Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

MOŞII ŞI NEGRU

389

moaşă şi care îi inspira atîta respect. Şi nu fu cu totul res­pins.

Atunci Julien îşi folosi memoria, ca pe vremuri, la Iii sancon, cînd se afla alături de Amanda Binet, şi spuse I» de rost cîteva dintre cele mai frumoase fraze citite în Noua Eloisă. ,

— Ai o inimă cu adevărat bărbătească, îi răspunse ea, i.ii .1 să asculte ce spunea. Mărturisesc, am vrut să-ţi încerc Curajul. Primele tale bănuieli şi hotărîrea pe care ai luat-o «rată că eşti şi mai îndrăzneţ decît credeam.

Mathilde se străduia să-1 tutuiască şi se vedea cît de (< ilo că era mai atentă la felul acesta neobişnuit de a vorbi dccit la conţinutul cuvintelor pe care le rostea. Faptul că-1 i ui uia, pe un ton lipsit de duioşie, nu-i făcea nici o plăcere lui Julien; se mira că nu simte deloc fericirea; iar ca s-o lifflti, îşi folosi mintea. Se gîndi că e preţuit de fata asta Hii de mîndră şi care nu era niciodată darnică în privinţa Undelor ; şi, gîndindu-se astfel, izbuti să-şi măgulească .miorul propriu.

I ilrcpt că nu simţea voluptatea aceea sufletească pe

I ire o aflase uneori lîngă doamna de Rânal. Nu era pic de

tfuloşic în simţămintele lui din aceste prime clipe. Nu era

iii ii fericirea că ambiţia îi fusese potolită, şi Julien era

ItMl cu seamă ambiţios. Vorbi iarăşi despre oamenii

ii cărora avea bănuieli şi despre măsurile născocite

împotriva lor. Şi, pe cînd vorbea, se gîndea cum să tragă

i r de pe urma victoriei lui.

M; H hi Ide, foarte stînjenită încă şi părînd distrusă de

in i < i îndrăznise să facă, era îneîntată că găsise un nou

•••-•• c i 'Ic discuţie. Vorbiră despre posibilităţile de a se

i i Julien putu să se bucure de inteligenţa şi curajul

¹ in dădu dovadă pe cînd discutau. Aveau de-a face cu

in id.ii ic ageri la minte, micul Tanbeau era cu sigu-

^BA <> iscoadă, dar nici Mathildei şi nici lui nu le lipsea

ii. ,i