Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

OfU ŞI NEGRU

117

Initmplare, se nimeri să nu cadă din şa, Julien se crezu #iou. I se părea că e un ofiţer de ordonanţă al lui Napo-I' • >ii si că are comanda unei baterii de artilerieQ

Mai exista însă o fiinţă şi mai fericită decît el. Mai piti, îl văzu trecînd de la una din ferestrele primăriei. 111111 ui u-se apoi în caleaşca şi făcînd repede un mare ocol, H|unse tocmai la timp ca să se înfioare în clipa cînd calul îl ■oue afară din rînd. în sfîrşit, purtată la galop în ca­ii ' < ă, ieşind printr-o altă poartă a oraşului, izbuti să so-■iiNia la drumul pe unde avea să treacă regele şi putu să ui in.ii cască, de la cîţiva paşi, garda de onoare în mijlocul pi'tulului praf stîrnit de copitele cailor. Zece mii de ţărani Brlgară : „Trăiască regele!" în clipa cînd primarul avu tin u a să-i ureze bun venit maiestăţii-sale. Peste un ceas, itn i după ce ascultase toate discursurile, regele intra în im lunuleţul începu să tragă grăbit. Dar tocmai atunci h iniîmplă un accident, nu tunarilor, care mai primiseră Im i, /ui focului la Lipsea şi Montmirail¹, ci viitorului in mi adjunct, domnul de Moirod. Calul său îl trînti uşurel I ini'ura băltoacă aflată pe şosea, ceea ce stîrni mare in Iboi, căci trebuiră să-1 scoată de acolo ca să poată trece inii .isca regelui.

Maiestatea-sa coborî la frumoasa biserică nouă, care

in .mă aceea fusese împodobită cu toate draperiile ei

i ii imi/.ii. Regele trebuia să ia masa şi, îndată după aceea,

urce iar în caleaşca, pentru a se duce să se închine la

I 11 ic Ic moaşte ale sfîntului C16ment. Cînd regele ajunse

I1 biserică, Julien porni în galop spre casa domnului de l'ii.il Acolo îşi lepădă oftînd frumoasa uniformă al-■ hi, sabia, epoleţii, ca să îmbrace ponositul veşmînt

..... încalecă din nou şi, în cîteva clipe, ajunse la Bray-

jr I laul, care se afla în vîrful unei coline îneîntătoare. „I nlu/iasmul parcă sporeşte numărul ţăranilor, gîndi ■liicn. La Verrieres n-ai loc să te mişti de ei, şi iată că 'iliu peste zece mii, s-au adunat aici, în jurul străvechii

| Ic» ulităţi vestite pentru luptele date de Napoleon în 1813 şi 1814.

118

STENDHAl

mănăstiri." Pe jumătate ruinată în timpul revoluţiei mănăstirea fusese refăcută cu multă măreţie de cînd cu restauraţia; oamenii începuseră chiar să vorbească despw unele miracole săvîrşite acolo. Julien se întîlni cu pariul tele Ch61an, care îl dojeni aspru şi îi dădu un anteriu şi-J stihar. El se îmbrăcă repede şi îl urmă pe preotul porni să-1 caute pe tînărul episcop de Agde. Episcopul acesta de curînd numit şi care avea îndatorirea să-i înfăţişezi regelui moaştele, era un nepot de-al domnului de Mole. Dar îl căutară zadarnic: episcopul parcă intrase pămînt.

Clerul devenise nerăbdător. îşi aştepta căpetenia întunecata galerie gotică a străvechii mănăstiri. P adunaţi douăzeci şi patru de preoţi ca să închipuie vec: sobor din Bray-le-Haut, alcătuit, înainte de 1789, douăzeci şi patru de călugări. După ce deplînseră vrei de trei sferturi de ceas tinereţea episcopului, preoţii tiră că se cuvenea ca cel mai vîrstnic dintre ei să se du< preasfîntul spre ai vesti apropiata sosire a regelui şi spune că ar fi vremea să coboare în altar. Bătrîneţ părintelui Chdlan făcu să fie el ales. Cu toată supărarea pi care i-o arăta lui Julien, preotul îi făcu semn să-1 urmezd Lui Julien stiharul îi venea de minune. Cu ajutorul nu ştii căror mijloace de toaletă ecleziastică, el îşi netezi frumoşi păr buclat; dar, printr-o scăpare, din pricina căreia părijf tele Ch61an se mînie şi mai mult, pe sub lungile poale alo anteriului se puteau zări pintenii gărzii de onoare.

Cînd ajunseră în încăperile episcopului, nişte lachei impunători şi împopoţonaţi abia găsiră cu cale să4 răspundă bătrînului preot că sfinţia-sa nu poate fi văzui Şi rîseră de el cînd le spuse că, fiind cel mai vîrstnic din alesul sobor de la Bray-le-Haut, are dreptul să fie prima oricînd la episcopul oficiant.

Pe trufaşul Julien îl scoase din sărite neobrăzarea lai cheilor. Şi începu să străbată încăperile vechii mănăstirt] zgîlţîind toate uşile pe care le întîlnea în cale. Una dinttl ele, mai mică decît toate celelalte, se deschise, şi tină™ nimeri printre valeţii personali ai sfinţiei-sale, gătiţi in

:

vrşminte negre şi cu lanţ la gît, Cînd îl văzură atît de

I ţ\ flbit, domnii aceia îl crezură trimis de episcop şi-1 lăsară Ui treacă. El făcu cîţiva paşi şi se pomeni într-o imensă ■u Apere gotică, grozav de întunecoasă şi căptuşită de la Mim capăt la altul cu stejar negru. Toate ferestrele în formă Mi ogivă, afară de una singură, erau astupate cu cărămizi. Klmsolănia cărămizilor nu era ascunsă de nimic, fiind piu un contrast dureros cu străvechea măreţie a zidurilor ■nbrăcate în stejar. Cele două laturi mari ale încăperii

|W»leia, vestită printre vechile ctitorii burgunde şi pe care lui ele Carol Temerarul o clădise pe la anul 1470 ca să-şi ■păşească cine ştie ce păcat, erau împodobite cu strane de ■mu, bogat sculptate. Puteau fi văzute acolo, închipuite i lemn de diferite culori, toate tainele Apocalipsului

Măreţia aceasta tristă, înjosită de priveliştea cărămizi-hi goale şi a molozului încă alb îl mişcă pe Julien. Se I, tăcut. La celălalt capăt al încăperii, lîngă singura 11. «st ră prin care se strecura lumina zilei, văzu un soi de tolindă înrămată în lemn de mahon. Un tînăr, fcvcîjmîntat în sutană violetă şi cu stihar de dantele, dar liu ţapul descoperit, stătea la vreo trei paşi de oglindă. •Mobila aceasta părea ciudată într-un asemenea loc şi, fără ■nur şi poate, fusese adusă din oraş. Julien găsi că tînărul ■li ca mînios; cu mîna dreaptă el dădea binecuvîntări, ■litv, în faţa oglinzii.

„Ce-o fi asta ? gîndi Julien. Oare tînărul preot săvîrşea

Nici) slujbă pregătitoare? Te pomeneşti că e secretarul

i pi (opului... Şi-o să fie la fel de obraznic ca şi lacheii...

I1 >.n i e-mi pasă ? Am să încerc."

tnaintînd, străbătu destul de încet încăperea de-a

[lungul ei, cu ochii aţintiţi întruna spre singura fereastră

in nlnă, uitîndu-se la tînărul care continua să dea la bine-

»u\ uitări, făcute încetişor, dar fără întrerupere, fără o

■ ItpA tic răgaz.

< u cît se apropia mai mult, cu atît îi citea mai bine IfeupArarea de pe chip. Bogăţia stiharului împodobit cu limitele îl opri pe Julien locului, fără voie, la cîţiva paşi de minunata oglindă.