Psihologie pastorală

1. Tendinţa de a-i domina pe alţii

Potrivit unor psihologi contemporani (ex. Hermann Stenger) această tendinţă derivă în mod special din exigenţă nesatisfăcute în prima copilărie şi este redeşteptată de situaţii care, prin natura lor, includ atitudini de supunere şi de superioritate. Între acestea se situează şi raportul dintre păstor-credincios, medic-pacient, profesor-elev, şef-subordonat etc. Recunoscându-se pe sine însuşi în poziţia de superioritate pe care i-o conferă responsabilitatea sacramentală pe care o are, preotul trebuie să-şi controleze eventuala tendinţă de a se înstăpâni asupra altora. Păstorul poate face aceasta recunoscându-se pe sine însuşi drept „medic-bolnav”. De la Mântuitorul Hristos păstorul poate învăţa ce înseamnă renunţarea la putere, renunţare care îi permite apoi să acţioneze într-un mod eficace.