Programul naţional

Sfaturi pentru animator

Această activitate ar trebui să funcţioneze cu grupele de clasa a X-a. Exerciţiul e convenabil atât pentru grupe multiculturale cât şi pentru cele monoculturale. În acest caz ar trebui să ne întrebăm ce ne determină ca noi să ne amintim mai bine anumite date decât altele şi ce ne influenţează.

Variante

Această activitate poate fi adaptată şi utilizată cu un calendar pe un singur an. Cereţi atunci participanţilor să înscrie acolo zile de sărbătoare celebre pentru diferite ţări,culturi, religii etc.

Sugestii de urmat

Fiţi atenţi la faptul că participanţii pot să nu vă povestească episodul istoric integral. Optaţi pentru o abordare critică a ceea ce vi se relatează. Puneţi mereu întrebări. Atitudinile noastre cu privire la alţii provin nu numai din ceea ce am învăţat în cadrul educaţiei formale, în lecţiile de istorie, literatură etc., dar şi, de o manieră mai informală, din ceea ce am reţinut din vorbele şi glumele răutacioase auzite.

NOTĂ:

Ca punct de pornire pentru continuarea reflecţiilor despre imaginile stereotipe pe care le vehiculăm, facem trimitere spre:

- filmul “O vara de neuitat” de Lucian Pintilie;

- următorul episod: la o reuniune internaţională: „Un reputat profesor din Balcani atrăgea atenţia asupra modului cum se perpetuează imagini stereotipe despre vecinii săi, începând cu cărţile de istorie şi de literatură.”

Suntem, ca fiinţe umane, diferiţi în multe privinţe şi putem fi identificaţi în raport cu numeroase criterii: sex, vârstă, caracteristici fizice, orientare sexuală (hetero, homo), personalitate, preocupări, nivel de viată, credinţe dar şi prin cultura căreia îi aparţinem, societate şi etnie.

Plecând de la diferenţele între concepţii, idei, valori şi comportamente, trebuie să ajungem pe un teren al înţelegerii. În ciuda diferenţelor este posibil să se ajungă la noi soluţii şi noi principii de acţiune, bazate pe egalitatea în demnitate şi drepturi pentru toţi.

Acestea sunt valabile atât pentru alte societăţi sau ţări dar şi pentru propriile noastre frontiere. Suntem diferiţi de concetăţenii noştri care trăiesc împreună cu noi, ale căror mod de viaţă şi cultură sunt diferite de ale noastre. Miza principală înseamnă a descoperi cum să trăim şi să acţionăm împreună, (având aceste diferenţe), de manieră creativă.

În clasa a noua am vorbit despre imigraţiile successive în Europa şi despre culturile care au rezultat, despre consecinţele acestui fenomen. Trăim în societăţi multiculturale. Diferenţele dintre indivizi nu sunt percepute totdeauna ca un atu şi duc la suspiciune şi rejectare. Nu exploatăm suficient avantajul pe care îl dă o societate multiculturala, de diversitatea pe care o dau unei societăţii cei „diferiţi”. În Europa şi în lume se ajunge uneori la violenţă şi conflicte armate.

Practic, în afara Islandei, toate ţările din Europa s-au construit prin integrarea altor culturi, ceea ce este încurajator pentru problema pe care o abordăm acum.

De ce atunci se manifestă atâta intoleranţă? Încercaţi, cu ajutorul cunoştinţelor dobândite până la această vârstă, să clarificaţi câteva probleme referitoare la societăţile multiculturale, care nu sunt atât de noi cât pot părea la prima vedere.

Folosirea termenilor „multicultural” necesită prudenţă şi cunoaştere. Folosiţi-i fiind bine instruiţi.

Ştim faptul că, în sânul culturilor dominante, anumiţi indivizi nu se conformează normelor în vigoare şi sunt identificaţi astfel ca membri ai subculturilor. Totuşi, acesti oameni au drepturi şi cer respect şi recunoştinţă. Răspunsurile la aceste cereri sunt diferite in ţări diferite şi chiar în cadrul aceleiaşi ţări. Începând din anii ’60, câteva ţări au iniţiat programe educative speciale destinate minorităţilor „tradiţionale” şi copiilor imigranţilor. După contextul politic şi cultural, aceste sisteme educative erau chemate să aleagă dintr-o mare diversitate de obiective, printre care:

- să garanteze că aceşti copii ai imigranţilor pot să se întoarcă în ţările de orgine şi să fie în măsură să se integreze uşor în sistemele educative şi sociale specifice ţărilor de origine;

- să insereze copiii în grupe culturale minoritare din societatea majoritară şi, procedând astfel, să-i deposedeze de identitatea lor culturală – „poltica de asimilare”. Această filosofie rezumându-se, prin extensie, prin proverbul „La Roma trebuie să trăieşti ca romanii” (la Roma trebuie să gândeşti, să simţi, să crezi şi să acţionezi ca romanii).

- să ajute copiii grupurilor culturale minoritare să se insereze în societatea majoritară, apărându-le, în acelaşi timp, identitatea culturală – „politica de integrare”. „În societatea romană, trebuie să trăiţi ca romanii”, dar puteţi să vă păstraţi obiceiurile.

Rezultă diverse concepte şi abordări pedagogice, câteodată combinate.

Totuşi atare obiective nu corespund unei realitati convenabile, aşa după cum e dorită ea de Comunitatea Europeană.

Progresiv, percepţiile despre societatea multiculturală au evoluat. Această societate nu este nici mozaic de culturi juxtapuse, fară efect unele asupra altora, nici un vas în care totul se reduce la cel mai mic numitor comun. Educaţia interculturală propune proces ecare permit descoperirea relaţiilor reciproce şi desfiinţarea barierelor. Ea prezintă legaturi strânse cu alte filosofii educative, ca educţtia drepturilor omului, educaţia antirasistă ţi educaţia pentru dezvoltare. E normal deci să găsţti aici elemente care reflectă experienţa dumneavoastră în alte domenii. Fiţi deci educatori multiculturali.

Folosirea termenului de „intercultură», unde, dând prefixului „inter” semnificaţia lui originară, aceasta implică următoarele:

• 
  Interacţiunea;
  
• 
  Schimbul;
  
• 
  Desfiinţarea barierelor;
  
• 
  Reciprocitatea;
  
• 
  Solidaritatea obiectivă.
  

Obiectivul global al educaţiei inteculturale: a favoriza şi a fundamenta bazele relaţiei mutuale dintre diferite societăţi, dar şi între grupurile majoritare şi minoritare.

A atinge acest obiectiv înseamnă:

• 
  a se asigura ca diversitatea să fie înrădăcinata în egalitate şi ca ea să nu devină o justificare pentru marginalizare;
  
• 
  a face un efort pentru a recunoaşte diversele identităţi culturale şi a promova respectul pentru minorităţi;
  
• 
  a rezolva interesele conflictuale de o manieră pacifistă.
  

Acest obiectiv global presupune că educaţia interculturală intervine la nivelul societăţii în ansamblu.

Nevoile majorităţii şi ale minorităţilor sunt diferite dar interdependente. Pentru că în România minorităţile sunt, în general, cele tradiţionale, ne referim mai ales la ele, dar trebuie să ne gândim şi la cetăţenii români proveniţi din imigranţi (o realitate mai nouă). Dar, fie că e vorba de unii sau de alţii, nevoile minorităţilor, sunt, în primul rând, achiziţionarea aptitudinilor de comunicare în limba comun înţeleasă.

Nevoile majoritarilor sunt de a vedea dincolo de normele acceptate şi de a repune în discuţie gândirea tradiţională, în special stereotipiile şi prejudecăţile.

Logic, nevoile diferite au obiective diferite. Privitor la grupurile sociale majoritare, acestea sunt:

- a favoriza înţelegerea realităţii unei lumi interdependente şi a încuraja o acţiune coerentă în cadrul acestei realităţi;

- a depăşi prejudecăţile şi stereotipiile etnice;

- a căuta şi a pune în lumină punctele comune;
- a genera atitutdini şi moduri de comportare pozitive cu privire la indivizi aparţinând altor societăţi şi culturi

- a pune în practică principiile de solidaritate şi curaj civic.

Privitor la grupurile minoritare, ţintele educaţiei interculturale înglobează punctele de mai sus cât şi deprinderea de trăi într-o societate dominantă, fără a-şi pierde identitatea culturală.
Tinerii sunt o resursă primordială pentru educaţia interculturală. Prioritatea în această educaţie se orientează asupra sistemului de relaţii al copiilor/tinerilor. Pe plan european şi nu numai, se justifică aceasta prioritate prin faptul ca aceştia sunt într-o mare măsură viitorii cetăţeni ai societăţilor noastre interculturale. Pe de altă parte, ei constituie şi o reţea de comunicare importantă în direcţia adulţilor, pot să-i ajute pe aceştia să ia cunostinţă despre necesitatea schimbărilor.
Educaţia interculturală cu tinerii/copiii vizează două obiective principale:

-să-i ajute să dobândească capacitatea de a recunoaşte inegalităţile, nedreptăţile, rasismul, stereotipiile şi prejudecăţile;

- să le dea cunoştinţe şi aptitudini ce îi vor ajuta să pună în discuţie şi să schimbe mecanismele când vor fi confruntaţi cu acestea în societate.
Ca proces de educaţie socială, educaţia interculturală presupune două tipuri de de parcurs:

1. 
   Educaţia interculturală formală
   
2. 
   Educaţia interculturală informală.
   

1. 
   Educaţia interculturală formală- include programe şi initiative şcolare dezvoltate în şi prin şcoală.
   

Şcoala - agent major de socializare, după familie, prin intermediul căreia copiii/tinerii nu numai că primesc o educaţie şcolară dar învaţă şi codul lor cultural care le oferă deschiderea către alte culturi, religii, moduri de viaţă; doar prin intermediul şcolii se poate introduce o educaţie interculturală; efortul şcolii trebuie să fie de înnoire, deschidere şi adaptare a programelor la societăţile multiculturale.

Educaţia interculturală pe plan mondial cere şcolii recunoaşterea şi respectarea diferenţelor dintre indivizi.

I. Educaţia interculturală formală. Se cer şcolii eforturi pentru :

• 
  a creea oportunităţi sociale şi educative egale pentru copiii ce aparţin grupurilor culturale minoritare;
  
• 
  a iniţia o cunoaştere a diferitelor culturi, ca mijloc de luptă contra discriminării;
  
• 
  a apăra şi dezvolta pluralismul cultural în societate;
  
• 
  a ajuta copiii/tinerii să gestioneze conflictele de o manieră constructivă şi, în pofida intereselor divergente, să găsească obiective comune.
  

Rolul şcolii e dublu:1) în direcţia culturii şi grupurilor minoritare şi 2) în direcţia culturii şi grupurilor majoritare.

1. Socializarea şi incluziunea grupurilor minoritare: dezvoltarea de programe pentru a răspunde nevoilor fundamentale ale grupurilor minoritare. Aceste programe îţi găsesc sprijin în cultura dominantă, majoritară dar sunt deschise la schimbări. Ele trebuie să permită copiilor să înţeleagă codul cultural dominant şi, în acelaşi timp, să dobândească mijlocele necesare autonomiei lor şi a încrederii lor in societate. Acest ultim aspect include:

- cunoaşterea mediului în care trăiesc, relaţiile umane care îl conduc;

- înţelegerea ideii de timp proprie fiecărei culturi;

- înţelegerea relaţiilor economice, mai ales a acelora de care depind slujba şi supravieţuirea individului;

- înţelegerea mediului vecin şi a asociaţiilor care le pot fi utile;

- înţelegerea mecanismelor sistemului politic şi a mijloacelor de a se folosi de acestea.

2. Copiii/tinerii din grupurile majoritare pot învăţa să trăiască cu ceilalţi, într-o manieră pozitivă şi creativă.

În programele şcolare trebuie introduese elemente interculturale bazate pe:

- respingerea abordărilor etnocentrice ale culturii sau ideea de ierarhie în cadrul culturilor;

- luarea în considerare, cu obiectivitate şi respect, a caracteristicilor diverselor culturi ce coabitează într-un spaţiu specific;

- deschiderea în viziunea despre lume a copiilor/tinerilor (mai ales acolo unde minorităţile sunt mai putin numeroase).

Şcoala, manualele trebuie să-şi reconsidere poziţia faţă de perpetuarea unor stereotipii negative cu privire la alte grupuri şi culturi. Un model în acest sens este „Proiectul pentru Relaţii Etnice” (P.E.R.), realizat cu participare internatională, la care lucrează si specialişti din România.

Proiectul propune o comunicare constructivă între toţi actorii procesului educativ şi se bazează pe exemplele de bună practică din Europa şi din lume.

Lucrările acestui organism îndeamnă la măsuri structurale de anvergură, dacă se doreşte ca educaţia interculturală să funcţioneze în şi dincolo de şcoală; în afara bunăvoinţei, trebuie să existe şi acţiune.

Sugestii şi recomandări:

- educaţia interculturală trebuie să fie unul din aspectele-cheie ale formării profesorilor, să ofere şanse acestora să lucreze într-o altă cultură, să poată înţelege ce se petrece în sufletul oamenilor de acolo; astfel vor fi mai bine pregătiţi pentru a-i ajuta pe elevi să practice toleranţa activă;

- manualele şi alte mijloace didactice să se adapteze astfel încat elevii să fie ajutaţi să găsească „normale” alte puncte de vedere şi perspective. Cum e povestită bătălia de la Waterloo în cărţile de istorie ale diferitelor ţări? Ce ţări sau regiuni sunt în centrul hărţilor de geografie? - sunt întrebări la care trebuie să reflectăm.

2. 
   Educaţia culturală informală.
   

Obiectivele ei coincid cu cele ale educaţiei culturale formale. Diferenţele sunt la nivelul intervenţiilor şi ale metodelor de lucru. După tradiţiile educative, putem defini educaţia culturală informală ca „învăţare interculturală”. Dacă vom considera elevii ca actori ai propriei formări, ei vor descoperi cum să dea un sens lumii înconjuratoare şi să construiască strategii pentru a trăi în pace.

Educatorii informali lucrează în centre pentru tineret, organizaţii ale tinerilor, centre de informare şi orientare, activităţi de timp liber, activităţi extraşcolare. Mulţi sunt voluntari.

Actorii cei mai eficace sunt tinerii înşişi, atunci când au ca sarcină educaţia semenilor lor. Această abordare e cunoscută sub numele de educaţie între egali. Toate aceste situaţii şi altele oferă contextul necesar procesului de educaţie culturală informală.
3.2.1. Probleme regionale –Balcanii

Tematica: Probleme care se pun în faţa învăţământului din zona Balcanilor, în situaţia extinderii NATO şi intrării în UE.

Obiective:

• 
  a depăşi prejudecăţile regionale şi comportamentele stereotipe care există de mult timp;
  
• 
  a depăşi ideile negative faţă de Balcani şi a pune accentul pe noile forme de identitate;
  
• 
  a favoriza acceptarea diversităţii, insistând pe importanţa limbilor străine;
  
• 
  a organiza şcoli balcanice în regiune dar într-un context european (acţiuni comune de cunoaştere a imaginii reale a vecinilor). Pentru aceasta trebuie ca popoarele din Balcani să rezolve urmatoarele probleme:
  

• 
  promovarea proiectelor educative inovatoare, de educaţie în cooperare, mediatizarea rezultatelor şi diseminarea experienţei prin schimbul de bune practici în spaţiul educaţional european (integrare europeană prin educaţie);
  
• 
  găsirea mijloacelor promovării acestor proiecte în cadrul normelor educative;
  
• 
  găsirea mijloacelor de trezire a intereselor în chiar sânul şcolilor;
  
• 
  atragerea specilaiştilor din afara şcolii;
  
• 
  contacte exterioare cu profesori, părinţi, alte sisteme de învăţământ şi şcoli;
  
• 
  susţinerea patriotismului fără a încuraja extremismul naţionalist.
  

Trebuie asociate ştiinţa şi sentimentele căci şcoala trebuie să încurajeze spiritul sănătos. Astfel de programe trebuie să aibă un caracter global, incluzând dans, muzică, psihologie aplicată (psihologie individuală şi colectivă). Cu un singur cuvânt, cunoasterea lumii în care trăim, semnificând:

• 
  lărgirea orizonturilor elevilor (maniera de a vedea lumea, reflecţia comună, în reţea, puncte de vedere locale - puncte de vedere mondiale);
  
• 
  orientarea către viitor (dezvoltarea durabilă);
  
• 
  orientarea spre valorile etnice şi diversitatea culturală;
  
• 
  forme de învăţare active şi deschise.
  

Conceptul de cunoaştere a lumii reprezintă un răspuns pedagogic la mondializare şi se bazează pe ceea ce se întamplă deja în sistememele şcolare. El coincide cu o perioada de o mai mare autonomie a şcolilor şi a eforturilor de a include cunoaşterea lumii în legile educaţiei. E un domeniu de studiu interdisciplinar.
Studiu de caz - Imaginea vecinului balcanic (aşa cum se reflectă ea în psihologia colectivă, în operele artistice şi în cărţile de şcoală)

- Vizionarea filmului „O vară de neuitat” - în regia lui Lucian Pintilie

3.2.2. Imaginea vecinului balcanic

Obiective: să dezvolte abilităţile de comunicare, să promoveze spiritul comunicării şi al solidarităţii în situaţii contextuale

Obiective specifice:

- să-şi dezvolte capacitatea de a stabili relaţii interculturale prin dialog;

- să-şi dezvolte abilitatea de a utiliza modalităţi de relaţionare în cadrul grupurilor;

- să-şi formeze o idee despre problemele omenirii, mai ales despre buna vecinătate, cunoaştere, rezolvarea paşnică a diferendurilor;

Durata: 3 ore

Strategie didactică:

- se parcurg textele; se vizionează filmul

-elevii se împart în grupe de câte 4-5;

-se cere elevilor să-şi noteze ce imagine aveau înainte despre lucrurile puse în discuţie în texte şi în film şi ce imagine au după;

-se cere elevilor să constate dacă imaginile, ideile despre o persoană, popor, limbă, cultură, prezentate în lucrările literare, în alte opere artistice, în cărţile de şcoală, sunt ele întotdeauna juste;

- se acordă un timp de gândire pentru a formula opinii despre modul în care gândesc şi se înţeleg oamenii obişnuiţi;

Activitatea e concepută pentru a încuraja comunicarea şi a permite elevilor să aibă o idee despre poziţiile şi priorităţile oamenilor faţă de marile probleme mondiale.Se va dovedi foarte utilă în cadrul educaţiei pentru cunoaşterea sistemelor de valori.

Evaluare:

- Se cere elevilor să formuleze concluzii privind necesitatea de a repune în discuţie anumite imagini primite de-a gata de la generaţiile mai vârstnice, din unele cărţi sau alte opere de artă.

- Credeţi că după ce am cunoscut cu adevărat un individ din altă etnie sau cetăţenie, mai funcţionează stereotipiile şi prejudecăţile?

- Ce putem face noi tinerii pentru a trăi într-o Europă a păcii şi înţelegerii între popoare şi etnii?

-Războaiele din lume şi mai ales din Europa ar putea fi putut fi evitate dacă decizia ar fi aparţinut oamenilor obşnuiţi care s-ar fi cunoscut cu adevărat?
3.2.3. În căutarea diversităţii - variantă

Dimensiunea multiculturală a societăţilor se exprimă în diverse moduri şi sub forme diverse. „Amprente” ale altor culturi există peste tot, în asemenea fel, încât adesea nici nu le remarcăm. Această activitate permite participanţilor să vadă semnele multiculturalismului şi să arunce o privire şi asupra mediului social.

Tematică:

- Trăim într-o lume interdependentă, ţările noastre depind una de cealaltă

- În fiecare societate găsim indicii ale prezenţei altor culturi

- Relaţiile dintre diferitele culturi şi recunoaşterea faptului că influenţa reciprocă este sursa îmbogăţirii spirituale.

Obiective:

- să permită participanţilor să identifice influenţele altor culturi asupra propriei societăţi, ca şi aportul acestora

- să evalueze influenţele de o manieră pozitivă.

Durata: 2 h

Pregătire:

- hârtie, pixuri, flipchart, markere de diferite culori;

- magnetoscop, video; în lipsa acestora, participanţii stabilesc o listă a “amprentelor” relevante;

- dacă participanţii pot să facă fotografii sau înregistrări, să prevedeţi timp pentru prezentarea muncii lor.

Instrucţiuni:

I. 1.Împărţiţi participanţii în grupe de câte 6.

2. Explicaţi fiecărui grup că va trebui să exploreze mediul local (sat, cartier, oraş) în căutarea amprentelor altor culturi pentru a întocmi lista descoperirilor şi a le ilustra prin fotografii, înregistrări video etc. (sau pur şi simplu să facă lista, dacă grupa nu dispune de resurse).

3. Reflectaţi la diferite domenii în care să căutaţi “amprentele”:

• 
  gastronomie - produse, mirodenii, feluri de mâncare din alte ţări, utilizate în bucătăria noastră, restaurante străine, băuturi etc.;
  
• 
  îmbrăcăminte şi modă - haine fabricate în alte ţări;
  
• 
  muzică - ascultarea programelor radio FM, a grupurilor străine de muzicieni, din locurile publice (de ex. sudamericani), căutarea locurilor specializate în muzică străină;
  
• 
  media - compararea diferitelor canale TV şi programele străine pe care le propun;
  
• 
  limbă - cuvintele din alte limbi pe care le folosim zilnic.
  

II. Cereţi grupelor să-şi rezerve timp (3h) săptămâna viitoare pentru a explora mediul şi a căuta “amprentele “altor culturi

III. 1. Cereţi grupelor să prezinte concluziile cercetărilor şi de a face o scurtă sintză a descoperirilor

2. Ajutaţi participanţii să pregătească o expoziţie pentru a ilustra „amprentele” descoperite. Aceasta îi va ajuta să-şi dezvolte o viziune globală asupra muncii efectuate în partea a doua.

Evaluare:

Prezentarea trebuie să fie finalizată printr-o discuţie. Puteţi facilita evaluarea cu întrebări de tipul:

- Aţi avut surprize ?

- Ce însemnă faptul că suntem înconjuraţi de „amprente“ ale altor culturi şi ţări?

- Ce gândim despre faptul că informaţiile noastre despre alte culturi şi ţări se lărgesc, chiar dacă aceste cunoştinţe rămân parţiale sau foarte superficiale?

- Cine ne aduce aceste cunoştinţe? Care le sunt limitele? Ar fi util să le lărgim? Cum am putea face aceasta?

- Puteţi observa modele sau tendinţe privitoare la aceste „amprente“? Sunt ele mai multe în unele ţări decât în altele? De ce?

Sfaturi pentru animator:

E important să motivaţi grupul pentru ca el să aprecieze din plin această activitate. Puteţi, de exemplu, să-l încurajaţi comparând această muncă de cercetare, cu munca unui detectiv, cu o călătorie de descoperiri sau cu o aventură.

E de asemenea important să insistaţi asupra faptului că această muncă de cercetare trebuie să fie colectivă. În discuţie, încercaţi să îndrumaţi participanţii la următoarele concluzii:

• 
  Trăim într-o lume interdependentă şi ţările depind unele de altele. În fiecare socitate găsim probe de prezenţă a diferitelor culturi.
  
• 
  Graţie revoluţiei tehnologice şi progersului comunicaţiilor, dispunem de enorme oportunităţi de schimburi şi cunoştinţe despre alţii.
  
• 
  Relaţiile dintre diferitele culturi şi influenţele lor reciproce sunt surse de îmbogăţire spirituală.
  
• 
  Contribuţiile fiecărei culturi trebuie săfie evaluate ca atare şi în contextul ţărilor lor sau a societăţii de origine.
  

Pe cât posibil, şi dacă participanţii sunt de acord, puteţi invita persoane din alte ţări sau culturi (în funcţie de descoperirile participanţilor) să vină să vadă expoziţia: de ex. un disc-jokey al unui post de radio, un membru al unei minorităţi locale etc.

Sugestii de urmat:

Poate veţi dori să profite un public mai larg de expoziţia dumneavoastră. Organizaţi o serată „Porţi deschise”şi invitaţi membri aiorganizaţiilor şi grupurilor locale.

E uşor să accepţi anumite aporturi ale altor culturi, ca hrană, băuturi, dar mult mai dificil să primeşti străini. Ce se întâmplă când vecinii dvs. posedă obiceiuri diferite şi când e greu să se înţeleagă cu dvs. ?

3. 
   La început au fost valorile
   

„Dumnezeu este un munte şi sunt o mulţime de drumuri şi cărări pe care acesta poate fi urcat” - proverb arab.

Într-o epocă în care putem situa revoluţia lui Cromwell şi promulgarea „Declaraţiei drepturilor omului şi cetăţeanului, modernitatea şi-a început drumul pe care nu şi l-a încheiat nici până astăzi.

Exerciţiu

Prin ce anume se distinge modernitatea de epocile care au precedat-o?

Răspunsuri

• 
  extinderea cadrului de valori propus umanităţii
  

De mai bine de un mileniu şi jumătate, umanitatea occidentală trăia în cadrul valoric al umanismului clasic, îmbogăţit cu valori creştine. Ea vieţuia-mai mult sau mai puţin, mai intens sau mai destins – în jurul valorilor propuse de greci şi preluate de romani, adică adevăr, bine şi frumos.

• 
  primele valori propuse de greci şi preluate de romani au fost ADEVĂR, BINE ŞI FRUMOS. aceste valori, erau privite de greci în indisolubilă interrelaţie, în fuziune ( kalokagathia). Pentru a sugera acelaşi lucru, romanii au creat maxima MENS SANA IN CORPORE SANO
  

Acestora li s-a adăugat, puţin mai târziu, SENTIMNTUL CREŞTIN AL SACRULUI

• 
  Se vor scrie pe tablă toate valorile în ordinea apariţiei lor
  

Cele trei mari revoluţii politice moderne: engleză americană şi franceză au creat un nou cadru valoric, prin completarea vechiului cadru valoric.

Noile valori apărute au fost LEGALITATE, prin revoluţii anglo-saxone şi cele trei valori statutare, LIBERTATEA, EGALITATEA ŞI FRATERNITATEA / SOLIDARITATEA – deviza revoluţiei franceze.

• 
  Evenimentele revoluţiei franceze (Teroarea din 1974 care a urmat Declaraţiei) pot fi puse pe seama nedesemnării explicite a LEGALITĂŢII ca valoare fundamentală.
  

Nu există libertate, egalitate sau solidaritate fără temei constituţional, fără garanţii legale.

LIBERTATEA înseamnă şi libertate de conştiinţă şi de credinţă.

Aceste opt valori fundamentale constituie cadrul valoric al modelului cultural european.

Produsul cultural, toate manifestările civilizaţionale sunt „europene”

• 
  „european” ca termen nu mai are nimic geografic în el.
  

Exemplu:

1. 
   Japonia aparţine spaţiului valoric european, occidental, pentru că a aderat în ultima sută de ani (nu fără convulsii) la sistemul de valori occidental.
   
2. 
   Statele Unite – colonie europeană iniţial, apoi un fel de provincie a Europei a folosit sisteme de valori occidental (în ultimele decenii a reuşit să-şi depăşească, chiar pe criterii culturale, genitorii).
   

Aplicaţii:


Colectivul este împărţit în patru grupe. Fiecare grupă îşi notează două dintre valorile fundamentale scrise pe tablă, în ordinea scrierii lor. Fiecare grupă analizează dacă acestea se încadrează în cadrul valoric al modelului românesc contemporan.

Reprezentantul fiecărei, grupe va susţine punctul de vedere al colegilor de grupă.

Vor urma dezbateri.

Concluziile vor fi scrise pe tablă în ordinea importanţei lor.

Fiecare grupă de 3-5 elevi vor identifica conflicte de valori în cadrul modelului cultural- valoric din România. Se vor lua în consideraţie

• 
  puralismul cultural din România
  
• 
  multiculturalismul ca o altă faţă a universalismului european.
  

Concluziile vor fi urmate de dezbateri