Programul naţional

Informaţia şi tehnologia

Globalizarea nu înseamnă doar procesul de creare a unui sistem financiar unic ci şi a unui sistem informaţional unic, care cuprinde întreaga lume şi este legat de accesul absolut şi direct la informaţie. Informaţia, aşa cum remarca Lyotard, devine promordială, înlocuind banul efectiv sau alte mijloace de schimb. Pragul creat în urma apariţiei noilor tehnologii a devenit cea mai profitabilă afacere, care nu rezidă în schimbarea obiectelor neînsufleţite ci în crearea unei conştiinţe vii. Dacă înainte de modelarea conştiinţei oamenilor se ocupau dictatorii şi chiar mai multe dintre statele democratice, acest lucru a devenit, pentru prima dată, cel mai convenabil şi cel mai eficace tip de afacere, de care se ocupă oricine are suficient de mulţi bani ca să cumpere spaţiu mediatic.

Dar acceptarea faptului că informaţia şi tehnologia înseamnă noua formă de putere, duce la identificarea unor tipuri noi de discrepanţe. De exemplu, elaborarea noilor principii tehnologice, inclusiv a celor informaţionale, este concentrată în S.U.A., Germania şi Japonia. La etapa actuală, americanii, germanii şi japonezii s-au distanţat enorm şi determină, practic, evoluţia lumii.

Omogenizarea vs. naţionalism

Un alt efect al globalizării este tendinţa de „omogenizare”: pierderea elementelor culturale specifice este o manifestare a unei astfel de omogenizări. Astăzi, standardele universale înlocuiesc omogenitatea particulară, spcifică unităţilor teritoriale mici. O manifestare extremă este faptul că „toţi indivizii vor deveni la fel, peste tot în lume”, în special acolo unde standardizarea şi uniformizarea apar alături de o tendinţă de dominare unică, cum ar fi „occidentalizarea” sau „americanizarea”.

În aceeaşi ordine de idei se poate discuta relaţia dintre globalizare şi naţionalism. Naisbitt şi Aburdene vorbeau de o uniformizare a stilurilor de viaţă la nivel global. Dar aceeaşi autori remarcau: „Chiar dacă stilurile de viaţă încep să semene, există indicii certe ale unui curent contrar: inerţia împotriva uniformizării, dorinţa de afirmare a unicităţii de cultură şi limbă, respingerea influenţelor străine”. Aşadar, tendinţa de uniformizare a stilului de viaţă se manifestă concomitent cu tendinţa divergentă a unui naţionalism cultural şi lingvistic. „Cu cât devin mai omogene stilurile de viaţă, cu atât de simţim mai legaţi de valorile profunde – religie, artă, limbă, literatură. Pe măsură ce lumile noastre exterioare au mai multe similitudini, păstrăm cu tot mai multă sfinţenie tradiţiile izvorâte din interior”.

Un proces similar de omogenizare este în desfăşurare, la scară teritorială mai restrânsă, în încercările „integrării europene”. Sute de măsuri diferite au fost propuse pentru a asigura omogenizarea teritoriului Europei, o „Europa fără graniţe”. Un publicist român spunea că Europa reprezintă un laborator pentru statul planetar; Europa reprezintă calul troian al mondializării, introdus odată cu Tratatul de al Maastricht. Succesul unei Europe unite este un impuls pentru extinderea modelului.

Soluţia

După o serie de dezbateri, lupte şi contradicţii care nu au dus la rezultate viabile, soluţia nu apare decât în promovarea conceptului de economie socială de piaţă, în care statul şi-a asumat rolul unui factor activ, prin politici sociale şi fiscale, de atenuare, la scara naţională, a discrepanţelor sociale. Pornind de la experienţa acumulată de ţările europene în acest domeniu, trebuie să se găsească o modalitat ede extindere a modelului la scară globală, atât pe plan local în ţările slab dezvoltate cât şi la nivel internaţional prin conturarea rolului şi mijloacelor de acţiune ale unor organisme abilitate cu astfel de atribuţii şi obiective. Instrumentele pe care procesul globalizării le pune la îndemâna actorilor trebuie utilizate raţional, astfel încât să existe o armonizare a intereselor tuturor părţilor implicate, pentru ca procesul să s edesfăşoare pe cât posibil neconflictual. Rămâne de văzut dacă lumea actuală va fi capabilă să ducă la îndeplinire asemenea obiective luminoase.

Exerciţiu:

Daţi exemple de „americanizare” în societatea românească. Există domenii anume în care această tendinţă este mai evidentă (modă, filme, muzică, estetică, alimentaţie etc.)?
Ora III

Aplicaţie:

1. 
   Luaţi poziţii pro şi contra globalizării (Cine este în favoarea globalizării şi cine este împotriva ei?)
   
2. 
   Organizaţi-vă în diade (perechi) afirmatoare şi, respectiv, negatoare.
   
3. 
   Faceţi asociaţii de idei prin metoda brainstorming (cât mai multe idei, 20 – 30, fără a cenzura nimic) (profesorul va juca rolul facilitatorului/mediatorului şi va scrie cuvântul „globalizare” pe tablă, urmând să înregistreze fiecare idee/asociaţie de idei lansată de clasă, sub forma unei pânze de păianjen).
   

Liberă circulaţie Asimilare

GLOBALIZAREE

Uniformizare Dominare

Facilitarea comerţului Pierderea identităţii naţionale

4. 
   Aceste polarizări vor fi scrise în diagrama T după modelul următor:
   

Diagrama T

Conotaţii pozitive (+) Conotaţii negative (-)
Libera circulaţie	Pierderea „graniţelor” (=identităţii) naţionale

Această metodă este utilă pentru polarizarea subiectelor abordate. Totuşi, în viaţă este necesară abilitatea de a găsi un teren comun de discuţie, prin gândirea unor ztermeni care să nu fie situaţi la extreme.

5. Acum ar fi interesant de văzut cum se schimbă perspectiva asupra globalizării prin abordarea aceluiaşi subiect cu ajutorul Diagramei M, cu trei coloane: cea pozitivă, cea negativă şi cea cu termeni neutri situaţi la mijloc.

Pozitiv Neutru Negativ
Mândrie etnică/naţională	Conştiinţa de sine/apartenenţei naţionale	Lipsă de loialitate naţională/patriotism

Alternativă: Diagrama lui Venn

Aceasta constă în două cercuri care se intersectează, cel din partea stângă fiind cel folosit pentru argumentele pro, iar cel din creapta pentru argumentele contra. În zona intersectării cercurilor vor fi înscrise argumentele comune ambelor părţi participante la discuţie.




Mândria etnică

Lipsa de patriotism


Identitatea naţională
„Ibi bene, ubi patria”

(Patria e acolo unde mi-e bine.)

5. 
   Dezbaterea academică
   
   • 
     Elevii vor fi împărţiţi în echipe de câte trei. Fiecare echipă va construi două sisteme de argumentare: unul care să susţină tema/moţiunea şi unul care dovedeşte contrariul;
     
   • 
     Două echipe, desemnate sau care se oferă să participela dezbatere, vor prezenta poziţiile lor în faţa colegilor şi a profesorului, care vor realiza arbitrajul meciului;
     
   • 
     După încheierea dezbaterii, „arbitrii” vor acorda votul echipei care a, în viziunea lor, a câştigat întrecerea, după care se vor analiza argumentele prezentate.