Programul naţional

TEMA IX. AGENŢI CARE ACŢIONEAZĂ ÎN SOCIETATE

Cunoaşterea şi activarea mecanismelor de acţiune pentru abordarea instituţiilor publice şi a organizaţiilor nonguvernamentale

Instituţii care au ca obiect de activitate promovarea şi apărarea drepturilor omului:

• 
  Consiliul Europei - deschis lumii asociative
  
• 
  Curtea Europeană a Drepturilor Omului - bazată pe:
  

- Declaraţia universală a drepturilor omului (1948);

- Convenţia europeană a drepturilor omului (1950);

- Convenţia ONU privind drepturile refugiaţilor (1951);

- Cele două pacte relative la drepturile civile şi politice şi la drepturile economice, sociale şi culturale (1966);

- Convenţiile specifice (asupra unui drept in particular), ca de ex.” Convenţia asupra drepturilor copilului”.

• 
  Comitetul Miniştrilor
  
• 
  Adunarea Parlamentară
  
• 
  Congresul Puterilor Locale şi Regionale
  
• 
  Programul Interguvernamental de Activităţi şi
  
• 
  Programul de Activităţi pentru Dezvoltarea şi Consolidarea Stabilităţii Democratice (ADACS), ca organisme ale Consiliului Europei
  
• 
  Organizaţii nonguvernamentale (prin Rezoluţia (93) 38 a Comitetului Miniştrilor se stabilesc regulile de cooperare a Consiliului Europei cu O.N.G.-urile). Consiliul Europei recunoscuse influenţa ONG-urilor internaţionale încă din 1952.
  

Convenţia europeană a drepturilor omului

De la intrarea în vigoare a Convenţiei (sept. 1953) au fost adoptate 11 protocoale adiţionale: 1, 4, 6 şi 7 au adăugat drepturi noi celor consacrate prin Convenţie; protocolul 9 a permis petiţionarilor individuali să se adreseze Curţii, sub rezerva ratificării instrumentului respectiv de către statul acuzat. Protocolul 11 a restructurat mecanismul de control (1998).

ONG-urile - componenta vitală a societăţii europene, garantează libertatea de expresie şi asociere, principiu fundamental al democraţiei.

Fără scop lucrativ, ele intervin în plan naţional, local, regional şi internaţional în domenii vitale ale drepturilor omului, educaţiei, culturii, socialului, mediului, muncii, ştiinţei şi ajutorului umanitar.

Consiliul Europei dispune de o structură permanentă de cooperare cu ONG-urile:

Conferinţa plenară anuală a ONG-urior defineşte principalele linii de acţiune pentru anul următor.

Comisia de Relaţionare cu ONG-urile:

- asigură legăura cu Secretariatul General al C.E.;

- urmăreşte lucrările reuniunilor sectoriale ale ONG-urilor în diferite domenii;

- pregăteşte conferinţa plenară şi programul anual de lucru;

- încurajează ONG-urile să coopereze cu C. E şi să promoveze activităţile acestuia.

Subcomisia Relaţiilor cu ONG-urile a Adunării Parlamentare a Europei are ca scop realizarea unor contacte între ONG-uri şi Adunare.

Mecanisme de acţiune pentru respectarea şi apărarea drepturilor omului

Convenţia europeană a drepturilor omului este tratatul internaţional prin intermediul căruia statele membre ale Consiliului Europei doresc să garanteze anumite drepturi şi libertăţi fundamentale tuturor acelora care se afla în jurisdicţia lor;

Semnată la Roma, la 4 nov. 1950, a intrat în vigoare în 1953

Două organisme independente au fost înfiinţate iniţial pentru a verifica respectarea drepturilor garantate de Convenţie: Comisia Europeană a Drepturilor Omului (1954) şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (1959)

Cu ocazia summit-ului de la Viena din 1993 s-a creat o nouă Curte Europeană a Drepturilor Omului, care înlocuieşte fostul sistem pe două nivele. Noua Curte, organism al Consiliului Europei, funcţionează la Strasbourg, de la 1 nov. 1998.

Sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului

Sistemul de protecţie a drepturilor omului trebuie aplicat în primul rând la nivel naţional. Fiecare stat membru trebuie să vegheze ca orice persoană din jurisdicţia lui să se poată bucura de aceste drepturi.

În absenţa primei garanţii, orice persoană poate, în anumite condiţii, să depună o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Plângerile pot fi şi ale unui stat împotriva altuia.

C

urtea, a cărui jurisdicţie este obligatorie pentru toate părţile contractante, are sediul permanent la Strasbourg. Ea este competentă la toate nivelele procedurale, de la examinarea preliminară a plângerilor până la pronunţarea deciziilor.

Judecătorii, aleşi de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, sunt complet independenţi.

Pentru ca o plângere să fie declarată admisă, solicitantul trebuie să dovedească epuizarea tuturor recursurilor efective în ţara în care pretinsa încalcare a fost comisă şi să depună plângere la Curte într-un termen de maximum 6 luni de la data sentinţei definitive autorităţilor acelui stat. Cazurile clar nefondate sunt scoase de pe rol prin decizia unanimă a unui comitet alcătuit din trei judecători.

Conţinutul plângerilor

Plângerile individuale, ca urmare a aplicării Convenţiei, se referă la o gamă largă de încălcări ale drepturilor, cum ar fi: utilizarea pedepsei corporale, privarea de libertate a persoanelor bolnave mintal, drepturile prizonierilor, disciplina militară şi profesională, efectivitatea recursurilor şi durata procedurilor legale , ascultarea telefoanelor, libertatea presei, problematica custodiei copiilor, expulzările, etc.

Modalitatea de tratare a plângerilor

În cazul în care o plângere este declarată admisibilă, Curtea încurajează părţile să ajungă la o înţelegere amiabilă. Dacă acest lucru nu este posibil, cazul este examinat într-o şedinţă publică. Curtea îşi poate desfăşura activitatea într-o Cameră de 7 judecători sau, în cazuri de importanţă excepţională, printr-o Mare Camera de 17 judecători. Deciziile Curţii sunt definitive şi obligatorii pentru statele în cauză. Executarea acestora presupune obligaţia statului condamnat de a acorda o compensaţie solicitanţilor care au câştigat şi, de asemenea, de a evita în viitor orice încălcare similară celei identificate de Curte.

Drepturi garantate:

- dreptul la viaţă (art. 2 din Convenţia europeană a drepturilor omului);

- dreptul la libertate şi siguranţa persoanei (art. 5);

- dreptul la un proces echitabil în materie civilă şi penală (art. 6);

- dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei (art. 8) care poate fi conexat cu dreptul de a se căsători şi de a fonda o familie (art. 12);

- egalitatea în drepturi şi responsabilităţile soţilor pe durata căsătoriei şi cu prilejul desfacerii acesteia (art. 5 al Protocolului nr. 7);

- dreptul la libertatea de exprimare, inclusiv la libertatea presei (art. 10);

- dreptul la libertatea de întrunire şi de asociere;

- dreptul la respectarea bunurilor sale (art. 1 al Protocolului nr. 1);

- dreptul la educaţie (art. 2 al Protocolului adiţional);

- dreptul la alegeri libere (art. 3 al Protocolului adiţional);

- dreptul la libertatea circulaţiei şi dreptul de alegere a reşedinţei (art. 2 al Protocolului nr.4).

Privire de ansamblu asupra voluntariatului

Deoarece omul a simţit întotdeauna nevoia să se asocieze pentru a-şi promova mai bine interesele, a apărut un personaj dedicat unui anumit domeniu, cu o mare putere de munca, fără o vârstă anume, inteligent, care înţelege că lucrul în echipă, în cadrul unei organizaţii, îl poate ajuta să-şi atingă obiectivele. Motivaţia interioară a unui voluntar, este crezul său într-o idee, faptul că prin activitatea pe care o întreprinde poate să îmbunătăţească o anumită situaţie.

După mai mulţi ani în care voluntariatul nu a fost reglementat, fiind plasat undeva la graniţa între pasiune şi loc de munca, prin legea numărul 195 din 2001 se defineşte această noţiune.

Astfel, voluntariatul este activitatea de interes public desfăşurată de persoane fizice, denumite voluntari, în cadrul unor raporturi juridice, altele decât raportul juridic de munca şi raportul juridic civil de prestare a unei activităţi remunerate.

Printre domeniile menţionate de lege se regăsesc următoarele: asistenţa şi serviciile religioase, protecţia drepturilor omului, medico-sanitar, cultural, artistic, educativ, de învăţământ, ştiinţific, umanitar, religios, filantropic, sportiv, de protecţie a mediului, social şi comunitar.

Prin încheierea unui contract de voluntariat, o persoană juridică de drept public sau de drept privat beneficiază de asistenţa voluntarului, o persoană fizică care prestează o activitate de interes public fără a obţine un folos material.

Principiile care stau la baza voluntariatului, în accepţiunea prezentei legi, sunt:

• 
  consimţământul liber exprimat al voluntarului;
  
• 
  implicarea activă a voluntarului în viaţa comunităţii;
  
• 
  desfăşurarea voluntariatului cu excluderea oricărei contraprestaţii materiale din partea beneficiarului activităţii;
  
• 
  recrutarea voluntarilor pe baza egalităţii şanselor, fără nici un fel de discriminări.
  

Pentru a se evita exploatarea persoanelor legislatorul a interzis încheierea contractului de voluntariat în scopul de a evita încheierea unui contract individual de muncă sau a oricărui contract care să presupună o plată pentru efectuarea prestaţiilor respective.

Voluntariatul se desfăşoară pe baza unui contract încheiat în formă scrisă, între voluntar şi beneficiarul voluntariatului, în condiţii de libertate contractuală a părţilor, ceea ce subliniază egalitatea şi respectul dintre cel care îndeplineşte o anumită sarcină, asumată de bună voie, şi beneficiarul acestei munci.

Contractul de voluntariat se încheie în două exemplare din care unul se pastrează în mod obligatoriu în evidenţa persoanei juridice.

În contractul de voluntariat trebuie să fie stipulate cel puţin următoarele drepturi ale voluntarului:

• 
  participarea activă la elaborarea şi derularea programelor pentru care a încheiat contractul;
  
• 
  desfăşurarea activităţii în concordanţă cu pregătirea sa profesională;
  
• 
  asigurarea de către beneficiarul voluntariatului a desfăşurării activităţilor în condiţiile legale de protecţie a muncii, în funcţie de natura şi caracteristicile activităţii respective;
  
• 
  asigurarea de către beneficiarul voluntariatului împotriva riscurilor de accident şi de boală ce decurg din natura activităţii; în lipsa asigurării costul prestaţiilor medicale se suporta integral de către beneficiarul voluntariatului;
  
• 
  eliberarea de către beneficiarul voluntariatului a unui certificat nominal care să ateste calitatea de voluntar;
  
• 
  rambursarea de către beneficiarul voluntariatului, în condiţiile convenite în contract, potrivit legii, a cheltuielilor efectuate pentru realizarea activităţii;
  
• 
  durata timpului de lucru, stabilită în condiţiile legii, să nu efecteze sănătatea şi resursele psihofizice ale voluntarului;
  
• 
  beneficiază de titluri onorifice, decoraţii, premii, în condiţiile legii.
  

Contractul de voluntariat urmează să cuprindă cel puţin următoarele obligaţii ale voluntarului:

• 
  să îndeplinească sarcinile primite din partea beneficiarului voluntariatului;
  
• 
  să păstreze confidenţialitatea informaţiilor la care are acces în cadrul activităţii de voluntariat;
  
• 
  să participe la cursurile de instruire organizate, iniţiate sau propuse de către beneficiarul voluntariatului;
  
• 
  să ocrotească bunurile pe care le foloseşte în cadrul activităţii de voluntariat
  

Atât voluntarul cât şi beneficiarul activităţii de voluntariat pot renunţa la contract, anunţând cealaltă parte cu 15 zile înaintea încetării activităţii, fără a fi nevoiţi să-şi motiveze decizia.

Legea voluntariatului nr.195/2001 se modifică şi se completează cu ordonanţa nr.58 din 22 august 2002, publicat în Monitorul Oficial , Partea I nr.642 din 30 august 2002.

Articolul 1 precizează că prezenta lege reglementează promovarea şi facilitarea participării cetăţenilor români şi străini, în spiritul solidarităţii civice, la acţiuni de voluntariat organizate de persoane juridice de drept public şi de persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, precum şi participarea tinerilor la programele internaţionale de voluntariat pentru tineri, implementate de structuri descentralizate în strânsă legătură cu autorităţile naţionale responsabile pentru problemele tineretului.

Organizaţia gazdă este persoana juridică de drept public sau persoana juridică de drept privat fără scop patrimonial care încheie, în condiţiile prezentei legi, contract de voluntariat;

Contract de voluntariat este o convenţie cu titlu gratuit, încheiată între o persoană fizică, denumită voluntar, şi o persoană juridică, denumită organizaţie gazdă, în temeiul căreia prima persoană se obligă faţă de a doua să presteze o activitate de interes public fără a obţine o contraprestaţie materială. Beneficiarul voluntariatului este persoana fizică sau juridică în folosul căreia se desfăşoară activitatea de voluntariat. Organizaţia gazdă poate fi identică sau diferită de beneficiarul voluntariatului.

Îndrumătorul este persoana cu rol de coordonare şi supraveghere a voluntarilor în timpul acţiunilor de voluntariat.

Autorităţile locale oferă sprijin în derularea stagiilor de voluntariat, acordând prioritate activităţilor care se adresează tinerilor din categoriile sau zonele defavorizate.

Participarea ca voluntar nu poate substitui serviciul militar sau alte formule alternative care înlocuiesc serviciul militar şi nu poate reprezenta un echivalent pentru un loc de muncă remunerat. Voluntarilor cetăţeni străini le este garantată rezidenţa pe durata stagiului de voluntariat.

În sensul programului de acţiune comunitar "Tineret", tânăr voluntar este persoana cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani care încheie, în condiţiile legii, un contract de voluntariat pentru o perioadă limitată, urmărindu-se dezvoltarea aptitudinilor şi formarea experienţei personale şi interculturale, contribuind în acelaşi timp la binele comunităţii.

Tânărul voluntar participă într-un stat membru al Uniunii Europene, altul decât cel în care îşi are reşedinţa ori domiciliul, sau într-un stat terţ la o activitate nelucrativă şi neremunerată, care prezintă importanţă pentru comunitate şi are o durată limitată de maximum 12 luni, în cadrul unui proiect recunoscut de statul respectiv şi de Comunitatea Europeană.

Stagiile comunitare de voluntariat pentru tineri, în funcţie de durata prevăzută, se diferenţiază în stagii pe termen lung, cu durata între 3 luni şi un an, şi stagii pe termen scurt, cu durata între 3 săptămâni şi 3 luni.

Pentru programul de acţiune comunitar "Tineret" organizaţia gazdă asigură tânărului voluntar acoperirea cheltuielilor de transport intern, cazare şi masă completă. Din fonduri de la Comisia Europeană se asigură transportul extern şi o indemnizaţie de deplasare neimpozabilă, sub formă de bani de buzunar, pe întreaga durată a stagiului de voluntariat.

La sfârşitul stagiului de voluntariat, în cadrul programului de acţiune comunitar "Tineret" se va elibera de către Comisia Europeană un certificat nominal care să recunoască prestarea activităţii de voluntar, precum şi experienţa şi aptitudinile dobândite."

Organizaţia gazdă va asigura desfăşurarea activităţilor sub coordonarea unui îndrumător, în condiţiile legale de protecţie a muncii, în funcţie de natura şi de caracteristicile activităţii respective;

Organizaţia gazdă, va acorda asigurare, în condiţiile prevăzute de lege, împotriva riscurilor de accident şi de boală sau a altor riscuri ce decurg din natura activităţii; în lipsa asigurării costul prestaţiilor medicale ca urmare a riscurilor ce decurg din desfăşurarea activităţii de voluntariat se suportă integral de organizaţia gazdă. Excepţie fac programele de acţiune comunitare "Tineret" pentru care costurile de asigurare sunt suportate de Comisia Europeană, care încheie un contract cu o companie de asigurări.

Organizaţia gazdă va elibera un certificat nominal care să recunoască prestarea activităţii de voluntar, precum şi experienţa şi aptitudinile dobândite; metodologia privind eliberarea certificatului nominal se aprobă prin ordin comun al ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al ministrului tineretului şi sportului.

Organizaţia gazdă va asigura rambursarea, în condiţiile convenite în contract, potrivit legii, a cheltuielilor efectuate pentru realizarea activităţii."

Activitate : Societate civilă, voluntariat

Înainte de acţiunea propriu-zisă (cu o săptămână) un grup dintre elevi sau profesorul va consulta cartea de telefon, internetul sau persoane resursă pentru a identifica principale ONG din localitate.

Lucru în perechi: elevii vor forma echipe de câte doi care vor consulta internetul, se vor deplasa la sediul ONG-ului ales pentru a afla câteva informaţii despre acesta.

În timpul vizitei elevii vor avea de completat o fişă pentru interviu.(fişa poate fi modificată în urma unor discuţii pe care le pot avea cu profesorul sau între ei: ce ar dori să afle de la primar, prefect etc?) Modelul este anexat.Au şi sarcina de a observa modul în care au fost primiţi şi reacţiile celor vizitaţi spre a le prezenta colegilor.

În ora următoare fiecare pereche va realiza o sinteză a informaţilor, se va discuta modul în care au fost primiţi iar sintezele primite împreună cu broşurile şi fluturaşii vor fi afişate pe un panou (mini - infopunct).

În final, discuţii.
Anexă: fişă de interviu – se decupează şi se multiplică pentru fiecare pereche de elevii

Care este scopul şi misiunea organizaţiei dumneavoastră (consiliul local prefectura)…?

Ce fel de programe, proiecte derulaţi?
Ce posibilităţi de voluntariat oferiţi persoanelor care doresc să se implice în realizarea misiunii ONG-ului dumneavoastră?
Colaboraţi sau doriţi să colaboraţi cu şcolile, cu elevii din şcoala noastră?
Puteţi să ne furnizaţi nişte broşuri tipărite pentru a le prezentăm colegilor noştrii?
CLASA A X-A

TEMATICĂ

1. 
   Comunicare, educaţie media
   

1.1. Comunicare prin media, comunicare virtuală

1.2. Aplicaţie – Educaţie media (vezi ghidul mai jos)

1.3 .Tehnici de manipulare prin comunicare pe canale media

1.3.1. Manipulare pe canale media –zvonul

1.3.2. Dezinformarea

1.3.3. Propaganda

1.4. Educaţie prin media

1.4.1. Media azi

1.4.2. Media singura putere fără contra-putere

1.4.3. Media –comunicare politică

2. 
   Pregatirea pentru viaţa socială
   

2.1. Viaţa de familie

2.2. Viaţa pe cont propriu

1. 
   Sisteme de valori
   

3.1. Educaţia interculturală

3.2. Percepţia istoriei

3.2.1. Probleme regionale, Balcanii

3.2.2. Imaginea vecinului balcanic - aplicaţie.

3.2.3. În căutarea diversităţii

3.3. La început au fost valorile

3.4. Invaţarea limbilor străine

3.4.1. Aplicaţie Filmul „L’Auberge Espagnol”

2. 
   Globalizare şi regionalizare – tendinţe complementare în lumea contemporană
   

4.1. Stilul de viaţă global

4.2. „Imperialismul cultural-naţionalismul cultural”

3. 
   Structuri internaţionale-documente şi structuri : ONU, NATO, UE.
   

5.1. Programe europene implementate în România

5.2. Programe comunitare – Programul Tineret (Youth)

4. 
   Europa ca putere mondială
   

7. Educaţie pentru dezvoltare

1. COMUNICARE
Tema: Lumea actuală este…

Obiective: să dezvolte abilităţile de comunicare, să promoveze spiritul comunicării şi al solidarităţii în situaţii contextuale

Obiective specifice:

-să-şi dezvolte capacitatea de a stabili relaţii sociale prin dialog ;

-să-şi dezvolte abilitatea de a utiliza modalităţi de relaţionare în cadrul grupurilor ;

-sa-si formeze o idee despre marile probleme ale omenirii ;

Strategie didactică:

Activitatea e concepută pentru a încuraja comunicarea şi a permite elevilor să aibă o idee despre poziţiile şi priorităţile oamenilor faţă de marile probleme mondiale.Se va dovedi foarte utilă în cadrul educaţiei pentru comunicare.

E nevoie sa fie mobilizaţi membrii corpului profesoral, părinţii autorităţile şcolare, care sunt adesea uitaţi de către ONG-uri şi cercetătorii în ştiinţe pedagogice.

E un exerciţiu conceput pentru a-i ajuta pe practicienii educaţiei să-şi clarifice obiectivele proiectelor scolare.

Lumea actuală este…

1. 
   Se împart participanţii în grupe
   
2. 
   Se lansează provocarea prin întrebările:
   

Ce faceţi la ora actuală?

-Vă întalniţi cu părinţii, diriginţii, profesorii şi elevii pentru a defini valorile şi priorităţile şcolii?

-Încercaţi să inoculaţi elevilor un sens al valorilor în timpul lecţiilor de limba română, limbi străine, istorie, ecologie?

- Aţi dori să vă implicaţi în exerciţiul «Lumea este…»?

Exerciţiul ne invită sa discernem legătura între ce facem la şcoală şi preocupările noastre cotidiene şi să comunicăm.

1. 
   Cereţi participanţilor să reflecteze asupra lumii de astăzi – care sunt cuvintele şi imaginile care vă vin în minte?
   
2. 
   Invitaţi participanţii să furnizeze adjectivele care li se par potrivite lumii moderne. Cineva scrie aceste cuvinte pe o foaie.
   

Nu se fac comentarii sau dezbateri în aceasta fază a exerciţiului, care nu trebuie să ne ia decât câteva minute (treceţi la etapa a II-a când aveţi inpresia că fiecare şi-a scris adjectivele)-Anexa 1

3. 
   Cereţi participanţilor să studieze toate adjectivele, punându-şi întrebările următoare :
   
   • 
     Care sunt primele 3 calitaţi pe care aş vrea să le aibă copiii în momentul în care părăsesc şcoala?
     
   • 
     Care sunt primele 3 calităţi care constituie cele mai bune arme pentru copii în lumea de astăzi?
     
   • 
     Cereţi participanţilor să scrie aceste calităţi pe o fişă (figurile 2 si 3)
     
4. 
   Cereţi participanţilor să se cupleze câte doi, să-şi compare fişele şi să-şi explice alegerea, apoi să stabilească, de comun acord, lista calităţilor pe care le-au ales, în ordinea importanţei pentru fiecare. Să se scrie, fără să se facă vreun un comentariu, toate răspunsurile date de grup.
   
5. 
   Câteva teme posibile de discuţii:
   

• 
  Ce vă frapează la calităţile alese?
  
• 
  În ce măsură listele reflectă un raport cu ceea ce se petrece în şcoala voastră?
  
• 
  Prin ce aceste calităţi corespund valorilor învăţate la religie?
  
• 
  Cum încurajaţi aceste calităţi?
  
• 
  Ce trebuie să se facă în şcoală (profesori, părinţi, elevi, autorităţi şcolare, personal administrativ), în acest sens?
  

6. 
   Dezbateri asupra acţiunii/Evaluare
   

Vom fi surprinşi de caracterul universal al anumitor valori.

Profesorii îşi imaginează adesea că părinţii nu se intereseaza decât de note, rezultate la examen, iar parinţii că profesorii nu încearcă să fructifice bogăţia de dragoste şi bucurie ale copiilor.

Exerciţiul va releva aceste neînţelegeri şi va permite să se pună în valoare calităţile dorite şi de unii şi de ceilalţi, indicând şi direcţiile de acţiune comune.

Anexa 1

Lumea actuala este…. egoistă risipitoare avidă nedreaptă interesată mică materialistă brutală în pericol mercantilă extraordinară confuză haotică incredibilă armonioasă conflictuală poluată

1.1. Comunicare prin media-comunicare virtuală
Tehnologia digitală, care a înlocuit-o pe cea analogică, combină sunetul, imaginea şi textul. Unitatea de comunicare nu mai este litera, linia sau culoarea, ci bit-ul (engl. binary unit) constituit dintr-o valoare 1 sau 0, fiecare semnal fiind transcris într-o combinaţie unică de zero şi unu. Tehnologia digitală a condus la apariţia celor 3C: comprimare, conversie şi convergenţă.

Comprimarea înseamnă că, mult mai multă informaţie poate fi transmisă şi înmagazinată, utilizând tehnologia digitală; digitalizarea permite multiplicarea mesajului, fără costuri şi eforturi deosebite. Tehnologia digitală permite integrarea sau conversia acestei informaţii comprimate, în sisteme sau aplicaţii informatice şi computerizate. Aceeaşi tehnologie permite convergenţa dintre sistemele de telecomunicaţii, sistemele media tradiţionale (în special televiziunea) şi informaţia computerizată (informaţia este „scrisă” utilizând acelaşi vocabular, prin urmare, informaţia poate circula între cele 3 sisteme).

Ca urmare a celor 3 C, informaţia este disponibilă „aici şi acum”, în cantităţi care depăşesc cu mult capacităţile de asimilare ale persoanei obişnuite, iar transferul informaţional este caracterizat de acurateţe. Cei trei C au condus la atingerea unei viteze ameţitoare de transmitere a informaţiei, până în punctul în care are informaţia ajunge să fie transmisă instantaneu, „ în timp real”. De altfel, criteriul „în timp real” a intrat într-una dintre definiţiile circulate ale economiei globale, care ar diferenţia-o de formele anterioare de organizare economică: „ceea ce diferenţiază economia globală de tot ceea ce a existat până acum este capacitatea sa de a funcţiona, ca un întreg, în timp real, la scară planetară” (M. Castells, The Rise of the Network Society, p. 92)

Transformarea televizorului în calculator sau a laptopului în monitor video digital reprezintă, în concepţia lui Paul Virilio, schimbarea aparatului domestic personal în „post de control al percepţiei asupra lumii”. Aceasta este o percepţie instantanee asupra a ceea ce se întâmplă oriunde pe glob, putând determina o „masivă supraveghere domestică”; primatul imaginilor în timp real, de peste tot şi referitor la oricare subiect produce rezultatul paradoxal – ţinând cont şi de tehnicile folosite – de dezorientare a indivizilor în raport cu realitatea, incapacitatea de a distinge între ceea ce este mediat; digitalizarea progresivă a informaţiilor (vizuale, auditive, tactile, olfactive), concomitent cu declinul senzaţiilor imediate, ar putea conduce la o cedare a locului proximităţii în favoarea apariţiei de realitate a lucrurilor tot mai îndepărtate. În timp ce media tradiţionale permit accesul într-o realitate alternativă, noile media invită accesul într-o realitate virtuală, o simulare atât de exactă a realităţii prime încât, într-un mediu artificial, omul poate ajunge să se comporte precum în mediul natural.

Cyber –economia

Noile media sunt mult mai mult influenţate de factor economic şi deţin un rol mult mai proeminent în funcţionarea noii economii, în economia bazată pe cunoaştere şi pe informaţie. Mizele puse în joc de noile tehnologii informaţionale şi comunicare sunt imense, de unde judecata că ele reprezintă o problemă fundamentală pentru societatea contemporană (L.Sfez, L’ideologie des nouvelles technologies)

„Dintre realizările remarcabile ale genului uman, nimic nu poate depăşi în importanţă- triumful asupra spaţiului şi timpului, materializat în capacitatea oamenilor de a comunica aflaţi la mare distanţă unii de alţii”

Horace Greely – 1872

Concepte cheie

• 
  noile media – digitalizarea, informatizarea, computerizarea.
  
• 
  hiperrealitatea, virtualitatea.
  
• 
  cyber economia
  

EXERCIŢIU:

Ţinând cont de faptul că NOILE MEDIA se referă la rezultatul convergenţei dintre sistemul mediatic tradiţional (TV, Radio, presă scrisă), tehnologia digitală şi sisteme informatice şi computerizate, justificaţi prezenţa determinantului „noi” din sintagma „noile media”.

Tehnologia digitală, care a înlocuit-o pe cea analogică, combină sunetul, imaginea şi textul. Unitatea de comunicare nu mai este litera, linia sau culoarea, ci bit-ul (engl. binary unit) constituit dintr-o valoare 1 sau 0, fiecare semnal fiind transcris într-o combinaţie unică de zero şi unu. Tehnologia digitală a condus la apariţia celor 3C: comprimare, conversie şi convergenţă.

Comprimarea înseamnă că, mult mai multă informaţie poate fi transmisă şi înmagazinată, utilizând tehnologia digitală; digitalizarea permite multiplicarea mesajului, fără costuri şi eforturi deosebite. Tehnologia digitală permite integrarea sau conversia acestei informaţii comprimate, în sisteme sau aplicaţii informatice şi computerizate. Aceeaşi tehnologie permite convergenţa dintre sistemele de telecomunicaţii, sistemele media tradiţionale (în special televiziunea) şi informaţia computerizată (informaţia este „scrisă” utilizând acelaşi vocabular, prin urmare, informaţia poate circula între cele 3 sisteme).

Ca urmare a celor 3 C, informaţia este disponibilă „aici şi acum”, în cantităţi care depăşesc cu mult capacităţile de asimilare ale persoanei obişnuite, iar transferul informaţional este caracterizat de acurateţe. Cei trei C au condus la atingerea unei viteze ameţitoare de transmitere a informaţiei, până în punctul în care are informaţia ajunge să fie transmisă instantaneu, „ în timp real”. De altfel, criteriul „în timp real” a intrat într-una dintre definiţiile circulate ale economiei globale, care ar diferenţia-o de formele anterioare de organizare economică: „ceea ce diferenţiază economia globală de tot ceea ce a existat până acum este capacitatea sa de a funcţiona, ca un întreg, în timp real, la scară planetară” (M. Castells, The Rise of the Network Society, p. 92)
ACTIVITĂŢI PE GRUPE

În echipe de câte 5 elevi explicaţi cum pot fi aplicaţi cei 3C în viaţa şcolară.

Transformarea televizorului în calculator sau a laptopului în monitor video digital reprezintă, în concepţia lui Paul Virilio, schimbarea aparatului domestic personal în „post de control al percepţiei asupra lumii”. Aceasta este o percepţie instantanee asupra a ceea ce se întâmplă oriunde pe glob, putând determina o „masivă supraveghere domestică”; primatul imaginilor în timp real, de peste tot şi referitor la oricare subiect produce rezultatul paradoxal – ţinând cont şi de tehnicile folosite – de dezorientare a indivizilor în raport cu realitatea, incapacitatea de a distinge între ceea ce este mediat; digitalizarea progresivă a informaţiilor (vizuale, auditive, tactile, olfactive), concomitent cu declinul senzaţiilor imediate, ar putea conduce la o cedare a locului proximităţii în favoarea apariţiei de realitate a lucrurilor tot mai îndepărtate. În timp ce media tradiţionale permit accesul într-o realitate alternativă, noile media invită accesul într-o realitate virtuală, o simulare atât de exactă a realităţii prime încât, într-un mediu artificial, omul poate ajunge să se comporte precum în mediul natural.
ACTIVITĂŢI PE GRUPE

În echipe de câte opt elevi concepeţi o întâlnire în „hiperrealităţi” a unor personaje, personalităţi din epoci diferite.

Cyber –economia

Noile media sunt mult mai mult influenţate de factor economic şi deţin un rol mult mai proeminent în funcţionarea noii economii, în economia bazată pe cunoaştere şi pe informaţie. Mizele puse în joc de noile tehnologii informaţionale şi comunicare sunt imense, de unde judecata că ele reprezintă o problemă fundamentală pentru societatea contemporană (L.Sfez, L’ideologie des nouvelles technologies)

APLICAŢIE

Reflectaţi (imaginaţi-vă) efectul aplicării cyber-ec în localitatea voastră.

1.2. Educaţia media - aplicaţie

Aţi încercat să deveniţi jurnalişti, fie şi numai în anumite ocazii?

Tematica:

• 
  un eveniment- obiectul unor interpretări diferite;
  
• 
  promovarea unei viziuni mai largi despre lume.
  

Obiective:

-să parcurgă experienţa de a relata un eveniment;

-să înţeleagă de ce jurnalistul poate fi tendenţios;

-să dezvolte o constiinţă sporită despre distorsiunea percepţiilor noastre.

Durata: 2 h

Pregătire: tablă/flip-chart, hârtie, pixuri, scotch pentru a fixa lucrările/relatările

Instrucţiuni:

1.Se împart participanţii în 2 grupe de câte 5-6 persoane

2.Cereţi unui grup să pună la punct un scurt joc de rol (5 minute) bazat pe un incident, accident, eveniment; poate fi unul real, un conflict implicând două grupuri din culturi diferite sau moduri de viaţă diferite.

3. Când participanţii sunt gata, cereţi primului grup să-şi joace sketch-ul iar membrilor celui de-al doilea grup să joace roluri de reporteri TV ce relatează evenimentul.

4. După terminarea sketch-ului, cereţi reporterilor să părăsească sala. Acordaţi-le 5 minute pentru a reflecta la ceea ce au văzut pentru a-şi pregăti mintal reportajul pentru buletinul de ştiri (telejurnal) al serii. Ei nu trebuie să ia note sau să comunice între ei.

5.Invitaţi reporterii să vină în sală unul câte unul. Acordaţi-le fiecăruia câte 5 minute pentru a face o relatare.

6. Înscrieţi fiecare raport pe o foaie separată.

7. După ce şi-au făcut relatarea, cerţi reporterilor să rămână în sală pentru a asculta celelalte relatări, fără a face comentarii.

8.La final, când toţi reporterii au luat cuvântul, agăţaţi foile pe pereţii sălii.

9. Cereţi participanţilor să compare relatările şi să discute ce au aflat.

Evaluare

Întrebaţi reporterii:

- Ce a fost mai uşor să vă amintiţi şi să relataţi? Dar cel mai greu?

- Ce aţi făcut când nu v-aţi amintit anumite lucruri cu precizie?

Apoi cereţi actorilor să răspundă:

- Aţi observat omisiuni flagrante în relatările voastre?

- Au relatat reporterii cu exactitate evenimentul?

Discuţie cu toţi participanţii:

- Ce asteptaţi de la informaţii? O simplă relatare a evenimentului sau comentarii şi opinii?

- Reporterii fac ei, în mod clar, diferenţa dintre fapte şi comentarii?

- Apreciaţi informaţiile TV drept fiabile?

Sugestii pentru animator:

Fiţi pregătit să daţi informaţii şi exemple despre relatări tendenţioas

Variante:

- reporterii să reprezinte diferite ziare care relatează acelaşi fapt, în mai multe feluri;

- în timpul discuţiilor, întrebati-vă asupra diferenţelor dintre relatările, reportajele lor;

- ce alte lucruri pot influenţa relatările reporterilor?

- se poate lua concret un caz de distorsionare a informaţiei, sau mai multe; dacă participanţii nu sunt multumiţi de reportaje, pot scrie directorului ziarului pentru a-şi exprima opinia.

1.3. Tehnici de manipulare prin comunicare pe canale media

1.3.1 Manipularea pe canale media

Ce este manipularea ?

• 
  acţiunea de a determina un actor social (persoană, grup, colectivitate) să gândească şi să acţioneze în acord cu interesele iniţiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune care distorsionează intenţionat adevărul, lăsând însă impresia libertăţii de gândire şi de decizie. Prin manipulare nu se urmăreşte înţelegerea mai corectă şi mai profundă a situaţiei, ci înlocuirea unei înţelegeri convenabile, recuperându-se atât la inducerea în eroare cu argumente falsificate, cât şi la apelul la palierele non-raţionale. Intenţiile reale ale celui care transmite mesajul rămân insesizabile receptorului (primitorului) acestuia.
  
• 
  mesajul care îşi propune să provoace o schimbare de atitudine la receptor se numeşte mesaj persuasiv.
  

Tehnici de manipulare

• 
  amorsarea –perseverarea într-o primă decizie atunci când persoana „amorsată” ia o a doua decizie, de data aceasta în perfectă cunoştinţă de cauză. Se poate vorbi de manipulare pentru că, în toate cazurile, decizia finală ar fi fost cu totul alta, dacă victima ar fi primit de la început informaţii complete.
  
• 
  piciorul-în uşă - se obţine de la un subiect un comportament preparatoriu neproblematic şi puţin costisitor, evident, într-un cadru de liberă alegere şi în împrejurări care facilitează angajamentul. Acest comportament o dată obţinut, o cerere este adresată explicit subiectului, invitându-l să emită o nouă conduită, de data aceasta costisitoare şi pe care n-ar fi realizat-o spontan decât cu puţine şanse.
  
• 
  uşa-în-nas – formularea unei cereri prea mari la început, ca să fie acceptată înainte de a formula cererea care vizează comportamentul aşteptat, o cerere de mică importanţă şi care ar fi avut şanse altfel să fie refuzată.
  

Practici manipulative

Zvonul

 afirmaţie prezentată drept adevărată, fără a exista posibilitatea să i se verifice corectitudinea.

• 
  un enunţ legat de evenimentele la zi, destinat a fi crezut, colportat din om în om, de obicei din gură în gură, în lipsa unor date concrete care să ateste exactitatea lui.
  
• 
  relatare sau explicaţie neverificată care circulă din om în om şi este legată de un obiect, un eveniment sau o problemă de interes public.
  
• 
  produsul importanţei şi ambiguităţii: dacă importanţa este 0, în nici un caz nu se poate vorbi despre un zvon.
  

Zvonurile se clasifică în trei categorii:

 cele care iau dorinţele drept realitate (optimiste);

 cele care exprimă o teamă şi o anexietate;

 cele care provoacă disensiuni (atacă persoane din cadrul aceluiaşi grup).

Temele recurente ale zvonurilor sunt: otrava ascunsă, complotul împotriva puterii, crizele artificiale, tema de străini, răpirea copiilor, bolile conducătorilor, problemele sentimentale ale acestora, compromiterea financiară sau escrocheriile lor.

Ca principale tipuri de falsificări sau distorsiuni de masaje care stau la baza zvonurilor amintim: dramatizarea, amplificarea proporţiilor, a semnificaţiilor, a detaliilor, întreţinerea celor transmise, redefinirea prejudecăţilor şi a mentalităţilor proprii segmentelor respective de opinie pentru a crea un puternic fond emoţional în scopul ecranării până la dispariţie a spiritului critic.

1.3.2. Dezinformarea

Dezinformarea reprezintă orice intervenţie asupra elementelor de bază ale unui proces comunicaţional care modifică deliberat mesajele vehiculate, cu scopul de a determina la receptori ( numiţi « ţinte » în teoria dezinformării) anumite atitudini, reacţii, acţiuni dorite de un anumit agent social. Acesta din urmă nu trebuie să fie neapărat dezinformatorul, el poate fi o instituţie, o organizaţie etc.

Ca realitate nemijlocită, dezinformarea are două dimensiuni: una neintenţională şi alta intenţională, vizând un anumit segment de opinie.

Elemente ale acţiunii de dezinformare

• 
  comanditarii sunt cei care concep şi proiectează conţinutul acţiunii, ţintele reale şi cele potenţiale ale activităţii.
  
• 
  specialiştii sunt cei care planifică secvenţele tactice ale acţiunii şi care coordonează toate modalităţile de ţinere sub control a efectelor concrete ale mesajelor emise.
  
• 
  controlul este piesa de legătură între comanditari, care comandă/conduc acţiunea şi agenţii de influenţă.
  
• 
  agenţii de influenţă se recuperează din rândul acelora care se bucură de prestigiu în grupul lor profesional şi care urmează a fi dezinformaţi prin mesaje primite de la planificatori, via controlori. Agenţii de influenţă pot fi:
  
  • 
    liderii de opinie din mediile intelectuale.
    
  • 
    un personaj apropiat factorilor de decizie.
    
  • 
    Şefii de asociaţii; contextul vieţii asociative, specifice sistemelor pluraliste, constituie un mediu favorabil pentru recrutarea şi cultivarea agenţilor de influenţă
    

• 
  intermediarii se recrutează dintre personalităţile influente în comunitatea respectivă pentru a juca rolul de lideri de opinie şi agenţi de influenţă ai intereselor care stau în spatele mesajelor ce se emit cu un aer neutru şi declarativ, de pe poziţii „independente”;
  
• 
  releele – indivizi sau instituţii care se dovedesc utili în amplificarea şi programarea mesajelor care constituie conţinutul dezinformării. Din perspectiva consecinţelor sale sociale, dezinformarea se aseamănă cu un alt fenomen manipulativ, zvonul. Acesta din urmă, spre deosebire de dezinformare, un are un caracter deliberat şi nu presupune în mod obligatoriu circulaţia unor informaţii false, ci doar dificil de verificat. Zvonul poate fi produsul însă de o acţiune de dezinformare.
  

3. 
   Propaganda
   

„Propaganda este cel mai puternic instrument în lumea modernă, pentru că modelează opinia publică, o poate convinge, orienta către anumite probleme. Propaganda nu este „ inerent bună sau rea”; acest lucru depinde de punctele de vedere, de mesajele pe care le promovează, de caracterul adevărului sau fals, vădit partizan, al acestora. Propaganda exprimă , în acest context, încercarea de a schimba opiniile pentru a favoriza propriul interes sau a-l afecta pe cel al adversarului.”

Harold Lasswell – 1927

Tehnici de propagandă

• 
  „etichetarea” (name calling)
  

Etichetarea este metoda prin care unei idei i se pune o etichetă proastă, pentru a-l face pe receptor să respingă, să condamne ideea fără a mai da nici un fel de atenţie eventualelor argumente care o susţin. Prin folosirea acestei metode se urmăreşte distragerea atenţiei de la anumite probleme sensibile şi discreditarea persoanei care este purtătoarea ideii respective. Un exemplu edificator îl constituie utilizarea cuvântului „terorist”, atunci când este vorba despre un „luptător pentru libertate”.

• 
  „generalităţi sclipitoare” (glittering generalities)
  

Generalităţi sclipitoare constau în „a asocia o idee, o acţiune, un produs cu un cuvânt care prezintă o încărcătură morală sau emoţională deosebită, pentru a-l face receptor să le accepte necondiţionat, fără a mai examina alte dovezi sau argumente. Exemplele pot fi identificate în publicitate: „margarina-minune”, „mâncarea campionilor”.

• 
  „transferul” (transfer)
  

Transferul este tehnica prin care autoritatea, prestigiul unei idei larg acceptate, a unei persoane respectate sunt transferate asupra altei idei sau persoane, pentru ca acestea din urmă să fie mai uşor acceptate. Campania pentru ţigările Malboro, prin care s-a dorit transferul cowboy-ului din reclame (virilitate, spirit independent) asupra fumătorilor de Malboro, folosind imaginii lui Moş Crăciun pe sticlele de Coca –Cola în preajma sărbătorilor de iarnă.

• 
  „mărturiile” (testimonials)
  

Tehnica prin acre o persoană îndrăgită, respectată, sau, dimpotrivă, una contestată, este invitată să susţină că, o idee, o propunere este bună sau rea. Exemplul clasic al starurilor de film sau ale muzicii pop care susţin un candidat sau altul al preşedinţiei americană.

• 
  „oameni obişnuiţi” ( plain folks)
  

Comunicatorul vrea să-l convingă pe cel căruia i se adresează că ideile sale sunt bune deoarece sunt împărţite, agreate de oameni obişnuiţi. Candidatul este filmat în posturi obişnuite, în mijlocul familiei, între vecini, dând mâna cu muncitorii de la o fabrică.

• 
  „selectarea părtinitoare” (card stacking)
  

Selectarea şi folosirea unor anumite fapte sau argumente, mai precis, doar a acelora care susţin sau care, dimpotrivă, discreditează o idee, un program, o persoană, un produs”. Un exemplu îl constituie afişele pentru filme care prezintă doar acele fragmente din cronici care sunt în mod indiscutabil favorabile.

• 
  „trenul victorie” ( bandwagon)
  

Trenul victoriei este toată lumea, mai precis toţi cei din grupul din acare facem parte, fac acest lucru: trebuie să prinzi şi tu acest tren, adică să te alături mulţimii. Un deodorant este prezentat drept alegerea tuturor femeilor, o întreagă generaţie bea Pepsi, toată lumea mănâncă la McDonald’s.
1.4. Educaţie prin media

1.4.1 Media azi

conţinut, impact,

nivel educaţional al publicului
Termenii mai vechi de „opinie” şi de „public” se reunesc într-un cu totul nou, cu înţelesul de judecăţi colective în afara guvernării, dar care au impact asupra procesului de luare a deciziei. Opinia publică, tribunal anonim şi impersonal, o forţă care transcende individual, reflectă un bine comun şi nu este un simplu compromis între multiple interese individuale.

În conceptie liberală, clasică, opinia publică este o modalitate de realizare a binelui comun, prin participarea continuă a publicului la dezbateri raţionale, pe baza egalitare, în concepţie, utilitaristă, opinia publică ia naştere în procesul de maximizare a intereselor individuale, pe baza aplicării regulii majorităţii.

MEDIA

• 
  stabileşte ce este important şi legitim
  
• 
  creează agenda cetăţeanului
  
• 
  judecător al puterii
  
• 
  singura putere fără contra-putere.
  

1.4.2. Media singura putere fără contra putere
Când discutăm despre mass- media, centrul de greutate al analizei se cere mutat în domeniul efectelor pe termen mediu şi lung, în cel al unei influenţe care are nevoie de timp pentru a se materializa. Mass -media nu au un impact de la o zi la alta. Ele nu „iau măsuri”, ca să putem vorbi despre influenţă imediată. Ele informează, oferă analize şi evaluări, construiesc pentru noi o „realitate”, realitatea mediatică, un mediu de reprezentări, în funcţie de care judecăm, evaluăm, luăm atitudine. Prima putere astăzi este exercitată în mod evident de economie. A doua (a cărei suprapunere parţială cu cea dintâi apare foarte puternic) este cu siguranţă mediatică – instrument de influenţă, de acţiune şi de decizie incontestabilă-, în aşa fel încât puterea politică nu mai vine decât în alt treilea rând ( I Ramonet, Geopolitica haosului)

Desigur, ziarele nu reprezintă nimic în comparaţie cu puterea socială, cea a tronului şi a tribunei. Nici nu sunt lucruri comparabile, sunt de ordini diferite.

Presa s-a construit pe sine folosind acest drept fundamental – dreptul la expresie. Ea şi-a câştigat dreptul de a organiza principiul itinerar al libertăţii de expresie. Ea nu s-a organizat şi nici nu s-a lăsat organizată – fie şi în lumina unor prescripţii constituţionale – ci s-a îngrijit de probabil cea mai importantă sursă a puterii – informaţia – şi de traseul pe care aceasta să circule, legimitatea ei vine de la public, nu neapărat de la concordanţa cu prevederi oficiale.

Presa a ajuns să fie un fel de opoziţie parlamentară permanentă, fără a fi însă obligată să apere o poziţie anumită sau să sugereze alte căi rezonabile în schimbul direcţiilor politice pe care le atacă ( M. J. Robinson şi N. Ornstein, Ce vrea publicul de la presă ?)

1.4.3. Media - comunicare politică
Comunicarea politică este un câmp în care se intersectează diverse modalităţi de persuadare a electoratului .

Este spaţiul în care se schimbă discursurile contradictorii a tei actori care au legitimitatea de a se exprima public asupra politicii, şi care sunt :

• 
  oamenii politici;
  
• 
  ziariştii (mass- media)
  
• 
  opinia publică prin intermediul sondajelor de opinie
  

Fiecare dintre aceşi actori dispune de un mod specific de legitimare în spaţiul public: legitimarea respectivă (pentru partide şi oameni politici); legitimarea statistică (ştiinţifică) pentru sondaje şi opinia publică; legitimarea deţineri şi utilizării informaţiei (pentru media şi profesioniştii acestora - ziariştii)

Există două forme simbolice care se infiltrează în instituţiile politice, şi anume: ritualul şi mitul. Ritualul este activitatea motrice care îi implică în mod simbolic pe participanţi într-o întreprindere comună, atrăgându-le atenţia asupra asemănării lor şi asupra intereselor comune de o manieră ce nu poate fi ignorată. Instinctiv, oamenii încearcă să găsească sens şi ordine atunci când se află în situaţii confuze şi ambigue. Ritualurile politice la care masele participă direct sunt deosebit de semnificative în acest sens. Cele mai reprezentative sunt ceremoniile patriotice. Ele afirmă măreţia, eroismul şi nobleţea naţiunii, precum şi îndoielile minime cu privire la acţiunile pe careea şi le asumă. Mai eficient este ritualul legat de campaniile electorale şi de dezbaterile politice. Mitul serveşte acelaşi scopuri ca şi ritualul, fiecare întărindu-l pe celălalt. Anumite crezuri politice sunt comunicate public şi nu sunt puse la îndoială. Mitul este folosit „ pentru a explica privilegiile deosebite sau obligaţiile, marile inegalităţi sociale, răspunderile serioase care revin celor ce ocupă posturi foarte înalte sau foarte modeste „pe scurt, pentru a explica tensiunea socială. În mod clar, acestea reprezintă tocmai bazele unei potenţiale nemulţumiri, pe care miturile referitoare la un control popular atent asupra instituţiilor politice o explică şi o temperează. Fără ele, inegalităţile de avere, de venituri, şi influenţa asupra alocării guvernamentale a resurselor pot provoca agitaţie; în prezenţa lor, o potenţială rebeliune este înlocuită de critica „constituţională”sau de asentiment .

2. PREGĂTIREA PENTRU VIAŢA SOCIALĂ

2.1. Pregătirea pentru viaţa de familie
Precizări pentru profesor

- această temă va fi abordată cu atenţie deosebită, ţinând cont de prezenţa elevilor din Centre de plasament şi din familii dezorganizate;

- întrebările de mai jos vor fi scrise pe 4 foi de fleep-chart urmând a fi consemnate răspunsurile elevilor;
1.Ce presupune pregătirea pentru viaţa de familie?

2.Care este momentul cel mai potrivit pentru a începe procesul de pregătire pentru viaţa de familie?

3.Care sunt avantajele şi dezavantajele pregătirii pentru viaţa de familie?

4. Ce informaţii vă sunt necesare pentru a vă considera pregătiţi pentru viaţa de familie?

Sunt întrebări pe care şi le pun în prezent unii adolescenţi şi probabil că şi le-au pus şi în trecut unii dintr cei care şi-au întemeiat o familie.

Trebuie să recunoaştem că multe familii s-au întemeiat fără o pregătire conştientizată şi au avut o viaţă armonioasă echilibrată. Această constatare nu este un argument plauzibil pentru a lăsa ca întâmplarea să ne conducă viaţa.Întâmplările pot genera fericire sau nefericire de aceea se impune ca noi să facem ceva pentru a evita acele experienţe care ne pot marca în mod dureros traseul vieţii.

Familiile în care ne naştem şi trăim ne oferă modele din care preluăm conştient sau inconştient anumite elemente, dar acestea nu corespund întotdeauna aştepăriilor noastre sau schimbărilor produse în societate.

- părinţii au influenţă asupra vieţii copilului încă din leagăn, îi pot învăţa să recunoască emoţiile şi sentimentele proprii şi ale altora , să le controleze, să-i trateze pe ceilalţi pentru a genera reacţii pozitive;

- să nu uităm că nu toţi părinţii au abilitatea de a-şi învăţa copiii în acest sens,ci dimpotrivă le cultivă agresivitatea, neîncrederea în sine şi în ceilalţi; de aceea e necesar să ne pregătim pentru a nu repeta greşelile altora;

Exerciţiu

1 Lucrând în grupe de 4-5 elevi răspundeţi la cele 4 întrebări.

2 Prezentaţi în plen răspunsurile şi alcătuiţi o listă comună cu avantajele şi dezavantajele pregătirii pentru viaţa de familie?

Fără a fi deţinătorii unor definiţii riguroase a conceptelor suntem convişi că v-aţi gândit la ceea ce reprezintă pentru fiecare dintre voi familia, relaţiile în interiorul acesteia, rolurile în familie, locul familiei în societate etc

- nu se va insista pe definiţii ale familiei (acestea vor fi abordate în clasa aXI-a);

- nu insistaţi în situaţia în care unii elevi nu vor să vorbească despre propria familie( e posibil să nu dorească să-şi amintească lucruri dureroase);

- se va preciza că întemeierea unei familii presupune să fii pregătit pentru asumarea unor responsabilităţi (ex. creştrea şi educarea copiilor), presupune să cunoaştem comportamentelor specifice rolurilor în familie, presupune asigurarea condiţiilor materiale, antrenament în comunicare, capacitatea de autocontrol emoţional, capacitatea de a alcătui bugetul familiei etc.


Exerciţiu

1. Folosind o metaforă caracterizaţi famila voastră (puteţi să o însoţiţi şi de un desen)- lucru individual

2. Prezentaţi în plen rezultatele exerciţiului.

3. Dacă aţi fi în situaţia să întemeiaţi propria familie ce aţi prelua de la familia în care aţi trăit şi ce nu aţi prelua? Notaţi pe o foaie.- lucru individual.

4. În grupe de 4-5 membri prezentaţi şi analizaţi răspunsurile de la

punctul 3

Fiecare grupă va scrie un scenariu despre un aspect neplăcut sau plăcut care se întâmplă în unele familii şi-l va juca în faţa colegilor.

- se va cere elevilor să explice de ce au ales metafora respectivă, care este sensul pe care îl dau ei;

- nu insistaţi în situaţia în care unii elevi nu vor să vorbească despre propria familie( e posibil să nu dorească să-şi amintească lucruri dureroase);

veţi analiza cauzele care au generat momentele neplăcute şi ce factori au generat aspectele plăcute; veţi urmări să fie prezentate atât aspecte plăcute cât şi neplăcute;

Evaluare

Se cere elevilor să completeze în scris frazele de mai jos.

Această lecţie m-a ajutat:

- să înţeleg că....

- să am o nouă atitudine faţă de...
Temă pentru acasă

- Realizaţi un eseu sau un poster în care să fie prezentată familia model pe care aţi dori să o întemeiaţi.

- Cum vom proceda ca viaţa de familie să nu devină o şcoală a agresivităţii ci una a armoniei şi echilibrului?

- tema pentru acasă va fi analizată în ora următoare;

- se va cere elevilor să prezinte paşii pe care ar trebui să-i facă în pregătirea personală pentru a ajunge să întemeieze familia pe care şi-o doresc;
Bibliografie

1. Manual de psihologie socială, Adrian Neculau, Ed.Polirom, Iaşi 2003

2. Inteligenţa emoţională, Daniel Goleman, Ed. Curtea Veche, Bucureşti 2001

3. Eficienţa în 7 trepte sau un abecedar al înţelepciunii, Stephen R. Covey, Ed.Allfa, Bucureşti, 2002

4. Prevenirea şi dezadaptarea şcolară,Eniko Albert-Lorincy, Maria I.Carcea, Ed.Cermi, Iaşi, 1998

5. Probleme de psihologie socială, Mariana Caluschi, Ed.Cantes, Iaşi „2001

6. Mangementul timpului sau cum ne stabilim priorităţile, Stephen R. Covey, A. Roger & Rebecca R.Merrill, Ed.Allfa, Bucureşti, 2000

2.1. Viaţa pe cont propriu
„În calitatea noastră de fiinţe umane suntem responsabili de vieţile noastre.” (StephenR.Covey)

De multe ori în discuţiile adulţilor cu copiii se face afirmaţia: „Va veni o vreme când vei fi pus în situaţia să iei viaţa pe cont propriu.” Conotaţiile ei depind de tonul cu care este rostită .Uneori sună ca o ameninţare: „acum îţi este bine pentru că eşti protejat de părinţi dar va trebui să te descurci singur în jungla vieţii”. Alteori poate suna ca o atenţionare în sensul că e necesar să te pregăteşti pentru a nu fi surprins de evenimente atunci când vei fi în situaţia de a te descurca singur.

Pentru a putea aborda acest subiect este necesar mai întâi să ne asigurăm că înţelegem despre ce este vorba.