Programul naţional



Yüklə 2,08 Mb.
səhifə22/38
tarix01.08.2018
ölçüsü2,08 Mb.
#65455
1   ...   18   19   20   21   22   23   24   25   ...   38

Exerciţiu de evaluare


Lucrând in echipe de patru persoane, întocmiti un portofoliu care să ilustreze evoluţia unuia dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi lideri informali ai secolului nostru: Maica Tereza. În urma analizei facute, credeţi că se confirmă ipoteza: „O persoană poate să realizeze lucruri extraordinare pentru societate fără să fie investită neaparat cu autoritate formală”?

III. 3. Conformism/Nonconformism; Normalitate/devianţă
Odată depăşită vârsta pubertăţii, pe seama adolescenţei sunt puse o mulţime de comportamente mai mult sau mai puţin dezirabile, a căror explicaţie este găsită tocmai în „nebunia” celor 16, 17, 18 sau 20 de ani. Subiect de studii dar şi de filme, nonconformismul este una dintre stările fireşti ale adolescenţilor şi tinerilor. Este perioada în care negăm totul de dragul negării, suntem „rebeli fără cauza” sau respingem ceea ce ne impun adulţii doar pentru că „ei gândesc învechit şi doar noi ştim ceea ce este mai bine pentru noi înşine”.
Definiţii:

Conformism = aderare, conştientă sau nu, la valorile, normele, regulile grupului de provenienţă sau de referinţă. Conformismul poate duce la alterarea ideilor şi sistemului propriu de valori, când influenţa grupului este foarte puternică (experienţele lui S.Milgram – importanţa supunerii în faţa majorităţii, mai ales când aceasta pare fi garantată de o autoritate ştiinţifică).

Nonconformism = atitudine de rezistenţă a individului sau a grupului în raport cu anumite prescripţii, norme, modele comportamentale. Individul sau grupul pot să nu adere la o anumită modă vestimentară, la un anumit curent de idei, la anumite „şabloane” ale comunicării, la anumite seturi de preferinţe şi gusturi estetice car au atins un oarecare grad de difuziune în masă. Spunem că ei sunt nonconformişti, în sensul că se conduc nu după ceea ce li se impune din afară, ci după criterii, idei şi opinii proprii, manifestând o atitudine critică faţă de „presiunile” externe.
Nonconformismul se manifestă prin elaborarea unor norme şi valori alternative, deci diferite, şi prin conformarea comportamentală riguroasă faţă de acestea, transformându-se astfel în conformism. În sine, nonconformismul nu poate fi catalogat nici ca pozitiv, nici ca negativ. Contează sensul lui valoric, el putând să exprime o atitudine de opoziţie şi respingere faţă de ceea ce este retrograd, învechit – şi atunci e pozitiv – sau faţă de ceea ce este nou, progresist, înaintat – nonconformism negativ.

Exerciţiu

Brainstorming:

Faceti o lista cu comportamentele pe care le considerati deviante.
Definiţie

Devianţa = orice act, conduită sau manifestare care violează normele scrise sau nescrise ale societăţii sau ale unui grup social particular.
Devianţa cuprinde o gamă foarte largă de acte sau conduite, de la cele excentrice sau bizare (de exemplu, adoptarea unei ţinute insolite, a unui limbaj sau a unor gesturi neconformiste), incompatibile cu „codurile” culturale ale grupului sau societăţii, la cele aşa zise imorale (indecenţa, obscenitatea, actele care sfidează morala publică), care nu sunt întotdeauna sancţionate de lege, şi până la cele cu caracter antisocial (actele infracţionale sancţionate de normativul penal) sau asocial (bolile psihice).

Devianţa ca şi concept sociologic se diferenţiază de anormalitate (noţiune psihopatologică) ce caracterizează incapacitatea individului, acceptată şi validată din punct de vedere medical, de adaptare la exigenţele vieţii sociale şi de exercitare adecvată a rolurilor sociale.

Date fiind creativitatea şi plasticitatea deosebită a conduitelor individuale, la fel ca şi diversitatea extremă a normelor ori regulilor sociale, se poate concluziona că:


  • orice individ, într-o anumită perioadă a vieţii sale (copilărie, maturitate, bătrâneţe) transgresează normă de conduită devenind, prin urmare, „deviant”;

  • nu orice act sau comportament care se abate de la reguli trebuie apreciat ca fiind deviant (inventatorii pot utiliza mijloace neconvenţionale, adeseori ilicite sau ilegitime, dar mult mai eficace decât cele obişnuite sau instituţionalizate);

  • devianţa reprezintă o noţiune relativă, echivocă, în măsura în care ceea ce este considerat deviant într-o anumită societate sau o anumită perioadă istorică este calificat normal într-o altă societate sau perioadă istorică.

În concluzie, devianţa nu este determinată de cauze biologice (consituţionalitatea sau psihice (psihismul individual), ci, exclusiv, de contextul social în care este definită, evaluată, şi , eventual, sancţionată. O acţiune umană nu este, inerent, prin ea însăşi, deviantă, ci este calificată ca atare de normele şi valorile grupului de referinţă, care impun stabilesc standardele pentru comportamentele „socialmente” acceptabile sau indezirabile.
!!! De retinut !!!: Problematica devianţei este una încă destul de controversată. Opinile în această materie sunt diverse şi adeseori polemice. Cel mai important lucru care trebuie reţinut este însă acela ca etichetarea unei persoane ca devianţa nu trebuie facută cu uşurinţă. Etichetarea lejeră a unui comportament ca fiind deviant are repercursiuni de cele mai multe ori grave asupra individului şi nu numai.

Este recomandat să trecem dincolo de prima impresie şi să analizăm nu numai efectele unui comportament oarecare dar şi motivaţiile care îl determină precum şi situaţia concretă în care se află persoana în cauză.


Exerciţii


Gândiţi-vă la exemple de comportamente care în anumite perioade istorice erau considerate normale iar în prezent sunt inacceptabile şi invers. Consideraţi că societatea e evoluat sau a regresat din punct de vedere al limitelor „permisivităţii sociale”?

Sugestie pentru profesor: exemple de comportamente cerute în exerciţiu: sclavia, cruciadele, căsătoriile între rude, sacrificiile umane, inchiziţia, viaţa sexuală înainte de căsătorie, homosexualitatea, eutanasia etc.

III.4. Reclama
Publicitatea a intrat în viaţa noastră, orientându-ne zilnic percepţia şi raportarea la realitatea imediată; reclama induce atitudini şi comportamente, distribuind cu generozitate reţete de fericire şi garantând accesul la paradisul societăţii de consum.

Abordată din perspectiva comunicaţională, publicitatea a generat numeroase dispute, referitoare mai ales la valoarea informaţională a mesajelor. Jean Baudrillard, în lucrarea sa “La societe de consommation”, defineşte publicitatea drept regina pseudoevenimentului: ea preia obiectul din realitate, îi elimina caracteristicile obiective şi-l reconstruieşte ca mod, ca fapt divers spectacular. Publicităţii nu i se pot aplica, prin urmare, categoriile adevărului şi ale falsului, deoarece ea nu porneşte de la un referent real. În publicitate funcţionează categoriile mitului.

Secolul nostru se plasează sub semnul crizei de valori, dublată de o criză a reprezentării Se impune astfel nevoia crearii unui limbaj nou, care să ritualizeze şi să spectacularizeze evenimentele sociale .Spectacolul publicitar funcţionează în acelaşi mod la toate nivele stratificării sociale .Apare astfel, în logica socială, principiul colectivismului: publicitatea reglează şi uniformizează viaţa cotidiană, chiar dacă nu este vorba despre cea reală, ci despre o viaţă dezirabilă a bogaţilor .Umorul şi alte forme de discurs banalizează distanţele sociale şi posibilele tensiuni. Pe de altă parte, acest principiu se concretizează şi prin obsesia achiziţiei, a colecţiei complete, prin crearea sistematică de noi nevoi: oricât de mult ai avea, există întotdeauna o piesa care lipseşte din întreg.

Aplicaţie:

Realizaţi un eseu despre rolul publicităţii în societate, plecând de la citatul de mai jos:

(…), spectatorul căruia i se oferă posesiunea lumii, vis copilăresc de a fi, uită în ce măsura îi este prizonier acesteia. Prizonier al imaginilor, prizonier al programelor, al producătorilor îi, în fine, al diverşilor responsabili numiţi de putere care conduc televiziunea. Prizonier al televiziunii înseşi, al condiţiilor de receptare a mesajului televizat.(…) În fapt, singura putere a acestui rege figurant care devine publicul consumator este aceea de a se face cât mai performant posibil faţă de sine, împotriva sa, prin identificarea cu modelul de om funcţional de care tehnocraţia economică are nevoie ca să învârtă rotiţele maşinăriei ei”(Francois Brune, “Fericirea ca obligaţie”, Psihologia si sociologia publicităţii, pag. 92-95)


Reclama reprezintă mesajul plătit de sponsor, intermediat de mijloacele de comunicare în masă, cu funcţia de a convinge un anumit public de avantajele oferite de ideea/serviciul/produsul promovat(ă).Pentru a-şi atinge obiectivele (formarea sau schimbarea atitudinii receptorului faţă de produsul oferit, dar şi inducerea dorinţei de acţiune, oricare ar fi natura ei: cumpărare, contribuţie financiară, participare la un eveniment etc.), reclama trebuie să răspundă unor cerinţe precum: captarea şi reţinerea atenţiei, forţa persuasivă, memorabilitate (conţinut şi formă şocante), menţinerea interesului receptorului (informaţiile oferite trebuie să răspundă unor întrebări sau să ofere soluţii la problemele existente).
Cum se construieşte o reclamă reuşită?

Orice reclamă (spot publicitar, în varianta televizată sau radiofonică) vizează un anumit public ţintă, pe care încearcă să-l cucerească printr-un mesaj adecvat scopului propus (informarea publicului referitor la produsul/serviciul oferit, stimularea interesului şi a dorinţei de achiziţionare a obiectului sau de accesare a serviciului, formarea unei convingeri sau determinarea unei alegeri).

Nucleul mesajului publicitar îl constituie argumentul, care trebuie să coincidă cu motivul de cumpărare al publicului ţintă. Conceptul cheie asigură diferenţierea, specificitatea, unicitatea. Componentele argumentării sunt propoziţia unică de vânzare şi asocierea produsului cu o emoţie specifică, unică. O reclamă reuşită captează atenţia asupra produsului/serviciului promovat, entuziasmează, este memorabilă şi degajă o atmosferă specială, inefabilă. Tonul reclamei poate fi factual, descriptiv, emoţional-persuasiv sau umoristic.

Sloganul reclamei crează imaginea sau personalitatea produsului/serviciului oferit şi a firmei ofertante. El constituie o sinteză a mesajului, este concis şi memorabil.


Aplicaţie:

Analizaţi, în echipe de câte trei elevi, două reclame/spoturi (pentru o băutură răcoritoare şi pentru un serviciu oferit de o agenţie de turism, de exemplu), din punctul de vedere al componentelor unei reclame. Identificaţi elemente reuşite sau elemente a căror realizare poate fi contestată; argumentaţi punctele de vedere susţinute.


IV. Cetăţenie, drepturi şi obligaţii comunitare
IV.1. Drepturi cetăţeneşti


Concepte – cheie

  • Cetăţenie

  • Cetăţean

  • Drepturi



În prezent prin cetăţenie se înţelege calitatea unei persoane de a fi cetăţean, adică membru al unui stat. Cetăţenia reprezintă calitatea juridică de cetăţean al unei ţări.


Exerciţii

Lucrând în perechi, stabiliţi cum poate deveni o persoană cetăţean român şi cum poate fi dovedită cetăţenia română. Voi cum aţi devenit cetăţeni români? Un cetăţean îşi poate pierde cetăţenia română? Dacă da, în ce condiţii? Prezentaţi clasei punctul vostru de vedere. Coincide acesta cu cel al celorlalţi colegi?
Notă pentru profesor: Constituţia prevede:

„Articolul 5: Cetăţenia


  1. Cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică.

  2. Cetaţenia română nu poate fi retrasa aceluia care a dobândit-o prin naştere.”

Cetăţenia română se dobândeşte prin naştere, prin eliberarea certificatului de naştere.

Un cetăţean beneficiază de drepturi şi are îndatoriri sau responsabilităţi, în virtutea cărora se stabilesc anumite raporturi între stat şi cetăţean.


  • Capitolul II din Titlul II al Constituţiei României precizează: Drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor români.

În fapt, drepturile şi responsabilităţile reprezintă două faţete ale aceleiaşi monede: exercitându-şi drepturile, cetăţeanul îşi exercită de asemenea răspunderea de a apăra şi extinde aceste drepturi pentru persoana sa şi pentru ceilalţi membrii ai comunităţii din care face parte. Specificul cetăţeniei democratice constă în aceea că drepturile şi îndatoririle fundamentale se aplică în egală măsură tuturor cetăţenilor, pe baza principiilor egalităţii în faţa legii şi egalităţii şanselor.



Sunt considerate ca drepturi fundamentale ale unui cetăţean:

  • Libertatea cuvântului şi libertatea de exprimare

  • Libertatea credinţei şi a conştiinţei

  • Libertatea de întrunire,

  • Dreptul la apărare egală din partea legii

  • Dreptul la vot



Aplicaţie

Fiecare dintre voi va primi un cartonaş pe care se află înscris unul dintre drepturile fundamentale ale cetăţeanului. Vă veţi grupa în cinci echipe, fiecare echipă fiind constituită din cei care au înscris pe cartonaş acelaşi drept. Veţi avea de îndeplinit următoarea sarcină de lucru:

  • Construiţi o Fişă de prezentare a dreptului respectiv: ce semnifică, ce presupune, ce sferă de activitate vizează..

  • Identificaţi cel puţin trei situaţii din experienţa voastră în care v-aţi exercitat sau ar fi trebuit să va exercitaţi acest drept. Ce a presupus exercitarea dreptului respectiv?

  • Identificaţii situaţii de încălcare sau limitare a exercitării dreptului respectiv din experienţa voastră sau din informaţii pe care le aveţi din diverse surse

( părinţi, prieteni, colegi, mass-media etc.).

După ce aţi ajuns la consens în cadrul grupului, realizaţi un poster pe o foaie de flipchart - intr-o manieră grafică pe care o consideraţi adecvată dreptului prezentat - şi lipiţi posterul în clasă, în locul stabilit de profesorul vostru. Veţi realiza, astfel o Galerie a Drepturilor fundamentale ale cetăţeanului. Vizitaţi galeria! Citiţi cu atenţie ceea ce a prezentat fiecare grup. Dacă doriţi să faceţi comentarii, să adresaţi întrebări sau să faceţi aprecieri, scrieţi pe foaia respectivă de flipchart. Reîntoarceţi-vă fiecare la posterul pe care l-aţi realizat şi pregătiţi-vă, în grup, să răspundeţi la întrebările colegilor.
Principiul apărării drepturilor fundamentale ale omului reprezintă o caracteristică fundamentală a democraţiei. Acest principiu este înscris în :

  • Constituţiile statelor

  • Carta Naţiunilor Unite- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului

  • Înţelegeri internaţionale, precum Actul Final de la Helsinki( Conferinţa de Securitate şi Cooperare în Europa).

În viaţa de zi cu zi ne întâlnim cu multe situaţii în care unele drepturi sunt limitate sau chiar încălcate de alţi membrii ai comunităţii sau de către autorităţi. Spre exemplu:

  • Sunt situaţii de îngrădire a libertăţii de exprimare( gândiţi-vă la situaţiile când nu vi s-a permis să vă exprimaţi opinia în legătură cu o problemă apărută în grupul vostru sau cu adoptarea unei decizii, legată de o activitate comună; sau gândiţi-vă la situaţia în care unui ziarist nu i s-a permis să-şi exprime opinia, sau cineva nu a primit dreptul de a-şi prezenta o replică…)

  • În alte situaţii, organe locale ale puterii limitează libertatea de întrunire şi asociere (de exemplu, interzicerea unui miting de protest paşnic în legătură cu o decizie politică..)

  • Dreptul la o judecată grabnică şi dreaptă este uneori îngrădit prin prelungirea nejustificată a perioadei de detenţie înainte de judecată sau prin neacordarea unui suspect a prezumţiei de nevinovăţie.


Aplicaţie

Identificaţi situaţii de încălcare a drepturilor cetăţeneşti- din experienţa proprie sau din mass - media ; specificaţi ce drept a fost încălcat, de către cine şi în ce anume a constat nerespectarea. Discutaţi cu colegii aceste situaţii.
Atunci când oamenii constată că le-au fost încălcate drepturile pot:

  • Să se adreseze instanţelor judecătoreşti din ţară pentru a-şi apăra drepturile

  • Să se adreseze organizaţiilor neguvernamentale care apără drepturile omului

  • Să se adreseze instanţelor internaţionale pentru apărarea drepturilor omului.



IV.2. Cetăţeanul responsabil


Concepte- cheie

  • Responsabilitate

  • Participare




Într-o societate democratică, exercitarea drepturile cetăţeneşti constituie:

  • mijloace de limitare a puterii autorităţilor

  • un baraj în faţa abuzurilor de putere ale unui guvern sau majorităţii politice date

  • o garanţie a libertăţii

Aceste drepturi nu funcţionează, însă izolat; ele nu sunt o proprietate particulară a indivizilor ci există numai în măsura în care sunt recunoscute de alţi cetăţeni ai societăţii. Din acest punct de vedere, exercitarea drepturilor presupune şi asumarea responsabilităţilor.

  • Capitolul III din Titlul III al Constituţiei României precizează: Îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor români.

Îndatoririle cetăţeneşti sunt responsabilităţi sau obligaţii pe care le au cetăţenii faţă de stat sau faţă de comunităţile din care fac parte.
Aplicaţie

Lucrând în perechi, completaţi Fişa de mai jos cu referire la câteva dintre îndatoririle cetăţenilor. Prezentaţi rezultatele colegilor.

Discutaţi apoi: Ce s-ar întâmpla dacă cetăţenii unei comunităţi s-ar bucura numai de drepturi (gândiţi-vă la situaţia în care unele drepturi pot fi în conflict- spre exemplu exercitarea dreptului meu la libera exprimare poate împiedica libera exprimare a unui coleg) ?

Asumarea responsabilităţilor este percepută uneori, la nivel individual ca o constrângere? În ce situaţii? Ce reprezintă îndatoririle din punct de vedere al funcţionării normale a unei societăţi democratice?( puteţi considera ca reper, exemplul unei comunităţi specifice, cum este cea a clasei voastre)


Îndatorirea



Ce înseamnă în termeni de responsabilitate?

Exemplu de

situaţii în care nu respectată îndatorirea

Consecinţa nerespectării

( pentru individ şi pentru colectivitate)

Fidelitatea faţă

de ţară…….













Respectarea Constituţiei şi a legilor…..










Apărarea ţării…











Contribuţia financiară (taxe, impozite..)..











Exercitarea drepturilor şi Libertăţilor cetăţeneşti….










Vorbind la modul general, asumarea responsabilităţilor cetăţeneşti înseamnă participarea la procesele democratice pentru a asigura funcţionarea acestora. Esenţa activităţii democratice este participarea voluntară a cetăţenilor la viaţa publică a comunităţii din care fac parte.
Exerciţii

Comentaţi textul:

Democraţia este un proces, un mod de a trăi şi lucra împreună. Ea este evolutivă, nu statică. Ea cere cooperare, compromis, toleranţă din partea tuturor cetăţenilor. Funcţionarea unei democraţii nu este uşor de realizat, ci greu. Libertatea înseamnă răspundere, nu înseamnă a fi liber de răspundere”



Diane Ravitch

În examinarea şi luarea deciziilor în legătură cu o responsabilitate specifică, trebuie să răspundem la întrebarea: de ce este important pentru cetăţeni să-şi îndeplinească responsabilităţile?



Gândiţi-vă la o responsabilitate pe care o aveţi în grupul din care faceţi parte. Apoi răspundeţi la următoarele întrebări:

  • Care este responsabilitatea voastră?

  • Faţă de cine se exercită responsabilitatea?

  • Care este sursa acestei responsabilităţi?

  • Care sunt beneficiile ce ar putea apare ca urmare a îndeplinirii responsabilităţii?

  • Ce s-ar întâmpla dacă nu v-aţi asuma responsabilitatea?

  • De ce este importantă această responsabilitate?

Comparaţi răspunsurile voastre cu cele ale colegilor.
Aplicaţie

Lucrând în perechi, scrieţi într-un tabel, responsabilităţile pe care le aveţi acasă, la şcoală şi în comunitatea din care faceţi parte. Specificaţi care este sursa fiecărei responsabilităţi, faţă de cine trebuie exercitată şi care sunt recompensele sau sancţiunile asociate acesteia
Una dintre sursele responsabilităţilor noastre este datoria civică. În calitate de cetăţeni oamenii au anumite responsabilităţi, cum ar fi spre exemplu:

  • Exercitarea dreptului de vot

  • Informarea cu privire la problemele comunităţii

  • Respectarea drepturilor celorlalţi cetăţeni

  • Participarea la soluţionarea problemelor cu care se confruntă comunitatea

  • Toleranţa şi acceptarea diversităţii.


Aplicaţie

La nivelul clasei voastre urmează să alegeţi liderul clasei care va avea responsabilitatea de a vă reprezenta în Consiliul elevilor, la nivelul liceului. Mai mulţi colegi şi-au exprimat dorinţa de a candida pentru această funcţie. Câştigătorul va fi ales în urma votului vostru . Înaintea exercitării votului, situaţia se prezintă astfel:

  • Zece colege se grăbesc foarte tare pentru că vor să înveţe pentru teză; ele nu ştiu cine a candidat, nici care ar fi responsabilităţile pe care cel ales ar trebui să şi le asume. Votează în grabă, fără să ştie pe cine au votat;

  • Cinci colegi au rugat pe unul dintre prietenii lor să voteze şi pentru ei întrucât erau foarte ocupaţi cu pregătirea unui proiect pentru a doua zi;

  • Cinci colegi au candidat pentru această funcţie; fiecare va vota pentru sine;

  • Doi colegi absentează pentru că alte probleme de rezolvat;

  • Trei colegi au analizat cu multă responsabilitate fiecare candidatură şi au acordat votul candidatului care era în măsură să reprezinte interesele clasei.

În urma numărării voturilor s-a constatat că a câştigat candidatul cel mai puţin reprezentativ pentru clasă.

Lucrând în grupuri mici, stabiliţi:

  • Despre ce responsabilitate este vorba

  • Care este sursa acestei responsabilităţi

  • Care sunt beneficiile ce ar putea apare ca urmare a îndeplinirii responsabilităţii

  • Ce s-a întâmplat pentru că nu a fost asumată responsabilitatea de către cea mai mare parte a elevilor

  • De ce este importantă această responsabilitate?

Extrapolaţi situaţia analizată, la nivelul comunităţii locale şi naţionale. Care ar fi consecinţele pentru întreaga comunitate în situaţia în care cetăţenii şi-ar exercita doar dreptul la vot fără să-şi asume responsabilitatea votului? Responsabilitatea minimă ar fi ca cetăţenii să se informeze asupra problemelor cu care este confruntată societatea şi a vota, în mod responsabil.

Informarea cetăţenilor cu privire la problemele comunităţii constituie o premisă pentru participarea cetăţenilor la soluţionarea problemelor cu care se confruntă comunitatea.
IV.3. Proiecte în beneficiul comunităţii

Concepte- cheie

  • Responsabilitate

  • Participare



Participarea cetăţenilor la viaţa comunităţii reprezintă, în egală măsură, un drept şi o responsabilitate de mare importanţă pentru comunitate.


Exerciţii

Lucrând în perechi, identificaţi o situaţie de participare la viaţa comunităţii( spre exemplu, în clasa voastră).

  • Identificaţi dreptul implicat de participarea voastră la activitatea respectivă precum şi responsabilitatea asociată acestuia.

  • Prezentaţi rezultatele colegilor.

  • După ce aţi analizat toate situaţiile, completaţi tabelul de mai jos.

PARTICIPARE CIVICĂ






Un drept….

  • ……………..

  • ……………..

  • ……………..

  • ……………..

  • ……………..

  • ……………..

O responsabilitate….

  • ……………

  • ……………

  • ……………

  • ……………

  • ……………

  • ……………….



Decizia de participare la viaţa comunităţii aparţine fiecărui cetăţean, este rezultatul unei opţiuni personale, bazată pe:



  • Valori personale şi, uneori, de grup

  • Interese( economice, politice, culturale,)

  • Credinţe, tradiţii, obiceiuri

  • Educaţie

Participarea la viaţa comunităţii presupune formarea şi dezvoltarea unor deprinderi specifice:



  • de comunicar,e

  • de negociere ,

  • de acceptare a compromisului,

  • de toleranţă faţă de opiniile şi convingerile celorlalţi

  • de adoptare a decizilor

  • de monitorizare

  • de influenţă a opiniilor publice

O modalitate eficientă de implicare în soluţionarea problemelor publice este reprezentată de Proiectele comunitare. Realizarea unui asemenea proiect presupune parcurgerea următorilor paşi:

  • identificarea unor nevoi ale comunităţii( şcolară, locală), evaluarea acestora pe baza unor criterii( de exemplu, urgenţa, cine ar beneficia de rezultatele aşteptate, resurse necesare, risc) şi adoptarea unei decizii în favoarea acelei nevoi care trebuie satisfăcută prin proiect

  • documentarea, pentru a obţine informaţii în legătură cu: elementele de noutate aduse de proiect, activităţile ce urmează să fie derulate, posibili parteneri sociali, elemente de risc.

  • Constituirea echipei care va derula proiectul şi stabilirea de responsabilităţi concrete pentru fiecare membru al echipei

  • Redactarea proiectului în termeni de finalităţi aşteptate, obiective de realizat, resurse necesare- materiale, financiare, umane- agenda de activităţi, bugetul de timp necesar pentru fiecare activitate, responsabilităţile fiecărui membru al echipei, evaluarea proiectului

  • Aprobarea proiectului de către membrii echipei şi prezentarea acestuia tuturor factorilor interesaţi şi care vor fi implicaţi în derularea proiectului

  • derularea proiectului şi evaluarea periodică a stadiului realizării acestuia, conform agendei

  • evaluarea rezultatelor obţinute în urma derulării proiectului, stabilirea măsurii în care au fost realizate obiectivele

  • realizarea unui raport privind proiectul realizat, rezultatele obţinute, posibilităţile de extindere a activităţii


Aplicaţie

Citiţi cu atenţie situaţia prezentată mai jos în legătură cu construcţia de locuinţe pentru bătrâni.



Case pentru bătrâni

Într-o seară friguroasă de iarna, Maria Cerchez, elevă la liceul „ I. H.Rădulescu” urmărea o emisiune de ştiri.. La un moment dat a fost surprinsă de o ştire ce privea locuinţele pentru bătrâni. Prezentatorul a spus: “Sunt puţine şanse ca bătrânii cu venituri fixe şi mici să obţină o locuinţă.” Primarul oraşului, a declarat reporterului că majoritatea clădirilor vechi şi ieftine din oraş au fost renovate şi modernizate ceea ce a determinat o creştere importantă a preţului apartamentelor. Primarul nu dispunea de bani pentru a subvenţiona construcţia unor apartamente cu preţuri mici, pe care şi le-ar putea permite bătrânii”.

După ce reportajul s-a încheiat, Maria a decis să scrie o scrisoare ziarului şcolii. A prezentat situaţia bătrânilor susţinând că ceea ce se întâmpla era o nedreptate, un act de injustiţie faţă de acele persoane care au muncit din greu toată viaţa.

În continuare Maria a propus colegilor să încerce să-i ajute pe bătrâni prin sensibilizarea comunităţii în legătură cu situaţia respectivă. Scrisoarea a fost publicată pe prima pagină a ziarului. Mulţi liceeni şi-au manifestat interesul şi dorinţa de a participa la soluţionarea problemei. Redacţia ziarului a organizat o întâlnire a tuturor celor dornici să-i ajute. S-au prezentat peste 100 de elevi. În cadrul întâlnirii s-au constituit mai multe echipe:



  1. Grupul celor care aveau responsabilitatea de a stabili câţi bătrâni aveau nevoie de casă;

  2. Grupul celor responsabili cu promovarea proiectului. Ei au considerat că dacă este necesară implicarea comunităţii în asigurarea resurselor, aceasta trebuia să cunoască problemele şi modul în care liceenii doreau să acţioneze;

  3. Comitetul responsabil cu strângerea fondurilor şi organizarea unor activităţi în acest sens;

  4. Comitetul care urma să supravegheze modul de utilizare a fondurilor.

Fiecare grup şi-a început activitatea.

  • Cu ajutorul membrilor comunităţii şi a experţilor de la primării, grupul pentru strângerea datelor a stabilit că era vorba de aproximativ 300 de persoane

  • Grupul celor responsabili cu publicitatea şi-a făcut şi el datoria. În toate ziarele locale au apărut articole în care se solicita sprijin pentru bătrânii oraşului. La cinematografe, expoziţii, magazine au fost distribuiţi fluturaşi, în acelaşi scop. Rezultatele bune nu au întârziat: mai multe persoane au oferit sprijin.

  • Pentru realizarea proiectului construcţiilor au fost contactaţi mai mulţi arhitecţi. O problemă dificilă a fost aceia a constructorilor dar şi aceasta a fost soluţionată în cele din urmă ca urmare a hotărârii constructorilor de a lucra o zi pe săptămână, ca voluntari, pentru a-i ajuta pe cei mai puţin experimentaţi care şi ei s-au oferit să lucreze la construirea locuinţelor.

  • Un an mai târziu locuinţele erau gata, iar Maria era, ea însăşi intervievată la inaugurarea locuinţelor.


Lucraţi în grupuri mici (4 – 5 elevi) pentru a îndeplini următoarea sarcină de lucru:


  • Evaluaţi proiectul propus de Maria, folosind drept criterii:

    • Urgenţa………………………………………………...

    • Beneficiarii proiectului………………………………..

    • Resurse necesare,………………………………………

    • Riscuri anticipate………………………………………

    • Beneficii ……………………………………………….

    • Costuri………………………………………………….

  • Care, consideraţi că au fost cele mai dificile etape în proiectarea şi derularea proiectului?…………………………………………………………………………………..

De ce?……………………………………………………………….………………

  • Care, consideraţi, au fost:

  • Punctele forte ale proiectului…………………………………

  • Limitele( punctele slabe)…………………………………….


Exerciţii

Lucraţi în grupuri mici (4-5 elevi). Identificaţi o problemă în comunitatea voastră, la rezolvarea căreia aţi dori să contribuiţi.

Ce problemă aţi identificat? Cum aţi asigura publicitatea necesară?

În ce ar consta sprijinul vostru.

Prezentaţi colegilor concluziile voastre.

V. LEADERSHIP – ARTA DE A CONDUCE

V.1. Ce face un manager? Dar un lider? Definiţii. Caracteristici. Etimologii
Ce înseamnă management? Dar leadership? Probabil că termenii manager-management sunt mult mai frecvent utilizaţi decât lider şi, cu siguranţă, mai frecvent decât leadership. Poate că exemplul cel mai relevant în acest sens este dat de oferta impresionantă de studii de management, la diverse facultăţi de profil. Cum rămâne, însă, cu… leadershipul, sau arta de a conduce? Se poate învăţa? Există ofertă de studii superioare de leadership1? Poţi obţine o licenţă în acest domeniu? În fond, ce face un manager? Dar un lider?
Exerciţii

Fişă de lucru: Gândiţi-vă câteva minute la activităţile care, în opinia voastră, caracterizează un manager şi, respectiv, un lider. Scrieţi în cele două coloane activităţile identificate!



Ce crezi tu că face un manager?


Dar un lider?

  • …………………………….

  • …………………………….

  • …………………………….

  • …………………………….

  • …………………………………

  • ………………………………….

  • ………………………………….

  • ………………………………….



Sugestii metodologice. Este de aşteptat ca majoritatea activităţilor de pe coloana manager să fie identificate mai precis, cu conotaţii preponderent din sfera economică (exemple posibile: stabileşte bugete; conduce o companie; planifică; dă sarcini etc.), în timp ce activităţile de pe coloana lider să apară mai vag, mai difuz (exemple: conduce un partid sau un sindicat; inspiră; captivează; dă direcţia; comunică etc.). Pot apărea nume de persoane care, dintr-un motiv sau altul, în opinia elevilor, sunt manageri sau lideri (exemple frecvente: Bill Gates – Microsoft; Ceauşescu; Hagi; Ţiriac; Saddam Hussein etc.) Obiectivul exerciţiului este de a deschide discuţia pe tema diferenţelor dintre management şi leadership, pe care profesorul o va focaliza pe modelul dualităţii complexitate-schimbare (v. paragraful următor). Recomand dascălului să suspende, pentru scurt timp, judecata de tip activitate identificată corect-activitate identificată greşit pentru unul sau altul din roluri (manager / lider), pentru a permite conversaţia interactivă şi generarea de idei cât mai diverse.
Există foarte multe modele de management şi leadership, dezvoltate începând din doua jumătate a secolului al XIX-lea. Dintre acestea, îţi propun un model foarte simplu şi, în acelaşi timp, deosebit de puternic în esenţa sa, fundamentat pe dualitatea competenţelor exercitate de o persoană aflată în rol (postură) de manager şi, respectiv, de lider. Modelul a fost propus de profesorul american John P. Kotter2 (Harvard Business School), iar dualitatea management / leadership este descrisă de gestionarea a două contexte distincte: complexitatea, respectiv schimbarea. Conform acestui model, o persoană joacă rol de manager atunci când activitatea sa are ca reper caracteristic gestiunea complexităţii, şi, respectiv, rol de lider atunci când efortul său se concentrează pe promovarea şi punerea în practică a schimbării.

!!! De reţinut !!!

MANAGENMENT ↔ COMPLEXITATE

LEADERSHIP↔ SCHIMBARE

Modelul management-leadership, ca manifestare a dualităţii complexitate-schimbare a devenit foarte popular în lumea academică de profil. Profesorul olandez Manfred Kets de Vries, titularul disciplinei de leadership development la celebra şcoală internaţională de business INSEAD3, detaliază următoarele două liste de caracteristici comportamentale specifice rolurilor de manager şi, respectiv, de lider4:





Management = gestionarea complexităţii

LEADERSHIP = GESTIONAREA SCHIMBĂRII


În timp ce managerul…

Liderul…

  • Se concentrează pe prezent

  • Preferă stabilitatea

  • Vede pe termen scurt (0-3 ani)

  • Este preocupat de reguli, norme, proceduri

  • Este preocupat de întrebarea CUM?

  • Preferă complexitatea

  • Tinde să controleze subordonaţii

  • Se bazează preponderent pe logică

  • Se concentrează pe viitor

  • Este interesat de schimbare

  • Vede pe termen lung (5-10 ani)

  • Este absorbit de viziuni

  • Este preocupat de întrebarea DE CE?

  • Preferă simplitatea

  • Tinde să împuternicească subordonaţii

  • Se bazează preponderent pe intuiţie


Precizari pentru profesor: Se observă din listele de mai sus faptul că rolul de manager presupune comportamente de natură exactă, structurată, orientate pe instituirea de norme şi generarea de rezultate măsurabile (aşa-numitele competenţe hard), în timp ce rolul de lider presupune manifestarea în zone aparent vagi, imprecise, relativ puţin predictibile (cum este, de pildă, imaginarea unor strategii ale schimbării pe termen lung), ce fac din plin uz de aşa-numitele competenţe soft (capacitatea de a comunica şi de a convinge; capacitatea de a genera viziuni şi de a inspira etc.).
Etimologii. Aţi văzut din prezentarea de până acum cu ce se ocupă managementul şi, respectiv, leadershipul (arta de a conduce). Pentru culoarea anecdoticii – dar şi pentru a ilustra evoluţia extraordinară a conceptelor de-a lungul timpului, de la sensul lor de origine –, iată şi etimologiile cuvintelor manager şi, respectiv, lider.

Manager

Lider


Cuvântul manager îşi are rădăcina cea mai profundă în latinescul manus, care înseamnă mână. De aici, sensul se ramifică etimologic spre cuvântul italian maneggiare şi, respectiv, cel francez manège – cu semnificaţia punctuală de antrenare şi dresaj al cailor în şcolile de echitaţie (de Vries, lucr. cit., p. 252)

Rădăcina etimologică anglo-saxonă a cuvintelor lead (a conduce), leader şi leadership este cuvântul laed, care înseamnă cale sau drum. Verbul laeden înseamnă a călători. Prin urmare, la origine liderul este cel care arată calea celor împreună cu care călătoreşte, mergând în fruntea lor (de Vries, lucr. cit., p. 2)

Cu un fin simţ al umorului, dar şi cu multă exactitate, profesorul de Vries face observaţia că dresajul cailor poate să nu reprezinte acum activitatea cea mai glorioasă  însă cu siguranţă că, la vremea când forţa frumoaselor patrupede era determinantă pentru dezvoltarea economică a societăţii sau pentru câştigarea războaielor, rolul managerilor (cu sensul etimologic iniţial) trebuie să fi fost deosebit de important. În acelaşi timp, originea etimologică a cuvântului lider (anume, aceea de călăuză arătând semenilor săi Calea de urmat) sugerează un comportament uman de natură vizionară, cu impact pe termen lung, în comparaţie cu cea a expertului având doar responsabilitatea de a… învăţa caii să evolueze corect în manej, îndeletnicire foarte onorabilă, de altfel, la întâlnirea fericită dintre artă şi meserie.


O definiţie a succesului. Criterii subiective şi criterii obiective
Lumea afacerilor se conduce după reguli foarte stricte – dure, de multe ori: eşti sau nu eşti între primii trei protagonişti din branşă; câştigi sau pierzi cotă de piaţă; generezi profit sau pierdere pentru companie şi, implicit, pentru acţionari; satisfaci sau nu preferinţele clienţilor. La rândul său, domeniul militar cultivă, prin natura sa, mentalitatea de învingător bazată pe obiective precise: dominarea adversarului; cucerirea teritoriului inamic; succesul operaţiilor de luptă, cu pierderi cât mai reduse.

Deloc întâmplător, prin urmare, în afaceri ca şi în domeniul militar rolul liderilor este esenţial pentru reuşita oricărei acţiuni. De aici, şi explicaţia faptului că majoritatea covârşitoare a literaturii de specialitate în arta de conduce provine preponderent pe aceste două filiere. În acelaşi timp, organizaţiile publice contribuie la dezvoltarea în măsură crescândă a bunelor practici de management şi leadership, sporind valoarea publică a activităţilor desfăşurate şi oferind spre studiu modele relevante.

…Desigur că şi din greşeli poţi învăţa – trebuie să înveţi, măcar pentru a nu le repeta pe cele pe care le-ai comis deja! Dar statutul oricărui lider este legat nemijlocit de succesul său. Aşadar, avem o problemă: cum definim succesul? Şi, mai ales, cum măsurăm succesul? Iată o listă de zece criterii – atât obiective, cât şi subiective –, folosite pentru identificarea celor mai de succes 50 de lideri din America, al căror domeniu de activitate sunt afacerile5. Dacă ai avut cumva dubii, nu te nelinişti: Bill Gates, celebrul conducător al companiei Microsoft, este printre ei! Alte nume calificate în cei cincizeci sunt: John Chambers (Cisco Systems – tehnologia informaţiei); Elizabeth Dole (American Red Cross); Michael Eisner (Walt Disney); Bill Mariott (Marriott International); Alex Trotman (Ford Motor Company); Al Zeien (Gillette).

Pentru a se număra printre cei cincizeci de lideri, a trebuit ca persoanele analizate să facă dovada îndeplinirii, în cea mai mare măsură, a tuturor celor zece criterii de mai jos.


A fi lider: zece criterii

1. Să producă rezultate financiare remarcabile, pe termen lung

2. Să demonstreze capacitate de viziune şi acţiune strategică

3. Să probeze abilităţi de depăşire a provocărilor profesionale

4. Să-şi dezvolte excelente abilităţi de lucru în organizaţii şi cu oamenii

5. Să probeze convingător tăria de caracter

6. Să demonstreze spirit antreprenorial, de iniţiativă

7. Să aibă un impact demonstrabil în afaceri, industrie sau societate

8. Să fi creat o istorie de succes a inovării

9. Să menţină în mod exemplar focalizarea afacerii pe nevoile clientului

10. Să demonstreze preocupare reală şi constantă pentru diversitate şi responsabilitate socială

Exerciţii

1. Clasa se împarte în patru grupuri de lucru.

2. Sarcina fiecărui grup este de a identifica la lideri de succes din patru domenii (politic, militar, afaceri, organizaţii non-guvernamentale) – fiecare grup un domeniu – şi de a-i caracteriza succint conform celor zece criterii.



Notă: Forma celor zece criterii poate fi modificată în funcţie de specificul domeniului ales, păstrând esenţa factorului de succes măsurat prin respectivul criteriu (ex.: 1. Să producă rezultate specifice remarcabile, pe termen lung, în loc de rezultate financiare etc.).

V.2. Contractul Democratic între LIDERI şi ADERENŢI
“Toţi liderii pe care i-am cunoscut ştiau patru lucruri simple:

1. Singura definiţie a unui lider este: persoana care are aderenţi. Unii oameni sunt gânditori, alţii - profeţi. Ambele roluri sunt deosebit de necesare

Dar fără aderenţi, nu există lideri.

2. Un lider eficient nu este cel care este iubit sau admirat - este cel care face ceea ce trebuie făcut. Popularitatea nu înseamnă leadership. Rezultatele - da.

3. Liderii sunt extrem de vizibili. De aceea, ei au statut de exemple.

4. Leadership nu înseamnă funcţii, privilegii, titluri sau bani.

Leadership înseamnă responsabilitate.”

(Peter Drucker6)



V.2.1. Arta de a Conduce: un model
A conduce înseamnă a inspira şi a influenţa, deopotrivă, generând cât mai multă energie pozitivă. Atunci când suntem înconjuraţi de energie pozitivă, e bine, pur şi simplu – ne place, şi munca noastră dă rezultate spectaculoase. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este important ca acţiunile noastre să fie armonioase (adică să se deruleze fără şocuri, ghionturi sau zdruncinături resimţite neplăcut şi de noi, şi de cei din jur) şi pragmatice (adică să producă rezultate concrete, măsurabile, vizibile în intervalele de timp planificate). Combinând două figuri de stil binecunoscute, complementare, armonie interioară şi pragmatism înseamnă ca un lider să fie cu capul în nori şi cu picioarele pe pământ, zborul înalt al visului având nevoie mereu de proba de foc a validării practice, pentru a putea produce impact benefic în lumea noastră atât de reală!

Armonia şi pragmatismul susţin trei componente esenţiale ale artei de a conduce, ce revin ca responsabilitate liderului: viziunea; aderenţii; resursele. Viziunea comunică imaginea intensă a ţelului de atins – Destinaţia (ţinta), dar şi Calea de parcurs până la atingerea obiectivului propus. Aderenţii sunt cei se alătură liderului, însoţindu-l pe Cale, învăţând şi, în acelaşi timp, generând învăţare ei înşişi. Resursele reprezintă tezaurul de cunoaştere, influenţă şi conexiuni necesar punerii în aplicare a viziunii, cu sprijinul nemijlocit al aderenţilor.

Arta de a Conduce – un model: viziune; aderenţi; resurse
Precizari pentru profesor: Cuvântul ce denumeşte, în limba engleză, pe cel care îl urmează pe lider este follower (plural, followers), iar procesul ca atare se numeşte followership. To follow înseamnă a urma pe cineva, anume pe cel care conduce (lead / follow, respectiv leader / follower, în engl.). Pentru o exprimare în limba română care să redea cât mai fin, cu proprietate, sensurile sintagmelor cel care conduce, respectiv cel care este condus, am optat pentru perechea de cuvinte lider / aderent. Cel dintâi a devenit deja parte a vocabularului curent (ex.: lider politic; lider sindical; lider de opinie etc.), iar cel de-al doilea transmite o nuanţă foarte importantă: disponibilitatea celui condus de a-l urma pe lider de bună voie, liber-consimţit (v. şi secţiunea a 3-a a lecţiei, Lideri şi aderenţi: contractul democratic)
V.2.2. LIDERI şi ADERENŢI: Contractul Democratic7
Exerciţii

Cum ar trebui să fie un lider pe care să îl urmezi, cu convingere şi bucurie? Ce calităţi ai dori să aibă? Ce aşteptări ai avea de la un asemenea lider? Gândeşte-te şi scrie cuvintele în spaţiul de lucru de mai jos:


Calităţile liderului pe care l-ai urma TU

Aşteptările TALE faţă de lider

  • ……………………………………

  • ……………………………………

  • ……………………………………

  • ……………………………………

  • ………………………………..

  • ………………………………..

  • ………………………………..

  • ………………………………...

Să reţinem, ca lecţie principală, că un lider fără aderenţi nu înseamnă nimic. Jocul de unul singur, în special la scară strategică, este practic imposibil. Prin urmare, măiestria unui lider adevărat constă în a şti să adune în jurul său aderenţi, oameni de valoare care să contribuie alături de el la împlinirea gândului, a viziunii.



Relaţia dintre cei care conduc (lideri) şi cei care sunt conduşi (aderenţi) nu este deloc simplă, liniară. Natura specială a relaţiei contractuale dintre lideri şi aderenţi se clădeşte pe faptul că, într-un joc democratic, aderenţii nu pot fi obligaţi să-l urmeze pe lider – opţiunea lor este liber-consimţită, dar condiţionată. Literatura de specialitate demonstrează natura preponderent emoţională a relaţiei dintre lideri şi aderenţi. Mai precis, oamenii caută, admiră şi respectă – cu alte cuvinte, sunt dispuşi să urmeze de bună-voie – acei lideri care, prin comportament şi rezultate, le produc trei reacţii (răspunsuri) emoţionale:

  • Mai întâi, recunoaşterea valorii contribuţiei aderenţilor la reuşita proiectului (sentimentul semnificaţiei, al însemnătăţii), ca răspuns la profunda nevoie umană de recunoaştere publică a efortului depus. Munca ta contează, contribuţia ta este importantă pentru noi toţi! – un astfel de mesaj transmis cu bucurie şi bună-credinţă dinspre lider spre aderenţi este răsplătit cel mai adesea cu loialitate, respect şi dorinţa de a răspunde şi mai bine solicitărilor formulate;

  • În al doilea rând, apartenenţa la realizarea unui ţel nobil, înalt, împărtăşit de mai mulţi (sentimentul de comunitate). În acest caz, apare natural disponibilitatea aderenţilor de a relaţiona pur şi simplu ca fiinţe umane, iar persoana capabilă să genereze o asemenea stare deosebită în rândul celor care îl înconjoară merită pe deplin statutul câştigat, de lider;

  • În al treilea rând, fervoarea de a fi părtaşi la faptul că se întâmplă ceva  interesant, nemaivăzut, nemaiîntâlnit! Oamenii au nevoie de provocări profesionale deosebite cărora să le facă faţă punându-şi în valoare calităţile cunoscute sau descoperindu-şi altele nebănuite, dovedindu-şi astfel că viaţa lor nu se iroseşte fără rost. Cu cât obstacolele par aproape imposibil de depăşit, cu atât bucuria succesului este mai intensă – şi cum îndeobşte istoria nu se face la cafenea (după vorba înţeleaptă a lui Petre Ţuţea), liderul şi aderenţii angajaţi în acest joc fascinant consolidează o relaţie umană profundă, durabilă, ce le înnobilează existenţa.

Aşadar, a urma un lider implică angajamentul aderenţilor: liber-consimţit, dar condiţionat emoţional. Pentru a-şi asigura participarea celor de lîngă el, liderul are obligaţia respectării contractului democratic, oferindu-le semnificaţie şi comunitate prin proiecte captivante, capabile să aprindă imaginaţia, stimulând astfel acţiunea şi răspunsul emoţional pozitiv.
Exerciţiu de viziune:

Varianta 1:

Vrei sa devii presedintele Consiliului Elevilor de la tine din scoala. Construieste-ti o platforma prin care sa-ti atragi cei mai multi aderenti. Tine cont de faptul ca multi dintre colegii tai sunt intial neinteresati. Trebuie intai sa-i convingi sa se informeze, sa fie interesati si apoi sa te voteze.

Varianta 2:

Eu vreau sa fiu presedintele tarii!”



Imaginează-ţi că vrei să devii… Preşedinte! Ce viziune despre cum va arăta România condusă de tine propui celor pe care vrei să-i convingi să-ţi acorde votul, pentru a câştiga?

Sugestii metodologice: Recomandăm să se încurajeze exerciţiul cât mai liber al imaginaţiei elevilor, folosind modelul contractului democratic prezentat anterior.


ANEXĂ: În plus, pentru viziunea, misiunea şi valorile asociate unui proiect concret, sugerăm exemplul Centrului de Leadership Civic Liderii Mileniului Trei. Temele privind arta de a conduce, prezente în programul tău de educaţie pentru cetăţenie democratică, îşi au originea în Programul educaţional Liderii Mileniului Trei®, oferit elevilor de liceu din România începând din februarie 2002, cu acordul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, de Fundaţia CODECS pentru Leadership8 în parteneriat cu British Council9, cu sprijinul Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.


Prezenţa şi prestaţia liderilor au şi o semnificaţie civică deosebită. La ora actuală, în lume există multe proiecte ce oferă tinerilor oportunităţi de învăţare şi acţiune în leadership civic10, ceea ce demonstrează importanţa acestui tip de educaţie. Pentru ca un proiect să adune în jurul său aderenţi şi resurse, trebuie ca viziunea, misiunea şi valorile promovate să fie puternice, convingătoare şi generoase, cu impact pozitiv asupra societăţii. Iată viziunea, misiunea şi valorile pe care se va construi Centrul de Leadership Civic Liderii Mileniului Trei.

Viziune. Proiectul de Leadership Civic Liderii Mileniului Trei să ofere un model sustenabil, armonios şi pragmatic de bună practică educaţională, centrat pe crearea noilor generaţii de lideri ai cetăţii, prin cultivarea deprinderilor şi abilităţilor asociate începând cu vârsta adolescenţei, la un nivel înalt de competenţă profesională, caracter, curaj civic şi valoare publică.

Misiune. Proiectul de Leadership Civic Liderii Mileniului Trei să pună la dispoziţia elevilor, profesorilor şi comunităţii activităţi de educaţie civică în arta de a conduce, precum şi oportunităţi de conexiuni specifice – naţionale, regionale şi internaţionale.

Valori. Valorile promovate prin Proiectul de Leadership Civic Liderii Mileniului Trei sunt:

  • Competenţă şi caracter. Liderii cetăţii trebuie să aibă o solidă pregătire şi experienţă profesională, pusă în valoare prin onestitatea, corectitudinea şi principialitatea comportamentului lor. Competenţa şi caracterul sunt ingredientele de bază de la care porneşte construcţia interioară a proiectului.

  • Curaj civic. Leadership înseamnă, în esenţă, voinţa de schimbare şi definirea unui sens al schimbării, fundamentate pe valorile democraţiei: libertate; egalitate de şanse; dreptate; toleranţă; diversitate. Diagnoza corectă a problemelor şi, mai ales, angajarea în soluţionarea acestora solicită din partea liderilor curaj, perseverenţă şi forţa de a transmite încrederea în succesul schimbării.

  • Valoare publică. Dacă procesul poartă în sine, prin definiţie, valoare de învăţare pentru toţi protagoniştii – îndeosebi pentru actorii direct implicaţi, elevii şi profesorii –, finalitatea publică a procesului este cea care ne va sta în atenţie, cu obiectivul fundamental de a-i spori continuu valoarea adăugată comunităţii, la nivelul instituţiilor publice şi societăţii civile.


Exerciţii

Scrie un eseu de 300 de cuvinte (aprox. 1,5 pagini) despre o personalitate a lumii contemporane din domeniul politic, militar, economico-social, care, în opinia ta, are statut de lider, conform noţiunilor şi criteriilor prezentate în cele două teme despre arta de a conduce.

Sugestii metodologice: Eseul poate fi folosit pentru evaluarea cunoştinţelor însuşite prin parcurgerea temelor despre arta de a conduce.

!!! De reţinut !!!

  • Arta de a conduce presupune trei componente esenţiale, ce revin ca responsabilitate liderului: viziunea; aderenţii; resursele

  • Viziunea comunică imaginea intensă a ţelului de atins

  • Aderenţii sunt cei care se alătură liderului, însoţindu-l pe Cale

  • Resursele reprezintă tezaurul de cunoaştere, influenţă şi conexiuni necesar punerii în aplicare a viziunii, cu sprijinul nemijlocit al aderenţilor

  • Între lider şi aderenţi se stabileşte un contract democratic: aderenţii se alătură de bună voie liderului, dacă acesta este capabil să le ofere semnificaţie şi comunitate prin proiecte captivante, capabile să aprindă imaginaţia, stimulându-le astfel acţiunea şi răspunsul emoţional pozitiv

  • Lider nu eşti, pur şi simplu – lider devii, probându-ţi calităţile de-a lungul întregii cariere profesionale, prin rezultate cu impact benefic pe termen lung asupra semenilor tăi

  • Fii propriul tău lider! Nu aştepta să ţi se inventeze viitorul – fă-o chiar tu! Clădeşte-ţi viaţa personală şi cariera profesională în acord cu cele mai înalte aspiraţii de care eşti în stare! Urmează-ţi Calea şi vei învinge!


V.2.3. Profilul unui lider
Puterea este asemenea vinului – consumată în exces, îmbată. Liderii acumulează putere, iar a supravieţui beţiei puterii, ca şi beţiei vitezei la volan, nu este deloc uşor. O vorbă de duh binecunoscută spune: Puterea corupe. Puterea absolută corupe absolut. O analogie plastică ar putea fi şi cea a muşcăturii veninoase a şarpelui, comparată cu efectul curativ al aceluiaşi fluid. Asemenea veninului, supradoza de putere poate sfârşi prin a omorî. În acelaşi timp, administrată cu înţelepciune şi detaşare, otrava devine leac – vindecă şi, deseori, chiar fortifică.

A prezenta profilul unui lider care să se bucure de aprecierea unanimă, incontestabilă a semenilor săi este, prin natura sa, o întreprindere provocatoare. Motivele principale pentru care am ales profilul de faţă sunt trei:



  • impactul istoric al activităţii sale asupra ţării de obârşie;

  • prestigiul internaţional uriaş, dobândit prin proba incontestabilă a staturii sale morale şi a tăriei de caracter;

  • faptul că personajul ales a supravieţuit propriei celebrităţi: a văzut visul cu ochii minţii; a împlinit acest vis, trecând cu detaşare prin toate încercările ce i-au stat pe Cale timp de decenii; a fost recunoscut şi celebrat de întreaga lume, conferindu-i-se Premiul Nobel pentru Pace; a ieşit din joc la momentul cel mai potrivit, cu aceeaşi detaşare şi eleganţă proprie marilor figuri ale istorie, lăsând frâiele puterii în mâinile succesorilor aleşi democratic.

Numele său: Nelson Mandela. Visul împlinit: eliberarea poporului sud-african de apartheid. Mărturia scrisă lăsată semenilor: volumul autobiografic Long Walk to Freedom11.




Nelson Mandela: repere biografice

1918 – născut în Eastern Cape, Africa de Sud

1943 – devine membru al Congresului Naţional African

1952 – studii juridice, firmă de profil în Johannesburg

1956 – acuzat de înaltă trădare; acuzaţiile sunt retrase

1960 – Congresul Naţional African este scos în afara legii

1964 – condamnat la închisoare pe viaţă

1990 – eliberat din închisoare

1993 – laureat al Premiului Nobel pentru Pace

1994 – ales Preşedinte, în urma primelor alegeri multi-rasiale din istoria Africii de Sud

1997 – renunţă la preşedinţia Congresului Naţional African

1998 – Doctor in Drept onorific (titlu conferit extraordinar) – Harvard University

1999 – îşi încheie mandatul prezidenţial, transferând atributele puterii către succesorul său, Thabo Mbeki

din 1999 – implicat activ în dezvoltarea democraţiei şi a societăţii civile din Africa de Sud; impresionantă prezenţă civică internaţională





Apartheid: regim de dominare şi oprimare a majorităţii de culoare de către minoritatea albă pe criteriul discriminării rasiale, instituit în Africa de Sud începând din 1948 şi abolit în 1993, cu contribuţia decisivă a fostului preşedinte Frederik de Klerk şi a lui Nelson Mandela12


Exerciţii

1. Clasa se împarte în patru grupe.

2. Întreprindeţi un studiu care să evidenţieze evoluţiile profesionale ale lui Ion Ţiriac (două grupe), respectiv Mircea Lucescu (două grupe) de la începuturile carierelor acestora până în prezent. Argumentaţi ipoteza „de la lider sportiv la lider în afaceri”. Identificaţi trăsături ale comportamentului celor doi din care puteţi învăţa.
Sugestii metodologice: Pentru realizarea studiului se pot utiliza: analiza de presă; consultarea almanahurilor şi anuarelor statistice; interviuri; chestionare. Sunt importante lecţiile ce se pot învăţa din astfel de cariere de excepţie: perseverenţă; seriozitate; profesionalism etc.
!!! De reţinut !!!

  • Rolurile de manager şi de lider sunt duale: orice persoană poate deveni atât manager, atunci când activitatea sa are ca reper caracteristic gestiunea complexităţii, cât şi lider, atunci când efortul său se concentrează pe promovarea şi punerea în practică a schimbării (modelul Kotter)

  • Competenţele manageriale şi cele privind arta de a conduce sunt, în bună măsură, distincte; exercitarea lor presupune atât acumulare de cunoştinţe specifice (prin învăţare), dar şi foarte multă experienţă practică

  • O persoană care ocupă o poziţie (funcţie) cu autoritate formală nu este, în mod automat, lider; calitatea de lider se dobândeşte prin capacitatea de a deveni promotor al schimbării, iar acest proces poate fi orchestrat nu numai din poziţii de autoritate formală, dar şi construind coaliţii ale schimbării foarte eficiente din poziţii de autoritate informală

  • Un lider inspiră şi convinge prin intensitatea viziunii şi prin forţa exemplului personal de a pune în practică viziunea sa asupra schimbării.


VI. Incluzine şi excluziune socială
VI.1. Sărăcia – excluziunea socială
Încă de pe vremea când nu exista moneda sau alte forme de măsurare a valorii mărfurilor şi de înlesnire a schimbului, oamenii s-au împărţit în ”bogaţi” şi „săraci”; cele două atribute caracterizau fie individul, fie grupul din care face parte fie societatea în ansamblu. Deşi criteriile sau viziunea generală s-a schimbat mult de-a lungul istoriei, cele două concepte au rămas perfect valabile, căpătând însă, treptat, conotaţii complexe şi dificil de definit.
Exerciţii

  1. Redaţi printr-un desen imaginea “omului bogat” şi imaginea “omului sărac”.

  2. Expuneţi desenele într-un loc vizibil din clasă.

  3. Identificaţi elementele comune din desenele expuse şi realizaţi un comentariu în legătură cu acestea.

Comentariu pentru profesor:

Scopul acestui exerciţiu este de a idenfica reprezentarea pe care o au elevii asupra noţiunilor de “om bogat” şi “om sărac”. Exerciţiul este necesar deoarece conţinutul acestor noţiuni variază în funcţie de mediul din care provin copiii şi de valorile promovate în familie şi în comunitate.

După expunerea desenelor, identificaţi împreună cu elevii elementele comune, construiţi o imagine generală a sărăciei, respectiv bogăţiei şi corelaţi-o cu informaţiile efective din cadrul orei, accentuând asemănările dintre această imagine şi definiţia corectă a sărăciei dar şi percepţiile eronate ale elvilor (dacă acestea există).
Definitie:

Sărăcia = situaţie caracterizată de lipsa (insuficienţa) mijloacelor materiale
Sărăcia poate afecta persoane, familii, colectivităţi, grupuri sociale sau, aşa cum spuneam, societăţi în ansamblul lor. Vorbim în acest caz de sărăcie individuală, respectiv sărăcie colectivă sau generalizată. În ultima sa formă, sărăcia poate îmbrăca forma agravante, cum sunt subnutriţia, foametea. Această situaţie poate fi creată de catastrofe naturale, de războaie, de politici eronate. Sărăcia din cadrul societăţilor dezvoltate este de tipul celei individuale sau aşa numitelor pungi de sărăcie, care afectează o parte mai mare sau mai mică din populaţie.

Sugestii metodologice: Un exemplu reprezentativ pentru ilustrarea noţiunii de “pungă de sărăcie” este zona Valea Jiului - populaţie sărăcită în marea majoritate datorită închiderii minelor, modalitate ineficientă de administrare a plăţilor compensatorii, familii cu număr mare de copiii membri exclusiv consumatori).
DETERMINARE. SĂRĂCIE RELATIVĂ/ABSOLUTĂ

Sărăcia individuală este cea care îl afectează pe individ în cea mai mare măsură. Cum se determină aceasta? Sociologii şi statisticienii economişti au utilizat o multitudine de metode de măsurare, însă cea mai cunoscută şi uzitată este, în ciuda imperfecţiunilor care i se atribuie, cea a nivelului de trai. Acesta determină două tipuri de sărăcie: cea absolută, când nu este acoperit nivelul de subzistenţă fizică (hrană, îmbrăcăminte, combustibil şi energie, igienă, chirie), şi cea relativă, determinată de nivelul minim de trai, care, pe lângă produsele şi serviciile subzistenţei fizice, are în vedere şi anumite cerinţe de ordin social şi cultural. Dacă primul nivel este orientativ pentru asistenţa publică a persoanelor inactive (bătrâni, copii, persoane cu deficienţe etc.) cel de-a doilea poate ajuta la determinarea cuantumlui indemnizaţiei minime de şomaj, al salariului minim şi al venitului neimpozabil.



Precizări pentru profesor: Nivelul de subzistenţă presupune doar resurse pentru suporavieţuire fiziologică; nivelul minim de trai implică şi resurse pentru acoperirea unor minime nevoi sociale şi culturale, care pot asigura integrarea individului în grupuri sociale sau comunitate – dreptul la informaţii (accesul la surse de informare – mass media în special; dreptul de asociere, dreptul la consultanţă juridică sau economică, dreptul la recreere, la timp liber posibilitatea de a vizita obiective turistice, de a merge la teatru sau spectacole etc..
PERCEPEREA SĂRĂCIEI

Definirea şi perceperea sărăciei pot îmbrăca forme foarte variate, de la o societate la alta, tocmai pentru că ele sunt construite în funcţie de standardele social-culturale ale societăţii şi de complexul de nevoi specific vieţii în contextul social-economic dat. Există persoane care depăşesc cu mult nivelul minim de trai dar se consideră sărace, deoarece aspiraţiile lor depăşesc standardele stabilite. De asemenea, există şi oameni ale căror venituri se încadrează la nivelul nimin de trai dar nu se consideră sărace, pentru că „se mulţumesc cu puţin”. Percepţia asupra stării de sărăcie este aşadar nu numai în funcţie de societate dar şi de individ.



Cum îi percep ceilalţi pe cei încadraţi în categoria „săraci”? Atitudinea populaţiei faţă de sărăcie a înregistrat o evoluţie de la condamnare (săracii sunt ei înşişi singurii vinovaţi de soarta lor pentru că sunt leneşi şi iresponsabili) la acte caritabile individuale sau programe pubile guvernamentale ori neguvernamentale prin care s-a declarat un adevărat război împotriva sărăciei.
Exerciţii

Se constituie patru grupuri de lucru. Fiecare grup va identifica nevoile culturale şi sociale ale unui tânăr de 17 ani din: 1975; 1989; 2003; 2010 şi le va expune clasei. Se vor comenta modificările în timp ale nevoilor identificate.

Comentariu pentru profesor: Exerciţiul vizează conştientizarea de către elevi a dinamicii nevoilor sociale şi culturale corelate cu nivelul minim de trai din diferite perioade şi pune în evidenţă chiar percepţia individuală a sărăciei/bogăţiei.

Yüklə 2,08 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   18   19   20   21   22   23   24   25   ...   38




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin