Psihologie pastorală

- Când mă-ntorc acasă am un sentiment de mare, mare gol interior…
Posibile răspunsuri ale preotului:

1. 
   Când o persoană iubită nu mai este printre noi, chiar şi casa pare că este pustie… (generalizator)
   
2. 
   Cred că starea dumneavoastră de spirit este generată de faptul că vă gândiţi prea mult la propriul frate. (Răspuns diagnostic)
   
3. 
   Trebuie să căutaţi să fiţi mai curajoasă. (Răspuns moralizator)
   
4. 
   Şi astfel este goală casa când lipseşte o primire afectuoasă... (Răspunsul empatic.)
   

- Domnule părinte, dar o fi păcat dacă eu zic aceste lucruri?…
Răspunsurile preotului:

1. 
   Mă gândesc că, în realitate, poate fi chiar aşa, depinde de cum experimentaţi dumneavoastră interior această stare. (Preotul se opreşte asupra conţinutului)
   
2. 
   Unii, în faţa a unor astfel de întrebări, disting între iubirea proprie şi păcat. (Răspuns dogmatizator)
   
3. 
   Adeseori se nasc astfel de interogative în persoanele care au experienţa durerii… (Răspuns generalizator)
   
4. 
   Oamenii care au preocupări duhovniceşti nu ar trebui să folosească atât de uşor termenul „păcat”… (moralizator)
   
5. 
   Dumneavoastră aveţi impresia că trebuie să luptaţi împotriva propriei persoane şi vă temeţi să nu cădeţi astfel în păcat. (Răspuns diagnostic)
   
6. 
   Vă temeţi că Dumnezeu vă va judeca aspru pentru că aveţi dificultăţi în a continua să trăiţi după moartea fratelui… (Răspuns empatic)
   

Un ultim exemplu pentru a ilustra cel mai grav deserviciu pe care-l poate face preotul, în ciuda intenţiei pozitive, când este prea sigur de sine, este să recurgă la răspunsul estimativ. Este vorba despre o tânără de 20 de ani, care de mult timp se gândeşte să intre în mănăstire, dar care are serioase dubii în privinţa vocaţiei ei. Recurge deci la un profesor de religie care o apreciază mult, pe care ea însăşi îl apreciază mult, şi căruia îi mărturiseşte:

- Dumneavoastră ştiţi în mod cert, desigur, că eu am intenţia să intru în mănăstire. Aş fi atât de mulţumită să pot să vă vorbesc puţin despre vocaţia mea!

Preotul, care o cunoaşte ca o elevă foarte bună, continuă îndată:

- Ei bine, îmi face mare plăcere să te revăd. Chiar cunoscându-te doar de la şcoală, îndrăznesc să afirm, după convingerea mea, că eşti realmente potrivită pentru mănăstire. Da, da, nu trebuie să te roşeşti. Eu cunosc puţine fete care pot să intre cu atâta convingere în perioada de verificare anterioară călugăririi. Crede-mă, vei fi o călugăriţă de excepţie. Desigur este nevoie să răspunzi în mod necondiţionat la exigenţele vieţii religioase. Viaţa monahală presupune mari sacrificii. Dar cel care este generos, şi tu eşti, indubitabil, acceptă cu bucurie şi cu solicitudine „provocarea”. Sunt sigur, vei corespunde deplin chemării divine. Dumnezeu te va binecuvânta şi întreaga ta viaţă va fi binecuvântată, ţi-o spun în mod sigur!

Este evident că tânăra nu a mai avut curajul să insiste asupra dubiilor ei, chiar dacă acestea au determinat-o să dorească întâlnirea cu profesorul de religie. Acest tip de intervenţie estimativă poate să creeze interlocutorului o siguranţă provizorie, dar nu va maturiza o stare a sufletului credinciosului. Dacă certitudinile, ezitările, dubiile, vor fi reprimate, iar nu rezolvate, mai repede sau mai târziu se vor întoarce vulcanic, într-un mod mai acut, mai vijelios şi mai distructiv decât prima dată.