Bătrânul, când are harismă, care este şi rezultatul unui efort personal, poate să constituie o persoană depozitară de certitudini, deci să reprezinte un punct de siguranţă. Pentru bagajul său preţios de experienţe, pentru vârsta care îl pune în gradul de a înţelege într-o manieră superioară viaţa, pentru faptul de a fi mai puţin angajat în competiţia socială, poate să-i ajute pe tineri să se construiască ca persoane. Poate să constituie un punct orientativ pentru o generaţie destinată să lupte pentru a se afirma pe piaţa de muncă şi apoi să fie sacrificată carierei, consumului ostentativ, efemerului. Şi, de fapt, tocmai în tineri întâlnim o nevoie de apartenenţă, o nostalgie după siguranţă, o necesitate de a şti unde stă binele şi răul, ce înseamnă just sau injust pentru a se proteja în faţa devianţelor tehnologiei, capitalismului, biogeneticii.
Tinerii întâlnesc mari dificultăţi să se identifice cu modele pozitive, deoarece cele propuse sunt adeseori marcate de imaturitate psiho-afectivă. Într-o societate care a făcut din violenţă o cultură de comportament, prevalează agresivitatea. Din cauza inversării valorilor şi a incertitudinii normelor, astăzi există un cult al transgresiunii.
Criza valorilor denotă o lipsă de educaţie fundamentată pe anumite mesaje pseudo-educative care pun banii şi succesul în fruntea piramidei valorilor. În trecut, una din responsabilităţile bătrânilor era educaţia tinerelor generaţii. De câteva decenii, pierzând rolul pe care-l posedau în sistemul familial al societăţii preindustriale, au fost privaţi şi de această importantă funcţiune. Astăzi, lumea i-a pus deoparte, din grabă sau din îngâmfare. Sunt o voce intrată în trecut, un capital uman neutilizat, un depozit de experienţe şi de înţelepciune abandonat.
Dostları ilə paylaş: |
