonele colinare 1300-1000 î. Hr.. În faţa ameninţării filistine, pop. israelit îşi uneşte triburile sub Saul (1029-1004), David (1004-965) şi Solomon (965-928). În 1004 David cucereşte Ierusalimul. După moartea lui Solomon acest regat se împarte în două: la N Israel, la S, Iudeea. În 722 î. Hr. israeliţii sunt cuceriţi de asirieni; în 586 î. Hr., iudeii de babilonieni, sub Nabucodonosor II („Exodul babilonian”). Întreaga zonă apoi este cucerită de Cyrus II al Persiei 539 î. Hr., de Alexandru cel Mare 333 î. Hr.. Impunerea elenismului (astfel producân- du-se pângărirea Templului) naşte mişcarea macabeilor (168142 î. Hr.), după care evreii câştigă independenţa politică (142-63 î. Hr.) până în timpul cuceririi romane sub Pompei (63 î. Hr.). Sub ocupaţia romană în Iudeea domnea Irod (374 î. HY.); duce o politică pro-romană ce atrage ostilitatea evreilor. Hristos se naşte la Bethleem. Din 44 devine provincie romană propriu-zisă. Revolta evreilor împotriva romanilor şi distrugerea templului în 70 d. Hr. de către Titus, urmând apoi revolta lui Simon Bar Kohba în 132 şi expulzarea evreilor din Iudeea. După 395 Palestina, (pământul sfânt) devine parte a Imp. Bizantin. În 614 cade sub persani, apoi din 636, sub arabi; cruciadele (1096-1270); 1291-1516 sub dominaţie mamelucă; în 1516 Palestina este cucerită de turcii otomani. În 1799 invazia napoleoniană, în 1831-1841) ocupaţia egipteană. După 1890 ia amploare sionismul şi începe colonizarea din Europa (1897 - primul congres sionist convocat de Theodor Hertzel la Basel). În 1917-1918 turcii sunt izgo­niţi de britanici (sub Allenby) şi arabii ajutaţi de Lawrence. Declaraţia Balfour (1917) stabileşte Palestina drept cămin naţional al evreilor şi dă naştere împotrivirii arabe. În 1920 Palestina este sub mandat britanic, dar izbucnesc ostilităţile între evrei şi arabi. După 1930, imigrarea evreilor creşte, din cauza persecutării lor în Europa; cu toată tentativa de limitare a imigrării impuse de britanici, în timpul celui de al doilea război mondial imigrarea evreilor în Palestina creşte. Naţiunile Unite pe 27 nov. 1947 votează pentru împărţirea Palestinei în 2 state (arab şi israelian); în 1948 mandatul britţanic încetează, iar Israelul îşi declară independenţa (14 mai). Între Liga Arabă şi I. se declanşează un război. Prin acordurile de armistiţiu din 1949 I. îşi lărgeşte teritoriul; Ierusalimul este împărţit cu Iordania care primeşte şi o parte din Palestina (partea de V a Iordanului); Fâşia Gaza este ocupată de Egipt. După al treilea război israeliano-arab (1967) (purtat pe trei fronturi: Siria, Iordania, Sinai), I. ocupă Palestina iordaniană (malul vestic al Iordanului), fâşia Gaza şi Sinaiul, ocupă platoul Golan şi partea iordaniană a Ierusalimului, care este reunit. În 1950 I. dă o lege prin care are dreptul să imigreze în I. orice evreu; populaţia se dublează. Al patrulea război israeliano-arab în 1973 (Războiul de Yom Kippur) cu Siria şi Egiptul. Diplomaţia americană ajută la oprirea războiului şi I. înapoiază Egiptului câmpurile petrolifere din pen. Sinai. OEP (Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei -f. 1964) ca reprezentantă a pop. palestinian, în vederea înte­meierii unui stat independent arab pe terit. fostei Palestine, duce în deceniile VII, VIII şi IX lupta de rezistenţă împotriva Statului Israel (acţiuni teroriste) şi a pop. israelite. În 1979 se semnează tratatul de pace între I. şi Egipt. În 1991, în războiul din Golf, I. păstrează neutralitatea. Este bombardat cu rachete de către Iraq. Tratativele cu statele arabe pentru încheierea unei păci în zonă continuă cu eforturi internaţionale. În oct. 1991, la Madrid se face primul pas important în negocierile de pace. După acordurile de la Camp David din 1995, este recunoscută în Cisiordania şi Fâşia Gaza autoritatea autonomă palestiniană sub conducerea lui Yasser Arafat. Problema Ierusalimului persistă. Statul: este republică parlamentară, conform legilor statului. Puterea legislativă este exercitată de Knesset (Parlamentul); cea executivă de un cabinet numit de preşedinte, în urma alegerilor legislative. Multipartitism.

Italia

Denumirea oficială: Republica Italiană Capitala: Roma (2,7 mil. loc.)

Limba oficială: italiana Suprafaţa: 301.000 km2 Locuitori: 57,2 mil. (190 loc./km2)

Religia: catolicism 95t; protestantism; ortodoxism Moneda: lira

Forma de guvernământ: republică Ziua naţională: 2 iunie

Geografie: I. este aşezată în Europa de Sud în Pen. Italică. Limite: Elveţia, Austria (N), Slovenia, M. Adriatică (E), M. Ionică (S), M. Mediterană, M. Tireniană, M. Ligurică, Franţa (V). G. fizică: I. este formată din reg. Cisalpină, Pen. Italică, insulele: Sicilia, Sardinia/Sardegno, Elba, Lipari, Ischia, Panteleria. Italia continentală cuprinde: Alpii Italieni, cu Monte Rosa (4638 m. alt. max.) şi Gran Paradiso, (4061 m) formează ca un arc în N. ţării de la Rivieră către Austria şi Slovenia întrerupt de lacurile glaciare: Como, Maggiore, Garda şi de văile apelor. Acest zid apără terit. de vânturile reci din N. La poalele Alpilor Câmpia Padului care se extinde în zona lagunară a deltei Padului/Po. Munţii Apenini, munţi calcaroşi, formează coloana vertebrală a Italiei peninsulare, întrerupţi de văile apelor în special de Arno şi Tibru, cât şi de platouri. Ei se prelungesc în Sicilia. Cei mai înalţi (2941 m) sunt în E (masivul Gran Sasso şi Abruzzi). Munţii Apenini, fragmentaţi au vulcani stinşi şi activi (Vezuviu 1277 m; 8 km sud-est de Napoli). Italia insulară are un relief predominant muntos şi cu vulcani activi, care erup periodic (Etna, 3345 m în nord-estul Siciliei). Câmpii întinse sunt în V, în Campania şi în Apulia. Între câmpiile de coastă şi Apenini sunt zone colinare. Apele: foarte multe izvorăsc din Alpi şi străbat Câmpia Padului. În general sunt scurte, cu debit bogat iarna şi scăzut vara. Aduc aluviuni în câmpii. Padul şi Adige în N (se varsă în M. Adriatică), Arno în V (se varsă în M. Ligurică) şi Trevere (Tibru) în V (se varsă în M. Tireniană). Clima este mediteraneană în peninsulă şi în insule; în partea continentală (Câmpia Padului) climă temperat continentală. Temp. medie anuală este (în ianuarie şi iulie) de -1°C şi 7°C în Alpi; 1°C şi 24°C la Milano; 10°C şi 25°C la Roma, 18°C şi 27°C în Calabria. Precipitaţiile sunt de

1520. 
      mm/an în Alpii de V şi peste 2000 mm/an în Alpii de E; 500 mm/an în valea Padului, Toscana, Latium şi sub 500 mm/an în Apulia, S Siciliei, Sardinia. Floră şi faună: I. are o mare diversitate, după latitudine şi altitudine. 18% din terit. este ocupat de păduri (mai ales de fag, stejar, frasin, castani măslini mirt, leandru). Fiind un climat umed şi răcoros cresc păduri de foioase dar şi păduri mixte (foioase şi conifere). Mari suprafeţe de pădure au fost defrişate şi au crescut în loc arbori mici şi arbuşti; vegetaţie de tip maquis. Pe pantele munţilor şi pe platouri: păşuni alpine. Fauna: lupul, pisica sălbatică, iepurele, capra de munte, muflonul (berbec sălbatic), broasca ţestoasă, ariciul. Păsări şi reptile numeroase.
      

Populaţia: I. este omogenă: italieni 95%; germani, francezi, sloveni, greci, albanezi. Concentrarea max. în Câmpia Padului (1000 loc./km2), în câmpiile din jurul Vezuviului peste 1800 loc./km2. Rata natalităţii este de 9,8%; a mortalităţii de 9,6%. În agric. 10% din pop. activă. Pop. urbană cca. 70%. Peste 30 mil. de italieni trăiesc în afara graniţelor. Resurse şi economie: I. este una din ţările cu cea mai dezvoltată econ. de pe glob şi cu cele mai mari ritmuri de creştere a ind. din Europa. În N. Italiei este o ind. puternică şi o agric. intensivă. Ramurile de bază ale econ. sunt concentrate în: Milano, Torino şi Genova („triunghiul industrial al Nordului”). Baza energetică este asigurată de potenţialul hidroenergetic din Alpi, de energia atomică şi de petrol, pe care îl importă; a dezvoltat o ind. de prelucrare şi petrochimică mai ales în porturi. Ind. siderurgică bazată pe importul de minereu de fier şi de fier vechi. Mari combinate siderurgice (Genova, Napoli, Taranto). Ind. constr. de maşini (automobile, nave maritime, locomotive electrice), aparatură electrotehnică şi electronică. Ind. tradiţionale: textilă, în oraşele din N (prelucrarea mătăsii naturale, a lânii şi a bumbacului); a confecţiilor, a încălţămintei, sticlăriei (Veneţia, Murano), alimentară (paste făinoase, ulei de măsline, vinuri. Res. min. slabe: minereu de fier, petrol, cărbuni, zinc, mercur, bauxită, mai bogate de sulf, gaze naturale, săruri de potasiu. Agric. este modernă şi intensivă; se cultivă: grâu, măsline (40% din prod. mondială); struguri, fructe, legume (articole la care deţine performanţe mondiale); orez; sfeclă de zahăr, cartofi. Câmpia Padului este zona agr. cea mai importantă. Creşterea animalelor: ovine, porcine, bovine. Pescuitul şi sericicultura sunt ocupaţii tradiţionale. I. are un comerţ intens. Exportă produse agr.; maşini unelte, instalaţii industriale, autovehicule, produse textile, alimentare ş.a. Turismul este foarte dezvoltat; ocupă un loc de frunte în ceea ce priveşte numărul de turişti. Transporturi şi comunicaţii: Căi ferate (peste 50% electrificate); autostrăzi (Autostrada del Sole: Milano-Roma-Napoli). Flotă maritimă comercială. Aeroporturi la: Roma, Napoli, Livorno, Bologna, Milano, Genova, în insule: Palermo, Catania, Cagliari, Olbia. Oraşe: Milano, Torino, Genova, Palermo, Bolognia, Florenţa; porturi: Genova, Trieste, Augusta, Taranto, Venezia, Savona, Napoli, La Spezia, Ravenna, Livorno. Are cca. 43 de universităţi şi Institute de Înalte studii, cele mai vechi fiind cea din Bologna (1088), cea mai veche din Europa, Padua (1222) şi Napoli (1224). Istoria: In mileniul II î. Hr. primul val indoeuropean, urmat de noi triburi italice în sec. XII-

10. 
    î. Hr. Etruscii pătrund în sec. X-IX î. Hr., iar în sec. VII-VI î. Hr. civilizaţia lor atinge apogeul. Primele colonii greceşti în Sicilia în sec. VIII î. Hr.; galii pătrund până în centrul I. Sec. VI î. Hr. este caracterizat prin ridicarea Romei, devenind treptat suverana întregii I. (sec. III î. Hr.) şi a M. Mediterane (sec. I î. Hr.). În sec. III î. Hr. este cel mai mare şi mai puternic al lumii antice; romanii colonizează bazinul Mediteranei şi cuceresc Grecia (146 î. Hr.) căzând însă sub influenţa ei culturală. Sub Augustus (27 î. Hr.-14 d. Hr.) se trece de la organizarea republicană la cea imperială; „orbisul roman” atinge în sec. II d. Hr. max. expansiune, I. beneficiind de afluxul de bogăţie. În 395, Imp. Roman se împarte în Imp. Roman de Apus şi de Răsărit. Migraţiunea triburilor germanice duce la căderea Imp. Roman de Apus (476 d. Hr.) Romulus Augustus este detronat de Odoacru. Un înfloritor regat al ostrogoţilor (493-552); Iustinian I înglobează Italia în Imp. Bizantin (552). În 568, longobarzii cuceresc partea de N a I. (Lombardia); în 756 se creează statul papal, cu cap. la Roma, care devine centrul creştinătăţii occidentale. Regatul lombarzilor va fi înglobat în statul franc (773­774). În sec. IX, arabii se aşează în sudul I. şi Sicilia. În sec. XI-XII sunt alungaţi de normanzi. În 962, Otto I uneşte coroana Germaniei cu a Italiei (nordul şi centrul) formând Sfântul Imperiu Romano-German. În sec. XI-XII, „lupta pentru învestitură” între papalitate şi rege. Se ridică puternică Liga Lombardă; se face pace cu papalitatea. Se dezvoltă oraşele (semi-independente) viaţa economică şi culturală este înfloritoare. Cinci mici state sunt mai importante din sec. XIII-XIV: ducatul Milanului, republica Florenţei şi Veneţiei, statul papal şi regatul Napoli. În evul mediu şi epoca modernă I. va fi caracterizată de fărâmiţarea politică. Umanismul şi Renaşterea cunosc epoca de glorie (sec. XIV) în sec. XIII Casa de Anjou stăpâneşte Sicilia - izbucneşte revolta contra stăpânirii („Vecerniile Siciliene” în 1282). Casa de Anjou este înlocuită cu cea de Aragon. Între 1454-1559, I. este obiect de dispută între Franţa şi Spania. Se desfăşoară „războaiele italiene”. Prin pacea de la Câteau-Cambresis (1559), Spania ia în stăpânire cea mai mare parte a peninsulei; după 1541 Contrareforma - intensificarea inchiziţiei în 1713-14, prin Tratatul de la Utrecht şi Rastatt; Austria habsburgică stăpâneşte fostele posesiuni spaniole. În 1804 Napoleon I se proclamă rege al I. Între 1815-70: Resorgimento; societatea secretă a Carbonarilor, în 1831, apoi Tânăra Italie pentru unificarea I., mişcări de deşteptare naţională ce vor duce la unificarea I. în jurul regatului Piemontului (în urma războiului franco-piemontezo-austriac din 1859). Piemontul se va uni cu Lombardia. Garibaldi eliberează sudul I. şi Sicilia (1860-61). Victor Emmanuel II (casa de Savoia) devine rege (1861-1878). În războiul austro-prusian, I. e de partea Prusiei. Urmare: Veneţia se uneşte cu Regatul italian. În 1871 Roma devine capitala I.. În 1881 Franţa cucereşte Tunisia; ca urmare, I. intră în Tripla Alianţă (cu Germania şi Austria). În 1915, (în primul război mondial) I. e de partea Antantei; câştigă Tirolul de Sud, Triest şi pen. Istria; în 1924, oraşul Fiume. În oct. 1922, „marşul asupra Romei” condus de Benito Mussolini, care devine şeful guvernului şi instaurează dictatura fascistă. Acordul italo-papal (Concordatul) de la Lateran (1929) stabileşte independenţa Vaticanului şi statutul bisericii catolice. În 1935-36 I. ocupă Eritreea şi Etiopia; participă la intervenţia armată în războiul civil din Spania împotriva Republicii. Se creează axa Berlin-Roma (1936) şi aderă în 1937 la Pactul Anticomintern. Atacă Albania în 1939. În 1940 se alătură Germaniei. Atacă Franţa, Grecia, Iugoslava; participă la războiul împotriva URSS. În 1943, Partidul Comunist şi Partidul Naţional de Eliberare luptă împotriva dictaturii fasciste. În 1943 debarcarea anglo-americană în Sicilia; regimul Mussolini e răsturnat. În octombrie 1943, I. declară război Germaniei. Răscoala armată din N. Italiei ajută la eliberarea ei. În 1945, Mussolini e capturat şi împuşcat. La 18 iunie 1946 (abolirea monarhiei). Prin tratatul de pace de la Paris (1947), Somalia şi Eritreea trec sub tutela ONU, iar Istria, Fiume şi Uara/Zadar revin Iugoslaviei. Triestul devine teritoriu liber până în 1975 când e împărţit între Italia şi Iugoslava. Viaţa politică de după război se caracterizează prin lupta între Partidul Comunist (cel mai puternic din Europa Occidentală) şi Partidul Democratic Creştin; nici un partid nu obţine însă majoritatea absolută; se guvernează prin coaliţii pentru a nu permite comuniştilor accesul la putere. Din 1974 începe o gravă criză econ. ce zguduie ţara. În 1975 P. Comunist câştigă alegerile. În ultimele decenii se adânceşte decalajul dintre N industrializat şi S patriarhal (locul de baştină al Mafiei). Tensiuni sociale, asasinate politice, grupări extremiste, finanţări ilegale ale partidelor politice, instabilitate politică ce încurajează regionalismul. În prezent se manifestă tendinţa Nordului spre obţinerea autonomiei. Statul: este republică parlamentară, din 1947 conform Constituţiei. Preşedintele este ales pe 7 ani de Parlament. Preşedintele Consiliului de Miniştri este responsabil în faţa Parlamentului. Puterea legislativă este exercitată de Parlament (Senat şi Camera deputaţilor) ales pe 5 ani; puterea executivă exercitată de Consiliul de Miniştri, numit de preşedinte, ca rezultat al alegerilor legislative. Multipartitism.
    

Iugoslavia

Denumirea oficială: Republica Federativă Iugoslavia Capitala: Belgrad (1,5 mil. loc.)

Limba oficială sârba

Suprafaţa: 102.299 km2

Locuitori: 10,87 mil. loc. (106 loc./km2)

Religia: ortodoxism (majoritatea); islamism; catolicism Moneda: dinarul iugoslav Forma de guvernământ: republică Ziua naţională: 29 noiembrie

Geografie: I. este aşezată în S Europei, în Pen. Balcanică şi cuprinde Serbia şi Muntenegru. Limite: Ungaria (N), România, Bulgaria (E), Macedonia, Albania (S), M. Adriatică (SV), Bosnia-Herţegovina, Croaţia (V). G. fizică: I. are un relief predominant muntos. De la N spre S relieful urcă treptat spre munţii Serbiei (S şi E) şi ai Muntenegrului, trecând prin regiune de dealuri. În N, Câmpia Voivodinei şi o parte a Câmpiei Panonice; câmpii joase, drenate de Dunăre; câmpia Moravei în centru; o câmpie îngustă de coastă, la M. Adriatică. În S şi SV Serbiei, sudul Alpilor Dinarici cu masivele Plackovika şi SarPind (2.700 m alt.). La graniţa cu România şi Bulgaria, Munţii Serbiei, cu defileul Dunării şi Valea Timocului; platoul Miroc. Ape: Dunărea, Drava, Sava, Morava. Clima: este temperat-continentală cu veri călduroase şi ierni relativ aspre, în zona de munte; în câmpia Dunării mai moderată şi mediteraneană pe coasta Adriatică. Precipitaţii bogate în câmpia Dunării. Temp. medie anuală 26,8°C în TP Podgorica, 22,8°C la Belgrad, iarna -1°C în Vojvodina. Precipitaţiile sunt de 600-700 mm/an în E şi NE, iar în S şi SV peste 1.000 mm/an. Floră şi faună: Păduri de foioase şi conifere în zona temperată; vegetaţie tip maquis în zonele cu climă mediteraneană. Pajişti naturale în munţi. Fauna este caracteristică Europei Centrale şi mediteraneene. Zone ocrotite şi parcuri naţionale. Populaţia: este de origine slavă: 62% sârbi; muntenegreni; albanezi (Kosovo), români (pe valea Timocului in special şi în Vojvodina, Banatul Sârbesc). Peste 1,5 mil. sârbi trăiesc în afara graniţelor I. îndeosebi în Câmpia Dunării. Rata natalităţii: 14,1%; a mortalităţii: 9,6%. Rata pop. urbane: 55%. Resurse şi economie: Econ. I. este în scădere în ultimul deceniu. Între cele două republici există un decalaj în dezvoltarea econ. Serbia are ind. şi resurse importante. Res. min.: cupru, magneziu, lignit, zinc, plumb, antimoniu, petrol. Ind.: dispune de o puternică bază energetică pe baza potenţialului hidroenergetic (Hidrocentrala Porţile de Fier I şi II); construcţii de maşini, ind. electrotehnică, chimică, textilă, alimentară; construcţii de nave (Novii Sad); de avioane, încălţăminte, aparatură electronică, maşini agricole, ind. vinului, de automobile. Agric. axată pe prod: vegetală. Cereale: grâu şi porumb, sfeclă de zahăr, cartofi; creşterea animalelor: bovine, porcine, ovine, păsări. Rep. Muntenegru este mai slab dezvoltat economic dar are deschidere la mare şi turism (turismul are dotări în ambele republici; în urma războiului numărul de turişti a mai scăzut). În Muntenegru datorită păşunilor naturale agric. e axată pe creşterea animalelor. Transporturi şi comunicaţii: reţea de căi ferate, căi rutiere; flotă comercială. Aeroporturi la: Belgrad, Podgorica. Oraşe: Novii Sad, Nis, Pristina, Subotica, Podgorica; Krangjevac (cap. Rep. Muntenegru). Universitate la Belgrad. Istoria: În antichitate pe terit. I. trăiau ilirii în V (spre Albania) şi tracii în E. Sec. 11 î. Hr. este provincie romană; după 395 face parte din Imp. Bizantin. În sec. VI-VII vin triburile slavilor de Sud, organizându-şi statul în următoarele secole (sec. X-XI în reg. Zea, Muntenegru). În sec. IX se creştinează în rit bizantin. În sec. XII dinastia Nemanja pune bazele unui stat puternic; în sec. XIV regele Ştefan Duşan (1332-1355) cel mai mare conducător al Serbiei medievale şi al Pen. Balcanice (în 1346 se încoronează ca „împărat al serbilor şi grecilor". În 1371 turcii îi înving pe sârbi în bătălia de la Mariţa (2371) şi Kossovopolje (1389). În 1389 cea mai mare parte a Serbiei devine provincie a Imp. Otoman, Muntenegru în 1499. În 2495 întreaga Serbie sub turci; în

1520. 
      Belgradul până atunci sub unguri este cucerit şi el. În 1812 Serbia obţine autonomie internă. În 1878 îşi obţine independenţa împreună cu Muntenegru, care va fi recunoscută-prin Tratatul de la San Stefano şi Congresul de la Berlin. În 1889 Milan Obrenovic este proclamat rege. Fiul său e asasinat (1903). Apropierea de Rusia. În 1908 Austria anexează Bosnia- Herţegovina. Participă la războaiele balcanice şi obţine cea mai mare parte a Macedoniei. Atentatul de la Sarajevo (1914); Imp. Austro-Ungar declară Serbiei război. Începe primul război mondial. În 1918 este creat Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor care cuprinde: Serbia, Muntenegru, Croaţia, Slovenia, Macedonia, Dalmaţia, Voivodina, Bosnia- Herţegovina. În 3 octombrie 1929 adoptă numele de Iugoslavia. In 1921: Mica Antantă (cu România şi Cehoslovacia); 1934: încheie Înţelegerea Balcanică eu România; Grecia, şi Turcia. În 1941 Iugoslavia este atacată de Germania, căreia i se alătură Bulgaria şi Ungaria. Este dezmembrată. la naştere mişcarea de partizani condusă de Iosif Broz Tito care ţine piept Wermachtului şi în 1944-1945 eliberează Iugoslavia. La 29 noiembrie 1945 se proclamă Re­publica Populară Federativă Iugoslavia; stat federal; din 1963 se va numi R.S.F.I., cuprinzând: Serbia, Muntenegru, Croaţia, Slovenia, Macedonia, Bosnia-Herţegovina. Tito se opune subjugării de către URSS a Iugoslaviei; membru fondator al Mişcării de Nealiniere. După moartea lui Tito (1980) conflictele interetnice izbucnesc; decalajele dintre dezvoltarea republicilor adâncesc conflictele; conducerea de la Belgrad are tot mai puţină autoritate; tensiunile naţionale cresc. Odată cu tendinţa de obţinere a independenţei şi suveranităţii Croaţiei şi Sloveniei, pop. sârbă din zonă oscilează între â-şi impune autonomia şi a se alipi Serbiei. După proclamarea în 1991 a independenţei Croaţiei, Sloveniei, Macedoniei şi în 1992 a Bosniei-Herţegovina izbucneşte războiul civil de o cruzime nemaiîntâlnită în Europa postbelică. În 1992 Rep. Serbia "împreună cu Rep. Muntenegru formează o nouă federaţie iu­goslavă, nerecunoscută de comunitatea internaţională imediat în Bosnia-Herţegovina se proclamă rep. Srpska (care priveşte spre Serbia). ONU trimite trupe de menţinere a păcii. Pentru prima oară după Tribunalul de la Nurenberg sunt judecaţi la Haga criminalii de război. Republica Sârska, conform legilor ţării, refuză extrădarea celor acuzaţi de crime de război şi ameninţă cu nerespectarea Acordurilor de la Dayton, în caz că aceştia vor fi arestaţi. În Iugoslavia există 2 provincii autonome: Kosovo şi Vojvodina. Statul: este republică federală, regim parlamentar, conform Constituţiei din 1992. Puterea legislativă este exercitată de Parlament (camera Cetăţenească şi Camera Republicilor); Membrii Camerei Republicilor sunt aleşi de către parlamentele celor două republici. Durata mandatului e de 4 ani. Puterea executivă este exercitată de un cabinet numit de Parlament (Adunarea naţională). Ambele republici au organe legislative proprii. Multipartitism.
      

Jamaica