Psihologie pastorală

7. Să îmbătrânim „inteligent”

Motto: Direcţia de marş a pastoralei vârstei a treia

este indicată de aceste patru categorii:

1. 
   Fortificarea credinţei;
   
2. 
   Terapie duhovnicească;
   
3. 
   Consolare; 4. Călăuzire.
   

Bătrâneţea are atât aspecte negative, cât şi pozitive: ea nu este sinonimă cu infirmitatea mentală şi fizică, chiar dacă se constată o diminuare a capacităţii de concentrare şi de memorie, fiind prezentă în plan fizic o anumită stare de oboseală şi existând o mai lentă recuperare după acţiunile care obosesc (de exemplu, urcarea scărilor).

Anii trec fără ca omul să-şi dea seama şi la un moment, privindu-se în oglindă, se înspăimântă. Atunci se naşte frica de viitor, de timpul care trece prea repede. Îşi dă seama omul că de la tinereţe a trecut la bătrâneţe fără să trăiască perioada maturităţii, şi în loc să privească la viitor cu entuziasm, se gândeşte la trecut cu nostalgie. Se ajunge astfel la o vârstă în care omul începe să se nutrească cu amintiri, sfârşind în bilanţuri. Adeseori omul ajunge la bătrâneţe descoperind că a trăit ca şi cum ar fi fost nemuritor, cheltuindu-şi anii în furtuni hormonale, valuri afective şi explozii emotive; A trăit fără a gusta lucrurile în profunzime, fără a râde şi a se bucura realmente, fără a fi învăţat a plânge.

În anumite cazuri, omul poate descoperi în propria lui viaţă un trecut înecat în falimente, poate descoperi că viaţa lui a constituit un enorm efort având un rezultat minim, că nu ai ce recolta la bătrâneţe dacă nu ai semănat la tinereţe, că cu cât se înaintează în vârstă cu atât mai mult trecutul se răzbună. În plus, omul experimentează şi angoasa întrevederii zilei în care viaţa va fi la apus.

Solitudinea şi golul existenţial îi loveşte în general pe aceia care nu s-au pregătit anterior pentru bătrâneţe, planificându-şi bătrâneţea printr-o îmbogăţire a patrimoniului mental şi afectiv. Este indispensabilă realizarea acelei maturităţi psihologice care să permită nu doar acceptarea bătrâneţii, ci şi de a conserva interesele (sau a găsi altele noi), de a participa la lumea care se transformă cu flexibilitate. Nu se pot avea la bătrâneţe bun simţ, măsură, toleranţă, înţelepciune, dacă aceste capacităţi nu au fost exercitate mai întâi.