Proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor acte legislative

Prin norma respectivă se încalcă dreptul la libera circulaţie. De asemenea, atunci cînd se propun asemenea măsuri, urmează să analizăm ponderea drepturilor şi obligaţiilor persoanei.

Astfel, pentru o restanţă la bugetul public naţional de 5000 de lei, este oare în drept organul fiscal să priveze persoana de dreptul la libera circulaţie?! Mai mult ca atît, există întreprinderi de stat care au mereu restanţe faţă de bugetul public naţional (de exemplu: ÎS „Colegiul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie din Chişinău”). Prin urmare, administratorilor acestor întreprinderi, precum şi altor persoane cu funcţie de răspundere, în baza normei invocate, li se va aplica interdicţia de a nu părăsi ţara.

Această măsură este una abuzivă din punctul nostru de vedere şi poate crea o situaţie dificilă, în sensul că administratorii întreprinderilor vor fi determinaţi să-şi dea demisia, iar alţii în loc - să nu fie posibil de numit.

Măsura privind interdicţia de a nu părăsi ţara se aplică doar în cauzele penale numai faţă de bănuit, învinuit şi inculpat de către procuror sau instanţa de judecată (a se vedea art. 178 din CPP).

Uniunea Administratorilor Autorizaţi din Moldova

Punerea în aplicare a prevederii în cauză este dictată de un şir de elemente constitutive, care la moment nu sunt reglementate de legislaţie:

- În cazul admiterii restanţei la bugetul public naţional - sintagma în cauză este una vagă, deoarece termenul de admitere nu este altceva decît presupunere nu şi un fapt cert. Aceasta contravine principiului proporţionalităţii scopului urmărit al ingerinţelor asupra libertăţilor cetăţeanului. Mai mult ca atît, avînd în vederea principiul dublei evidenţei al contabilităţii, existenţa restanţei poate fi confirmată doar după compararea datelor din registrul fiscal şi cel al contribuabilului, şi nici într-un caz unilateral de organul fiscal.

- Sumele de 100 000 lei şi 5000 lei - în calitate de plafoane pentru aplicarea interdicţiilor. Considerăm că acestea nu sunt argumentate din punct de vedere juridic şi practic. Considerăm că plafonarea în cauză trebuie să reiasă din specificul fiecărui contribuabil în parte, şi prestaţia sa faţă de bugetul de stat. Spre regret o astfel de analiză nu este prezentată publicului, ceea ce poate duce la concluzia că nu este respectat necesităţii într-o societate democratică.

- Autoritatea abilitată de aplicare a interdicţiei - organul fiscal prin emiterea unei decizii - evidenţiem în acest caz că, ingerinţa în dreptul fundamental de libertate a circulaţiei, în forma în car este propusă spre aplicare, depăşeşte cu mult limitele admise chiar şi pentru organele de drept. Atît Poliţia, CNA, SIS şi organele Procuraturii - instituţii specializate în menţinerea statului de drept şi ordinii publice, nu pot aplica careva restricţii fără un control judiciar. Respectiv, organul fiscal nu întruneşte condiţiile minime pentru a putea face uz de o asemenea ingerinţă în drepturile fundamentale ale omului.

- Termenul de aplicare interdicţiei. De asemenea, articolul în cauză nu prevede limitele clare de timp pentru care poate fi aplicată această interdicţie, precum limita obligatori în care organul fiscal trebuie să ridice această interdicţie faţă de contribuabilul care a epuizat premisele.

- Subiecţii faţă de care poate fi aplicată interdicţia - redacţia articolului nu permite identificarea clară a subiecţilor faţă de care poate fi aplicată interdicţia. Spre exemplu, interpretarea extensivă a normei, ar presupune că aceasta s-ar extinde şi asupra administratorilor autorizaţi, care în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, administrează afaceri care permanent au datorii la bugetul public naţional.

- notificarea restanţierilor despre aplicarea interdicţiei - luînd în consideraţie că aplicarea interdicţiei impune o imixiunea în drepturile fundamentale ale omului, este necesar ca autoritatea abilitată, să întreprindă toate măsurile posibile de notificare a contribuabilului, şi să nu se limiteze doar la notificare prin poştă. Actualmente, legislaţia nu prevede un mecanism obligatoriu pentru cetăţeni săi de a-şi declara contactele, iar principiul vizei de reşedinţă este unul depăşit şi un întotdeauna real eficient.

În contextul celor enunţate, considerăm că abilitarea organului fiscal de aplicare a cărorva interdicţii de genul dat este reglementată vag şi pune în pericol drepturile fundamentare ale omului, faţă de abuzurile din partea organelor fiscale. Considerăm că, în eventualitatea punerii în aplicare a unei astfel de norme, este necesară o reglementare mai minuţioasă a tuturor scenariilor de aplicare a acesteia pentru a fi folosită ca un instrument de motivare şi nici într-un caz ca instrument de sancţionare.

Se acceptă, cu excluderea propunerii din proiectul de lege.

Se acceptă, cu excluderea propunerii din proiectul de lege.

Se acceptă, cu excluderea propunerii din proiectul de lege.

Se acceptă, cu excluderea propunerii din proiectul de lege.

Se acceptă, cu excluderea propunerii din proiectul de lege.

Se acceptă, cu excluderea propunerii din proiectul de lege.

Se acceptă, cu excluderea propunerii din proiectul de lege.

Se acceptă, cu excluderea propunerii din proiectul de lege.

Se acceptă, cu excluderea propunerii din proiectul de lege.

Se acceptă, cu excluderea propunerii din proiectul de lege.

Se acceptă, cu excluderea propunerii din proiectul de lege.


Se acceptă, cu excluderea propunerii din proiectul de lege.


Se acceptă, cu excluderea propunerii din proiectul de lege.