A doua zi, domnul şi doamna de R6nal îi dădură reco-niniHlilrile de care avea nevoie la curtea Franţei.
„Aşadar, pretutindeni e falsitate, gîndi Julien. Iată-1 I tignor Geronimo care se duce la Londra cu o leafă de I de mii de franci pe an. Fără priceperea directoru-de la San-Carlino, vocea lui divină n-ar fi fost poate cută şi admirată decît cu zece ani mai tîrziu... Pe Iţea mea, mai mult mi-ar plăcea să fiu un Geronimo |ftrft un Rânal. Nu-i el prea onorat în societate, dar nici IM necăjeşte făcînd licitaţii ca aceea de astăzi, şi viaţa îi V4
lucru îl mira pe Julien : săptămînile de singurătate te la Verrieres, în casa domnului de Renal, fuse-fteinun de fericire pentru el. Nu-1 cuprinsese sila şi ;e idei negre decît la mesele unde fusese poftit;
de angajament la Operă (it.).
178
STENDHAI
în casa aceea singuratică nu putea oare să citească, sâ scrie, să cugete fără să-1 tulbure nimeni? Nu-1 smulgea, clipă de clipă, din visurile lui strălucitoare, cruda necesi tate de-a studia gesturile unui suflet josnic, şi chiar cu scopul de a-1 înşela prin fapte sau cuvinte făţarnice.
„Să fie oare fericirea atît de aproape de mine ?... Să rl sipeşti o asemenea viaţă e nimica toată; aş putea, dupj bunul meu plac, fie să mă însor cu domnişoara Elisa, fie să devin asociatul lui Fouqu6..." Călătorul care a urcat povîrnişul unui munte se aşază pe creastă şi odihna II place nespus de mult. Ar fi el însă fericit dacă l-ai sili să se odihnească întruna ?
în mintea doamnei de Rânal începuseră să se adune gînduri negre. în ciuda hotărîrii luate, îi mărturisi Iul Julien toată afacerea cu licitaţia. „O să mă facă să-mi uit toate jurămintele", se gîndi ea.
Şi-ar fi jertfit viaţa, fără să şovăie, pentru a-şi salv.i soţul, dacă l-ar fi văzut în primejdie. Avea una din acele inimi nobile şi romanţioase pentru care a întrezări posihi litatea unei fapte generoase şi a nu o îndeplini însemn.t să-şi prilejuiască remuşcări aproape la fel de mari ca atu im cînd ar fi săvîrşit o crimă. Totuşi, în unele zile funeste, nu i putea alunga imaginea fericirii nemărginite pe care ai li gustat-o dacă, rămînînd văduvă pe neaşteptate, s-ar li putut mărita cu Julien.
Julien îi iubea copiii mai mult decît îi iubea tatăl lor; şi, cu toată purtarea lui severă, dar dreaptă, era adorat do ei. Doamna de Rânal îşi dădea seama că, măritîndu-se cu I Julien, ar fi trebuit să părăsească acest Vergy ale cânii crînguri îi erau atît de dragi. Se vedea trăind la Pan continuînd să dea copiilor o educaţie admirată de toai.i lumea. Copiii, ea, Julien s-ar fi bucurat împreună
Dostları ilə paylaş: |