Încercând să cuprindem într-o definiţie năravul obrăzniciei am putea să spunem că este o nesocotire a bunului nume, în vederea unui câştig. Firea obraznicului îl împinge să ceară bani cu împrumut de la un cunoscut pe care l-a mai înşelat cândva (...), apoi, după ce a adus jertfă zeilor, pune la păstrat în sare carnea animalelor sacrificate (o parte din carnea provenită din animalele jertfite trebuia să fie servită la ospăţ, iar o altă parte era trimisă prietenilor) iar el se duce la masă în altă parte. Acolo, cheamă şi pe sclavul lui, îi dă o bucată de carne şi una de pâine şi-l îndeamnă, ca să audă şi ceilalţi: „Mănâncă, Tibios, şi satură-te”. Când se află la piaţă după târguieli, aduce aminte măcelarului că i-a făcut cândva un bine; apoi, dând târcoale pe lângă cântar, aruncă pe taler o bucată de carne ori un ciolan pentru o ciorbă. Dacă izbuteşte, e mulţumit. Dacă nu, ia de pe taraba măcelarului o legătură de maţe şi pleacă râzând. Când cumpără bilete de teatru pentru străinii pe care-i găzduieşte, îşi face şi el rost de un bilet fără bani. A doua zi aduce la reprezentaţie şi pe copii împreună cu pedagogul lor. Când află că un cunoscut a târguit lucruri ieftine, îi cere să-i dea şi lui ceva. Obraznicul dă buzna în case străine, ia cu împrumut orz fin şi pretinde să-i fie aduse şi acasă.
Când vine la baie, se spală singur; îşi umple căldăruşa şi nu ia în seamă protestele băieşului. La plecare îi spune că s-a spălat singur şi nu uită să adauge: „Nu poţi spune că ţi-am rămas dator”.
