3.2. POST-FREUDIENII CarlJung (1875-1961) Colaboratorul lui Freud pentru scurt timp, Jung s-a îndepărtat
de unele idei ale psihanalizei clasice şi 1-a lăsat pe acesta să-şi
dezvolte propria teorie şi metodă psihoterapeutică. Abordarea
psihanalitică a lui Jung a devenit cunoscută ca psihologie analitică.
Teoria lui Jung diferă de cea a lui Freud în câteva puncte importante:
1. Energia psihică. în timp ce, la Freud, libido-ul era considerat
de natură sexuală, la Jung acesta devine forţa generală a vieţii.
2. Structura personalităţii. In perspectiva lui Jung, personalitatea
(sau psihicul) include trei sisteme de interacţiune: conştiinţa,
inconştientul personal şi inconştientul colectiv.
Conştiinţa se referă la acele asepcte ale psihicului de care un
individ este direct conştient. Jung propune patru căi diferite de
cunoaştere a lumii: senzorială, intuitivă, emoţională şi raţională.
Calea senzorială: cunoaşterea lumii prin intermediul organelor
de simţ.
Calea intuitivă: ghicirea a ceea ce poate fi cunsocut prin
organele de simţ.
Calea emoţională: concentrarea asupra aspectelor emoţionale
ale experienţelor şi evaluarea lor ca plăcute/neplăcute sau
frumoase/urâte.
Calea raţională: raţionamentul şi gândirea abstractă.
Jung afirmă că oamenii diferă semnificativ în funcţie de
predominarea unei căi de cunoaştere. O persoană poate avea tendinţa
să trăiască propriile experienţe în special pe cale senzorială, utilizând
mai puţin intuiţia şi raţionamentul, o alta poate prefera calea intuitivă.
Pe lângă aceste patru căi de experimentare a lumii, Jung identifică şi
două atitudini majore: introvesia şi extraversia; una dintre ele domină
sfera conştientă a personalităţii, în timp ce cealaltă o domină pe cea
122 Diferenţe interindividuale inconştientă, (conceptele de introversiune şi extraversiune au fost
discutate în paragraful 2.2).
