Zgârcenia este o economie ce întrece orice măsură. Zgârcit este omul care înainte de a se fi împlinit luna, bate la uşa datornicului şi-i cere dobânda, chiar dacă aceasta nu face măcar o jumătate de obol. Când se află la o masă pregătită pe socoteala celor ce iau parte la ea, zgârcitul numără câte pahare a băut fiecare, iar zeiţei Artemis îi jertfeşte mai puţin decât oricare altul dintre cei prezenţi. Dacă un cunoscut i-a procurat un obiect pe un preţ scăzut, zgârcitul consideră că e îngrozitor de scump. Dacă sclavul i-a spart o oală ori o farfurie, îi scade din hrană. Dacă nevasta a pierdut un bănuţ, cotrobăie prin oale, răscoleşte paturile, lăzile, caută până şi în aşternuturi. Dacă are ceva de vânzare, pretinde un preţ aşa de ridicat, încât cumpărătorul aproape nu are nici un folos. Din grădina zgârcitului nu poţi lua nici măcar o smochină. Nici pomeneală să te lase să treci prin livada lui sau să ridici de jos o smochină sau o curmală. Zi de zi este cu ochii pe semnele de hotar şi stă cu frica-n sân să nu i le mişte careva din loc. Cum a trecut termenul dobânzii, începe să urmărească pe datornic şi-i pune la socoteală dobândă peste dobândă. Când are la masă invitaţi din acelaşi sat cu el, are grijă să taie carnea în bucăţi cât mai mărunte. Se duce în piaţă cu gândul de a târgui, dar se întoarce cu mâna goală.Nu îngăduie nevestei să dea cuiva cu împrumut sare, un capăt de fitil, un vârf de chimin; măcar că e vorba de nimicuri, îşi face socoteala că ele valorează mult la sfârşitul unui an.
Casele zgârciţilor de genul acesta sunt doldora de bani. Mucegăitul stă prins pe ele, iar pe chei s-a pus rugina.
