Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

fi'-
Şl NKGRU

509

« M lor ce vor trebui să urmeze. Renunţă făţiş la un |l vei regăsi un tată."

Unde e scrisoarea doamnei de Rânal ? întrebă

li i I

l ii n N-am vrut să ţi-o arăt înainte de a te fi | lullcteşte.

SCRISOARE »i"i ii mea faţă de sfînta cauză a religiei şi a mora-imIunge, domnule, la demersul acesta penibil pe lini» plinesc acum faţă de dumneavoastră. O lege ■ I»taie greşi îmi porunceşte să-i fac rău în clipa de Ifti.ifK'lui meu, cu scopul de a înlătura un mare I 'nicrea pe care o încerc trebuie să fie biruită de ulmul datoriei. E prea adevărat, domnule, că purta-Riwnci asupra căreia îmi cereţi să vă scriu întregul i | uiui să pară de neînţeles sau chiar cinstită. S-a ] i mai potrivit să fie ascunsă sau măsluită o parte (II; prudenţa, ca şi religia cereau să se facă aşa. m iu a aceasta, pe care doriţi s-o cunoaşteţi, a fost, L foiirlc condamnabilă, poate în mai mare măsură ■ ii v aş putea spune eu. Sărac şi lacom de bani, fo-foţflinicia cea mai iscusită, sucind minţile unei fe-

■ i nefericite, omul acesta a încercat să-şi creeze

■ i .1 ajungă cineva. Şi face parte din greaua mea In sil adaug că sînt nevoită să cred că domnul J... I de credinţă în sufletul lui. Din convingere, sînt

>■ uicsc că una dintre metodele lui, pentru a iz-

i familie, este încercarea de a seduce femeia care

ii i de cea mai mare trecere acolo. La adăpostul

" mi dezinteresări şi al frazelor de roman, singu-

i in li lui scop este să ajungă să facă ce vrea cu

i si cu averea lui. Iar în urma lui lasă nenoro-

veşnice" etc, etc, etc.

înspre ea şi n-o nimeri; cînd trase al doilea foc, ea Duşi.

CAPITOLUL XXXVI Amănunte triste

Nu vă aşteptaţi la slăbiciune din partea mea. M-am răzbunat. Am meritat moartea, şi acum, iată-mă. Rugaţi-văpentru sufletul meu.

SCHILLER

Ucu rămase locului; privirile i se înceţoşară. Cînd ■toni puţin în fire, văzu cum toţi credincioşii fugeau »> ii< .1; pînă şi preotul părăsise altarul. Julien porni [destul de înceţi în urma cîtorva femei care fugeau b l 'na dintre ele, vrînd să fugă mai repede decît cele-I iiiihinci. Julien căzu. Picioarele i se încurcaseră într-un fflslurnat de mulţime; cînd se ridică, simţi că-1 I Ineva de gît; era un jandarm în mare ţinută, care i Fără să-şi dea seama, Julien vru să-şi caute pis-BOle mici, dar un al doilea jandarm îi apucă strîns

i iu, la închisoare. Intrară într-o încăpere, îi puseră M in ii ni şi îl lăsară singur, apoi se auzi cheia răsu-.i( două ori în broască; toate acestea se petre-•ni i ti. • i<-

/Au, s-a sfîrşit totul, spuse el cu glas tare, trezin-realitate... Da, peste două săptămîni, ghilotina... i ■ mim va îmi iau singur zilele pînă atunci. departe nu se putea gîndi; i se părea că un cerc i' n nigc tîmplele. Se uită să vadă dacă nu-1 ţine ci-• • • I • 11 tteva clipe, căzu într-un somn adînc.

mi i H

NEGRU

513
i.iic. Articolul 1342 din Codul penal e limpede, me-mriea şi o aştept.

ItCitorul, mirat că i se răspunde astfel, voi să-i mi.ii multe întrebări ca să-1 facă pe acuzat să se r In răspunsuri.

I tar nu vezi, îi spuse Julien zîmbind, nu vezi că mă tli de vinovat pofteşti ? Hai, domnule, n-o să scapi Infl prada pe care o urmăreşti. O să ai plăcerea de-a ii.li. Scuteşte-mă de prezenţa dumitale. ni mai rămîne de îndeplinit o îndatorire plictisitoare, iilicn. Trebuie să-i scriu domnişoarei de La Mole."

lif am răzbunat, îi spunea el în scrisoare. Din neferi-'■■imele meu va apărea în ziare şi nu pot să scap cdin lumea asta. Peste două luni voi muri. Răzbu-lost la fel de crudă ca şi durerea de a fi despărţit Din clipa asta îmi interzic să-ţi mai scriu sau să-ţi numele. Nu pomeni niciodată, nimănui, despre li i chiar copilului meu : tăcerea e singurul mijloc Hm i insti. Pentru cei mulţi, voi fi un ucigaş de rînd... lini' mi să spun adevărul, în clipa aceasta supremă: ■IA uiţi. Marea nenorocire, despre care te sfătuiesc să ifh ■ > vorbă nimănui, va secătui, pentru mulţi ani, tot M< "ii romantic şi prea aventuros în firea ta. Erai % i un ieşti alături de eroii evului mediu; dovedeşte II iflna lor de caracter. Ceea ce trebuie să se întîmple ■mnlinit în taină şi fără să te compromită. Vei lua un s şi nu te vei destăinui nimănui. Dacă îţi trebuie ii ii un prieten, ţi-1 las pe părintele Pirard.

<>ii>i cu nimeni altul şi mai cu seamă cu cei din dfi Luz, Caylus...

un un după moartea mea, mărită-te cu domnul de Ani.N; te rog, şi îţi ordon, ca soţ, să nu-mi scrii, căci $ (I rflspund. Deşi sînt mult mai blînd decît Iago, pe

■ pa re, voi spune ca el: From this time forth I never ... A

i.iiiilc nu voi mai rosti nici un cuvînt (engl,).

NEGRU

515

Iii orele nouă seara, temnicerul îl trezi, aducîndu-i

I le se mai vorbeşte prin Verrieres ?

I >i)innule Julien, jurămîntul pe sfînta cruce depus

.....egală, în ziua cînd mi s-a dat slujba asta, mă

nu vorbesc.

Mul tăcu, dar rămase locului. Vederea acestei ni. ii vulgare îl distra pe Julien. „Trebuie să-1 fac să ir multă vreme cei cinci franci pe care îi vrea ca să-şi [conştiinţa", gîndi el.

Bd temnicerul văzu că se sfîrşeşte cina fără altă ii c de mituire, îi spuse cu un aer prefăcut şi mieros : Prietenia pe care v-o port, domnule Julien, mă li *fl vorbesc, oricît s-ar zice că e împotriva interesu-Mlţlci, fiindcă v-ar putea folosi în apărarea dumnea-■ Domnul Julien, care e băiat cumsecade, va fi | mulţumit aflînd că doamna de R6nal se simte bine. Cum ? Nu-i moartă ? strigă Julien pierzîndu-şi

hui

( uiţi ? Nu ştiţi nimic ? făcu temnicerul cu un aer

■ in se preschimbă pe loc în lăcomie plină de feri-'•'ii ii veni să-i daţi ceva chirurgului care, după lege

Iţlc, n-ar trebui să vorbească. Dar, ca să vă fac i, m-am dus la el şi mi-a povestit tot... Deci, rana nu e mortală, spuse Julien nerăbdător. Uzi cu viaţa ta ?

Ulii < rul, un zdrahon de vreo doi metri, se sperie şi JiM' spre uşă. Văzînd că apucase pe o cale greşită ca li adevăr, Julien se aşeză iar şi-i zvîrli un napo-

il......niluiNoiroud.

■ i II povestirea temnicerului îi dovedea mai mult că muci de Renal nu era mortală, cu atît simţea că îl m lacrimile.

■ i .ilară ! îi strigă pe neaşteptate.

Ulici iul se supuse. Abia închisese uşa, că Julien

I •".nune! nu e moartă! şi căzu în genunchi mt cu lacrimi fierbinţi.

■ ii■■ ar fi trebuit s-o aibă cu o fiinţă atît de josnică îl ■Iu msă de scîrbă pe Julien; şi se gîndi la altceva.

|)iii seara, pierduse prilejul: o diligentă veni să-1 ri-

■ 11 miezul nopţii. Julien fu cît se poate de mulţumit ■Marinii care îl însoţeau în călătorie. Dimineaţa, cînd M la închisoarea din Besanşon, cei de acolo avură ■intea să-1 găzduiască la ultimul etaj al unui turn

i i I socoti că arhitectura turnului datează cam de pe |ccputul secolului al XV-lea; îi admiră graţia şi ii uimitoare. Printr-o despărţitură îngustă între ziduri, putea să vadă, dincolo de-o curte imensă, o llsic minunată.

i doua zi avu loc un interogatoriu, după care, timp de [ Iii ui ic zile, fu lăsat în pace. Sufletul îi era liniştit. I se părea simplu : „Am vrut să ucid, trebuie să fiu

'ii gîndul nu-i zăbovi mai îndelung la ideea aceasta. Kt, sila de-a se arăta în public, apărarea, le socotea IU¹ nişte încurcături fără importanţă, nişte forma­rii ici isitoare la care va avea timp să se gîndească tind le va sosi ceasul. Şi nici la clipa morţii nu se : „Mă voi gîndi la ea după ce voi fi judecat". Viaţa mu părea plictisitoare, privea toate lucrurile sub o | kifBţişare. Nu mai avea deloc ambiţie. La domnişoara Mole se gîndea rar. Remuşcările îl stăpîneau însă ■Iţeau adesea chipul doamnei de Rânal, mai ales în nopţilor, tulburată, în turnul acesta înalt, doar de I vii li urilor.

I Mulţumea cerului că n-o rănise mortal. „Ciudat lu-■| spunea, credeam că prin scrisoarea către domnul Mole ca mi-a distrus pentru totdeauna fericirea vii-||l, In mai puţin de două săptămîni de la trimiterea , nu mă mai gîndesc deloc la ce mă preocupa i I )ouă sau trei mii de livre venit, ca să trăiesc i rcun ţinut muntos, ca Vergy... Ce fericit mai i nu ini cunoşteam fericirea !..." H se ridica tresărind de pe scaun. „Dacă aş fi i' moarte pe doamna de Renal, m-aş fi omorît...