Ascultarea
Ascultarea presupune să-ţi aminteşti cât mai fidel posibil ceea ce altul a povestit, reţinând cât mai multe amănunte din ceea ce a povestit. A nu reţine multe elemente de amănunt este dovada lipsei de atenţie sau a scăzutului interes pentru interlocutor sau pentru conţinutul expunerii sale.
Preotul poate să-şi perfecţioneze capacitatea de a asculta urmând următoarele indicaţii practice:
-
să verifice constant impresia făcută la prima întâlnire, confruntând-o cu datele care reies din expunerea ulterioară;
-
să urmărească expunerea credinciosului folosindu-se de o grilă de interpretare compusă din câteva „variabile situaţionale”, care exprimă principalele modalităţi ale oricărui eveniment existenţial. Aceste variabile se pot exprima prin termenii: cine, ce, unde, când, cum, de ce;
-
Să evite orice prejudecată sau reacţie care s-ar naşte spontan faţă de credinciosul din faţa lui, în urma a ceea ce aude de la el, pentru a putea să înţeleagă ceea ce i se comunică;
-
Să-şi amintească în special tonul vocii, expresia chipului, încărcătura sentimentală a cuvintelor;
Credinciosul, simţindu-se primit cu bunătate şi ascultat cu atenţie şi interes sincer, are experienţa concretă de a se simţi demn de consideraţie şi va fi interesat să continue colocviul şi stimulat să-şi depăşească dificultăţile. Preotul trebuie, de asemenea, să-l stimuleze pe credincios să-şi exploreze propria lume interioară.
După ce a ascultat anumite aspecte ale situaţiei, preotul crede că ştie deja destul pentru a o înţelege deplin, pentru a „dicta” câteva sfaturi. Este o iluzie grosolană, în care cade cel care neglijează două principii elementare, din păcate în general ignorate:
-
Dostları ilə paylaş: |