| 3. Generalizare, minimalizare, criticare, ironizare
Există alte multe forme de intervenţie în dialog, incompatibile cu un raport terapeutic-pastoral corect. De exemplu, asistentul nostru pastoral răspunde de frica bătrânei de hoţi cu o constatare generalizatoare şi minimalizatoare. Cu alte cuvinte, nu ia în serios frica bătrânei, senzaţia ei subiectivă, opunându-i superficial o experienţă generică de viaţă. Neluarea în seamă a exigenţelor bătrânei blochează raportul şi îndepărtează interlocutorul de experienţele sale concrete spre o discuţie generală şi pur teoretică, sau – în cazul nostru – o pune sub presiune impunându-i să-şi justifice senzaţia personală.
Există şi „generalizarea pozitivă”, dar aceasta, în psihologie, nu încearcă să devalorizeze experienţa personală, ci să o pună în valoare. Preotul trebuie să-l încurajeze pe credincios să-şi aprofundeze tot mai mult experienţele subiective. Când preotul generalizează, minimalizează, critică sau ironizează, se întreabă la nesfârşit, demonstrează că vrea să păstreze distanţele faţă de celălalt. Motivele profunde ale acestei distanţări sunt de căutat în personalitatea sa, care nu suportă apariţia sau existenţa anumitor sentimente, conflicte sau atitudini.
Dostları ilə paylaş: |
