Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

218

STENDHAL

singur părea că se înşală în faţa necurmatei lui bunăvoinţe de a crede totul şi de a se lăsa păcălit întru totul: părin­tele Chas-Bernard, maestru de ceremonii la catedrală, unde, de vreo cincisprezece ani, era îndemnat să tragă nădejde că va căpăta un loc de canonic. în aşteptarea lo­cului, părintele preda elocinţa bisericească la seminar. Cît timp fusese cuprins de orbire, Julien venea de obicei pri­mul să-i asculte lecţiile. Din pricina asta, părintele Chas îi arăta prietenie, iar cînd ieşea din clasă, îl lua de braţ ca să se plimbe un pic amîndoi prin grădină.

„Unde o fi vrînd să ajungă ?" se întreba Julien, căci vedea cu mirare cum, timp de ore întregi, părintele Cli îi vorbea despre odoarele catedralei. După spusele lui, ca- : tedrala avea şaptesprezece patrafire cusute cu aur, în afara odăjdiilor de doliu. Şi se aştepta mult de la bătrîna soţie a prezidentului de Rubempre. Doamna aceasta, în vîrstă de nouăzeci de ani, îşi păstra de cel puţin şaptezeci de ani veşmintele de mireasă, din stofe minunate de Lyon, ţesute cu fir de aur. „închipuieşte-ţi, dragul meu, spunea părin­tele Chas oprindu-se brusc şi holbînd ochii, închipuieşte-ţi că stofa stă ţeapănă, atîta aur are în ea. Aproape toată lu-j mea din Besancon crede că, prin testamentul prezidentei,i-comoara catedralei va spori cu încă zece patrafire, fără săf mai punem la socoteală vreo patru-cinci odăjdii pentru sărbătorile cele mari. Ba merg şi mai departe, adăugă părintele Chas coborînd glasul; am motive să cred că pre-zidenta ne va lăsa opt sfeşnice minunate, din argint aurii, care se bănuieşte că au fost cumpărate din Italia de cătri ducele Burgundiei, Carol Temerarul; vezi că unul dinliv strămoşii ei a fost mîna dreaptă a ducelui."

„Unde o fi vrînd să ajungă de-mi înşiră toate vechitu­rile astea ? se întreba Julien. Această pregătire dibace du« rează de o veşnicie şi nu scoate nimic la iveală. Grozav st' mai îndoieşte de mine ! E mai iscusit decît toţi ceilalţ cărora în două săptămîni le ghiceşti neapărat scopuril

într-o seară, în timpul lecţiei de scrimă, Julien fu che­mat la părintele Pirard, care îi spuse:

— Mîine e sărbătoarea Corpus Domini (Joia Verde). Părintele Chas-Bernard are nevoie de dumneata ca să-1 ajuţi la împodobirea catedralei. Du-te şi dă-i ascultare.

Cînd să plece, părintele Pirard îl opri şi, cu multă Miinpătimire, adăugă:

— Ai să chibzuieşti singur dacă vrei să foloseşti prile­jul de-a te abate prin oraş.

— Incedo per ignes (am mulţi duşmani ascunşi), îi iflspunse Julien.

A doua zi, de cu zori, Julien porni spre catedrală, cu Ochii plecaţi. Priveliştea uliţelor şi a vieţii care începea să »r trezească în oraş îi făcu bine. Unde te uitai, faţadele ca-■ lor erau împodobite pentru procesiune. Răstimpul pe­trecut în seminar i se păru lui Julien o clipă. Gîndul îi /bura la Vergy şi la frumoasa Amanda Binet pe care ar fi putut s-o întîlnească iar, căci cafeneaua ei se afla la cîţiva puşi. îl zări de departe pe părintele Chas-Bernard, în pra-■ ->• i catedralei atît de dragă lui; părintele era dolofan, cu fnţa veselă şi prietenoasă. în ziua aceea triumfa.

- Te aşteptam, dragul meu, strigă el de cum dădu cu im im de Julien; fii binevenit. Truda zilei de astăzi va fi lungă şi anevoioasă; să ne întărim mai întîi luînd o gus-Inic. A doua, o vom lua la zece, în timpul slujbei.

Aş vrea să nu rămîn nici o clipă singur, părinte, îi Ipusc Julien grav. Binevoiţi să observaţi, adăugă el, n iiiiidu-i orologiul de deasupra lor, că am sosit la cinci i Irl un minut.

Ah ! răutăcioşii aceia din seminar te-au băgat în

I" neţi ! Eşti prea bun că te gîndeşti la ei; un drum e

■ ii, mai puţin frumos fiindcă sînt spini în tufişurile de pe

im urmi? Călătorul trece mai departe şi lasă spinii

220

STENDHAI.

urîcioşi să rebegească în drum. Acum, la lucru, dragul meu, la lucru !

Părintele Chas avea dreptate spunînd că munca va fi anevoioasă. în ajun avusese loc în catedrală o mare cere­monie funebră; nu se putuse pregăti nimic; trebuia deci, într-o singură dimineaţă, să îmbrace cu un soi de veşmînt din damasc roşu, pînă la vreo nouă metri înălţime, toţi stîlpii gotici care formează cele trei naosuri. Preasfinţitul episcop adusese cu diligenta, de la Paris, patru tapiţeri; dar domnii aceştia nu puteau să le facă pe toate şi, în loc să-i îndrume pe nepricepuţii lor colegi din Besancon, le sporeau stîngăcia rîzînd de ei.

Julien văzu că trebuie să se urce el însuşi pe scară şi sprinteneala îi prinse bine. Se arătă gata să-i conducă pe tapiţerii localnici. Părintele Chas, încîntat, îl privea zîmbind de la o scară la alta. Cînd stîlpii fură îmbrăcaţi în damasc se ivi problema aşezării a cinci uriaşe mănunchiuli de pene pe baldachinul cel mare, deasupra altarului princi­pal. Acolo se afla o bogată cunună din lemn poleit, spriji nită pe patru coloane înalte, în formă de spirală, cioplii. în marmură de Italia. Dar, ca să ajungi în centrul balda­chinului, desupra tabernacolului, trebuia să mergi de-a lungul unei vechi cornişe din lemn, poate mîncată de cari, şi aşezată la peste doisprezece metri înălţime.

Vederea drumului acestuia, anevoios de străbătut, tăie tot cheful de pînă atunci al tapiţerilor parizieni: se uitau de jos, vorbeau mult, dar nici gînd să se urce. Julien apu< i mănunchiul de pene şi sui scara în goană. Aşeză peneli cît se poate mai bine pe ornamentul în formă de cunună din centrul baldachinului. Cînd coborî, părintele Chasf Bernard îl îmbrăţişa.

— Optime¹ , strigă el; am să-i povestesc asta pre sfinţiei sale.

i Foarte bine (lat.).