Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

Definiţia legală a anormalităţii 
Definiţia legală a anormalităţii nu influenţează direct conceptul 
psihologic, dar, cum persoanele anormale trăiesc în cadrul societăţii, 
această definiţie este, evident relevantă. în legislaţie este utilizat 
termenul „nebun" sau „dement", dar nu şi în scopuri de diagnostic 
psihiatric şi psihologic; acest termen implică o demarcaţie clară. în 
Marea Britanie, legislaţia stă sub semnul pledoariei lui McNaghten, 
(1843): „a demonstra starea de nebunie înseamnă a dovedi clar că, în 
momentul comiterii actului, partea acuzată acţiona în lipsa facultăţilor 
sale mintale, ca urmare a unei tulburări psihice, sau că nu realiza 
natura şi consecinţele actului său; sau că, dacă realiza consecinţele, 
nu-şi dădea seama că acestea sunt negative". Toate aceste consideraţii 
sunt legate de procedura penală. 
Lipsa de responsabilitate pentru propriile acţiuni este adeseori 
invocată pentru a apăra indivizii cu o responsabilitate diminuată, în 
scopul de a nu se putea profita de ei, de exemplu, să fie convinşi să 
semneze acte de renunţare la o proprietate. 
Modele (paradigme) ale anormalităţii 
Cercetătorii utilizează diferite modele sau paradigme pentru 
conceptualizarea comportamentelor anormale, ca şi pentru 
identificarea cauzelor şi tratamentului adecvat. 
Paradigmele anormalităţii reflectă cele 5 orientări majore ale 
psihologiei; ne referim la modelul medical (fiziologic), modelul 
psihanalitic modelul behaviorist (bazat pe teoriile învăţării), modelul 
cognitiv şi modelul umanist. Prezentăm în continauare, bazele 
teoretice ale acestor paradigme, urmând ca, în capitolul 6, să descriem 

---

140 Diferenţe interindividuale 
tratamentele şi terapiile specifice fiecăreia. (O descriere detaliată a 
abordărilor majore în psihologie poate fi găsită în lucrarea 
„Perspective în psihologie", din aceeaşi serie, 1992, autori Malim, 
Birch şi Wadeley). 
1. Modelul psihanalitic. Pornind de la teoria lui Freud, 
teoreticieni psihnalişti consideră că multe din motivaţiile noastre sunt 
inconştiente. Conflictele dintre cele trei aspecte ale personalităţii, id, 
ego, superego, produc mecanisme de apărare şi stări de anxietate care 
pot avea efecte dezadaptative (vezi capitolul 3; pentru o descriere a 
teoriei lui Freud). Teoreticienii post-freudieni au şi păreri diferite de 
acestea, dar, în general, consideră că principalele cauze ale anormalităţii 
constau în conflictele care trebuie aduse la suprafaţa conştientului, 
examinate şi rectificate sau reconciliate. 
2. Modelul medical. Acest model vede anormalitatea ca o" 
boală, care poare fi tratată prin metode fizice de control şi vindecare, 
precum chimioterapia. Diagnosticarea se desfăşoară într-o manieră de 
rutină; se prescrie tratamentul adecvat, deseori în combinaţie cu 
terapiile non-fiziologice. Dacă anormalitatea poate fi considerată o 
boală psihică este o temă foarte actuală de discuţie, pe care o vom 
aprofundam paragrafele 4.2 şi 4.3. 
3. Modelul behaviorist are la bază condiţionarea clasică 
descoperită de Pavlov (1849-1939) şi condiţionarea operantă, pusă la 
punct de B.F.Skinner. '