Articolul 101. Modul de calculare şi achitare a T.V.A.
(1) Subiecţii impozabili stipulaţi la art.94 lit.a) sînt obligaţi să declare, conform art.115, şi să achite la buget pentru fiecare perioadă fiscală, stabilită conform art.114, suma T.V.A., care se determină ca diferenţă dintre sumele T.V.A. achitate sau ce urmează a fi achitate de către cumpărători (beneficiari) pentru mărfurile, serviciile livrate lor şi sumele T.V.A. achitate sau ce urmează a fi achitate furnizorilor la momentul procurării valorilor materiale, serviciilor (inclusiv T.V.A. la valorile materiale importate) folosite pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător în perioada fiscală respectivă, ţinîndu-se cont de dreptul de trecere în cont conform art.102.
Federaţia Naţională a Fermierilor (FNF)
Se adaugă sub.(1a) cu următorul text:(1a) Subiecţii impozabili stipulaţi la art.94 lit.a) care au o depăşire a sumei T.V.A. achitate sau ce urmează a fi achitată la procurarea valorilor materiale, serviciilor faţă de suma T.V.A. achitată sau ce urmează a fi achitată de către cumpărători (beneficiari) pentru mărfurile, serviciile livrate lor au dreptul la restituirea depăşirii date pentru fiecare perioadă fiscală, stabilită conform art.114. Restituirea T.V.A. se efectuează în modul stabilit de Guvern, într-un termen ce nu depăşeşte 5 zile din data depunerii cererii. Restituirea T.V.A. se efectuează în limitele depăşirii sumei T.V.A. achitate sau ce urmează a fi achitată la procurarea valorilor materiale, serviciilor faţă de suma T.V.A. achitată sau ce urmează a fi achitată de către cumpărători (beneficiari) pentru mărfurile, serviciile livrate lor, care este reflectată în declaraţia privind T.V.A. pentru ultima perioadă fiscală.
Nu se acceptă.
În contextul angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova, armonizarea legislaţiei fiscale naţionale în partea ce ţine de restituirea sumei TVA la prevederile Directivei a treisprezecea 86/560/CEE a Consiliului din 17 noiembrie 1986 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sînt stabilite pe teritoriul Comunităţii, urmează a fi realizată în conformitate cu calendarul stabilit în Acordul de Asociere nominalizat.
Totodată, referitor la propunerea de restituire a sumei TVA în termen de 5 zile de la data depunerii cererii, menţionăm că, potrivit Hotărîrii Guvernului nr.93 din 01.02.2013 pentru aprobarea Regulamentului privind restituirea taxei pe valoarea adăugată, termenul de 45 de zile destinat pentru efectuarea restituirii TVA se motivează prin faptul că, 37 de zile sunt destinate pentru efectuarea controalelor şi adoptarea deciziei, iar celelalte 8 zile sunt destinate pentru efectuarea restituirii efective, astfel restituirea sumei TVA în maximum 5 zile nu poate fi executată prin prisma administrării fiscale.
Articolul 101.Modul de calculare şi achitare a T.V.A.
(3) Dacă suma T.V.A. la valorile materiale şi la serviciile procurate de către întreprinderile ce produc pîine şi produse de panificaţie şi întreprinderile ce prelucrează lapte şi produc produse lactate depăşeşte suma T.V.A. la livrările de pîine, produse de panificaţie, lapte şi produse lactate, diferenţa se restituie din buget în limitele cotei-standard a T.V.A., înmulţite cu valoarea livrării ce se impozitează la cota redusă. T.V.A. se restituie în modul stabilit de Guvern, într-un termen ce nu va depăşi 45 de zile.
Agenda Naţională de Business şi IDIS ”Viitorul”
Dostları ilə paylaş: |