Produse aprilie 2014

Ceai de sanziene

Sânzienele fac parte din familia Rubiaceae, fiind o plantă cu flori galbene, mici şi dese ca o ploaie de stele, cu un parfum dulce şi un gust contrastant – puternic amar. Este întâlnită la marginea pădurilor, a drumurilor, pe câmpii, în fâneţe şi tufişuri. Tradiţia spune că sânzienele au puterea de a îndepărta răul şi boala. În trecut, se puneau flori de sânziene pe patul femeilor care urmau să nască, pentru a avea o naştere mai uşoară. În medicina tradiţională, sânzienele sunt folosite ca remediu pentru normalizarea activităţii glandei tiroide (mecanismul de acţiune fiind încă neelucidat). Se mai numeşte drăgaică, floarea lui Sântion, închegătoare, sânzuiene, sănjene, etc.

Contribuie la

INTERN:
Contribuie la funcţionarea normală a:
- glandei tiroide
- sistemului nervos
- aparatului urinar, prin ameliorarea diurezei.

EXTERN:
Contribuie la eliminarea disconfortului care apare la nivelul pielii.

Sânziene (Galli veri herba), părți aeriene.

• 
  INTERN:
  - pulbere – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15 min., după care se înghite cu apă.
  - macerat la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250 ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 3 căni cu macerat pe zi, cu 30 min. înainte de mese.
  - infuzie – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250 ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30 min. înainte de mese.
  

EXTERN:
- se aplică local sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze  o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.

Contraindicatii

alergie la sânziene.

50 gr

4.85

Ceai de sunatoare

Sunătoarea face parte din familia Hypericaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, heliofilă, cu frunze ovat-eliptice şi flori galbene. Denumirea ştiinţifică a plantei ''Hypericum'' provine din ''hyper'' şi ''eikon'', care în limba greacă înseamnă ''peste o apariţie'', ceea ce face trimitere la protecţia împotriva spiritelor rele, demoniace. Hippocrate utiliza planta datorită acţiunii sale antiinflamatoare. În secolul al XIX-lea, sunătoarea se folosea în medicina tradiţională pentru tratarea ulcerului, isteriei şi al depresiilor. Se mai numeşte asunătoare, buruiană de năduf, floare de sunătoare, floare galbină, iarba-crucii, iarba-spaimei, sburătoare, şovârf galben, etc.

Contribuie la

INTERN:
- funcţionarea normală a sistemului digestiv, prin:
     - protejarea mucoasei gastrice
     - stimularea producerii şi eliminării de bilă
     - susţinerea funcţiilor hepatice
     - reducerea spasmelor care apar la nivelul tractului intestinal
     - eliminarea tendinţei de evacuare rapidă a scaunului
- reducerea stărilor psihice negative.

EXTERN:
- eliminarea disconfortului care apare la nivelul pielii şi cavităţii bucale
- reducerea disconfortului care apare la nivelul venelor hemoroidale şi mucoasei anale.

Sunătoare (Hypericum perforatum), părți aeriene.

• 
  INTERN:
  - pulbere – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15 min., după care se înghite cu apă.
  - macerat la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250 ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 3 căni cu macerat pe zi, cu 30 min. înainte de mese.
  - infuzie – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250 ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30 min. înainte de mese.
  

EXTERN:
- pentru eliminarea disconfortului care apare la nivelul pielii se fac spălături locale sau se administrează sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă
- pentru eliminarea disconfortului care apare la nivelul cavităţii bucale se fac spălături locale cu maceratul sau cu infuzia de plantă
- pentru reducerea disconfortului care apare la nivelul venelor hemoroidale şi mucoasei anale se fac spălături locale sau băi de şezut de 3-4 ori pe zi cu infuzia sau cu maceratul obţinute din plantă.

Contraindicatii

Asocierea cu antidepresive de sinteza, fotosensibilitate , alergie la sunătoare.

50 gr

4.85

Ceai de tataneasa

Tătăneasa face parte din familia Boraginaceae, fiind o plantă înăltuţă, cu frunze ovat-lanceolate şi flori de formă tubulară şi culoare violacee. Creşte la marginea apelor stătătoare, în zăvoaie, lunci, locuri mlăştinoase, la marginea culturilor, în luminişuri şi locuri cu umiditate ridicată. Cunoscută încă din antichitate datorită proprietăţilor terapeutice, era utilizată ca remediu pentru oprirea sângerărilor şi pentru vindecarea fracturilor şi a rănilor. Se mai numeşte barba-tatei, buruiana lui Tatin, iarbă întăritoare, mierea-ursului, rădăcină neagră, etc.

Contribuie la

Contribuie la eliminarea disconfortului care apare la nivelul:
- articulaţiilor, tendoanelor şi ligamentelor
- pielii
- venelor hemoroidale şi mucoasei anale.

Compozitie:

Tătăneasă (Symphytum officinale), rădăcini.

Se administrează local sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată (pulberea se obţine prin măcinarea plantei cu o râşniţă electrică) se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.

Contraindicatii

Alergie la tătăneasă.
50 gr

4.85