Prezentarea generală a instanţEI



Yüklə 189,39 Kb.
səhifə2/4
tarix01.08.2018
ölçüsü189,39 Kb.
#64952
1   2   3   4

CAPITOLUL I



ANALIZA ACTIVITĂŢII INSTANŢEI – ASPECTE CANTITATIVE


    1. Volumul de activitate

În anul 2012 s-au înregistrat 2579 cauze (198 penale şi 2390 civile), comparativ cu anul 2011, în anul 2012 au scăzut numărul cauzelor penale cu 107 cauze, respectiv au crescut numărul cauzelor civile cu 32 cauze.

Astfel, la data de 31.12.2011 exista un stoc de 94 cauze penale, iar la data de 31.12.2012, în materie penală stocul a scăzut la 49 cauze penale, iar în materie civilă stocul de la 505 cauze la 31.12.2011 a crescut la 582 cauze la 31.12.2012, aceasta şi pe motivul că, raportat la numărul cauzelor intrate, în cursul anului 2012 au fost înregistrate un număr de 2390 dosare faţă de un număr de 2352 dosare înregistrate în cursul anului 2011, numărul cauzelor suspendate fiind sensibil egal 182 în anul 2012, faţă de 177 în anul 2011.

Tot cu privire la stoc, numărul cauzelor penale mai vechi de 6 luni şi mai vechi de un an, în număr total de 17, au scăzut la un număr total de 11, iar numărul cauzelor civile mai vechi de 6 luni şi de un an, în număr total de 94 cauze (40+54), au scăzut la 59 cauze. (29+30).

Pe materii se poate face următoarea comparaţie:

În materia cauzelor civile cu minori şi familie în anul 2012, faţă de anul 2011, numărul cauzelor a crescut de la 241 la 276;

În materia litigiilor cu profesionişti (fostele cauze comerciale) numărul cauzelor a scăzut de la 446 la 396.

În materie penală în anul 2012 faţă de anul 2011numărul cauzelor a scăzut de la 296 la 189.

Volumul de activitate detaliat pe judecători şi pe materii rezultă explicit din tabele anexă corespunzătoare.


1.2. Operativitatea la nivelul instanţei

În cursul anului 2012 s-au aflat pe rolul instanţei un număr de 189 cauze penale şi un număr de 2390 cauze civile, la care s-a adăugat stocul existent la data de 31.12.2011 (94 cauze penale, respectiv 505 cauze civile) în total 283 cauze penale şi 2895 cauze civile, care au fost repartizate judecătorilor conform distincţiilor mai sus arătate şi tabelului anexă, crescând în mod semnificativ numărul cauzelor repartizate celor trei judecători, începând cu cea de-a doua perioadă a anului 2012, avându-se în vedere şi repartizarea ciclică a cauzelor aparţinând completului C2 (care a fost desfiinţat), cauzele acestui complet fiind repartizate ciclic la completele C1, C3, C4 şi C9, respectiv repartizarea ciclică a cauzelor aparţinând completului C1 (care a fost suspendat), cauzele acestui complet fiind repartizate ciclic completelor C3, C4 şi C9, în mod similar, procedându-se şi cu cauzele privind arestaţii aparţinând completelor C6 (care a fost desfiinţat) şi C7 (care a fost suspendat).

Exprimat procentual faţă de anul 2011 pe rolul instanţei au fost cu 7,80% cauze mai puţine.
1.3 Încărcătura pe judecători

Soluţiile pronunţate la nivelul instanţei în anul 2012 au fost în număr de 2547, rezultând o medie de 509,4 soluţii pe fiecare dintre cei cinci judecători. Comparativ pe anul 2011, soluţiile pronunţate la nivelul instanţei au fost în număr de 2848, rezultând o medie de 569,6 soluţii pe fiecare dintre cei cinci judecători şi cu toate acestea, deşi ar părea că încărcătura pe judecători în parte, ar fi mai mică, datorită fluctuaţiei magistraţilor şi repartizării ciclice a cauzelor, încărcătura pe judecător a fost sensibil mai mare.

Pe lângă activitatea de judecată fiecare dintre judecători a îndeplinit şi atribuţii specifice în legătură cu compartimentele instanţei, în legătură cu învăţământul profesional, conform distincţiilor de mai sus.

Centralizând aceste date rezultă faptul că, judecătorii, comparativ cu anul 2011, au rulat mai puţine dosare fiecare, au pronunţat mai puţine soluţii pe total instanţă, operativitatea fiind aproximativ egală, iar complexitatea cauzelor atât în materie penală cât şi în materie civilă a crescut.



1.4. Volumul de activitate pe fiecare judecător în parte, raportat la stocul de dosare existent la data de 01.01.2012, la dosarele repartizate spre soluţionare în cursul anului 2012, atât aleatoriu cât şi prin metodă ciclică, cu indicarea duratei de soluţionare pe intervale de timp
1. 4. 1. La nivelul Judecătoriei Târgu Secuiesc nu există secţii specializate în materie penală sau civilă.
1.4.2. Raportat la fiecare judecător în parte, referitor la numărul dosarelor preluate la începutul anului 2012 (stoc la data de 01.01.2012) arătăm următoarele:

Doamna judecător Kovacs Simona a avut un stoc de 12 cauze penale şi 53 cauze civile (în total 65 cauze);

Domnul judecător Raicea Liviu a avut un stoc de 19 cauze penale şi 60 cauze civile (în total 79 cauze);

Doamna judecător Forro Fazakas Csilla Rita a avut un stoc de 28 cauze penale şi 76 cauze civile (în total 104 cauze);

Domnul judecător Velican Ioan Adrian a avut un stoc de 22 cauze penale şi 97 cauze civile (în total 119 cauze);

Domnişoara judecător Răcman Alina Elena a avut un stoc de 13 cauze penale şi 42 cauze civile (în total 55 cauze).
1.4.3. Pe parcursul anului 2012, referitor la numărul dosarelor repartizate aleatoriu spre soluţionare arătăm următoarele:

Doamnei judecător Kovacs Simona i-au fost repartizate 22 cauze penale şi 163 cauze civile (în total 185 cauze);

Domnului judecător Raicea Liviu i-au fost repartizate 49 cauze penale şi 581 cauze civile (în total 630 cauze);

Doamnei judecător Forro Fazakas Csilla Rita i-au fost repartizate 43 cauze penale şi 635 cauze civile (în total 678 cauze);

Domnului judecător Velican Ioan Adrian i-au fost repartizate 29 cauze penale şi 381 cauze civile (în total 410 cauze);

Domnişoarei judecător Răcman Alina Elena i-au fost repartizate 46 cauze penale şi 630 cauze civile (în total 676 cauze).

Distinct de această situaţie, datorită fluctuaţiei personalului, cu privire la completele C2 şi C6 prezidate de către domnul judecător Velican Ioan Adrian, respectiv cu privire la completele C1 şi C7 prezidate de către doamna judecător Kovacs Simona, prin metodă ciclică, dosarele aparţinând C2 şi C6, la data de 31. 05.2012, au fost repartizate la ceilalţi patru judecători şi anume: la C1 - 4 cauze penale şi 19 cauze civile; la C3 - 4 cauze penale şi 19 cauze civile; la C4 - 3 cauze penale şi 19 cauze civile; la C9 - 3 cauze penale şi 18 cauze civile; la data de 01. 11.2012, au fost repartizate la ceilalţi trei judecători şi anume: la C3 - 3 cauze penale şi 17 cauze civile; la C4 - 3 cauze penale şi 17 cauze civile; la C9 - 3 cauze penale şi 17 cauze civile, totodată, intermediar, la data de 20.06.2012, cu privire la completele C1 şi C7 prezidate de către doamna judecător Kovacs Simona, tot prin metodă ciclică, au fost repartizate la ceilalţi trei judecători şi anume: la C3 - 2 cauze penale şi 10 cauze civile; la C4 - 2 cauze penale şi 10 cauze civile; la C9 - 2 cauze penale şi 9 cauze civile.

Aşa cum am arătat mai sus, numărul dosarelor soluţionate pe parcursul anului 2012 de către fiecare judecător în parte, au fost următoarele:

- 31 cauze penale şi 202 cauze civile - doamna judecător Kovacs Simona;

- 57 cauze penale şi 535 cauze civile - domnul judecător Raicea Liviu;

- 55 cauze penale şi 625 cauze civile - doamna judecător Forro Fazakas Csilla Rita;

- 35 cauze penale şi 373 cauze civile - domnul judecător Velican Ioan Adrian;



- 56 cauze penale şi 578 cauze civile - domnişoara judecător Răcman Alina Elena.

În total, pe parcursul anului 2012 au fost soluţionate un număr de 234 cauze penale şi un număr de 2313 cauze civile.
1.4.4. Cu privire la durata de soluţionare a cauzelor în materie penală, raportat la intervalul 0-6 luni, 6 luni-un an, un an – 2 ani, 2 ani – 3 ani, respectiv peste 3 ani, pentru fiecare judecător în parte care a funcţionat la această instanţă pe parcursul anului 2012, arătăm următoarele:

Doamna judecător Kovacs Simona, a soluţionat 28 de cauze în intervalul 0-6 luni, o cauză în intervalul 6 luni-un an, respectiv 2 cauze în intervalul un an – 2 ani;

Domnul judecător Velican Ioan Adrian, a soluţionat 30 de cauze în intervalul 0-6 luni, 2 cauze în intervalul 6 luni-un an, 2 cauze în intervalul un an – 2 ani, respectiv o cauză mai veche de 3 ani;

Domnul judecător Raicea Liviu, a soluţionat 52 de cauze în intervalul 0-6 luni, 2 cauze în intervalul 6 luni-un an, respectiv 3 cauze în intervalul un an – 2 ani;

Doamna judecător Forro Fazakas Csilla Rita, a soluţionat 43 de cauze în intervalul 0-6 luni, 9 cauze în intervalul 6 luni-un an, 2 cauze în intervalul un an – 2 ani, respectiv o cauză în intervalul 2 – 3 ani;

Domnişoara judecător Răcman Alina Elena, a soluţionat 50 de cauze în intervalul 0-6 luni, 5 cauze în intervalul 6 luni-un an, respectiv o cauză în intervalul 2 – 3 ani.

Pe nivel de instanţă, s-au soluţionat un număr de 203 de cauze în intervalul 0-6 luni, 19 cauze în intervalul 6 luni-un an, 9 cauze în intervalul 1 – 2 ani, 2 cauze în intervalul 2 – 3 ani, respectiv o cauză în intervalul 2 – 3 ani.
1.4.5. Cu privire la durata de soluţionare a cauzelor în materie civilă, raportat la intervalul 0-6 luni, 6 luni-un an, l an – 2 ani, 2 – 3 ani, respectiv peste 3 ani, pentru fiecare judecător în parte care a funcţionat la această instanţă pe parcursul anului 2012, arătăm următoarele:

Doamna judecător Kovacs Simona, a soluţionat 186 de cauze în intervalul 0-6 luni, 3 cauze în intervalul 6 luni-un an, 11 cauze în intervalul un an – 2 ani; o cauză în intervalul 2 – 3 ani, respectiv o cauză peste 3 ani.

Domnul judecător Velican Ioan Adrian a soluţionat 334 de cauze în intervalul 0-6 luni, 11 cauze în intervalul 6 luni-un an, 24 cauze în intervalul un an – 2 ani; 3 cauze în intervalul 2 – 3 ani, respectiv o cauză peste 3 ani.

Domnul judecător Raicea Liviu a soluţionat 484 de cauze în intervalul 0-6 luni, 9 cauze în intervalul 6 luni-un an, 37 cauze în intervalul un an – 2 ani; 4 cauze în intervalul 2 – 3 ani, respectiv o cauză peste 3 ani.

Doamna judecător Forro Fazakas Csilla Rita a soluţionat 581 de cauze în intervalul 0-6 luni, 8 cauze în intervalul 6 luni-un an, 25 cauze în intervalul un an – 2 ani; 7 cauze în intervalul 2 – 3 ani, respectiv 4 cauze peste 3 ani.

Domnişoara judecător Răcman Alina Elena a soluţionat 545 de cauze în intervalul 0-6 luni, 17 cauze în intervalul 6 luni-un an, 15 cauze în intervalul un an – 2 ani, respectiv o cauză în intervalul 2 – 3 ani.

Pe nivel de instanţă, s-au soluţionat un număr de 2130 de cauze în intervalul 0-6 luni, 48 cauze în intervalul 6 luni-un an, 112 cauze în intervalul un an – 2 ani; 16 cauze în intervalul 2 – 3 ani, respectiv 7 cauze peste 3 ani.
1.4.6. Atribuţiile suplimentare repartizate fiecărui judecător în plus faţă de activitatea judiciară, au fost arătate mai sus.
1.4.7. Activitatea personalului auxiliar de specialitate, în principal a grefierilor participanţi la şedinţele de judecată, cu referire la numărul şedinţelor în care au participat, tipul cauzelor, numărul total al dosarelor rulate, precum şi atribuţiile suplimentare repartizate în plus faţă de activitatea judiciară, au fost arătate mai sus, fiind detaliate şi în tabele anexă la bilanţ.
1.5 Indicatori de performanţă cu privire la rata de soluţionare a dosarelor, stocul dosarelor mai vechi de un an, respectiv cu privire la ponderea dosarelor închise în termen de un an
1.5.1. Rata de soluţionare a dosarelor, respectiv raportul dintre numărul dosarelor soluţionate şi numărul dosarelor primite, în fiecare lună a anului.

La stabilirea acestui indicator se va avea în vedere evidenţa statistică ţinută pe suport de hârtie, după cum urmează:

În luna ianuarie 2012 au intrat un număr de 150 de dosare şi au fost soluţionate un număr de 194 de dosare, raportul dintre numărul dosarelor soluţionate şi numărul dosarelor primite fiind de 129,33%.

În luna februarie 2012 au intrat un număr de 272 de dosare şi au fost soluţionate un număr de 249 de dosare, raportul dintre numărul dosarelor soluţionate şi numărul dosarelor primite fiind de 91,54%.

În luna martie 2012 au intrat un număr de 166 de dosare şi au fost soluţionate un număr de 234 de dosare, raportul dintre numărul dosarelor soluţionate şi numărul dosarelor primite fiind de 140,96%.

În luna aprilie 2012 au intrat un număr de 146 de dosare şi au fost soluţionate un număr de 148 de dosare, raportul dintre numărul dosarelor soluţionate şi numărul dosarelor primite fiind de 101,36%.

În luna mai 2012 au intrat un număr de 218 de dosare şi au fost soluţionate un număr de 245 de dosare, raportul dintre numărul dosarelor soluţionate şi numărul dosarelor primite fiind de 112,38%.

În luna iunie 2012 au intrat un număr de 214 de dosare şi au fost soluţionate un număr de 222 de dosare, raportul dintre numărul dosarelor soluţionate şi numărul dosarelor primite fiind de 103,73%.

În luna iulie 2012 au intrat un număr de 270 de dosare şi au fost soluţionate un număr de 203 de dosare, raportul dintre numărul dosarelor soluţionate şi numărul dosarelor primite fiind de 75,18%.

În luna august 2012 au intrat un număr de 221 de dosare şi au fost soluţionate un număr de 219 de dosare, raportul dintre numărul dosarelor soluţionate şi numărul dosarelor primite fiind de 99,09%.

În luna septembrie 2012 au intrat un număr de 204 de dosare şi au fost soluţionate un număr de 135 de dosare, raportul dintre numărul dosarelor soluţionate şi numărul dosarelor primite fiind de 66,17%.

În luna octombrie 2012 au intrat un număr de 246 de dosare şi au fost soluţionate un număr de 274 de dosare, raportul dintre numărul dosarelor soluţionate şi numărul dosarelor primite fiind de 111,38%.

În luna noiembrie 2012 au intrat un număr de 263 de dosare şi au fost soluţionate un număr de 233 de dosare, raportul dintre numărul dosarelor soluţionate şi numărul dosarelor primite fiind de 88,59%.

În luna decembrie 2012 au intrat un număr de 209 de dosare şi au fost soluţionate un număr de 191 de dosare, raportul dintre numărul dosarelor soluţionate şi numărul dosarelor primite fiind de 91,38%.



Pe parcursul întregului an 2012 au intrat un număr de 2579 de dosare şi au fost soluţionate un număr de 2547 de dosare, raportul dintre numărul dosarelor soluţionate şi numărul dosarelor primite fiind de 98,75%.
1.5.2. Stocul dosarelor mai vechi de un an

La data de 31.12.2012, exista un stoc de 49 cauze în materie penală, din care 3 cauze mai vechi de un an.

La data de 31.12.2012, exista un stoc de 582 cauze în materie civilă (stoc în care se includ şi cauzele suspendate în număr de 182), din care 30 cauze mai vechi de un an.

Pe total, la data de 31.12.2012, exista un stoc de 631 cauze (stoc în care se includ şi cauzele suspendate în număr de 182).

Astfel, ponderea dosarelor în materie civilă mai vechi de un an, la data de 31.12.2012 (cu luarea în considerare a stocului în care se includ şi cauzele suspendate) este de 5,15%.

Ponderea dosarelor în materie civilă mai vechi de un an la data de 31.12.2012 (fără luarea în considerare a cauzele suspendate) este de 7,5%.

Ponderea dosarelor în materie penală mai vechi de un an la data de 31.12.2012 este de 6,12%.

Pe total instanţă, ponderea dosarelor mai vechi de un an, fără luarea în considerare a cauzele suspendate, este de 7,35 %.

Pe total instanţă, ponderea dosarelor mai vechi de un an, cu luarea în considerare a cauzelor suspendate în materie civilă, este de 5,23%.
1.5.3. Ponderea dosarelor soluţionate în termen de un an de la data înregistrării, pe perioada de referinţă 01.01.2012 – 31.12.2012.

Pe parcursul anului 2012, în materie civilă au fost înregistrate un număr de 2390 cauze, fiind soluţionate un număr de 2178 cauze, iar în materie penală au fost înregistrate un număr de 189 cauze, fiind soluţionate un număr de 222 cauze, pe total, fiind înregistrate un număr total de 2579 cauze şi soluţionate un număr total de 2400 cauze.



Procentul dosarelor închise în materie civilă a fost de 91,13%.

Procentul dosarelor închise în materie penală a fost de 117,46%.

Pe total instanţă, procentul dosarelor închise a fost de 93,06%.
1.5.4. Concluzii. Vulnerabilităţi identificate. Măsuri de remediere.

Operativitatea generală a instanţei în 2012 a scăzut cu 2,08 % faţă de cea înregistrată în anul 2011, complexitatea cauzelor a crescut, numărul dosarelor înregistrate a scăzut, numărul dosarelor mai vechi de un an atât în materie penală cât şi în materie civilă a scăzut la jumătate, de la 66 dosare (12 cauze penale şi 54 cauze civile) la 33 dosare (3 cauze penale şi 30 cauze civile).

Astfel, în materie penală operativitatea a crescut cu 6,37% (de la 76,32% la 82,69%), iar în materie civilă operativitatea a scăzut cu 3,32% (de la 88,58% la 85,26%).

Referitor la stoc, raportat la data de 31.12.2011, în materie penală stocul a scăzut de la 94 dosare la 49 dosare, iar în materie civilă stocul a crescut de la 505 dosare (în care sunt incluse şi cauzele suspendate în număr de 177), la 582 dosare (în care sunt incluse şi cauzele suspendate în număr de 182).

Motivele de întârziere a judecăţii cauzelor, în materie civilă sunt aceleaşi ca şi în anii anteriori şi anume lipsa părţilor, necesitatea citării lor în străinătate, lipsa martorilor, formularea neclară a unor adrese, lipsa răspunsului solicitat de la autorităţi, nedepunerea tuturor actelor de stare civilă, completările de acţiune ulterioare cererii introductive, respectiv sunt cazuri când probele se propun succesiv, nu unitar, dar aceasta se datorează şi faptului că necesitatea lor rezultă succesiv.

Judecătorii au luat măsurile eficiente încă de la înregistrarea dosarului prin rezoluţiile puse, astfel încât la primul termen de judecată să poată fi la dosar toate înscrisurile necesare, toate datele necesare stabilirii cadrului procesual, dar nu întotdeauna solicitările instanţei s-au rezolvat până la primul termen. În cazul cererilor şicanatorii formulate de persoane aflate în penitenciar s-a luat măsura suspendării în baza art. 114 Cod Procedură Civilă s-au au fost soluţionate cu luarea în considerare a caracterului vizibil şicanatoriu, formulându-se de către aceştia şi cereri în materie civilă cu nerespectarea regulilor privind competenţa teritorială, respectiv chemarea în judecată a unor persoane inexistente şi formularea de cereri de chemare în judecată fără indicarea obiectului sau a cauzei, cu menţiunea că pentru aceste cereri formulate în materie penală, în ipoteza nerespectării regulilor de procedură privind competenţa, la primirea cererii, prin rezoluţia judecătorului de serviciu, aceste cereri se trimit pe cale administrativă la instanţa sau parchetul competent.

În cauzele specifice instanţei de tutelă întemeiate pe dispoziţiile Noului Cod Civil a crescut numărul cauzelor având ca obiect tutela, curatela, respectiv autorizarea vânzării imobilelor, la nivelul instanţei fiind creată o practică unitară, aceste cauze soluţionându-se la primul termen de judecată, citarea la primul termen de judecată efectuându-se prin aprod, prin şoferul instanţei, telefonic, precum şi prin mijloace de comunicare electronică, cu menţiunea că pentru fiecare minor sau persoană ocrotită se formează un singur dosar, toate cererile ulterioare fiind soluţionate de către judecătorul iniţial investit prin repartizare aleatorie.

Tot în materie civilă, deşi la nivelul Biroului Local de Expertize sunt un număr de cinci experţi în materie topo, aceştia efectuează şi depun lucrările ordonate de instanţă cu întârziere, de cele mai multe ori fără ca raportul de expertiză să fie însoţit de proces verbal de recepţie din partea O.C.P.I. Covasna, fără ca planurile de situaţie să fie vizate de către O.C.P.I, iar lucrările comportă anumite lacune în sensul identificării imobilelor, acordare de numere topografice noi sau stabilirea liniei de hotar, impunându-se completarea sau refacerea expertizei, ceea ce comportă cheltuieli suplimentare din partea părţilor, precum şi prelungirea în mod nejustificat a timpului necesar soluţionării cauzei.

În cauzele penale prelungirea judecăţii s-a datorat lipsei inculpaţilor, a martorilor, care trebuie citaţi cu mandat de aducere, uneori în raza mai multor localităţi, organele competente pentru executarea mandatelor nefăcând totdeauna dovada executării la termen a mandatelor. De asemenea, a fost situaţia în care inculpatul se află în stare de deţinere în străinătate, întâmpinându-se dificultăţi în buna desfăşurare a judecării cauzei.

Necesitatea interpretului în cauzele penale nu mai este un motiv de întârziere a judecăţii, existând un interpret care asigură prezenţa corespunzător la fiecare cauză la care este citat.

Cel mai important pentru asigurarea celerităţii, operativităţii, cu păstrarea calităţii actului de justiţie, rămâne cunoaşterea temeinică a dosarului de către judecător, aplicarea întocmai a dispoziţiilor de procedură, întocmirea corectă a încheierilor de şedinţă, consemnarea clară a susţinerilor părţilor, a poziţiei lor, rolul activ al judecătorului aşa cum el este definit de codurile de procedură.

Prin ţinerea evidenţei termenelor acordate, a amânărilor şi a motivelor de amânare, apreciem că se realizează o responsabilizare pentru respectarea termenului rezonabil în judecarea cauzei şi pentru aplicarea dispoziţiilor procedurale necesare.

Apreciem pozitiv posibilitatea de a lucra cu schema completă, fără fluctuaţia judecătorilor, ceea ce permite stabilitatea completelor, a specializărilor, evită transferul de dosare de la un complet la altul, uzura judecătorului, favorizează cunoaşterea temeinică a propriilor dosare de către fiecare complet, cu menţiunea că pentru anul 2012 au fost cele mai mari fluctuaţii de judecători, fiind necesară acordarea de timp suplimentar din partea fiecărui judecător, pentru studierea dosarelor repartizate ciclic de la alte complete de judecată, respectiv studierea dosarelor aflate în rejudecare numărul acestora crescând în mod îngrijorător conform situaţiei care va fi detailată mai jos.

Judecătoria Târgu Secuiesc nu se încadrează în numărul minim de dosare pe instanţă, pe an de minim 3000 dosare, conform Raportului Consiliului Superior al Magistraturii privind activitatea instanţelor de judecată în primul semestrul al anului 2012, Judecătoria Târgu Secuiesc figurând cu o medie de 353 cauze pe judecători, faţă de media pe ţară de 674 cauze pe judecător şi raportat la numărul cauzelor pe schemă, media pe instanţă a fost de 441 cauze faţă de media pe ţară de 580, preconizându-se reducerea schemei de la cinci la patru judecători, respectiv desfiinţarea instanţei.



CAPITOLUL II

ANALIZA CALITATIVĂ A ACTIVITĂŢII INSTANŢEI
2.1. Efectele modificărilor legislative

Modificările legislative intervenite în cursul anului 2010 şi 2011, respectiv Legea nr. 202/2010 şi prevederile Noului Cod Civil au influenţat în continuare pozitiv activitatea instanţei, măsuri legislative care coroborate şi cu pregătirea individuală a fiecărui judecător şi cu redarea fidelă a stării de fapt şi a măsurilor dispuse prin încheierea de şedinţă, au condus la scurtarea duratei de soluţionare a cauzelor atât în materie penală cât şi în materie civilă.

Totodată, pe parcursul anului 2011 în materia litigiilor civile – pretenţii – până la 2000 lei inclusiv, respectiv în materia plângerilor contravenţionale formulate împotriva proceselor verbal de contravenţie întocmite pentru contravenţii prevăzute de către O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv prevăzute de Legea nr. 61/1991, hotărârile pronunţate în primă instanţă nu mai sunt irevocabile, fiind reintrodusă calea de atac a recursului, însă s-a menţinut dispoziţia legală, potrivit căreia, hotărârile pronunţate de către judecătorie la plângerile formulate împotriva ordonanţei şi rezoluţiei procurorului, sunt definitive.

În practica acestei instanţei s-au aplicat şi dispoziţiile cu caracter obligatoriu din cuprinsul recursurilor în interesul legii pronunţate în anul 2012, dispoziţiile acestora, obligatorii, fiind aduse la cunoştinţa judecătorilor, în format electronic şi puse în discuţie cu ocazia şedinţelor de învăţământ profesional.




    1. Repartizarea aleatorie a cauzelor

În anul 2012 a continuat aplicarea dispoziţiilor legale cu privire la repartizarea aleatorie a cauzelor, instituite prin modificările aduse Legii nr. 304/2004.

Repartizarea aleatorie a cauzelor s-a efectuat de către grefierul şef, d-na Gavay Gall Anna Maria, sub coordonarea judecătorului delegat, doamnei Kovacs Simona, respectiv sub coordonarea domnului judecător Raicea Liviu şi s-a respectat procedura de repartizare prevăzută de Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, cu modificările ulterioare cea au vizat repartizarea aleatorie a cauzelor.

S-au întocmit procesele verbale de repartizare, iar înainte de repartizarea cauzelor se verifică dacă pe rolul instanţei au mai fost înregistrate alte cereri formulate de aceleaşi părţi, având obiect şi cauză identice, iar în materie penală în ipoteza în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, se verifică şi se blochează completul judecătorului care a dispus măsura arestării preventive, fapt preluat ulterior prin modificarea R.O.I.

În cazurile în care, datorită şedinţelor de vacanţă sau termenelor „urgenţă, celeritate” nu s-a putut repartiza dosarul, grefierul şef al instanţei a modificat limita superioară a termenului şi s-a încheiat proces verbal corespunzător.

S-a respectat principiul continuităţii în judecarea cauzelor.

Incidentele procedurale precum abţinerile, recuzările, suspendările, repunerile pe rol după suspendare, disjungerile au fost soluţionate conform Regulamentului.

În cazul rejudecărilor, acestea revin completului ce a pronunţat soluţia, acesta fixează termen manual, se abţine dacă este cazul, iar cauza se repartizează aleatoriu cu blocarea completului ce s-a abţinut, iar în ipoteza în care judecătorul care a pronunţat hotărârea în primă instanţă nu mai funcţionează la această instanţă, dosarul trimis în rejudecare este repartizat aleatoriu potrivit art. 99 alin. 5 din R.O.I.

Tot la repartizarea aleatorie a cauzelor, în ipoteza în care în mod justificat judecătorul căruia i-a fost repartizată cauza nu se află la instanţă, măsurile pentru primul termen de judecată sunt dispuse de către preşedintele instanţei, potrivit dispoziţiilor prevăzute de R.O.I.

S-au făcut şi menţiunile corespunzătoare în registrul special, sub semnătura persoanelor desemnate pentru repartizarea aleatorie a cauzelor. În mape separate se păstrează încheierile şi procesele verbale întocmite.


    1. Durata de soluţionare a cauzelor

Durata medie de soluţionare a cauzelor pe principalele materii a fost următoarea:

- pentru cauzele penale: 1 - 6 luni

- pentru cauze cu minori şi familiei: 1 - 3 luni

- pentru cauze comerciale: 1 - 6 luni

- pentru cauze civile: o lună – 1 an (succesiuni: 2 luni – 1 an, revendicări imobiliare: 1 – 9 luni, fond funciar : 1 – 6 luni, uzucapiuni: 1 – 3 luni, alte cauze civile: 3 - 6 luni).

Astfel, comparativ cu anul 2011, în anul 2012 durata medie de soluţionare a cauzelor s-a menţinut relativ constantă, iar cauzele în care judecata a durat mai mult de un an s-a datorat motivelor obiective arătate mai sus referitoare la administrarea probelor, cu menţiunea că din partea justiţiabililor pe parcursul anului 2012 nu au fost exprimate reclamaţii cu privire la nesoluţionarea cauzelor într-o anumită durată de timp.




    1. Gradul de specializare în activitatea judiciară

În anul 2012 ca şi în anul 2010, instanţa nu a beneficiat de stabilitatea judecătorilor, însă completele de judecată şi-au păstrat specializarea din anul 2011 şi anume cauze mixte, minori şi familiei, fond funciar, iar domnul judecător Raicea Liviu, doamna judecător Forro-Fazakas Csilla (după plecarea domnului judecător Velican Ioan Adrian) şi cauze cu corupţia.

În materia cauzelor având ca obiect infracţiuni de corupţie şi infracţiuni asimilate acestora nu s-a înregistrat nicio cauză.

În cauzele în care cel puţin una din părţi s-a aflat în stare de arest sau deţinere au judecat completele d-lui judecător Raicea Liviu, d-nei judecător Forro Fazakas Csilla Rita, d-nei judecător Kovacs Simona, d-nei judecător Răcman Alina Elena şi al d-lui judecător Velican Ioan Adrian.

Specializarea judecătorilor asigură o pregătire mai bună a acestora în materiile respective, prin aprofundarea doctrinei, a practicii judiciare şi CEDO, ducând la creşterea calităţii actului de justiţie. Lipsa specializării poate fi în detrimentul abordării corecte a cauzelor, mai ales în condiţiile unui volum ridicat de muncă, ducând la soluţii greşite, promovarea de căi de atac, desfiinţarea soluţiilor, timp şi cheltuieli suplimentare pentru justiţiabili şi inevitabil lipsa calităţii actului de justiţie.

Totuşi, numărul relativ mic de judecători de la această instanţă cinci, în prezent trei, nu permite o specializare efectivă, cu respectarea concomitentă a repartizării aleatorii (care necesită minim doi judecători pe o specializare). Această situaţie este valabilă pentru ultimii 5 ani.

Învăţământul profesional a fost organizat în funcţie de specializarea judecătorilor, pentru ca ei să asimileze aspectele teoretice, practice, modificările legislative, practica neunitară, practica Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie Europene în domeniul de specializare, inclusiv modificările survenite prin intrarea în vigoare a Noului Cod Civil şi cu referire la speţele concrete aflate pe rolul instanţei, în special pentru instanţa de tutelă.

Seminariile organizate la nivelul Curţii de Apel Braşov şi la nivelul instanţei au vizat aspecte de practică neunitară, au clarificat aspecte din practica judecătorilor, contribuind la perfecţionarea activităţii de judecată. În ce priveşte formarea profesională individuală, fiecare judecător a întocmit referate cu temele prestabilite şi le-a prezentat în cadrul seminarilor profesionale ale instanţei, cu menţiunea că referatele întocmite de către judecători în prezent sunt postate pe intranetul instanţei. Aceleaşi aspecte se pot reţine şi pentru grefieri, sub coordonarea domnişoarei judecător Răcman Alina Elena.


    1. Indici de calitate

  1. Practica de casare în materie civilă

În anul 2012 s-au soluţionat 2313 cauze civile. La practica de casare s-au înregistrat 260 cauze, din care au fost 10 cauze atacate cu apel, 247 cauze atacate cu recurs, iar trei cauze au fost atacate atât cu apel cât şi cu recurs. Procentual, cauzele atacate reprezintă 11,24 % din totalul cauzelor civile soluţionate. Comparativ, în 2011, numărul cauzelor atacate - 211 a reprezentat 8,68% din numărul cauzelor soluţionate – 2545.

Din cele 260 hotărâri atacate, în cursul anului 2012, au fost desfiinţate un număr de 75 hotărâri (din care au fost reformate un număr de 49 de hotărâri), ceea ce reprezintă 28,85% raportat la numărul hotărârilor atacate, iar un număr de 26 de hotărâri au fost casate cu trimitere, ceea ce reprezintă 10% raportat la numărul hotărârilor atacate.

Raportat la anul 2011, când din cele 221 hotărâri atacate au fost desfiinţate 65 de hotărâri, ceea ce reprezintă un procent de 29,41 %, procentul hotărârilor desfiinţate în cale de atac, a scăzut de la 29,41 % la 28,85% .

Raportat la anul 2011 când din cele 221 hotărâri atacate un număr de 16 hotărâri au fost casate cu trimitere, ceea ce reprezintă 6,15%, procentul hotărârilor casate cu trimitere a crescut de la 6,15% la 10%.



Yüklə 189,39 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin