Prezentare geografică
Yüklə 346,45 Kb.
|
| Şerbănei, ce-şi culege apele de sub Culmea Niculeşti şi dealurile Şerbănei; Rozdeşti şi Dusă, care vin de sub Culmea Rozdeşti; Beşineu, ce porneşte de sub Vîrful Surdu, denumit şi Beşineu; Bătrîna ce vine de sub Vîrful Bătrîna; Reghlna, care-şi are sursa sub Vîrful Onceşti şi se varsă în Sadu în dreptul localităţii Fundul Rîului; Valea Vîrjoghii cu izvoarele sub Culmea Ghihan; Valea Ciuparilor, ce-şi strînge apele de sub Culmea Faţa Creţului şi Dealul Derjani şi care se varsă în Sadu în dreptul satului Ciupari.
Pe Valea Sadului, paralel cu rîul, s-a construit încă din secolul trecut un drum, prelungit în ultimii ani pentru a face legătura peste Şaua Ştefleşti cu şoseaua de pe Valea Frumoasei şi Sebeşului. Prin intermediu) acesteia din urmă se poate ajunge în şoseaua naţională Sebeş—Novaci (D N 67 c). Cursul vijelios prin munte al Sadului a fost folosit în scopuri hidroenergetice încă din secolul al XIX-lea. În dreptul cabanelor Gîtu Berbecului s-a construit în anii regimului nostru un baraj pentru lacul de acumulare Negovanu, situat în amonte. Un al doilea lac de acumulare, mult mai mic este Sadu II, situat la confluenţa Sadului cu pîrîul Valea Cîrligelor, aproape de ieşirea rîului din munţi. Hidrocentrala cea mai importantă, Sadu V, se află în punctul Sădurel, celelalte două hidrocentrale mai mici sînt în aval. Cea numită Sadu l are o Importanţă mai mult istorică, fiind prima pusă în funcţiune în România (1896). Lacul Negovanu poate fi văzut în special de pe traseul turistic, ce coboară de la vîrful Bătrîna spre Gîtu Berbecului.
La nord se află importantul afluent al Sebeşului, Bistra, cu izvoarele tocmai sub vîrfurile Rudarilor şi Strîmba Mare. Acesta se varsă în Sebeş în dreptul cătunului Tău Bistra. În cursul superior, Bistra şi-a sculptat nişte chei micuţe, dar frumoase prin sălbăticia lor. Paralel cu valea, urcînd spre culmi pînă aproape de izvoare, este o şosea forestieră, care se bifurcă şi pe Pîrîu Tortura, afluent al Bistrei. O importantă cantitate de apă o aduce Sebeşului şi rîul Dobra, care vine de sub vîrfurile Rudarilor şi Picioarele Cailor. Dobra primeşte ca afluenţi mai însemnaţi pe stînga Pogoane, ce vine de sub culmea Păltineiu, Valea Duşilor şi Pîrîu Comenzii, ce pornesc de sub Muncelul Mic şi, în sfîrşit, Şugagu cu sursa tot sub Păltineiu. Dobra se varsă în Sebeş în dreptul satului cu acelaşi ruime, dependent de comuna Şugag. Şi pe acest rîu s-a construit în ultimii ani pînă către izvoare un drum forestier. Dinspre comunele Jina, Cărpiniş şi Poiana Sibiului, Sebeşul primeşte pe Nedeiu, Valea Varului şi Gîrbova. Este interesant de remarcat că, Sebeşul în cursul superior, în dreptul cabanelor Oaşa, şi-a sculptat un bazinet de eroziune foarte larg, în care apa meandrează leneş, pentru ca apoi, între localităţile Oaşa Mare şi Şugag, apa să sculpteze un defileu de aproape 40 km între Munţii Cindrel şi Şureanu. Numeroase forme de eroziune, martori siguri ai luptei date de forţele naturii, se înşiruie în defileu. Stînca „Masa Jidovului" (Masa Uriaşului), datorită formei ei curioase şi solitare, rămîne vie în amintirea tuturor celor ce străbat acest drum. Avînd în vedere potenţialul hidroenergetic ridicat al Sebeşului, din anul 1973 s-au început lucrările construcţiei unor lacuri de acumulare pe Sebeş la: Tărtărău, Oaşa Mare, Tău Bistra şi la confluenţa Nedeiului cu Sebeşul.
Între 1 000—1 400 m altitudine se desfăşoară brîul relativ îngust al pădurilor de amestec al foioaselor cu răşinoasele, respectiv fagul cu molidul (Picea abies), bradul (Abies alba) şi laricele (Larix decidua). În parterul luminos al acestor păduri se dezvoltă o floră ierbacee bogat colorată, constituită din vinariţă (Asperula adorata), colţişor (Dentaria bulbifera), năprasnic (Ceranium robertianum), ruşuliţă (Hieracium aurantiacum), turtă (Carlina acaulis), lumînărica pămîntului (Genţiana asclepiadea) şi altele. Păşunile şi fîneţele extinse aici, ca urmare a întinsei şi secularei activităţi pastorole, sînt alcătuite mai ales din graminee ca: păiuş roşu (Festuca rubra), păiuş (Agrostis tenuis), firuţa de livezi (Poo praten-sis), ovăz auriu (Trisetum flavescens) şi trifoliene (Tritolium pratense, T. repens) etc. Ele ocupă mori suprafeţe atît în raza comunelor Jina, Poiana Sibiului, Tilişca, Sălişte, Gura Rîului, Răşinari, Rîu Sadului, cît şi pe hotarele lor din munte. Soiurile din regiunea amintită sînt brune acide de pădure, brune podzolite şi podzoluri, în cadrul acestora apărînd frecvent litosoluri, moi ales pe versanţii puternic înclinaţi ai văilor. Între 1 400 şi 1 800 m se află etajul pădurilor de răşinoase — molid şi brad —, care au o largă răspîndire în Munţii Cindrel. Flora ierbacee însoţitoare, nevoită să crească la umbra deasă a acestor codri, este săracă, ea fiind dominată de tîrsa mică (Deschampsa flexuosa), horişti (Luiula luzuloides), rotunjioară (Homogyne alpina), macrişul iepurelui (Oxalis acetosella), clopoţei (Campanula abietina), degetăruţ (Soldanella montana), brînduşa de munte (Crocus heuftelianus) şi altele, care prin culorile lor alb-albăstrui aduc o nuanţă de veselie pe fondul verde închis şi cenuşiu al pădurii. Către limita superioară se ivesc tufărişuri de afin (Vaccinium myrtillus), merişor (Vaccinium vitis-idaea) şi ienupăr (Juniperus sibirica). Poienile de natură antropică ivite ca urmare a defrişării recente a molidişurilor au o floră bine diversificată, printre care remarcăm violaceul florilor de zburătoare (Chamaenerion angustifolium), galbenul sunătorii (Hypericum quadrangulatum) sau al bulbucilor (Trolius europaeus), tufărişurile de zmeură (Rubus ideus), mure (R. hirtus), fragi (Fragaria vesca), afinişurile şi coacăzul (Bruckenthalia spiculitolia). Fructele comestibile ale arbuştilor sînt colectate anual încă de la sfîrşitul lunii iulie, spre a fi utilizate la fabricarea dulceţurilor, compoturilor sau băuturilor. În fîneţe, apar numeroase graminee — păiuşul roşu, păiuşul, ţepoşica sau părul porcului (Nardus stricta), tîrsa (Deschampsia caespitosa) — care formează asociaţii compacte, folosite de localnici la recoltatul fînului şi păşunatul vitelor. În zonă predomină solurile brune podzolite şi podrolurile puternic acide. Suprafeţele cuprinse între 1800 şi 2000 m înălţime sînt acoperite de tufărişuri şi pajişti subalpine, cantonate pe soluri podzolice brune, podzoluri, soluri podzolice scheletice şi litosoluri. Vegetaţia arbustivă este compusă din jneapăn (Pinus montana ssp. mugoj, mai ales pe feţele nordice ale muntelui, ienupăr (Juniperus sibirica), bujor de munte (Rhododendron kotschyi) pe clinele N şi NV, azalee (Loiseleuria pro-cumbens) pe locurile intens vîntuite, afinişuri, merişor şi coacăz pe versanţii sudici mai luminoşi şi adăpostiţi. Flora ierboasa este dominată de graminee ca: păruşca (Festuca supina), iarba stîncilor (Agrostis rupestris), păiuşul roşu, tîrsa, tîrsa mică, Oreochloa disticha, mălaiul cucului (Sesleria coerulans), dar şi de rugina de stîncă (Juncus triudus) în locurile erodate. Florile galbene ale sclipeţilor de munte (Potentilla Iernata), mărţişorului (Geum montanum) şi vulturicii (Hieracium alpinum) alternează cu cele albe ale sisineilor de munte (Pulsatilla alba), rozalii ale brioalei (Ligusticum mutellina) sau albastru-viorii ale clopoţeilor (Campanula napuligera), cărbunilor (Phyteuma nanum), degetăruţilor (Soldanella montana, S. pusilla) şi unghiei păsării (Viola declinata). Din pădurile de răşinoase au mai urcat aici florile albe de bumbăcăriţă (Eriophorum vaginatum), ce acoperă micile mlaştini de înălţime, aninul verde (Alnus viridis), vizibil mai ales în jurul izvoarelor din circurile glaciare, florile galbene de spălăcioasă (Senecio fuchsii) şi cujdă (Doronicum austriacum, D. co-lumnae). Pe locurile de staţionare a oilor, în apropierea rariştei de molid, se dezvoltă plante ca: steregoaia (Veratrum album), cu frunze late şi inflorescenţă albă, oimeagul (Acanitum tauricum, A. calybotrion), cu frunze sectate şi inflorescenţa albastru închisă, urzica (Urtica dioica), ştevia stînelor (Rumex alpinus) şi hiruşorul (Poa annua). Cele mai înalte suprafeţe (2000—2244 m) sînt acoperite de pajiştile alpine ale gramineelor: păruşca, mai ales pe platouri, ţepoşica, întîlnită de predilecţie pe feţele sudice, iarba stîncilor, rogoz (Carex curvula) în amestec cu lichenii (Cetraria islandica, C. nivalis, Alectoria ochroleuca, Thamnolia vermicu-laris), Pe versanţii sudici ai culmilor Frumoasa şi Cindrel, în locuri adăpostite unde se acumulează zăpada, pînă la 2150 m, mai pot fi întilnite tufărişurile bujorului de munte. Aspectul monoton al acestor pajişti este diminuat de succedarea în timpul verii a plantelor viu colorate. Astfel, în iunie apar sisineii albi de munte, sclipeţii, degetăruţii şi ochiul găinii (Primula minima), de predilecţie în locurile mai stîncoase. În iulie o parte din ele dispar şi sînt înilocuite de florile albastre ale cărbunilor, pentru ca în august să domine florile galbene de vulturică, cu rare exemplare din ochiul găinii sau din sclipeţi. Vegetaţia acestei regiuni s-a format aproape exclusiv pe podzoluri, precum şi pe soluri podzolice scheletice extrem de acide. În şeile puţin drenate ale zonei alpine şi la baza unor versanţi, în jurul izvoarelor apar tinoave, înierbate cu bumbăcăriţă, rogoz (Carex canescens), muşchi (Polytricum juniperinum), (Sphagnum sp.), calcea calului (Caltha laeta) etc. Vegetaţia de aninişuri, sălcete şi cătinişuri a văilor ce brăzdează masivul înfrumuseţează peisajul, permiţînd turistului ostenit o odihnă plăcută. Trebuie amintit că sezonul vegetal în zona alpină este foarte scurt, din iunie pînă în august, farmecul deosebit al culmilor dîndu-i covoarele de bujor de munte, ce înfloresc în iunie şi iulie. Facem un apel la toţi turiştii care străbat aceşti munţi, numai să admire, fără să rupă frumoasele flori ale bujorului de munte, întrucît o dată rupte, crengile se distrug şi planta, cu timpul, se usucă.
Apele repezi de munte sînt populate de păstrăvi indigeni (Salmo trutta fario) şi mrene (Barbus barbus); păstrăvul curcubeu (Salmo irideus) este întîlnit în iezerele de sub Cindrel provenind din populări. Pe cursul lor, în zboruri sacadate, zboară codobaturile cenuşii (Motacilla dnerea) şi galbene (Motacilla flava). Dintre mamifere ajung în zona alpină mai ales urşii şi lupii, atraşi de numărul mare al turmelor de oi ce vin vara, apoi mai rar cerbii şi rîşii. În căldarea Iezerului Mic se găseşte o colonie de capre negre (Rupicapra rupicapra) — 11 exemplare — care provin din Munţii Ştefleşti. Turma iernează la Iezerul Mare. Avifauna zonei alpine este reprezentată prin 31 de speciii. dintre care, legate direct de mediul de înaltă altitudine, este prundăraşul alpin (Eudromias morinellus), cere cuibăreşte pe platoul Frumoasa, unde am remarcat 15 exemplare în vara anului 1973. Specia este un relict glaciar, endemic peisajului alpin, a cărui continuitate a fost remarcată anual începînd cu descoperirea ei în 1850 de către naturalistul E. A. Bielz. De asemenea, aici pot fi întîlnite ciocîrlia urechiată balcanică (Eremophila alpestris balcanică), ca şi pasărea omătului (Plectrophenax nivalis), raritate arctică de pasaj. Pe lîngă acestea mai cuibăresc în număr mare: fîsa de munte (Anthus spinoletta), codroşul de munte (Phoenicurus ochruros), pietrarul (Oenanthe oenanthe), brumăriţa (Prunella collaris), brumăriţa de pădure (P. modularis), mierla de piatră, mierla gulerată. Celelalte păsări observabile aici — corbul, silvia, codobatura, cinteza, ochiul boului, vinderelul, şoimul etc. — provin din etajele inferioare de vegetaţie. În dreptul iezerelor şi izvoarelor din căldăriile glaciare se pot zări: broasca roşie de munte (Rana temporaria), salamandra (Salamandra salamandra), tritonul (Triturus alpestris). La marginea superioară a pădurii de molid apare şopîrla cunoscută sub numele de şarpele de sticlă (Anguis fragilis), iar în pajişti, în zilele însorite, şopîrla de munte (Lacerta vivipara), cea de cîmp (L agilis) şi vipera (Vipera berus). Vipera, sub forma ei cunoscută în mod obişnuit sau varietatea ei neagră, poate fi întîlnită, este drept rar, din fundul văilor pînă în vîrful muntelui. O frumuseţe aparte o dau munţilor şi insectele.
Cele două circuri glaciare sînt în bună măsură acoperite de jnepeniş (Pinus montana ssp. mugo), printre care apar exemplarele relictului glaciar zîmbrul (Pinus cembra), mai numeroase în căldarea Iezerului Mic. Tot aici se pot vedea şi peticele de vegetaţie mai deschise La culoare ale aninului verde (Alnus viridis). Bujorul de munte sau smirdarul (Rhododendron kotschyi) şi afinişurile se dezvoltă pe versanţii mai slab înclinaţi. Lor li se asociază iuniperetele, degetăruţul, sclipeţii de murute, sisineii, genţianele, brînduşele, ochiul găinii şi o mulţime de graminee, care acoperă brînele înierbate. Litosolurile povîrnişurilor de grohotiş sînt în bună măsură fixate cu degetăruţ (Soldanella pusilla), dar mai ales cu ochiul găinii (Primula minima). Florile galbene ale urechelniţei (Sempervivum montanum) se arată doar în circul Iujba Răşinarului. Pe locurile umede apar ochii şoricelului (Saxifraga stellaris, S. cymosa, S. opposi-tifolia), iarba grasă (Sedum roseum), salcia pitică (Salix retuşa, S. herbacea); brădişorul (Lycopodium alpinum, L. selago f. appressum), precum şi muşchiul relict — Aulacomium turgidum. În cadrul rezen aţiei trăieşte după cum arătam mai sus şi capra neagra (Rupicapra rupicapra). Deoarece rezervaţia constituie o importantă bogăţie naţională şi în acelaşi timp un obiectiv turistic deosebit pentru admiratorii peisajelor montane sîntem obligaţi mai mult ca oriunde să nu aducem prejudicii naturii prin tăierea şi incendierea vegetaţiei lemnoase, culegerea abuzivă a florilor, vînarea speciilor rare. Natura trebuie ocrotită de noi, pentru noi cei de azi şi pentru urmaşii noştri.
Alături de marile gări, cum sînt SIBIU, şi SEBEŞ, trenurile personale mai opresc în TĂLMACIU, ORLAT, SIBIEL, SĂLIŞTE şi TILIŞCA, de unde se poate pleca cu alte mijloace de transport, sau pe jos. Din ultimele două halte, accesul spre munţi se lungeşte în comparaţie cu staţiile de autobuz I.T.A. Şosele. Regiunea de la poalele Munţilor Cindrel dispune de o reţea foarte deasă de şosele şi de drumuri, dintre care o parte urcă pînă în interiorul munţilor. Astfel, prin localităţile Tălmaciu, Sibiu, Cristian, Stiliste, Miercurea şi Sebeş trece drumul naţional numărul 1 şi 7, ce leagă Valea Oltului cu Valea Mureşului, în iSibiu încrucişîndu-se vechile drumuri comerciale dintre Transilvania fi Ţara Românească.
O serie de şosele modernizate leagă Sibiul de comuna Răşinari şi de staţiunea Păltiniş, Sibiul cu Cisnădie şi Cisnădioara, Tălmaciu cu Sadu, precum şi Sibiul cu Orlat şi Gura Rîului. Şoselele nemodernizate sînt mult mai numeroase şi ele unesc toate localităţile de la marginea Munţilor Cindrel, fiind străbătute dealtfel şi de curse l.TA, cu plecări regulate din Sibiu şi din Sebeş. Astfel de şosele trec prin şirul de sate mărginene: Orlat - Fîntînele - Sibiel - Vale - Sălişte - Galeş — Tilişca - Rod - Poiana Sibiului şi lina, ajungînd pînă în Dobra şi Şugag pe Valea Sebeşului. În ultimul timp s-au construit importante drumuri forestiere pe cele mai multe văi cum sînt Şteaza, Cibin, Rîu Mare, Rîu Mic, Dăneasa, Niculeşti, Dobra, Bistra, Cibanu, Curpătu etc., iar pe văile Sadului şi Frumoasei s-a realizat joncţiunea peste Şaua Ştefleşti, astfel că se poate trece fără nici o greutate cu maşina de la Sadu şi Gîtu Berbecului pînă la Tărtărău, Oaşa şi Obîrşia Lotrului. LOCALITĂŢI DE PORNIRE. În funcţie directă de căile de acces şi de ţelul propus, există mai multe localităţi de pornire spre interiorul Munţilor Cindrel, majoritatea aflîndu-se la marginea nord-estică a masivului, respectiv la contactul cu Podişul Transilvaniei. Unul din ţinuturile deosebit de pitoreşti a!e ţării noastre şi în acelaşi timp cu o veche tradiţie istorică şi culturală îl constituie fără îndoială şiragul de sate situate în depresiunea de la contactul Munţilor Cindrel cu Podişul Transilvaniei cuprinzînd şi treapta inferioară a munţilor, cunoscute sub numele de „Mărginimea Sibiului". În decursul timpurilor, această denumire a avut mai mult un sens economic, înţelegîndu-se prin ea exclusiv satele din jurul Săliştei, ori cele cuprinse între Boiţa—Răşinari—Sălişte şi Jina, ai căror locuitori aveau ca ocupaţie principală păstoritul. Fig 03. Regiunea ocupată de satele „Mărginimii Sibiului” MUNICIPIUL SIBIU (420 m) constituie principalul punct de plecare spre cele mai multe localităţi de acces către masiv. Astfel, turistul venit cu trenul sau maşina la Sibiu are posibilitatea de a merge în continuare pe numeroasele trasee I.T.A. (autogara fiind situată chiar lîngă gara), pe care dealtfel le poate urma orice autoturism. Acesta îl duc spre Sadu pînă la cabanele Gîtu Berbecului, pînă în Cisnădie şi Cisnădioara, către Răşinari (cu care este legat şi printr-o linie de tramvai), pînă la Păltiniş, precum şi în toate satele mărginene: Poplaca, Gura Rîului, Orlat, Fîntînele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina. Continuînd călătoria cu trenul se poate ajunge la Orlat şi Sibiel pentru a urca apoi la cabana Fîntînele sau la Sălişte, pentru a sui la complexul de cabane Crinţ. TĂLMACIU (380 m). Localitatea se află la confluenţa Cibinului cu Sadu, la 18 km sud de Sibiu, fiind străbătută de şoseaua naţională nr. 1—7 care merge pe valea Oltului spre Rîmnicu Vîlcea. O altă posibilitate de a ajunge aici este trenul, care circulă pe liniile Piatra Olt—Sibiu şi Braşov—Sibiu. Dispunînd de cîteva magazine alimentare, aprovizionarea se poate face cu uşurinţă. Pornind din Tălmaciu se poate merge de-a lungul Văii Sadului pe şoseaua asfaltată pînă în comuna Sadu, iar de acolo se urmăreşte traseul nr. 4 spre cabanele Valea Sadului şi Gîtu Berbecului. SADU (450 m). Comuna este situată la ieşirea Rîului Sadu din munţi, la o distanţă de 8 km de Tălmaciu. Pentru a ajunge la Sadu se pot luă autobuzele de la Sibiu, care trec fie prin Tălmaciu şi sînt mai frecvente, fie prin Cisnădie, dar acestea sînt mai rare. De aici începe traseul nr. 4 care duce la cabanele Valea Sadului şi Gîtu Berbecului. Localitatea Sadu este un important punct de plecare spre Munţii Cindrel, Ştefleşti, Şureanu şi Parîng, datorită şoselei pietruite şi bine întreţinute, precum şi cabanelor întîlnite în drum, cum sînt: Valea Sadului, Gîtu Berbecului, ultima fiind situată pe malul Lacului Negovanu. Demnă de vizitat este biserca ortodoxă, monument istoric, construită în 1755, avînd o pictură exterioară în partea superioară. În Sadu s-a născut Episcopul Ioan Inocenţiu Micu-Klein. CISNĂDIE (455 m). Cunoscut datorită industriei sale de covoare, oraşul este aşezat pe Valea Cisnădiei, fiind legat de Sibiu printr-o şosea asfaltată (14 km) şi printr-o şosea pietruită (7 km) de comuna Sadu. Din Cisnădie va trebui să mergem spre Sadu pentru a intra în traseul nr. 4 sau către Cisnădioara, unde se poate vizita renumita biserică-cetate din secolul al XIII-lea. În Cisnădie şi Cisnădioara sînt specifice bisericile-cetăţi, construite în stil romanic şi gotic, înconjurate cu puternice ziduri de apărare, ridicate împotriva pericolului turcesc. Cea mai veche, păstrată în condiţii excepţionale pînă astăzi, pe vîrful unui deal împădurit, avînd în trecut o poziţie strategică iar azi doar pitorească, este biserica în stil romanic de la Cisnădioara (1223). Biserică-cetate din centrul Cisnădiei a fost construită între anii 1400-1500, adăugîndu-i-se trei ziduri concentrice de apărare. În Cisnădie, declarat de curînd oraş, un viu interes îl stîrneşte însă, alături de muzeu, ţesătoria de covoare renumită peste hotare încă din evul mediu. RĂŞINARI (575 m). Cea mai mare comună mărgineană, situată la întîlnirea Văii Şteaza cu Pîrîul Sibişel. Este legată de oraşul Sibiu (12 km) printr-o linie de tramvai ce porneşte din parcul „Sub Arini" sau din Pădurea Dumbrava. Tot din Sibiu pleacă şoseaua asfaltată, care străbate Răşinarii şi suie la Păltiniş. Din Răşinari începe traseul nr. 1 cu cele patru variante spre staţiunea Păltiniş. Acest traseu se bifurcă la ieşirea din sat, mergînd fie peste Şaua Dădîrlat, fie urmînd şoseaua pînă la cabana Curmătura Ştezii, de unde se bifurcă diin nou o variantă, care urcă pe Dealul Călugărului şi pe Culmea Vălare şi trece pe lîngă Dealul Poplaca. Celelalte variante urmează drumul forestier de pe Valea Ştezii trecînd prin Santa său pe la schit. Comuna Răşinari oferă multe şi interesante obiective turistice. Astfel, una din cele trei biserici ortodoxe — Sfînta Paraschiva — care este şi cea mai veche, se crede că a fost zidită în 1383 de către Radu, tatăl lui Mircea cel Bătrîn. Mult mai vechi decît aceasta sînt ruinele unei cetăţi medievale de graniţă, ridicată probabil în sec. XIII, situate pe dealul Cetăţuia (700 m) din partea de nord a localităţii. În comună se mai află un mare şi interesant muzeu etnografic al oieritului, casa în care s-a născut poetul Octavian Goga (1881—1938), mormîntul Mitropolitului Andrei Şaguna, casa exploratorului şi naturalistului colonel medic Ilarie Mitrea, Bisericile Sf. Treime (1811) şi Sf. Ilie (1838). GURA RÎULUI (530 m). Aşa cum îi spune numele, comuna se află la ieşirea Cibinului din munţi. Aici se ajunge pe şoseaua asfaltată de la Sibiu, putîndu-se merge în continuare pe drumul forestier bine întreţinut pînă La Pisc, unde intersectăm traseul nr. 9 Păltiniş - Cheile Cibinului - La Pisc - Runcuri -Cabana Fîntînele. De La Pisc se poate luă drumul din stînga ce urmăreşte valea îngustă a Rîului Mare şi intră în Cheile Cibinului, iar de acolo la Păltiniş, sau, drumul din dreapta, pe Valea Rîului Mic, ce duce prin Poieniţa Gurii Rîului la cabana Fîntînele. În localitatea Gura Rîului, binecunoscută datorită corului ei, cîştigător al multor concursuri, se află un interesant muzeu etnografic, instalat într-o frumoasă casă ţărănească. ORLAT (480 m). Localitatea se găseşte la vărsarea Orlăţelului în Cibin. Pentru a ajunge în Orlat se poate merge cu trenul pe linia ferată Sibiu—Sebeş, precum şi cu autobuzele I.T.A. pe şoseaua locală, care se desprinde la Cristian din şoseaua naţionala nr. 1—7 spre Sălişte. De aici se poate ajunge în comuna Gura Rîului, iar de acolo la Cheile Cibinului, unde se intersectează traseul .nr. 9 său în satul Fîntînele, unde întîlnim traseul nr. 2 spre cabana Fîntînele. De la Orlat spre vest există o şosea pietruită, care trece prin defilelul Văii Sălişte, unde pe o înălţime semnificativ denumită ,,Dealul Zidul" (612 m) se află ruinele unei cetăţi medievale atestată documentar sub numele de Castrum Salgo (1322). Urmărind marginea munţilor, şoseaua trece pe lîngă halta Sibiel, de unde se ramifică spre satul cu acelaşi nume. FÎNTÎNELE (580 m). Satul dependent de comuna Sălişte se află între Orlat şi Sibiel, pe o ramificaţie a şoselei ce leagă aceste două localităţi. De asemenea, are legătură cu trenul prin halta Sibiel (3 km) situată pe linia Sibiu-Sebeş. Din sat începe traseul nr. 2, care merge peste Dealul Lăpuşel şi ajunge la cabana Fîntînele, de unde se continuă cu traseul nr. 10 spre complexul de cabane Crinţ. SIBIEL (560 m). Satul are o poziţie frumoasă la ieşirea din munţi a pîrîului cu acelaşi nume în aval de confluenţa cu Valea Cetăţii. Din Sibiel se poate urca la cabana Fîntînele pe o potecă nemarcată, ce trece pe lîngă Dealul Cetatea sau pe recentul drum forestier de pe Valea Sibielului. În sat se află Biserica Siînta Treime (1765) monument istoric, ca şi o foarte bogată colecţie de icoane pe sticlă. La circa 2 km spre sud-vest, pe Dealul Cetatea (1097 m) se af'ă ruinele unei cetăţi voievodale româneşti, zidită în sec. al XIV-lea. SĂLIŞTE (540 m). Renumită prin frumosul ei port popular, comuna este situată pe Valea Săliştei, care la izvoare se numeşte Pîrîu Negru. Prin Sălişte trece şoseaua locală .ce duce spre Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina. Aceasta derivă din şoseaua naţională nr. 1—7 Sibiu—Sebeş la bifurcaţia unde se află bufetul „Popasul Mărginimii". De asemenea, în apropiere trece linia ferată Sibiu—Sebeş, însă gara, fiind mai departe de comună faţă de şoseaua care trece prin centrul acesteia, este mai puţin folosită ca punct de plecare în traseele turistice. Din localitate începe traseul nr. 3 spre complexul de cabane Crinţ peste Poiana Santa şi Culmea Fîntîna Mărului. La circa 2,5 km nord-vest de comună, pe şoseaua naţională Sibiu—Sebeş, se află cabana Sălişte, un plăcut popas turistic. În Sălişte sînt trei biserici ortodoxe, cea mai veche, Biserica din Grui, a fost întemeiată de fraţii Cîndeşti în anul 1742, iar celelalte, mai recente, sînt zidite în anii 1784 şi 1881; ultima, Biserica din Brata, fiind construită parţial în stil gotic. În apropiere, pe versantul nordic al Cuhnii Folteşti, în mijlocul pădurii de fag şi brad, este situat un vechi schit. Punctul principal de atracţie îl constituie fără îndoială muzeul etnografic din Galeş în care sînt adunate obiecte vechi şi unelte, precum şi minunate costume populare ale tipicului „port mărginenesc" originar din Sălişte. TILIŞCA (580 m). Comuna este situată pe şoseaua locală la 4 km de Sălişte, acolo unde confluează Pîrîu Negru cu Tilişca. Din Tilişca se poate urca pe Dealul Căţănaş (712 m) la ruinele cetăţii dacice sau pe Dealul Cetăţii (710 m) la ruinele cetăţii medievale, ambele fiind în marginea de nord a comunei. Tot de aici se poate sui pe Valea Tilişcuţei spre complexul de cabane Crinţ, urmînd un drum de care, nemarcat.
ORAŞUL SEBEŞ (250 m). Reprezintă al doilea mare punct de plecare spre Munţii Cindrel. Pentru turistul sosit cu trenul în Sebeş, obiectivul principal îl constituie Valea Sebeşului, întrucît există autobuze I.T.A., care circulă zilnic pînă la cabana Oaşa Mică cu opriri în fiecare localitate sau cătun de pe traseu: Căpîlna, Şugag, Dobra, Tău-Bistra şi Oaşa Mare. Din Sebeş se poate ajunge tot cu autobuzul prin Gîrbova şi Dobîrca pînă la Poiana Sibiului şi Jina. CĂPÎLNA (370 m). Sat dependent de comuna Săsciori. Este situat într-o lărgire a Văii Sebeşului, înainte ca acesta să iasă din munte, la circa 15 km de oraşul Sebeş. Din Căpîlna se poate urca la ruinele cetăţii dacice de pe Dealul Cetăţii (660 m) pe poteca nemarcată, ce porneşte de la Podul Cetăţii pe Valea Gărgălăului. Tot pe o potecă nemarcată peste Culmea Piatra Varului (947 m) se ajunge la Jina. ŞUGAG (450 m). Aşezată pe malul stîng al Sebeşului, în aval de confluenţa cu Bistra, la 27 km sud de oraşul Sebeş, comuna este străbătută de şoseaua naţională Sebeş—Novaci (DN 67 c). Şoseaua este modernizată parţial între Sebeş şi Şugag. Prin Şugag trece traseul nr. 5, ce urmăreşte Valea Sebeşului spre Tău-Bistra şi cabana Oaşa Mică. Din acest traseu se bifurcă traseul nr. 13 de la Tău-Bistra spre Colonia Bistra — vîrful Rudarilor — vîrful Frumoasa, iar de la cabana Oaşa Mică are legătură cu traseul nr. 14, care trece peste vîrful Oaşa Mare şi Şerbota spre vîrful Frumoasa, cu traseul nr. 15, care merge pe la cantonul Tărtărău la cabana Obîrşia Lotrului şi cu alte două trasee, ce se îndreaptă spre cabanele Şureanu şi Voievodu din Munţii Şureanu. Fig 04 CABANE ŞI ADĂPOSTURI. Munţii Cindrel, datorită intensei şi timpuriei lor umanizări, favorizată de posibilităţile uşoare de acces pe culme, sînt prevăzută cu 36 cabane şi numeroase cantoane silvice, pastorale, case de vînătoare şi stîne, unde drumeţii pot găsi găzduire. În afară de acestea există şi două cabane limitrofe - una la Oaşa pe Valea Frumoasei şi alta, Valea Sadului, pe rîul Sadu, ce permit accesul spre munţii apropiaţi Şureanu şi respectiv Ştefleşti, şi a căror descriere o vom face tot aici. Unsprezece cabane se află la altitudini de peste 1 100 m, totalizînd 436 locuri. În tabelul de mai jos este sintetizat felul cabanelor, altitudinea, numărul de locuri şi dotarea.
* Cu regim special. Cabana Valea Aurie (460 m) prin poziţia ei în Dumbrava Sibiului este o cabană de tip preorăşenesc, reprezentînd un popas plăcut pentru turiştii ce vizitează Sibiul şi împrejurimile. Cabana Curmătura Ştezii (680 m). În faţa ei drumul se bifurcă către Paltiniş, peste Dealul Văl a re pe o şosea modernizată şi spre Santa, urmînd cursul Văii Şteaza pe şoseaua forestieră. Santa (1 300 m). La complexul de cabane Santa se ajunge însoţind Pîrîul Ştezii şi apoi afluentul acestuia. Aici a fost ridicată în secolul trecut (1870-1880) prima cabană, ce servea drept casă de vînătoare putînd oferi totodată şi adăpost drumeţilor. În prezent datorită legăturilor sale directe cu Sibiul şi apropierii de Paltiniş, facilitată de şoseaua forestieră, staţiunea cunoaşte o nouă dezvoltare. Fig 05
Păltiniş (1 400-1 450 m). Staţiunea climaterică şi cele cinci cabane turistice sînt aşezate pe versantul nord-vestic al Dealului Păltiniş (1 450 m), între Culmea Poplaca şi baza Muntelui Onceşti (1 713 m). În faţa staţiunii, despărţiţi prin Valea Dănesei, afluenţă a Rîului Mare, se desfăşoară versanţii împăduriţi al Muntelui Bătrîna, cu excepţia poienii şi stînei Găujoara, şi Surdu. Între 1884-1886 au fost construite primele cabane şi drumul de acces de la Răşinari. În afara capacităţii locative destinate turismului (271 locuri) o capacitate de două ori mai mare este la dispoziţia celor veniţi la odihnă, sau practicarea sporturilor de iarnă. Astfel, vara sînt afectate 600 de locuri pentru cei veniţi în staţiune, iarna doar 450 de locuri din cauza posibilităţilor de încălzire. Aici funcţionează cîteva piste de schi, un telescaun, un club, bibliotecă. Staţiunea mai este dotată cu un magazin alimentar, un oficiu P.T.T.R. şi un punct sanitar. Pe vîrful dealului Păltiniş funcţionează o staţie meteorologică. Sub vîrful Onceşti, unde este capătul telescaunului se va construi o nouă cabană cu 30 de locuri şi un restaurant, tn viitor la Păltiniş va fi pus în funcţiune un nou hotel cu 300 locuri şi un restaurant aferent. Există propunerea ca pînă în 1980 să se construiască unul similar. Staţiunea are o tot mai pregnantă încadrare în circuitul turistic internaţional, dezvoltîndu-se pe mai multe planuri (construcţii hoteliere, un nou teleferic). Şoseaua modernizată dintre Sibiu şi Păltiniş permite accesul turiştilor dornici să cunoască Munţii Cindrel. Mai jos de Paltiniş (1 300 m), într-un cadru pitoresc, pe Dealul Poplaca se află un schit cu o frumoasă colecţie de icoane. Din Păltiniş, se pot face următoarele excursii:
Cabanele Gîtu Berbecului (1 175 m) se compun dintr-un grup de trei cabane amplasate pe malul lacului de acumulare Negovanu. Aici se ajunge pe urmatoarele trasee:
Complexul de cabane Crinţ (15 cabane) (1 250-1 280 m) plasat pe Dealul Piciorul Crinţului se întinde de-a lungul şoselei ce pătrunde pe versanţii nordici, domoli ai Cindrelului. Pădurile din jur au fost aproape complet înlocuite de pajişti şi fîneţe, printre care se ridică colibele de vară şi stînele mărginenilor (Guga Mică, Guga Mare etc.). Iarna pîrtiile din jurul cabanei oferă condiţii prielnice pentru schiorii începători. Accesul se poate face de la Sălişte (traseul nr. 3) pe drumul carosabil (20 km) peste Dealul Fîntîna Mărului. Totodată, de aici se poate ajunge la: cabana Fîntînele, peste Pripoane (traseul nr. 11) sau pe Valea Săroaia (traseul nr. 10); Vîrful Cindrel, pe la casa La Duşi, Padina Rudarilor, urmînd apoi Drumul Pietros (traseul nr. 12). Cabana Fîntînele (1 257 m) se află pe o pajişte a Dealului Piciorul Fîntînelelor, în vecinătatea Văii Orlăţelului şi a afluentului Sibielului, Pîrîul Cetăţii. Apreciat loc de odihnă, datorită îmbinării armonioase în peisaj a pădurii de foioase cu fineţele, cabana constituie unul din locurile de atracţie din Munţii Cindrel şi în timpul iernii, cînd începătorii pot schia în împrejurimi. De la cabana Fîntînele pornesc trasee spre:
Cabana Sălişte (600 m) se găseşte la marginea nordică a Munţilor Cindrel, pe o înşeuare dintre bazinele hidrografice ale Secaşului şi Cibinului. Aşezarea ei pe şoseaua naţional Sibiu - Sebeş (nr. 1-7), (la 26 km de Sibiu), ca şi dotarea modernă, atrage un număr tot mai mare de vizitatori. Refugiul Cînaia (fost canton pastoral) (1 800 m), situat pe versantul sudic al Culmii Cînaia, cu o vedere deosebit de atrăgătoare către căldările glaciare ale Ştefleştilor şi spre drumul Văii Sadului. Pînă la canton există un drum vechi de care, ce trece peste vîrfurile Şerbănei şi pe sub Culmea Niculeşti. Prelungirea acestuia prin circul Iujbea Răşinarului pînă în Şaua Ştefleşti, ca şi alte poteci de munte, permit accesul spre Valea Sadului şi spre cea a Rîului Mare. De la refugiu pleacă poteci spre:
Refugiul dispune de două camere cu 2-3 paturi şi prici (15 locuri). Cele două cabane de la Oaşa Mica (1 207 m) se află la confluenţa Pîrîului Sălanele cu Valea Sebeşului. Şoseaua modernizată de la Sebeş, cît şi legătura nemijlocită cu continuarea acesteia spre Novaci, reprezintă premisa unui susţinut trafic turistic. Vecinătatea locurilor unde a trăit M. Sadoveanu şi tovarăşul său de vînătoare scriitorul Ionel Pop, bisericuţa de lemn în stilul bisericilor de lemn maramureşene, cadrul natural odihnitor cheamă anual un număr tot mai mare de vizitatori. De aici se poate ajunge la:
Bufetul Ciupari (571 m) se află în punctul cu acelaşi nume de pe Valea Sadului. El reprezintă, aidoma cabanelor Oaşa, Gîtu Berbecului şi Valea Sadului, un punct de tranzit spre alt masiv muntos (Munţii Ştefleşti). Totodată este un loc unde se fac excursiile de odihna săptămînale ale locuitorilor din Cisnădie, Sadu, Tălmaciu, Sibiu. De la Ciupari se poate ajunge la:
Cabana Valea Sadului (550 m), situată pe malul drept al Sadului, de unde se face accesul la cabana Prejba din Munţii Ştefleşti. Capacitatea de cazare a cantoanelor silvice din Munţii Cindrel este următoarea:
Turiştii ce vizitează Munţii Cindrel pot fi de asemenea adăpostiţi la case de vînătoare:
Yüklə 346,45 Kb. Dostları ilə paylaş:
|